Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 1022/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR. 6089/2/2009
1592/2009
DECIZIA PENALĂ NR.1022
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 03.07.2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Dumitru Mirancea
JUDECĂTOR 2: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 3: Andreea Cioată
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședința din 30 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Ia Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut in ședința publică răspunde recurentul inculpat, personal, în stare de arest și asistat de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședința, după care:
Constatând ca nu sunt excepții de invocat, alte probe de administrat și cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită admiterea recursului declarat, casarea încheierii de ședință si pe fond, rejudecând, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt întrunite cerințele art.160/2 Cod Procedură Penală, respectiv ca pedeapsa prevăzuta de lege pentru infracțiunea pentru care este judecat nu este mai mare de 18 ani închisoare, nu există riscul săvârșirii altor infracțiuni ori zădărnicirii aflării adevărului. În cauză, urmărirea penală s-a efectuat in numai doua luni, cauza a fost înaintată cu rechizitoriu la tribunal, iar in data de 30 iunie a formulat cererea de liberare sub control judiciar. Inculpatul recurent a recunoscut si regretă comiterea faptelor, nu este cunoscut cu antecedente penale, are familie, un copil în întreținere si poate fi judecat in stare de libertate, cu respectarea obligațiilor ce le impune judecătorul.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază neîntemeiat recursul și pune concluzii de respingere a acestuia, încheierea de ședința fiind legală și temeinică. Subliniază că nu se poate imputa faptul ca dosarul s-a finalizat la parchet în numai două luni de zile, aceasta situație fiind favorabila inculpatului, MINISTERUL PUBLIC dând dovada de celeritate in soluționarea cauzelor penale. Cu privire la cererea inculpatului, apreciază ca, fata de modalitatea de comitere a infracțiunii - chiar dacă este recunoscută, aceasta nu reprezintă decât o circumstanță ce poate fi avută în vedere eventual la individualizarea pedepsei - gravitatea deosebita a acesteia, urmărire produse, prejudiciul cauzat, apreciază ca nu se impune liberarea recurentului inculpat.
In ultimul cuvânt, recurentul inculpat susține ca regretă fapta si solicita judecarea in stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția Penală în dosarul nr- s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea formulată la termenul din 30.06.2009 inculpatul, arestat preventiv în baza nr.125/UP/10.05.2009 emis de Tribunalul București - Secția I Penală, a solicitat Tribunalului liberarea provizorie sub control judiciar.
Analizând actele și lucrările dosarului și, pe fond, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, ulterior admiterii în principiu a acesteia, Tribunalul a constatat că inculpatul a fost arestat în timpul urmăririi penale în baza nr.125/UP/10.05.2009, emis de - Secția I Penală, măsură prelungită prin încheierea din data de 29.05.2009 a Tribunalului București - Secția a Il-a Penală și menținută, la sesizarea instanței cu rechizitoriul nr. 1294/P/2009 din 11.06.2009 prin încheierea din data de 15.06.2009 pronunțată în prezentul dosar, reținându-se că acesta se află în situația prevăzută de art. 148 lit.f CPP.
S-a reținut, în fapt, că la data de 09.05.2009 inculpatul a fost prins în flagrant delict de organele de poliție în timp ce efectua retrageri frauduloase de numerar de la -ul Bank de pe Bd. - - din B, folosind cartele PVC cu magnetică falsificată, pe care se afla inscripționat un grup de patra cifre, fapte ce ar întruni elementele constitutive ale infracțiunilor de falsificarea instrumentelor de plată electronică în forma specifică a deținerii instrumentelor de plată și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prevăzute de art.24 alin.2 și art.27 alin. 1 din Legea nr.365/2002, cu aplicarea art.33 lit.a din Codul penal.
Cu privire la cererea de liberare provizorie formulata de inculpat, Tribunalul a constatat că, deși formal aceasta întrunește condițiile prevăzute de lege pentru admiterea ei (prevăzute de art. 160 ind. 6 și art.l6o ind.2 CPP), față de ansamblul actelor din dosarul de urmărire penală și al probelor administrate până în prezent, aceasta nu este întemeiată.
Astfel, liberarea provizorie, așa cum este reglementată în codul d e procedură penală, modificat prin Legea nr. 356/2006 și OUG nr. nr.60/2006, este unul din mijloacele de realizare a scopului măsurilor preventive, respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal ori împiedicarea sustragerii învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de executarea pedepsei (art. 136 alin.l, 2 din codul d e procedură penală).
Or, în cauză instanța a constatat că temeiul luării și menținerii arestării preventive față de inculpat a fost cel prevăzut de art. 148 lit.f din codul d e procedură penală, respectiv: pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, față de natura și gravitatea faptelor, împrejurările, modalitatea în care se reține că ar fi fost comise, rezultatul produs (falsificarea instrumentelor de plată electronică și punerea lor în circulație fiind de natură să creeze îndoieli în rândul populației cu privire la securitatea domeniilor utilizate în comerțul electronic), recrudescența deosebită a acestui gen de infracțiuni.
Prin Legea nr. 365/2002, privind comerțul electronic faptele săvârșite de către inculpat au fost considerate infracțiuni, tocmai în considerarea gradului lor de pericol social, prin aceasta aducându-se atingere relațiilor sociale din sfera comerțului electronic, a căror formare și desfășurare implică încrederea în conținutul instrumentelor de plată electronice. Dezvoltarea comerțului electronic implică fermitate în combaterea faptelor care aduc atingere bunului mers al acestor activități.
