Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea 198/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr. 23926/3/2009
1369/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
ÎNCHEIERE nr. 198/
Ședința publică de la 19 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Andreea Cioată
JUDECĂTOR 2: Florică Duță
JUDECĂTOR 3: Petre Popescu
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de către inculpatul, împotriva încheierii de ședință din data de 04.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Ia Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - inculpat personal, în stare de arest și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. -, emisă de Baroul București - Cabinet - individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând că, nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod procedură penală, trece la dezbateri.
Apărătorul recurentului - inculpat având cuvântul, solicită să se constate că, măsura preventivă a încetat de drept, conform dispozițiilor art. 140 alin. 1 lit. a, iar recursul declarat de inculpat nu s-a soluționat în termenul prevăzut de art. 159 alin. 8 Cod procedură penală, astfel cum a statuat Înalta Curte, prin Decizia nr. 25/02.06.2008, pe care o depune în copie xerox la dosar, alături de alte soluții pronunțate de instanțe judecătorești. Apreciază că, la data de 06.06.2009, a fost lipsă de procedură cu inculpatul, care, deși se menționează că a fost asistat din oficiu, la dosar nu există o delegație în acest sens. Pentru aceste considerente, consideră că la acest termen a încetat măsura arestării preventive a inculpatului, solicitând casarea încheierii instanței de fond și punerea de îndată a inculpatului în stare de libertate.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, consideră că, măsura preventivă aplicată inculpatului nu a încetat, având în vedere că textele din procedura penală și decizia Înaltei Curți, nu fac nici o referire la eventualele sancțiuni, privind încălcarea acestor norme. Precizează că, obligativitatea instanței este de a fixa termenul de judecată, înainte de expirarea celor 30 de zile, însă, judecarea cauzei poate fi făcută și după trecerea acestuia termen. Pentru aceste considerente, solicită respingerea recursului, ca nefondat.
Recurentul - inculpat având cuvântul, precizează că, este de acord cu cele expuse de către apărătorul său.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 04.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr- s-a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București în dosarul nr. 1814/P/2008 la data de 03.06.2009.
In temeiul art.155 și urm. din proc.pen. s-a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului (fiul lui și, născut la data de 20.07.1962 în B, cetățean român,: -, domiciliat în B,-, sector 5, studii: 9 clase, stagiul militar nesatisfacut, cunoscut cu antecedente penale, necăsătorit, ocupație: ospătar), arestat în bazanr. 6//08.04.2009emis de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală în dosarul nr- (714/2009), pentru30 de zile, începând cu data de 07.06.2009 până la data de 06.07.2009, inclusiv.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a apreciat că propunerea de prelungire a duratei măsurii arestării preventive este fondată deoarece temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului se mențin și justifică în continuare privarea sa de libertate.
Astfel, în primul rând, Tribunalul a constatat că indiciile temeinice (așa cum sunt definite de art. 681Cod procedură penală și așa cum sunt cerute de art. 143 alin. 1 Cod procedură penală) existente relevă că inculpatul în noaptea de 16/17.07.2008, în curtea locuinței sale din B,-, sector 5, aplicat numeroase lovituri cu corp dur () părții vătămate în zone corporale vitale (zona capului, a toracelui și a abdomenului), provocându-i leziuni grave care au cauzat decesul victimei în data de 13.09.2008 (în spital).
rezonabilă este susținută de următoarelemijloace de probă(administrate în faza de urmărire penală desfășurată până la acest moment, aflate în cele trei volume ale dosarului de urmărire penală, nenumerotate): procesul-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe fotografice; foile de observație ale victimei însoțite de planșe fotografice efectuate în timpul spitalizării; raportul medico-legal de necropsie nr. A- din 16.02.2009; raportul de expertiză medico-legală - examen ADN nr. Al- din 03.03.2009; rapoartele întocmite de Secția 19 Poliție - Biroul de ordine publică; raportul de constatare tehnico-științifică criminalistică nr. -/2008; raportul de constatare tehnico-științifică criminalistică nr. -/2008; procesele-verbale de căutare a inculpatului; procesele-verbale de verificare; declarațiile martorilor, -, - și; declarațiile inculpatului.
În al doilea rând, Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite deopotrivă condițiile prevăzute de art.148 alin.l lit.a și f proc.pen. respectiv: inculpatul a fugit și s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire și pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului (infracțiunea de omor calificat prev. de art.174-175 lit.b pen. pedepsită cu închisoare de la 15 la 25 de ani) este pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
In ceea ce privește sustragerea inculpatului de la urmărirea sa penală, a considerat că este certă (activitățile de căutare ale organelor de anchetă, rămase timp de câteva luni fără rezultat, precum și conduita imediat după eveniment a inculpatului - care a adus victima la spital, dar, deși îi era prieten, nu a intrat în incinta unității medicale personal, ci a apelat la o terță persoană în acest scop, nu a mai locuit acasă și a părăsit țara la scurt timp, dovedind fuga de răspundere). Nu are relevanță sub acest aspect că, până la decesul celui agresat, cercetarea sa viza tentativa la omor calificat, iar nu fapta consumată. Faptul că, la un moment dat, s-a prezentat în fața organelor judiciare poate fi reținută ca o schimbare de atitudine în sens pozitiv, dar nu poate înlătura cele petrecute anterior.
