Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 cod penal). Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. 11440/300/2007
874/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 05 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Popescu
JUDECĂTOR 2: Andreea Cioată
JUDECĂTOR 3: Florică Duță
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 320/16.05.2008, pronunțată de Judecătoria sector 2 B și a deciziei penale nr. 126/A, din data de 25.02.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a Ia Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat personal și asistat de avocat ales prin substituire, lipsind intimat - parte vătămată, pentru care se prezintă avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 38580, emisă de Baroul București - Cabinet individual și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul recurentului - inculpat, depune la dosar o serie de înscrisuri, în copii xerox.
Constatând că nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, trece la dezbateri.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, precizează că recursul vizează pct. 17 și 14 ale art. 3859Cod procedură penală, considerând că cele două hotărâri pronunțate anterior, sunt nelegale și netemeinice, având în vedere că, inculpatului trebuia să-i rețină circumstanța agravantă prevăzută de art. 75 lit. d Cod procedură penală, pentru infracțiunea săvârșită în dauna părții - vătămate și că, inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă greșit individualizată, mai mare doar cu 6 luni, față de pedeapsa aplicată pentru partea vătămată.
Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de Parchet și admiterea recursului formulat de inculpat, în baza art. 3859pct. 18 Cod procedură penală casarea celor două hotărâri pronunțate anterior, și achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a, raportat la art. 10 alin. 1 lit. c Cod procedură penală, considerând că, ambele instanțe au reținut în mod greșit situația de fapt, inculpatul nefăcându-se vinovat de cele două infracțiuni prevăzute de art. 189 Cod penal. În sensul celor expuse, depune la dosar note de concluzii scrise.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat, considerând că, pentru cele două infracțiuni prevăzute de art. 189 Cod penal, la dosar sunt probe adecvate din care rezultă vinovăția inculpatului, astfel că, în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de pct. 18 al art. 3859Cod procedură penală.
Apărătorul intimatei - părți vătămate având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat de Parchet și respingerea recursului declarat de către inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.
Recurentul - inculpat având cuvântul, depune la dosar note de concluzii scrise, solicitând respingerea recursului declarat de Parchet, declarând că este nevinovat.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, în baza dispozițiilor art. 306 Cod procedură penală, urmează să amâne pronunțarea, motiv pentru care,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 12 iunie 2009.
Dată în ședință publică, azi, 05 iunie 2009.
PREȘEDINTE GREFIER,
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 12 iunie 2009
CURTEA,
În aceiași compunere și pentru aceleași motive,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 19 iunie 2009.
Dată în ședință publică, azi, 12 iunie 2009.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Dosar nr. 11440/300/2007
874/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 941
Ședința publică de la 19 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - -
JUDECĂTOR - -
JUDECĂTOR - -
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor declarate de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 320/16.05.2008, pronunțată de Judecătoria sector 2 B și a deciziei penale nr. 126/A, din data de 25.02.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a Ia Penală, în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc, în ședința publică de la 05 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 12 iunie 2009 și apoi pentru azi, 19 iunie 2009, când, în aceiași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față:
Prinsentința penală nr.320/16.05.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B în dosarul penal nr-, s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de procuror.
În temeiul art.189 al.2 pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravată, în dauna părții vătămate.
În temeiul art.189 al.2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal în formă agravată, în dauna părții vătămate -.
În temeiul art.180 al.2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire calificată, în dauna părții vătămate -.
În temeiul art.85 al.1 Cod penal, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare, aplicate inculpatului prin sentința penală nr.238/7.04.2006 a Judecătoriei Bolintin -V (definitivă prin neapelare la data de 10.05.2006) și a descontopit-o în pedepsele componente, respectiv trei pedepse de câte 1 an închisoare și o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În temeiul art.36 al.1 raportat la art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, s-au contopit aceste pedepse cu cele aplicate pentru faptele deduse judecății precum și cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1590/5.10.2005 a Judecătoriei Sectorului 2 B (modificată și definitivă prin decizia penală nr.57R/16.01.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală) și i-a fost aplicată inculpatului o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 1 an închisoare, astfel că în final inculpatul are de executat o pedeapsă rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei drepturile prev. de art.64 lit. a teza a II-a, b și e Cod penal.
În temeiul art.36 al.3 Cod penal, s-a scăzut din pedeapsa rezultantă perioada executată de inculpat din pedepsele contopite, de la data de 14.06.2005 la data de 24.04.2007.
S-a luat act că părțile vătămate (prin reprezentantul legal ) și - nu s-au constituit părți civile.
