Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 cod penal). Decizia 842/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 842/
Ședința publică din 15 septembrie 2008
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky
JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror a din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpații și, împotriva deciziei penale nr. 196/09.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpații și personal, în stare de arest și asistați de avocat din oficiu din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar, inculpații, și personal și asistați de avocat ales din cadrul Baroului T, cu împuternicire avocațială la dosar, părțile responsabile civilmente -, și, lipsind partea vătămată intimată, reprezentanta acesteia, Consiliul Local - Autoritatea tutelară și părțile responsabile civilmente, și.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se ia o declarație inculpatului, consemnată în scris și depusă la dosar, apoi constatând că nu mai sunt formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.
Procurorul susține recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și solicită admiterea acestuia astfel cum a fost formulat în scris, respectiv casarea deciziei și a sentinței și pronunțarea unei soluții legale de condamnare a inculpaților, și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26.Cod Penal rap. la art. 189 alin. 2.Cod Penal Arată că instanțele în mod greșit au ajuns la concluzia că simpla prezență a celor trei inculpați alături de inculpatul până la oprirea trenului nu poate fi apreciată automat ca un ajutor moral dat inculpaților, întrucât cei trei inculpați, deși nu au avut o contribuție materială în timpul săvârșirii infracțiunii, au creat fraților starea psihică favorabilă comiterii acelei infracțiuni, tocmai prin omisiunea de a interveni în desfășurarea faptelor. De altfel, în speță este evident că cei trei inculpați au acceptat rezultatul infracțiunii și nu au reacționat pentru a-i opri pe frații, ei amuzându-se și astfel încurajându-i pe aceștia la săvârșirea faptei. Totodată, potrivit practicii judiciare, participarea penală sub forma complicității nu implică în mod necesar o înțelegere între autor și complice, anterioară comiterii faptei, aceasta putând interveni și spontan, pe parcursul săvârșirii infracțiunii, astfel că inculpații, și se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26.Cod Penal rap. la art. 189 alin. 2.Cod Penal, faptă pentru care se impune condamnarea acestora.
Avocat solicită admiterea recursului declarat de inculpatul și respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de inculpatul, întrucât acesta nu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe. Pe fond, solicită admiterea recursurilor declarate de inculpați și reducerea pedepselor aplicate acestora, prin aplicarea disp. art. 74, 76 lit. b Cod penal, inculpatul nu are antecedente penale, recunoaște și regretă săvârșirea faptei, iar inculpatul este infractor primar, minor și are șanse de reintegrare în societate. Lasă la aprecierea instanței recursul declarat de parchet, care nu-i privește pe cei doi inculpați pe care-i apără.
Procurorul pune concluzii de respingere ca nefondat a apelului declarat de inculpatul și respingerea ca inadmisibil a recursului declarat de inculpatul, întrucât acesta nu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe.
Avocat, pentru inculpații, și, lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului declarat de inculpații și.
Solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de parchet cu privire la cei trei inculpați pe care-i apără, arătând că martorii nu au relatat starea de fapt reținută prin rechizitoriu, că cei trei inculpați nu se fac vinovați de complicitate, că partea vătămată a arătat că inculpații au dat-o jos din tren și că ceilalți trei inculpați au coborât pe cealaltă parte a, că între cei cinci inculpați nu a existat nici o înțelegere cu privire la săvârșirea faptei și că nu sunt îndeplinite condițiile privind de complicitatea la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 189.Cod Penal, lipsind latura subiectivă a acesteia, în mod corect dispunându-se achitarea inculpaților.
Părțile civilmente responsabile, solicită respingerea recursului declarat de parchet. Partea civilmente responsabilă solicită admiterea recursurilor declarate de inculpații și respingerea recursului declarat de parchet.
Inculpatul solicită să se țină cont de declarația celor trei persoane din tren și solicită reducerea pedepsei.
Inculpatul solicită revocarea sau suspendarea executării pedepsei întrucât nu se poate prezenta din trei în trei luni la judecătorie.
Inculpații, și solicită respingerea recursului declarat de parchet.
