Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 780/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.780
Ședința publică din 17 decembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bogdan Adrian
JUDECĂTOR 2: Arin Alexandru Mengoni
JUDECĂTOR 3: Silviu
GREFIER: -
*********************************************
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua fost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de petentul împotriva sentinței penale nr.362/D/22.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul - petent, în stare de detenție, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului - inculpat arată că a luat legătura cu acesta, precizând că dorește să se judece.
Nemaifiind alte cereri, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurentului - petent, avocat, arată că la instanța de fond s-a efectuat o anchetă socială care a concluzionat că este de acord cu întreruperea executării pedepsei. Precizează că din ancheta socială rezultă situația materială precară și necesitatea ca petentul să întrețină familia. Solicită admiterea recursului și să se dispună în consecință. Solicită plata onorariului pentru apărător din oficiu.
Reprezentantul Ministerului Public arată că în cerere contestatorul a invocat motive medicale, dar la primul termen la instanța de fond a modificat obiectul cererii, invocând motive familiale. Precizează că nu există temei pentru întreruperea executării pedepsei. Solicită respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare.
Recurentul - petent lasă soluția la aprecierea instanței.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
- deliberând -
Prin sentința penală nr. 362/D/22.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul penal nr- a fost respinsă ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul, a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prima instanță a avut în vedere că prin cererea înregistrată sub nr- petentul a solicitat instanței întreruperea executării pedepsei pe motive familiale.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.415/ 2004 a Tribunalului Bacău s-a dispus condamnarea inculpatului - petent la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare, sentință rămasă definitivă la data de 06 decembrie 2004.
În cauză, s-a dispus efectuarea unei anchete sociale la familia condamnatului din com. Lisa jud. T, din care să rezulte problemele mamei condamnatului, dacă prezența sa este necesară, astfel ca executarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru familie.
Ancheta socială efectuată în cauză conchide că mama condamnatului, împreună cu soțul acesteia dețin o locuință în com Lisa, împreună cu alt fiu, frate al petentului, au condiții modeste de trai, dețin suprafața de 1, 37 ha teren. Față de această situație precară, comisia este de acord cu întreruperea executării pedepsei.
Textul art.453 lit."c" Cod procedură penală, arată că se poate dispune întreruperea executării pedepsei, când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru familie sau unitate.
Or, în cauză, situația materială a familiei condamnatei nu are caracter de împrejurare specială, de natura celei prevăzute de art.453 alin.1 lit."c" Cod procedură penală și nu ar putea fi ameliorată prin întreruperea executării pedepsei.
Cum din ancheta socială nu rezultă împrejurări speciale care să conducă la întreruperea executării pedepsei, simpla situație materială precară, nu este de natură a duce la întreruperea executării pedepsei, instanța, în baza art.455 coroborat cu art.453 lit."c" Cod procedură penală a respins cererea, ca fiind nefondată, făcând și aplicarea dispozițiilor art.189 și art.192 alin.2 Cod procedură penală.
Împotriva sentinței a declarat recurs petentul. În motivarea recursului au fost invocate concluziile anchetei sociale care confirmă situația dificilă din familia petentului.
Procedând la analiza sentinței recurate în raport de susținerile petentului și de actele și lucrările de la dosar Curtea apreciază că prima instanță a pronunțat o sentință corectă, temeinic motivată, apreciindu-se în mod justificat că în cauză nu sunt prefigurate împrejurări speciale în sensul cerut de prevederile art. 453 lit. c
C.P.P.În ceea ce privește concluziile anchetei sociale se observă că reprezentanții primăriei comunei Lisa, jud. T concluzionează în sensul " acordării măsurilor de protecție socială prevăzute de lege pentru numitul " iar nu și pentru admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei.
Pentru motivele expuse urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat de petentul și obligat acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b p Cod Penal. respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul - petent împotriva sentinței penale nr. 362/D/22.10.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul penal nr-.
În conformitate cu dispozițiile art. 189. p p. . dispune plata din fondurile MJ a sumei de 100 lei către Baroul Bacău -..
În conformitate cu dispozițiile art. 192 al. 2. obligă recurentul - petent să plătească statului suma de 200 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.12.2009, în prezența recurentului - petent.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - -
-
GREFIER
-
Red.sent.pen. Gh.
Red.
Tehnored. I,
Ex.2
24.12.2009
Președinte:Bogdan AdrianJudecători:Bogdan Adrian, Arin Alexandru Mengoni, Silviu