În temeiul art.348 raportat la art.17 proc.pen. cu referire la art. 998.civ. din oficiu, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3.000 de lei către partea vătămată (prin reprezentantul legal ), cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
În temeiul art.191 al.1 proc.pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.000 de lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În temeiul art.193 al.1 proc.pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.000 de lei către partea vătămată -, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut următoarea situație de fapt:
1. La data de 31.03.2005, minora, în vârstă de 6 ani, se afla în curtea casei sale, unde se împreună cu alți copii. În jurul orelor 11.00-11.30, inculpatul a venit la minoră, cerându-i să îl însoțească acasă. Minora s-a conformat și l-a urmat, fără a-i spune mamei sale (aflate în casă) întrucât mai fusese anterior în apartamentul inculpatului, chiar fără acordul mamei ei. Pe parcursul zilei, minora a făcut curățenie în casă și a fost învățată de inculpat să folosească telefonul fix, pentru a suna la 112 și 961. Minora i-a solicitat în mai multe rânduri inculpatului să o lase să plece acasă,însă acesta a amânat momentul spunându-i că o va lăsa să plece după terminarea curățeniei. Spre seară, mama minorei, numita și concubinul ei, martorul -, constatând lipsa minorei și aflând de la vecini că se află la inculpat, au venit la locuința acestuia, în jurul orei 21.00 și au sunat la interfonul inculpatului, însă acesta le-a spus că minora nu se mai află la el, ci a plecat în zona Universității. În acel moment, minora a început să plângă și să strige, anunțându-și mama și tatăl vitreg că este în apartament și cerându-le să o scoată de acolo. Martorul - a urcat la apartamentul inculpatului și a început să bată la ușă, cerându-i acestuia să lase minora să plece, însă inculpatul a refuzat să deschidă și să elibereze minora. Abia în jurul orei 21.30, la solicitarea echipajului de poliție sosit la fața locului, inculpatul a deschis și i-a permis minorei să părăsească locuința.
La reținerea acestei situații de fapt instanța fondului a avut în vedere din coroborarea procesului-verbal întocmit de organele de poliție, din care rezultă că au găsit minora în apartamentul inculpatului, cu declarațiile reprezentantului legal al minorei și ale martorului -, din care rezultă că inculpatul a refuzat să le deschidă în ciuda insistențelor lor și ale minorei, care plângea spunând că inculpatul nu o lasă să plece, cu declarația dată de minoră în fața organelor de urmărire penală, în prezența mamei sale și a unui reprezentant al Direcției Generale de Asistență Socială și de Protecție a Copilului din cadrul Primăriei Sectorului 2 B, prin care arată că nu a fost lăsată de inculpat să părăsească apartamentul acestuia decât după intervenția poliției precum și cu declarațiile martorului ocular, femeie de serviciu în blocul în care locuia inculpatul, care a arătat că a văzut cum la apartamentului acestuia a bătut cca. 15 minute o persoană de sex masculin, cerându-i acestuia să îi elibereze fiica, fapt pe care inculpatul l-a făcut doar la sosirea unui echipaj de poliție.
Pe parcursul procesului, inculpatul a arătat că nu i-a permis minorei să plece pentru aop roteja de părinții ei, susținând și că minora l-a întrebat doar ce se întâmplă, fără a încerca să comunice cu părinții ei. Această din urmă afirmație a inculpatului nu este susținută de nici un mijloc de probă, dimpotrivă fiind combătură de declarațiile minorei, ale reprezentantului său legal și ale martorilor - și. Cât privește prima parte a afirmației, ea nu are relevanță sub aspectul vinovăției inculpatului și oricum nu a fost dovedită.
2. La data de 6.04.2005, în jurul orelor 19.30-19.45, în timp ce se afla în împreună cu un prieten, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul, pe care îl cunoștea de 2 ani și Cei trei au continuat împreună pentru scurt timp drumul, după care prietenul părții vătămate a plecat, lăsând-o împreună cu inculpatul. Inculpatul a însoțit partea vătămată la o cunoștință care locuia în zona, după care ambii au pornit către locuința inculpatului, unde au ajuns în jurul orelor 22.00-22.15. După ce au intrat în apartament, inculpatul a asigurat de la intrare. În apartament, inculpatul a servit partea vătămată cu un ness, din care aceasta a gustat în urma insistențelor lui, acuzând o amețeală care i-a trezit bănuiala că în se aflau substanțe cu astfel de efecte. Pe parcursul serii, partea vătămată i-a solicitat inculpatului în mai multe rânduri să o lase să plece însă a fost refuzată de acesta. La un moment dat, inculpatul i-a cerut părții vătămate să își închidă telefonul și să nu anunțe vreo persoană că se află la el iar apoi a început să o lovească în repetate rânduri, în zona feței și a corpului, cu o stinghie pe care o avea lângă salteaua pe care dormea. Partea vătămată a încercat să deschidă pentru a pleca, însă nu a reușit. Spre dimineață, când inculpatul a adormit, partea vătămată a reușit să trimită de pe telefonul său mobil marca "Samsung" un număr de 20 de SMS-uri către telefonul unui coleg de serviciu, martorul -, primul mesaj fiind transmis la ora 9.45 iar ultimul la ora 10.14. Prin intermediul respectivelor mesaje, partea vătămată îi solicita martorului să vină de urgență la adresa unde se află (pe care a menționat-o în mesaje) întrucât a fost