A,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1610/15.08.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 189 al. 2.Cod Penal, cu aplic. art. 75 lit. "c" Cod Penal, art. 74 lit."a", art. 76 lit."b", art. 80.Cod Penal, a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsa de:
- 5 (cinci) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de "lipsire de libertate în mod ilegal", în regim de deținere, prev. de art. 57.pen.
A fost interzisă inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c pen. pe durata și în condițiile art. 71.pen.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
În baza art. 26.Cod Penal, rap. la art. 189 al. 2.Cod Penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod Penal, cu aplic. art. 74 lit."a", art. 76 lit."c", a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de:
- 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la "lipsire de libertate în mod ilegal", prev. de art. 26.Cod Penal rap. la art. 189 al. 2.Cod Penal, cu aplic. art. 99 și urm.
Cod PenalAu fost interzise inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c Cod Penal, după împlinirea vârstei de 18 ani, în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71.
Cod PenalÎn baza art. 1101.Cod Penal, rap. la art. 861.Cod Penal și art. 71 al. 5.Cod Penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, precum și suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării pedepsei cu închisoarea sub supraveghere.
În baza art. 110.Cod Penal, s-a stabilit termen de încercare de 3 ani, socotit de la data rămânerii definitive a sentinței.
În baza art. 110.Cod Penal, rap. la art. 863.Cod Penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, o dată la 3 (trei) luni, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele stabilite de către acesta;
- să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș schimbarea locului de muncă;
- să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-au pus în vedere inculpatului, în baza art. 359.C.P.P. prevederile art. 864.Cod Penal, rap. la art. 83, în sensul că săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, precum și neîndeplinirea cu rea-credință a obligațiilor stabilite de instanță, are drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.
În baza art. 863al. 2.Cod Penal, s-a dispus ca un exemplar al sentinței să fie comunicat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a C.P.P. raportat la art. 10 lit. d C.P.P. a fost achitat inculpatul, născut la data de 19.07.1990 în T, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la "lipsire de libertate în mod ilegal", prev. de art. 26.Cod Penal rap. la art. 189 al. 2.Cod Penal, cu aplic. art. 99 și urm.
Cod PenalÎn baza art. 11 pct. 2 lit. a C.P.P. raportat la art. 10 lit. d C.P.P. a fost achitat inculpatul, născut la data de 02.12.1990 în T, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la "lipsire de libertate în mod ilegal", prev. de art. 26.Cod Penal rap. la art. 189 al. 2.Cod Penal, cu aplic. art. 99 și urm.
Cod PenalÎn baza art. 11 pct. 2 lit. a, C.P.P. raportat la art. 10 lit. d C.P.P. a fost achitat inculpatul, născut la data de 24.09.1991 în T, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la "lipsire de libertate în mod ilegal", prev. de art. 26.Cod Penal rap. la art. 189 al. 2.Cod Penal, cu aplic. art. 99 și urm.
Cod PenalS-a luat act că partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 349 și art. 191 al.1, 2 și 3.C.P.P. a fost obligat fiecare dintre inculpații și, inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și, la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, diferența de 360 lei din totalul de cheltuieli de 660 lei, rămânând în sarcina statului.
S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În data de 28.01.2006, partea vătămată a luat trenul de la domiciliul său din, pentru a merge la De la stația până la stația a călătorit singură în primul compartiment de la ușă din penultimul vagon al trenului. La stația, în compartiment a urcat o femeie de cca. 40 de ani, iar la scurt timp, în dreptul compartimentului, pe culoarul vagonului, au sosit 5 tineri de etnie rromă, care, la propunerea lui, s-au urcat in tren în scopul de a ajunge la T, iar cel mai în vârstă, de 18-19 ani, a întrebat-o pe partea vătămată dacă sunt locuri libere în compartiment, sens în care aceasta i-a răspuns că nu sunt locuri libere. Deranjați de răspunsul primit, cei cinci tineri au intrat în compartiment și s-au așezat pe banchete, iar din acest moment, tânărul major care s-a așezat lângă partea vătămată, a apostrofat-o pe aceasta ca este "fițoasă" și a întrebat-o dacă "nu îi plac bruneții ", amenințând-o, totodată, că în halta o va coborî din tren. Înainte de oprirea trenului in halta, tânărul major a simulat o convorbire telefonică cu o persoană, căreia i-a solicitat să vină cu mașina în halta, întrucât el are o fată, pentru aos peria pe aceasta.