După cum s-a arătat și cu ocazia verificării legalității și temeiniciei stării de arest a inculpatului la sesizarea instanței cu rechizitoriu, faptul că propunerea "de prelungire a măsurii arestării preventive a fost admisă doar în parte, dispunându-se prelungirea acestei măsuri doar pentru o perioadă de 10 zile, nu înseamnă că pericolul concret pe care lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta-o pentru ordinea publică subzistă pentru doar pentru această perioadă, ci Tribunalul a apreciat-o la acel moment, ca fiind un interval suficient pentru finalizarea urmăririi penale, Parchetul urmând fie să dea o soluție de netrimitere în judecată, fie să întocmească rechizitoriul, sesizând instanța de judecată.
Circumstanțele persoane ale inculpatului și faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale vor fi avute în vedere de Tribunal la individualizarea judiciară a pedepsei și a executării acesteia, în măsura în care se va orienta spre o soluție de condamnare.
În aceste condiții, Tribunalul a considerat că admiterea cererii de liberare provizorie formulată de inculpat ar duce la deturnarea scopului în care s-a dispus inițial măsura arestării preventive față de acesta, cu îngreunarea desfășurării judecării cauzei, care are ca finalitate tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată, în măsura în care se va stabili vinovăția acestuia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, care a solicitat admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt întrunite cerințele art.160/2 Cod Procedură Penală, respectiv ca pedeapsa prevăzuta de lege pentru infracțiunea pentru care este judecat nu este mai mare de 18 ani închisoare, nu există riscul săvârșirii altor infracțiuni ori zădărnicirii aflării adevărului, a recunoscut si regretă comiterea faptelor, nu este cunoscut cu antecedente penale, are familie, un copil în întreținere si poate fi judecat in stare de libertate, cu respectarea obligațiilor ce le impune judecătorul.
Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, conform art.385/6 Cod procedură penală, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică.
Din interpretarea dispozițiilor art.160/2 alin.2 Cod procedură penală reiese că liberarea provizorie (sub control judiciar sau pe cauțiune) este o măsură facultativă, astfel cum rezultă din folosirea de către legiuitor a sintagmei "se poate acorda". Așadar, beneficiul liberării provizorii nu este un drept al inculpatului, ci doar o vocație a acestuia.
În raport cu dispozițiile legale ce reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar, condițiile prevăzute la alineatul 1 și 2 ale art.160/2 Cod procedură penală sunt condiții de admisibilitate a cererii, nerespectarea lor ducând la respingerea ei ca inadmisibilă. Odată constatată admisibilitatea cererii, instanța de judecată procedează la aprecierea oportunității lăsării în libertate a inculpatului arestat preventiv, prin verificarea temeiniciei cererii formulate.
Criteriile ce stau la baza aprecierii instanței se raportează atât la elementele ce privesc fapta săvârșită (grad de pericol social concret, urmările produse sau care s-ar fi putut produce), cât și la cele ce privesc persoana inculpatului.
În speță, cererea de liberare provizorie formulată de inculpat întrunește cerințele de admisibilitate prevăzute de lege, așa cum corect a constatat prima instanță. Pe fond, cererea nu este însă întemeiată; astfel, este adevărat că inculpatul beneficiază de circumstanțe personale favorabile (necunoscut cu antecedente penale, cu atitudine procesuală sinceră, cu o familie organizată), însă, așa cum s-a arătat mai sus, aceste aspecte nu pot fi valorificate în mod singular, ci doar prin coroborare cu celelalte criterii - natura infracțiunilor săvârșite, gradul de pericol social concret al acestora, astfel cum este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii (inculpatul fiind prins în flagrant de organele de poliție în timp ce efectua retrageri frauduloase de numerar de la un Bank, folosind cartele PVC cu magnetică falsificată, totodată având asupra sa alte 17 carduri falsificate), urmările produse sau care s-ar fi putut produce (pe lângă eventualele prejudicii materiale, fiind afectată grav în astfel de cazuri și încrederea publică cu privire la siguranța operațiunilor în care sunt implicate instrumentele de plată electronică).
Or, față de toate aceste aspecte, în mod justificat Tribunalul a apreciat că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului (prin prisma dispozițiilor art.136 alin.1 Cod procedură penală) nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie, un argument în plus în acest sens constituindu-l și timpul scurt scurs de la momentul luării arestării preventive a inculpatului (de nici 2 luni). Se are în vedere faptul că atât la soluționarea propunerii de arestare preventivă a inculpatului, cât și la verificarea acestei măsuri în baza art.300/1 Cod procedură penală, s-a statuat că scopul prev. de art.136 alin.1 Cod procedură penală nu poate fi atins în alt mod decât prin luarea și respectiv menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului, iar de la aceste momente procesuale (situate foarte aproape în timp) nu au intervenit niciun fel de schimbări care să justifice atingerea acestui scop altcumva, respectiv prin liberarea provizorie a inculpatului.
Ca atare, Curtea constată că încheierea atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat, recursul formulat de inculpatul. În raport de soluția ce se va pronunța, instanța îl va obliga pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 30.06.2009 pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat la 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-15.07.2009
Președinte:Dumitru MiranceaJudecători:Dumitru Mirancea, Silvia Cerbu, Andreea Cioată