sechestrată. În jurul orelor 10.15-10-20, la fața locului a sosit un echipaj de poliție, anunțat de martorul -, membrii acestuia sunând la ușă cca 10 minute până când inculpatul a acceptat să deschidă, cu o cheie pe care a luat-o din balcon, moment în care a fost eliberată și partea vătămată. În urma loviturilor primite partea vătămată a suferit leziuni care pentru vindecare au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Situația de fapt a fost reținută în baza declarațiilor părții vătămate, care a relatat amănunțit felul în care au decurs lucrurile, cu declarațiile martorului -, care a arătat că a primit mai multe mesaje de la partea vătămată, prin care aceasta îi solicita ajutorul, spunându-i că a fost sechestrată de un individ pe nume, iar după cel de-al doilea mesaj a apelat numărul de urgență 112, alertând organele de poliție, cu fotografiile efectuate telefonului mobil al acestuia martor, din care reiese conținutul SMS-urilor inițiate de partea vătămată, cu procesul-verbal întocmit de organele de poliție cu ocazia eliberării părții vătămate precum și cu declarația martorului, vecin cu inculpatul, care a arătat că l-a văzut pe acesta venind seara cu o persoană de sex feminin, a auzit pe parcursul serii mai multe zgomote ciudate și puternice din interiorul apartamentului inculpatului iar în cursul dimineții, în jurul orei 7, l-a auzit pe inculpat purtând discuții aprinse cu o persoană de sex feminin. De asemenea, mijloacele de probă amintite sunt confirmate și de concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. A-, potrivit cărora, în urma examinării părții vătămate (realizată în ziua de 4.07.2005) s-a constatat că aceasta prezintă leziuni la nivelul feței, antebrațului stâng, degetului 4 de la mâna, rotula și torace, leziuni care pentru vindecare au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Pe parcursul procesului inculpatul a negat săvârșirea faptei, arătând că nu a sechestrat partea vătămată și nici nu a lovit-o, însă declarațiile sale, nesusținute de nici un mijloc de probă ci, dimpotrivă, contrazise pe deplin de probele indubitabile prezentate de acuzare în condițiile art. 66 al. 1.proc.pen. nu pot servi la aflarea adevărului (art. 69.proc.pen.)
Astfel, instanța fondului a constatat că fapta inculpatului, care la data de 31.03.2005, între orele 21-21.30, a lipsit-o de libertate pe minora, în vârstă de 6 ani, nepermițându-i să părăsească locuința sa din B, sector 2,-, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate, în forma agravată prev. de art.189 al.2 Cod penal. Întrucât din probe nu rezultă mobilul comiterii acestei fapte iar cu privire la infracțiunile de act sexual cu un minor și corupție sexuală procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale (neavând relevanță infirmarea ulterioară a acestei soluții, din moment ce nu s-a emis un alt act de sesizare până în prezent și oricum aceste fapte nu fac obiectul sesizării, excedând cadrului procesual) instanța constată că nu poate fi reținută incidența circumstanței agravante prev. de art. 75 al. 1 lit. d pen. (comiterea faptei din motive josnice) astfel că va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice, formulată de procuror.
Fapta inculpatului, care de la data de 6.04.2005, ora 22, până la data de 7.04.2005, ora 10.00, a lipsit-o de libertate pe partea vătămată -, nepermițându-i să părăsească locuința sa din B, sector 2,-, supunând-o pe aceasta și la suferințe fizice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate, în forma agravată prev. de art. 189 al. 2 Cod penal.
Fapta inculpatului, care în noaptea de 6/7.04.2005, a lovit partea vătămată -, cauzându-i leziuni care pentru vindecare au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire calificată, prev. de art.180 al.2 pen. Această infracțiune se află în concurs cu cea de lipsire de libertate, întrucât, din modul de redactare a art.189 al.2 pen. rezultă că forma agravată comisă în modalitatea normativă a "supunerii la suferințe fizice" nu absoarbe decât infracțiunea de lovire sau alte violențe în formă simplă.
În temeiul textelor legale în care au fost încadrate juridic faptele inculpatului instanța va dispune condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepselor, instanța fondului a avut în vedere faptul că inculpatul nu era cunoscut cu antecedente penale la momentul comiterii infracțiunilor deduse judecății însă ulterior a fost condamnat de două ori, pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt și a unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, faptele comise prezintă un grad de pericol social concret ridicat iar inculpatul a adoptat pe parcursul procesului o atitudine constant nesinceră, de negare a săvârșirii infracțiunilor, în pofida evidențelor rezultate din probatoriu.
În raport cu aceste criterii, văzând și celelalte dispoz. ale art. 72.pen. prima instanță a aplicat inculpatului câte o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea fiecărei infracțiuni de lipsire de libertate în formă agravată și o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire calificată.
În temeiul art. 85 alin. 1 Cod penal instanța de fond a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.23 8/7.04.2006 a Judecătoriei Bolintin -V (definitivă prin neapelare la data de 10.05.2006) și a descontopit-o în pedepsele componente, respectiv trei pedepse de câte 1 an închisoare și o pedeapsă de 2 ani închisoare.
