Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 779/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR.779

Ședința publică din 17 decembrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Bogdan Adrian

JUDECĂTOR 2: Arin Alexandru Mengoni

JUDECĂTOR 3: Silviu

GREFIER: -

*********************************************

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua fost reprezentat legal de - procuror.

Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.285/AP/21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul - inculpat, în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul recurentului - inculpat arată că a luat legătura cu acesta, precizând că solicită reanalizarea probatoriului.

Instanța aduce la cunoștința recurentului - inculpat faptul că are dreptul de a da o nouă declarație la instanța de recurs, întrebându-l dacă înțelege să dea o nouă declarație.

Recurentul - inculpat arată că nu dorește să dea declarații, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Nemaifiind alte cereri, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.

Apărătorul recurentului - inculpat, avocat, arată că inculpatul solicită aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată, precizând că este la prima abatere, a recunoscut fapta, regretă, este întreținător de familie. Susține că prejudiciul este unul mic și se poate aplica o pedeapsă cu suspendarea condiționată.

Reprezentantul Ministerului Public arată că instanța s-a orientat corect cu privire la individualizarea pedepsei față de natura infracțiunii și modalitatea de săvârșire a acesteia. Pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea stării de arest și deducerea arestului de la 21.10 la zi. Solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Recurenta - inculpat arată că regretă săvârșirea faptei.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 271 din 30 iulie 2009 Judecătoriei Târgu Neamț, s-a respins cererea inculpatului privind schimbarea încadrării juridice a faptei și a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal.

În temeiul art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal, pe durata și în condițiile prevăzute de lege.

În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal s-a dedus arestarea preventivă a inculpatului începând cu data de 28.04.2009 la zi.

S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul să plătească Spitalului orășenesc Târgu N suma de 160 lei, cu titlu de servicii medicale acordate părții vătămate, și Spitalului Clinic de Urgențe Sf. I suma de 1923,88 lei, cu același titlu.

S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 24.03.2009, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul, pe care îl cunoștea din vedere, în localitatea, județul N, împreună au consumat băuturi alcoolice la mai multe baruri din sat. Partea vătămată a făcut cinste inculpatului cu băuturi alcoolice, țigări și alimente, de asemenea i-a data acestuia o sumă de bani cu titlu de "". Cât timp au consumat împreună băuturi alcoolice, între cei doi nu au existat discuții contradictorii, dimpotrivă, așa cum rezultă din depozițiile martorilor audiați în cauză, cei doi au avut o atitudine prietenoasă, determinată în special de comportamentul părții vătămate, care a fost dispus să cheltuiască o sumă de bani, pentru a-i cumpăra inculpatului băutură, țigări și alimente.

La plecarea din, inculpatul i-a mai solicitat părții vătămate o sumă de bani cu titlu de împrumut, partea vătămată fiind de acord, dar cerându-i să-l însoțească până la, pentru a-i ține de urât. Astfel, cei doi au plecat împreună, parcurgând pe jos distanța dintre și.

Ajungând în satul, în apropierea bisericii, inculpatul a rămas puțin în urma părții vătămate și din spate i-a aplicat acesteia, prin surprindere, o lovitură puternică în zona capului. Partea vătămată a căzut la pământ, moment în care inculpatul, observând în buzunarul acesteia o bancnotă, i-a sustras suma de 5o lei, după care și-a continuat traseul. Partea vătămată s-a deplasat în apropiere, la locuința martorului, prezenta sânge în zona capului, era plin de noroi și vorbea greu, fiind transportat de martor cu mașina la domiciliu.

De asemenea, partea vătămată a fost observată și de martorul -, vânzător la un bar din apropierea locului agresiunii, cu urme de lovituri și sânge pe față.

Împrejurarea că cei doi au consumat în ziua respectivă băuturi alcoolice, plata fiind făcută de partea vătămată, că împreună au plecat spre satul și că inculpatul a lovit cu pumnul în cap pe partea vătămată rezultă din întregul probatoriu administrat în cauză, respectiv din cuprinsul declarațiilor inculpatului, atât la urmărirea penală, cât și în instanță.

