Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 77/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.77/2009
Ședința publică de la 5 FEBRUARIE 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adrian Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ștefan Nimineț
JUDECĂTOR 3: Silviu Anti
GREFIER - - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău
Reprezentat legal prin procuror
*******
La ordine a venit spre recursul formulat de petentul, împotriva sentinței penale nr.616/D din 27.11.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat petentul-condamnat asistat de apărător desemnat din oficiu
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Petentul-condamnat prin avocat G arată că își menține recursul declarat.
Nemaifiind cereri de formulat curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat G având cuvântul pentru petentul-condamnat solicită admiterea recursului și a cererii de întrerupere a executării pedepsei, și casarea sentinței penale recurate. Chiar dacă din raportul de expertiză medico-legal rezultă că petentul-condamnat poate fi tratat în rețeaua medicală ANP; nu s-a ținut cont de faptul că acesta suferă și de hepatită post virală tip B, iar regimul de detenție nu-i permite un regim alimentar.
Solicită a fi obligat la plata onorariului de avocat din fondul Ministerului Justiției.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, arată că hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică - afecțiunile de care petentul-condamnat suferă pot fi tratate în rețeaua ANP, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Petentul-condamnat, având cuvântul solicită admiterea recursului și a cererii de întrerupere a executării pedepsei.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal declarat de petiționarul condamnat împotriva sentinței penale nr.616/D din 27.XI.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău constată următoarele:
Prin sentința penală mai sus arătată în baza art.455 C.P.P. cu referire la art 453 lit.a din C.P.P.;
S-a respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul condamnat, CNP -, fiul lui și, născut la 27 aug.1978 în O, domiciliat în satul, com., jud. B, aflat în penitenciarul Bacău.
S-a dispus plata din fondul special al a următoarelor sume:
81 lei - taxa pentru efectuarea expertizei medico-legale
100 lei, - onorariul avocatei C desemnată din oficiu.
În baza art.192 alin.2 a C.P.P. fost obligat petentul la plata sumei de 235 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:
Condamnatul, deținut în penitenciarul Bacău, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr.5406/110/22 aug.2008, a solicitat întreruperea executării pedepsei pe motiv de boală.
Petentul se află în executarea unei pedepse privative de libertate pentru omor.
Cum întreruperea executării pedepsei pentru o asemenea cauză este cu putință doar în baza unei expertize medico-legale, s-a dispus expertizarea condamnatului pentru a se afla de ce suferă și mai ales dacă suportă sau nu regimul de detenție.
Din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală S/79/20 nov.2008, întocmit de SML B, a rezultat că deținutul prezintă diagnosticul de discopatie lombară L5-S, fără fenomene radiculare, OD - profundă., cu precizarea că afecțiunile nu constituie o urgență medicală, putând fi tratate în rețeaua medicală ANP, ceea ce înseamnă că sus-numitul poate suporta regimul de detenție.
Împotriva sentinței penale petentul a declarat recurs în termen legal, fără a-l motiva în scris.
Cu ocazia dezbaterilor condamnatul a solicitat întreruperea executării pedepsei pe motiv că este bolnav.
Instanța de control judiciar examinând în temeiul art.385/14 Cod pr.penală hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei în raport de motivele invocate cât și din oficiu sub toate aspectele conform art.385/6 al.3 Cod pr.penală, constată că aceasta este legală și temeinică.
În mod corect s-a respins ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei, întrucât prin expertiza medico-legală efectuată s-a stabilit că cel în cauzănusuferă de o boală gravă care să facă imposibilă executarea pedepsei.
Față de cele ce preced și neconstatându-se cazuri din cele care examinate din oficiu să ducă la casarea hotărârii atacate, se va respinge ca nefondat recursul declarat.
Onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei se va suporta din fondul și se va include în cheltuielile judiciare.
Văzând și prevederile art.192 al.2 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul condamnat aflat în penitenciarul Bacău, împotriva sentinței penale nr.616/D din 27.11.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău.
Onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei se suportă din fondul
În baza art.192 al.2 Cod pr.penală obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat în care s-a inclus și onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 05.02.2009, în prezența recurentului arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -GREFIER,
- -
red.
red.Șt.
tehnored. - ex.2
19.02.2009
Președinte:Adrian BogdanJudecători:Adrian Bogdan, Ștefan Nimineț, Silviu Anti