În temeiul art.36 al.l raportat la art.33 lit.a și 34 lit.b Cod penal, s-au contopit aceste pedepse cu cele aplicate pentru faptele deduse judecății precum și cu pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1590/5.10.2005 a Judecătoriei Sectorului 2 B (modificată și definitivă prin decizia penală nr.57R/16.01.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală) și i-a fost aplicată inculpatului o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare, sporită cu 1 an închisoare, în considerarea ansamblului activității infracționale a inculpatului, astfel că în final i-a dat inculpatului spre executare o pedeapsă rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art.71 alin. 2 Cod penal și cu aplicarea directă și prioritară a disp. art. 3 din Protocolul I la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, instanța a interzis inculpatului pe perioada executării pedepsei drepturile prev. de art.64 lit. a teza a Ii-a, b Cod penal, iar în temeiul art. 71 alin. 3 Cod penal, ținând cont de gravitatea infracțiunilor de lipsire de libertate, în special a celei comise împotriva părții vătămate minore, a interzis, ca pedeapsă accesorie, și dreptul de a fi tutore sau curator.
În temeiul art. 36 al.3 Cod penal, s-a scăzut din pedeapsa rezultantă perioada executată de inculpat din pedepsele contopite, de la data de 14.06.2005 la data de 24.04.2007.
S-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile, însă din oficiu, față de faptul că partea vătămată nu are capacitate de exercițiu și a suferit un prejudiciu moral ca urmare a lipsirii sale de libertate, instanța l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 3000 lei către partea vătămată minoră.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B și inculpatul.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bac riticat hotărârea instanței de fond pentru greșita respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice în sensul reținerii și circumstanței agravante prev. de art. 75 alin. 1 lit. d Cod penal, netemeinicia pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate față de partea vătămată minoră și oportunitatea aplicării pedepsei complementare.
Inculpatul a criticat sentința penală apelată pentru netemeinicie, arătând că este nevinovat și că faptele reținute în sarcina acestuia nu există, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și achitarea sa în temeiul disp. art. 10 lit. a Cod proc.pen.
Prindecizia penală nr. 126 din 25.02.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția Penală - Secția I Penalăîn majoritateau fost respinse apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B și de inculpatul împotriva sentinței penale nr.320/16.05.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B în dosarul penal nr-, ca nefondate.
A obligat apelantul inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul, în majoritate, a reținut următoarele:
Instanța de fond, în urma unei ample analize a materialului probator administrat în cauza, a stabilit în mod corect situația de fapt, încadrarea juridică și vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii faptelor reținute în sarcina sa.
Astfel, din coroborarea procesului-verbal întocmit la data de 31.03.2005 de organele de poliție cu declarațiile reprezentantului legal al minorei, numita și ale martorilor - și, precum și cu declarația dată de partea vătămată minoră în faza de urmărire penală și în parte cu declarațiile inculpatului date pe parcursul procesului penal, tribunalul, ca și instanța de fond, reține că la data de 31.03.2005, în timp ce minora, în vârstă de 6 ani, se afla în curtea casei sale, a venit, în jurul orelor 11.00-11.30, inculpatul și i-a cerut să îl însoțească acasă la el. Minora a plecat cu inculpatul la locuința acestuia, fără să-i spună mamei sale (aflate în casă) întrucât mai fusese anterior în apartamentul inculpatului. Pe parcursul zilei, minora a făcut curățenie în casă și a fost învățată de inculpat să folosească telefonul fix, pentru a suna la 112 și 961. -se, minora i-a solicitat în mai multe rânduri inculpatului să o lase să plece acasă, însă acesta i-a spus că o va lăsa să plece după terminarea curățeniei când vor pleca împreună. în jurul orelor 20.30 - 21.00, mama minorei, numita și concubinul ei, martorul -, constatând lipsa minorei și aflând de la vecini că se află la inculpat, au mers la locuința acestuia din urmă și au sunat la ușă întrebând de minoră. Inculpatul, fără a deschide, le-a spus că minora nu se mai află la el, ci a plecat în zona Universității, însă în acel moment, minora a început să plângă și să strige, anunțându-și mama și tatăl vitreg că este în apartament. În această situație, martorul - a început să bată la ușă, cerându-i să lase minora să plece, însă inculpatul a refuzat să deschidă și să elibereze minora. Abia în jurul orei 21.30, la solicitarea echipajului de poliție sosit la fața locului, inculpatul a deschis și i-a permis minorei să părăsească locuința.
Inculpatul, în declarațiile sale date pe parcursul procesului penal, nu a recunoscut săvârșirea faptei, arătând că nu i-a permis minorei să plece pentru aop roteja de părinții ei, care o trimiteau la cerșit în zona Universității, susținând și că minora 1-a întrebat doar ce se întâmplă, fără a încerca să comunice cu părinții ei. Această apărare a inculpatului nu poate fi reținută întrucât nu este susținută de nici un mijloc de probă. Mai mult, Tribunalul, ca și instanța de fond, reține că este infirmată de probele administrate în cauză.
Astfel, în declarația dată în faza de urmărire penală în prezența mamei sale și a unui reprezentant al Direcției Generale de Asistență Socială și de Protecție a Copilului din cadrul Primăriei Sectorului 2 B, minora a arătat că a stat toată ziua la locuința inculpatului și plictisindu-se i-a cerut de mai multe ori să o lase să plece, însă nu a fost lăsată de inculpat să părăsească apartamentul acestuia nici măcar atunci când au venit părinții săi, cărora le-a comunicat acest lucru, ulterior, după intervenția poliției, fiind lăsată să plece.