Susținerile inculpatului că a fost provocat de partea vătămată, care l-a înjurat "de mamă", nu au fost primite de instanță, atâta timp cât partea vătămată a avut un comportament pașnic și binevoitor față de inculpat, căruia i-a făcut cinste și i-a împrumutat bani, de asemenea, partea vătămată a intenționat în continuare să petreacă timpul cu inculpatul la un bar din, să-l tocmească pentru pășunatul oilor la cireadă. Este puțin probabil ca partea vătămată brusc să-și fi schimbat comportamentul, comportament pe care l-a avut față de inculpat pe parcursul întregii zile petrecute împreună.

Oricum, chiar dacă partea vătămată a adresat injurii inculpatului, aceasta nu i-ar justifica comportamentul deosebit de agresiv pe care l-a manifestat.

Prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut faptele, fapte pe care le-a descris în amănunt, respectiv că a lovit pe partea vătămată și i-a sustras din buzunar, după ce aceasta a căzut într-un șanț, suma de 50 lei, cu care ulterior a cumpărat o cartelă telefonică.

În instanță, inculpatul a negat sustragerea sumei de bani, atitudinea sa este însă nesinceră, aceasta deoarece, așa cum s-a arătat mai sus, în mod nejustificat și-a retractat declarațiile date în cursul urmăririi penale, declarații care se coroborează cu declarațiile părții vătămate.

Imediat ce a ajuns la domiciliu, partea vătămată i-a relatat mamei sale că a fost bătut de un tânăr, care i-a sustras o sumă de bani.

De asemenea, din cuprinsul depoziției martorei a rezultă că în ziua de 23.03.2009, după ce cei doi au consumat băuturi alcoolice, inculpatul a revenit în bar și a cumpărat o cartelă telefonică pe care a plătit-o cu o bancnotă de 50 lei.

Urmare a agresiunii exercitate de inculpat, partea vătămată a suferit o fractură dublă de mandibulă, necesitând 50-55 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform certificatului medico legal nr. 321/14.04.2009 eliberat de N; de asemenea, partea vătămată a necesitat spitalizare pentru intervenție chirurgicală și tratament de specialitate.

Din probele administrate în cauză,instanța a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 2 lit. c Cod penal, text de lege în baza căruia a fost condamnat.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată, instanța a avut în vedere gradul de pericol social al infracțiunii, circumstanțele concrete în care a fost comisă, gravitatea faptei și violențele exercitate asupra părții vătămate, în condițiile în care aceasta a avut un comportament prietenesc și colocvial față de inculpat, persoana inculpatului, care este la o vârstă tânără și la prima abatere de la legea penală, și în raport de aceste criterii s-a reținut că scopul educativ și preventiv al pedepsei va putea fi realizat prin condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii în regim de detenție, orientată sub minimul special prevăzut de legea penală.

În baza art. 350 Cod procedură penală, instanța a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive.

În baza art. 14, art. 346 Cod procedură penală, art. 998 Cod civil, art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată prin nr.OUG 72/2006, inculpatul a fost obligat să plătească celor două spitale contravaloarea cheltuielilor ocazionate de serviciile medicale acordate părții vătămate.

În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală, instanța a lua act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, aceasta deoarece prin cererea formulată personal la data de 23.07.2009, aceasta a declarat că s-a înțeles cu inculpatul cu privire la pretențiile civile și nu mai are nici o pretenție de la acesta.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel inculpatul, considerând hotărârea netemeinică sub aspectul pedepsei aplicate, solicitând reducerea cuantumului acesteia.

Analizând sentința atacată, în raport cu motivele de apel invocate, instanța a constatat că apelul este nefondat, motivat de următoarele:

Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptei, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

În ceea ce privește aceste aspecte, inculpatul nu a formulat critici ale sentinței iar instanța, verificând din oficiu hotărârea, în conformitate cu dispozițiile art. 371 al. 2 Cod procedură penală, a constatat că nu sunt motive de nelegalitate a acesteia.

Pedeapsa stabilită a fost corect individualizată în raport de gradul ridicat de pericol social al faptei, ce rezultă din împrejurările concrete în care aceasta a fost comisă, dar și de conduita inculpatului, care a recunoscut în cursul urmăririi penale fapta, cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei, astfel cum au fost stabilite, fiind de natură a crea condițiile reeducării inculpatului și atingerii scopului pedepsei. Raportat la aceste aspecte, instanța de fond a dat o largă eficiență circumstanțelor atenuante reținute în cauză, coborând pedeapsa la J din minimul special prevăzut de lege.