În lipsa unei definiții emanând de la legiuitor, la aprecierea "pericolului concret pentru ordinea publică", ia în calcul următoarele: natura, modalitatea, gravitatea infracțiunii presupus a fi fost comisă de inculpat (împotriva vieții, prin folosirea unei bâte, din rațiuni legate de bani), urmarea produsă (pierderea unei vieți omenești), atitudinea nesinceră adoptată de către inculpat (care, deși recunoaște agresarea victimei, pe fondul unui conflict pecuniar și al consumului de alcool, declară că lovirile au fost reciproce, însă doar cu pumnii, nu și cu vreun corp contondent, neavând intensitatea descrisă de medicii-legiști), antecedentele sale penale (două condamnări, incluzând și o condamnare pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă prev. de art.182 alin.2 pen.).
În final, ținând cont și de faptul că prelungirea duratei măsurii arestării preventive este necesară pentru finalizarea raportului de expertiză genetică ADN - Al -, dispus în cauză (privind compararea profilului genetic ADN al inculpatului cu urmele ADN de contact de pe ); audieri de martori, inclusiv dintre persoanele propuse de apărătorii aleși ai inculpatului (persoanele admise în calitate de martori prin ordonanța din data de 26.05.2009).
Prin urmare, pentru buna desfășurare a procesului penal, în respectarea art.136 alin.l proc.pen. Tribunalul a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și, în temeiul art.155 și urm. din proc.pen. a dispus prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpatului, pentru 30 de zile, respectiv începând cu data de 07.06.2009 până la data de 06.07.2009, inclusiv, iar, în temeiul art.192 alin.3 proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, fără a-l motiva. În dezbateri, inculpatul, prin apărător, a solicitat să se constate că măsura preventivă a încetat de drept, conform dispozițiilor art. 140 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, căci recursul său nu s-a soluționat în termenul prevăzut de art. 159 alin. 8 Cod procedură penală, astfel cum a statuat Înalta Curte, prin Decizia nr. 25/02.06.2008. Pentru aceste considerente, a apreciat că la acest termen a încetat măsura arestării preventive, astfel că a solicitat casarea încheierii instanței de fond și punerea sa de îndată în libertate.
Deși cu ocazia dezbaterilor apărătorul ales al inculpatului nu a criticat pe fond soluția primei instanțe, Curtea va avea în vedere susținerile recurentului dinmemoriuldepus la dosar.
Examinând actele dosarului și încheierea recurată, atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, Curtea constată că dispozițiile art. 159 alin. 8 Cod procedură penală, a căror nerespectare a fost invocată de către inculpat, reglementează procedura de soluționare a recursului împotriva încheierii de prelungire a arestării preventive, stabilind că această cale de atac se soluționează înaintea expirării duratei arestării preventive dispuse anterior încheierii atacate.
Din interpretarea rațională a acestui text de lege, dar și din analiza coroborată a tuturor prevederilor legale aplicabile în materie rezultă că nerespectarea termenului expres prevăzut pentru soluționarea recursului nu are și nu poate avea consecințe asupra legalității soluției dispuse prin însăși încheierea atacată. Aceasta deoarece legalitatea soluției de admitere sau de respingere a propunerii de prelungire a arestării preventive trebuie în mod necesar raportată la dispozițiile art. 155 Cod procedură penală, art. 143 Cod procedură penală, art. 148 Cod procedură penală, fără a putea fi condiționată de procedura aplicabilă la instanța ierarhic superioară sau de măsura în care sunt respectate normele ce reglementează soluționarea căii de atac.
Desigur că, din perspectiva deciziei de recurs în interesul legii nr. 25/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a consacrat caracterul imperativ al termenului prevăzut de art. 159 alin. Cod procedură penală, se ridică problema sancțiunii aplicabile în cazul nerespectării acestui termen legal. Aceasta deoarece, pe de o parte, textul de lege enunțat nu prevede care este sancțiunea aplicabilă în cazul nerespectării acestui termen iar, pe de altă parte, dat fiind caracterul definitiv al deciziei instanței de recurs, nu rezultă modalitatea în care încălcarea textului de lege menționat ar putea fi constatată într-o procedură judiciară.
În condițiile în care în motivarea deciziei în interesul legii la care s-a făcut referire mai sus nu se arată în mod expres care ar fi consecințele nerespectării termenului prev. art. 159 alin. 8 Cod procedură penală, Curtea concluzionează că soluționarea recursului peste acest termen nu are consecințe asupra legalității încheierii atacate și nu a fost de natură a aduce atingere dreptului inculpatului de a beneficia de soluționarea cu celeritate a recursului său.
Aceasta deoarece înregistrarea dosarului pe rolul acestei instanțe s-a făcut pe 06.06.2009, deci în ultima zi din durata arestării preventive dispuse anterior, fiind întrunită Curtea în complet de urgență la aceeași dată,tocmai pentru a se respecta dispozițiile art.159 alin.8 Cod procedură penală, amânarea cauzei datorându-se unor motive obiective, respectiv neîndeplinirea procedurii cu recurentul inculpat. Cât privește cea de-a doua amânare a cauzei, aceasta a fost determinată de necesitatea respectării dreptului la apărare al recurentului inculpat, care a dorit să beneficieze exclusiv de serviciile apărătorului său ales.