Declarația minorei s-a coroborat cu declarațiile mamei sale, numita și ale martorilor - din care rezultă că inculpatul a refuzat să le deschidă în ciuda insistențelor lor și ale minorei, care plângea spunând că inculpatul nu o lasă să plece.
În declarațiile date pe parcursul procesului penal, martora (fostă ), femeie de serviciu în blocul în care locuia inculpatul, a arătat că a văzut cum la apartamentului inculpatului a bătut cea 15 minute o persoană de sex masculin, cerându-i să îi elibereze fiica și a auzit un copil plângând și spunând tatălui său să nu plece, însă inculpatul nu a lăsat minora să plece decât la sosirea organelor de poliție, ceea ce se coroborează cu celelalte probe anterior menționate.
Toate aceste declarații se coroborează și cu procesul verbal întocmit de organele de poliție în care se reține că minora a fost găsită la locuința inculpatului.
Din declarațiile părții vătămate coroborate cu declarațiile martorilor și -, cu fotografiile efectuate asupra telefonului mobil al acestui din urmă martor, cu procesul-verbal întocmit de organele de poliție cu ocazia eliberării părții vătămate, precum și cu raportul de expertiză medico-legală nr. A-, Tribunalul, ca și instanța de fond, a reținut că la data de 6.04.2005, în jurul orelor 19.30-19.45, în timp ce se afla în împreună cu un prieten, partea vătămată s-a întâlnit cu inculpatul, pe care îl cunoștea de mai mult timp și au continuat să se deplaseze împreună pentru scurt timp, când prietenul părții vătămate a plecat, lăsând-o împreună cu inculpatul. Inculpatul a însoțit partea vătămată la o cunoștință care locuia în zona, după care ambii au pornit către locuința inculpatului, ajungând în jurul orelor 22.00-22.15. După au intrat în apartament, inculpatul a asigurat de la intrare, după care a servit partea vătămată cu un ness, din care aceasta a gustat în urma insistențelor lui. După aproximativ o oră, partea vătămată i-a solicitat inculpatului să o conducă acasă, însă acesta a refuzat motivat de faptul că este ora foarte târzie. Partea vătămată a continuat să-i solicite inculpatului în mai multe rânduri să o lase să plece, însă a fost refuzată de acesta. La un moment dat, inculpatul i-a cerut părții vătămate să își închidă telefonul și să nu anunțe vreo persoană că se află la el, iar apoi a început să o lovească în repetate rânduri, în zona feței și a corpului, cu o stinghie pe care o avea lângă salteaua pe care dormea. Partea vătămată a încercat să deschidă pentru a pleca, însă nu a reușit. Dimineața, când inculpatul a adormit, partea vătămată a reușit să trimită de pe telefonul său mobil marca "Samsung" un număr de 20 de SMS-uri către telefonul unui coleg de serviciu, martorul -, primul mesaj fiind transmis la ora 9.45 iar ultimul la ora 10.14. Prin intermediul respectivelor mesaje, partea vătămată îi solicita martorului să vină de urgență la adresa unde se află (pe care a menționat-o în mesaje) întrucât a fost sechestrată. În jurul orelor 10.15-10-20, la fața locului a sosit un echipaj de poliție, anunțat de martorul -, membrii acestuia sunând la ușă cea 10 minute până când inculpatul a acceptat să deschidă, cu o cheie pe care a luat-o din balcon, moment în care a fost eliberată și partea vătămată. În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Pe parcursul procesului penal inculpatul a negat și săvârșirea acestei fapte, arătând că nu a sechestrat partea vătămată și nici nu a lovit-o, ci partea vătămată a rămas de bunăvoie în apartamentul său până la sosirea organelor de poliție, însă declarațiile sale nu sunt susținute de nici un mijloc de probă administrat în cauză, ci dimpotrivă sunt contrazise de probele administrate.
Astfel, declarațiile părții vătămate, prin care în mod constant a arătat că i-a solicitat inculpatului să-i permită să plece, însă acesta a refuzat, precum și faptul că a fost lovită de către inculpat, motiv pentru care a cerut ajutorul prin SMS unui coleg de serviciu, se coroborează cu declarațiile martorului, coleg de serviciu cu partea vătămată, date pe tot parcursul procesului penal, prin care a arătat că a primit mai multe mesaje de la partea vătămată, prin care aceasta îi solicita ajutorul, spunându-i că a fost sechestrată și lovită de un individ pe nume, indicând și adresa la care se află (respectiv locuința inculpatului), iar după cel de-al doilea mesaj a apelat numărul de urgență 112, alertând organele de poliție.
Aceste declarații s-au coroborat și cu capturile de pe ecranul telefonului mobil al martorului din care reiese conținutul SMS-urilor expediate de partea vătămată către martor.
Declarația părții vătămate mai este susținută și de declarația martorului, vecin cu inculpatul, care a arătat că 1-a văzut pe acesta venind seara cu o persoană de sex feminin, a auzit pe parcursul serii mai multe zgomote ciudate și puternice din interiorul apartamentului inculpatului iar în cursul dimineții, în jurul orei 7, 1-a auzit pe inculpat purtând discuții aprinse cu o persoană de sex feminin.