Având în vedere gravitatea leziunilor produse părții vătămate, care au necesitat multe zile de îngrijiri medicale, precum și împrejurările comiterii faptei, nu se justifică în cauză suspendarea executării pedepsei.

Față de cele reținute mai sus, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, instanța a respins, ca nefondat, apelul declarat, menținând sentința atacată.

În temeiul art. 383 al. 11Cod procedură penală raportat la art. 350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, având în vedere faptul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și în prezent și, există o hotărâre de condamnare dată în primă instanță, menținută cu ocazia judecării apelului.

În baza art. 381 Cod procedură penală s-a dedus din pedeapsă și perioada arestării preventive de la data pronunțării sentinței la zi.

În temeiul art. 192 al. 2 Cod procedură penală, inculpatul apelant a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză.

Pentru aceste considerente prin decizia penală nr. 285/AP din 21.10.2009 pronunțata de Tribunalul Neamțs -a dispus, n temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 271 din 30 iulie 2009 Judecătoriei Târgu Neamț.

A fost menținută sentința atacată.

În baza art. 383 al. 11Cod procedură penală raportat la art. 350 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest a inculpatului.

În temeiul art. 381 Cod procedură penală s-a dedus din pedeapsa aplicată și perioada arestării preventive de la data de 30 iulie 2009 la zi.

Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, a fost achitat Baroului de Avocați N, din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul apelant să achite statului suma de 250 lei cheltuielile judiciare în apel.

Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat recurs în termen legal inculpatul fără a arăta în scris criticile aduse hotărârii recurate.

Oral în fața instanței de recurs recurentul-inculpat prin apărătorul desemnat din oficiu, a reiterat criticile arătate în fața instanței de apel, considerând că pedeapsa aplicată acestuia este prea severă în raport de pericolul social concret al faptei comise și persoana sa, solicitând reducerea acesteia. De asemenea s-a mai solicitat de către inculpat și modificarea modalității de executare a pedepsei în sensul suspendării condiționate a executării acesteia,în conformitate cu dispozițiile art.81

Cod Penal

Analizând decizia penală recurată, din oficiu în limitele cazurilor de casare prev. de art.385/9 al.3 Cpp, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce se vor înfățișa în continuare.

Criticile invocate de recurentul inculpat care solicită reducerea pedepselor aplicate, sunt lipsite de temei.

La alegerea pedepselor, prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare indicate de art.72 Cp, respectiv gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, evidențiat de împrejurările în care au fost comisă, limitele speciale de pedeapsă, precum și persoana inculpatului.

Așa fiind, pedeapsa aplicată de prima instanță și menținută în apel, apare ca judicios individualizată în raport de gradul concret de pericol social al faptelor săvârșite, din modalitatea concretă de a comitere a lor și de urmările produse.

În aceste condiții, Curtea apreciază că lipsa antecedentelor penale și atitudinea de recunoaștere a inculpatului manifestată în cursul urmăririi penale, nu poate să conducă la reducerea pedepsei aplicate printr-o eficientizare sporită a efectelor circumstanțelor atenuante reținute, sau la suspendarea executării pedepsei rezultante, astfel cum a solicitat acesta.

Pentru aceste considerente constatând că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, nefiind incident nici unul din cazurile de casare prev. de art.385/9 Cpp, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b pr. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat.

În baza art. 385/17 al.4 cu referire la art. 383 al.2 Cpp va deduce arestarea preventivă a inculpatului de la 21.10.2009 la zi.

Văzând și dispozițiile art.189, 192 alin.2 Cpp

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art 385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, aflat în Penitenciarul Bacău împotriva deciziei penale nr. 285/AP din 21.10.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

În baza art. 385/17 al.4 cu referire la art. 383 al.2 Cod procedură penală deduce arestarea preventivă a inculpatului de la 21.10.2009 la zi.

În baza art. 189 Cod procedură penală, dispune plata din fondurile a onorariului av. oficiu în suma de 200 lei, către Baroul Bacău.

În baza art. 192 al.2 Cod procedură penală obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare, în care s-a inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 17.12.2009 în prezența recurentului arestat.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - - -

-

GREFIER

-

Red.sent.pen.

Red. /

Red.

Tehnored.

Ex.2

22.12.2009

Președinte:Bogdan Adrian
Judecători:Bogdan Adrian, Arin Alexandru Mengoni, Silviu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 779/2009. Curtea de Apel Bacau