Tot astfel, în opinia Curții, caracterul imperativ al termenului prev. de art.159 alin.8 Cod procedură penală nu are drept consecință, în cazul nerespectării sale, încetarea de drept a măsurii arestării preventive conform art.140 Cod procedură penală (cum s-a susținut de către apărătorul recurentului inculpat), ci poate atrage eventual sancțiuni de altă natură.
O altă interpretare decât cea de mai sus nu poate fi primită, fiind evident faptul că "soluționarea necondiționată a recursului înainte de expirarea duratei arestării preventive luate anterior încheierii atacate" (cum se arată în decizia în interesul legii invocată de recurent) nu poate și nu trebuie a fi înțeleasă în sensul că aplicarea dispozițiilor art.159 alin.8 Cod procedură penală primează asupra altor dispoziții legale imperative, precum necesitatea unei proceduri legal îndeplinite, a respectării dreptului la apărare (de care însuși recurentul înțelege să se prevaleze) etc. Cu alte cuvinte, instanța de recurs nu ar putea nicidecum să soluționeze calea de atac cu încălcarea altor garanții procesuale (tot cu caracter imperativ, obligatoriu) doar pentru a nu depăși termenul prev. de art.159 alin.8 Cod procedură penală.
Examinând criticile aduse fondului soluției primei instanțe, astfel cum reies acestea din memoriul depus la dosar de către recurentul inculpat, Curtea apreciază că și acestea sunt neîntemeiate, tribunalul constatând în mod just subzistența temeiurilor ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a recurentului-inculpat.
Astfel, în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, existând și la acest moment procesual indicii temeinice, în accepțiunea prevăzută de art. 681Cod procedură penală, ce justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de omor calificat pentru care este cercetat.
În contextul elementelor de fapt ce rezultă din mijloacele de probă administrate, expuse de Tribunal în cuprinsul încheierii recurate, nu poate fi reținută susținerea inculpatului (expusă în memoriu) cu privire la împrejurarea că loviturile aplicate de el nu au fost unele de natură să provoace decesul victimei, acesta datorându-se unei agresiuni anterioare a victimei de către altcineva, o atare ipoteză nefiind confirmată în mod rezonabil de datele cauzei în acest stadiu al urmăririi penale. Desigur, aceasta nu înseamnă că organele de anchetă nu au obligația să verifice toate apărările pe care le formulează inculpatul, în scopul aflării adevărului, pentru corecta stabilire a situației de fapt.
Pe de altă parte, tribunalul a apreciat pe deplin justificat că sunt îndeplinite în continuare și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege este închisoare mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică. În legătură cu această din urmă condiție, este de menționat că inclusiv în jurisprudența Curții (în special cu referire la unele cauze împotriva Franței, printre care și ), s-a admis că prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita "o tulburare a societății", de natură să justifice o detenție preventivă. Or, fapta ce i se impută inculpatului, prin modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire (aplicarea de numeroase lovituri victimei, în zone vitale, în condițiile în care victima și inculpatul erau în relații de amiciție, pe fondul consumului de alcool) nu numai că prezintă o gravitate deosebită, dar reliefează și o periculozitate sporită a inculpatului (cu atât mai mult cu cât inculpatul nu este la primul conflict cu legea penală), existând așadar probe că judecarea lui în stare de libertate este de natură să în continuare, în mod efectiv, ordinea publică.
Cât privește temeiul prev. de art.148 lit.a Cod procedură penală, reținut atât în propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpatului formulată de MINISTERUL PUBLIC, cât și în considerentele încheierii atacate, Curtea constată că acesta nu poate fi luat în considerare în mod distinct, ci doar prin raportare la dispozițiile art.136 alin.1 Cod procedură penală (privind scopul măsurilor preventive), câtă vreme acesta nu a fost avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului (prin încheierea nr.107/08.04.2009 a Curții de APEL BUCUREȘTI - secția I penală), deși se solicitase expres acest lucru de către Parchet în propunerea de luare a măsurii (motivele de fapt ce ar fi justificat acest temei existând la acea dată).
În fine, se constată că temeiurile care au determinat arestarea inițială nu numai că se mențin, ci și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, pentru o mai bună desfășurare a urmăririi penale, cu referire la activitățile indicate de MINISTERUL PUBLIC (audierea ca martori a persoanelor propuse de apărătorii aleși ai inculpatului, probă admisă prin ordonanța din data de 26.05.2009, finalizarea raportului de expertiză genetică ADN etc.).
Concluzionând, în mod corect prima instanță a considerat că sunt întrunite cerințele art.155 Cod procedură penală, criticile aduse de recurentul fiind neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarate de inculpat, soluție în raport de care îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 04.06.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
Președinte:Andreea CioatăJudecători:Andreea Cioată, Florică Duță, Petre Popescu