Toate aceste declarații s-au coroborat și cu procesul verbal încheiat de organele de poliție la data de 07.04.2005, în care este consemnat faptul că la locuința inculpatului a fost găsită partea vătămată, care le-a învederat că a fost sechestrată și lovită de inculpat, precum și cu raportul de expertiză medico-legală în care se concluzionează că, în urma examinării părții vătămate (realizată în ziua de 7.04.2005) s-a constatat că aceasta prezintă leziuni la nivelul feței, antebrațului stâng, degetului 4 de la mâna, rotula și torace, leziuni care pentru vindecare au necesitat 4-5 zile de îngrijiri medicale.
In concluzie, din toate probele administrate în cauză și analizate anterior rezultă fără dubiu că inculpatul a lipsit de libertate pe minora la data de 31.03.2005, iar la data de 06/07.04.2005 a lipsit de libertate și a lovit partea vătămată.
Astfel fiind, Tribunalul a constatat ca nefondată critica inculpatului apelant adusă sentinței apelate sub aspectul greșitei condamnări, întrucât existența faptelor și vinovăția inculpatului sunt pe deplin dovedite prin probele administrate în cauză, probe apte să conducă la răsturnarea prezumției de nevinovăție ce operează în favoarea inculpatului, motiv pentru care nu se poate dispune achitarea în temeiul art. 10 lit. a Cod penal așa cum a solicitat inculpatul atât instanței de fond, cât și celei de apel.
Cât privește încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, Tribunalul a constatat că instanța de fond a făcut o corectă încadrare juridică, critica formulată de procuror sub acest aspect fiind nefondată.
Astfel, pentru a se putea reține în sarcina inculpatului circumstanța agravantă prev. de art. 75 alin. 1 lit. d Cod penal, respectiv săvârșirea infracțiunii din motive josnice, trebuie să existe probe indubitabile în acest sens.
In speță, din probele administrate în cauză nu a rezultat că inculpatul a săvârșit fapta de lipsire de libertate împotriva părții vătămate minore din motive josnice, respectiv satisfacerea unor porniri sexuale deviante, care nu pot fi în cazul unui minor decât josnice, așa cum susține procurorul.
Partea vătămată, în declarația dată în faza de urmărire penală arată că în ziua în care a fost lipsită de libertate de inculpat "toată ziua am făcut curățenie, m-a învățat să folosesc telefonul [.] fără a face baie, fără să dorm, să mănâncși fără să se atingă de mine".
Este adevărat că în raportul de expertiză medico-legală s-a reținut că la examenul conținutului vaginal și a vestibulului vaginal a pus în evidență prezența spermei și a capetelor de spermatozoizi, ceea ce poate atesta existența unui act sexual anteportas recent, precum și existența unor leziuni patologice la nivelul mucoasei vulvo-himeneale, care sunt cel mai probabil de natură virotică, fiind transmise pe cale sexuală, însă în raportul de expertiză medico-legală, examen ADN, s-a reținut printre altele că la nivelul fracției celulare spermatice nu s-a evidențiat prezența unui profîl ADN, analiza markerilor cromozomiali Y de pe lama cu secreție vaginală nu a evidențiat prezența unui profil genetic.
Coroborând aceste concluzii ale raportului de expertiză medico-legală cu declarația părții vătămate minore nu s-a putut reține că lipsirea de libertate a minorei a fost săvârșită de inculpat pentru satisfacerea unor porniri sexuale deviante.
În atare situație, nu se poate reține în sarcina inculpatului circumstanța agravantă prev. de art. 75 alin. 1 lit. d Cod penal, astfel că instanța de fond, în mod corect, a respins cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice cu reținerea acestei circumstanțe.
Totodată, Tribunalul a reținut că instanța de fond, la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului a ținut cont de prevederile art. 72 Cod penal, respectiv de dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele speciale fixate în partea specială, gradul de pericol social concret ridicat al faptelor comise, precum și de persoana inculpatului, care nu era cunoscut cu antecedente penale la momentul comiterii infracțiunilor deduse judecății însă ulterior a fost condamnat de două ori, pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt și a unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, precum și atitudinea adoptată de inculpat pe parcursul procesului, o atitudine constant nesinceră, de negare a săvârșirii infracțiunilor, în pofida evidențelor rezultate din probatoriu.
Față de aspectele reținute de instanța de fond pe individualizare, precum și față de modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a faptei de lipsire de libertate împotriva părții vătămate minore, respectiv faptul că minora mergea frecvent în locuința inculpatului, atât singură cât și împreună cu părinții pentru a-și face baie și a primi ajutor din partea inculpatului, că partea vătămată nu 1-a perceput pe inculpat, pe parcursul cât a fost în locuința acestuia, ca fiind agresiv sau că ar putea să-i facă vreun rău, aspecte care să o alarmeze pe aceasta, ci 1-a perceput ca având un comportament normal, arătând că a învățat-o să folosească telefonul, așa cum arată în declarația sa, Tribunalul a apreciat că instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate, pedeapsa cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege, respectiv 7 ani și 6 luni închisoare, reflectă gradul de pericol concret al faptei săvârșite și este de natură să-și atingă scopul prevăzut de dispozițiile art. 52 Cod penal de natură.
În consecință, Tribunalul a constatat că pedepsele aplicate inculpatului de instanța de fond pentru faptele săvârșite au fost corect individualizate, iar critica formulată de procuror sub acest aspect este nefondată.
Totodată, Tribunalul a reținut că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 71 Cod penal privind pedeapsa accesorie aplicată inculpatului.
În ceea ce privește oportunitatea aplicării inculpatului și a unei pedepse complementare, Tribunalul a apreciat, față de întinderea pedepsei închisorii și a celei accesorii, precum și față de persoana inculpatului, că nu se impune a fi aplicată și o astfel de pedeapsă, pedeapsa principală și cea accesorie fiind de natură să asigure funcția de constrângere, de reeducare și de exemplaritate.
Tribunalul a mai reținut că în mod corect instanța de fond a aplicat dispozițiile art. 85 Cod penal, întrucât faptele deduse judecății au fost comise anterior rămânerii definitive a sentinței penale nr. 238/2006 a Judecătoriei Bolintin V prin care s-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 2 ani cu suspendarea condiționată a executării, precum și dispozițiile privind concursul de infracțiuni, incident în speță, pedeapsa rezultantă aplicată conform art. 34 Cod penal fiind corect stabilită și de natură să conducă la realizarea scopului prev. de art. 52 Cod penal.
Cât privește latura civila a cauzei, Tribunalul a reținut că instanța de fond, în mod corect, a făcut aplicarea disp. ari 17 Cod procedură penală în ceea ce o privește pe partea vătămată minoră și 1-a obligat pe inculpat la despăgubiri către această parte.
Față de toate considerentele anterior expuse, Tribunalul a constatat că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina lui, că încadrarea juridică a faptelor a fost corect reținută de instanța de fond, iar pedepsele aplicate pentru faptele săvârșite au fost corect individualizate și neidentificând alte motive de desființare ce puteau fi reținute, motiv pentru care, în baza art. 379 al. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B și de inculpatul.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, cât și inculpatul.
Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTIa invocat în susținerea recursului său cazul de casare prev. de art.385/9 alin.1 pct.17 Cod procedură penală, precum și cazul prev. de art. 385/9 alin.1 pct.14 Cod procedură penală.
Astfel, s-a susținut că fapta săvârșită de inculpat în dauna părții vătămate minore a primit o greșită încadrare juridică, în sensul că trebuia reținută circumstanța agravantă prev. de art.75 lit.d Cod penal (comiterea faptei ca urmare a dorinței inculpatului de a-și susține pornirile sexuale deviante, echivalând cu motivele josnice).
De asemenea, s-au criticat hotărârile atacate pentru greșita individualizare a pedepsei aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.189 alin.2 Cod penal în dauna părții vătămate minore. În acest sens, s-a arătat că fapta de lipsire de libertate a unei minore este sensibil mai gravă decât lipsirea de libertate a unei părți vătămate majore, în aceste condiții aplicarea unor pedepse egale nu este de matură să reflecte gravitatea faptei și să asigure prevenția generală și specială. De asemenea, s-a criticat faptul că nu a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b și e Cod penal.
Inculpatula invocat cazul de casare prev. de art.385/9 pct.18 Cod procedură penală, susținând, în esență, că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au interpretat greșit probele de la dosar, reținând eronat situația de fapt, fapt ce a influențat și soluțiile pronunțate.
Trebuie menționat faptul că inculpatul nu a motivat în termenul prevăzut de art.385/10 alin.2 Cod procedură penală, însă cazul de casare invocat face parte dintre cele pe care instanța le poate lua în considerare din oficiu.
Examinând cauza în temeiul art.3856alin.1 și 2 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul declarat de inculpat, ca și cel declarat de MINISTERUL PUBLIC, sunt neîntemeiate.
Potrivit dispozițiilor art.385/9 pct.18 Cod procedură penală, hotărârea este supusă casării "când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare sau de achitare".
Așa cum s-a subliniat constant în doctrina și practica judiciară, inclusiv în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia nr.63/10.01.2008), stabilirea situației de fapt este, în principiu, atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel, competente să devolueze cauza atât în fapt, cât și în drept; în fața ambelor instanțe se administrează probele considerate necesare pentru corecta și completa stabilire a faptelor. În mod excepțional, examinarea situației de fapt poate reveni instanței de recurs în cazul în care aceasta este afectată de o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea gravă de fapt trebuie să fie constatată din compararea faptelor reținute cu probele administrate, cazul de casare prev. de art.385/9 pct.18 Cod procedură penalăneputând fi asimilat cu o greșită apreciere a probelor.
Or, în prezenta cauză - aflată în recurs - Curtea nu poate relua și nici nu poate reface raționamentele instanței de fond ori de apel, realizate în interpretarea probatoriului administrat. Pe de altă parte, se constată că nu există vreo denaturare vădită a probelor sau vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor criticate cu privire la existența infracțiunilor imputate inculpatului. Din contră, instanțele au făcut o analiză minuțioasă și temeinică a probatoriului administrat, soluțiile pronunțate de acestea găsindu-și pe deplin susținerea în acest probatoriu.
Faptul că instanțele de fond și respectiv de apel au înlăturat apărările formulate de inculpat nu reprezintă expresia unei erori grave și de necontestat, ci a atribuțiilor suverane ale acestor instanțe de a interpreta coroborat probele existente și de a le aprecia în scopul aflării adevărului, proces de apreciere ce nu poate fi cenzurat în recurs prin raportare la dispozițiile art. 3859pct. 18 Cod procedură penală.
De altfel, nici recurentul inculpat nu a invocat existența unei erori grave de fapt care să fi condus la condamnarea sa, ci a susținut că instanța de fond și de apelau interpretat greșit probele de la dosar, solicitând, practic, o reapreciere a probatoriului administrat, chestiune care excede cazului de casare pe care s-a întemeiat, așa cum s-a arătat mai sus.
Nici criticile Ministerului Public nu sunt întemeiate. Astfel, cât privește încadrarea juridică dată faptei săvârșite de inculpat în dauna părții vătămate minore, aceasta a fost corect stabilită, probatoriul administrat neputând susține dincolo de orice îndoială (îndoială care nu poate decât să profite inculpatului) comiterea acesteia din motive josnice.
Într-adevăr, în cauză există unele indicii că inculpatul a încercat să întrețină raporturi sexuale cu partea vătămată minoră, față de concluziile raportului de expertiză medico legală, dar și de declarațiile minorei cu privire la episoadele anterioare în care a fost în casa inculpatului. Totuși, acestea sunt doar indicii, iar nu probe certe care să poată conduce la reținerea vinovăției inculpatului. Astfel, analiza markerilor cromozomiali Y de pe lama cu secreție vaginală recoltată de la minoră nu a evidențiat prezența unui profil genetic (neputându-se face deci o legătură cu inculpatul), iar prezența spermei și a capetelor de spermatozoizi poate doar atesta un act sexual anteportas recent (iar nu neapărat din ziua respectivă, câtă vreme se știe că spermatozoizii pot supraviețui până la 7,8 zile). Cât privește declarațiile minorei la care s-a făcut referire mai sus, acestea privesc momente anterioare celui analizat în prezenta cauză, astfel că relevanța lor este totuși una limitată.
Analizând pedeapsa aplicată inculpatului pentru această infracțiune, comisă în dauna părții vătămate, Curtea constată că a fost judicios individualizată, prin raportare la criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, astfel că nu se justifică redozarea ei, cum s-a solicitat de către MINISTERUL PUBLIC. Într-adevăr, inculpatul este vinovat de săvârșirea unei infracțiuni grave, însă nu mai puțin adevărat este faptul că la acel moment nu era cunoscut cu antecedente penale și avea un loc de muncă, împrejurări care, chiar dacă nu justifică reținerea circumstanțelor atenuante judiciare prev. de art.74 lit.a Cod penal, conduc la concluzia că aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, de 7 ani și 6 luni închisoare, este aptă să conducă la atingerea scopului prev. de art.52 Cod penal.
Pe de altă parte, Curtea nu că săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate săvârșită în dauna unei părți vătămate minore prezintă, de principiu, un grad de pericol social mai ridicat decât în cazul unei părți vătămate majore, ce reclamă și aplicarea unei pedepse mai severe; totuși, în analiza gradului de pericol social concret al infracțiunii nu se poate ține seama doar de acest aspect, ignorându-se alte criterii relevante, precum modalitatea și împrejurările concrete de comitere, urmările produse etc.
Or, în speță, contextul în care a avut loc lipsirea de libertate a părții vătămate majore (pe durata unei nopți întregi, inculpatul lovind partea vătămată cu o stinghie și provocându-i astfel leziuni ce au necesitat 4-5 zile îngrijiri medicale pentru însănătoșire) este cu totul altul decât cel în care a fost lipsită de libertate minora, astfel că aplicarea unor pedepse egale pentru cele două infracțiuni nu apare ca discordantă.
În fine, referitor la ultima critică formulată de MINISTERUL PUBLIC, privind greșita neaplicare a pedepselor complementare, Curtea constată că aceasta nu se circumscrie cazului de casare invocat, respectiv cel prev. de art.385/9 pct.14 Cod procedură penală. Aceasta întrucât, din redactarea textului de lege ("s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art.72 Cod penal sau în alte limite decît cele prevăzute de lege") reiese foarte clar, pe de o parte, că sunt vizate doar pedepsele principale,nuși cele complementare, iar pe de altă parte că acest caz de casare poate fi invocat doar în cazul pedepselor deja aplicate, nu și cândnus-a dispus o astfel de pedeapsă.
Față de considerentele mai sus expuse, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va espinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de inculpatul.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar conform art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului Parchetului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 320/16.05.2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 B și a deciziei penale nr. 126/A din data de 25.02.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală, în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat la 180 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului Parchetului rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-8.07.2009
Președinte:Petre PopescuJudecători:Petre Popescu, Andreea Cioată, Florică Duță