La oprirea trenului în halta, inculpații și au început să tragă de partea vătămată și, în ciuda rezistenței opuse, cei doi au coborât-o pe partea opusă a în care staționa trenul, iar ceilalți trei au coborât pe partea cu gara; după ce au condus-o pe o distanță de cca. 20-30 de metri depărtare de tren, la auzul strigătelor de ajutor, a intervenit martorul, a eliberat-o de la agresori și a condus-o pe tânăra fată din nou la tren, care a călătorit în continuare până la stația T -Nord, unde a sesizat organele de poliție despre cele întâmplate. După plecarea trenului, cei cinci inculpați s-au reîntâlnit în stația, iar în așteptarea trenului de la T, pentru a se reîntoarce fiecare acasă la domiciliul său din, le-a povestit inculpaților minori, și despre salvarea numitei de către consăteanul lor, .
Pentru a reține această stare de fapt anterior expusă, instanța de fond a avut în vedere în primul rând susținerile părții vătămate date în faza de judecată, prin care s-a arătat că inculpatul, împreună cu un alt inculpat, pe care nu îl poate identifica, datorită stării de agitație în care se afla și a faptului că în momentul respectiv a fost noapte afară, au început să tragă de ea și, în ciuda rezistenței opuse, cei doi au coborât-o pe partea opusă a în care staționa trenul, iar ceilalți trei au coborât pe partea cu gara. După ce a fost dusă cca.20 de metri distanță de tren de către cei doi, strigând în continuare după ajutor, din tren a coborât un călător care a venit după ea și a vorbit cu, după care acesta i-a dat drumul și a urcat împreună cu cei doi călători în tren, frații rămânând jos. La sfârșitul declarației, partea vătămată a mai menționat că nu știe dacă inculpații cunoșteau ce vârstă are, nerelatând astfel de date numitului, singurul cu care a purtat discuția.
Declarația părții vătămate se coroborează în cea mai mare parte cu cea a inculpaților dată în fața instanței (mai puțin în ceea ce privește obligarea părții vătămate și de către inculpatul să coboare din tren, precum și coborârea acestui inculpat din tren pe partea cealaltă a, împreună cu inculpatul ), precum și cu cea a martorului, care a declarat în fața instanței că a auzit țipete de ajutor, după care a luat-o prin spatele trenului, trecând pe partea opusă, spre a vedea despre ce este vorba, moment în care i-a zărit pe frații (pe care-i cunoștea dinainte, fiind consăteni cu el), ținând-o pe partea vătămată de câte-o mână fiecare, la cca. 30 de metri distanță de tren, a apreciat instanța de fond. După ce s-a dus la ei și s-a hărțuit cu ei, frații i-au dat drumul fetei, iar acesta a dus-o înapoi la tren. A mai relatat și faptul că a văzut când cei cinci inculpați au urcat împreună în tren la, dar în nu i-a mai văzut pe ceilalți trei inculpați și nu au fost prezenți la locul faptei. A coborât și conductorul de tren, care s-a deplasat câțiva metri de la tren, însă nu a ajuns până la locul unde se afla el, împreună cu frații și partea vătămată.
De asemenea, declarația martorului, în calitate de șef al trenului 2666, ce circulă pe direcția -T Nord la aceea dată și urmărea urcarea și coborârea călătorilor, a relatat atât instanței, cât și în faza de urmărire penală că nu a asistat la incident, ci a aflat de la niște călători despre faptul că partea vătămată a fost forțată de mai multe persoane să coboare din tren, fără a preciza despre câte și care anume persoane a fost vorba, deși a mentionat că ". o persoană de sex feminin mai în vârstă mi-a spus că mai mulți indivizi au luat cu forța o tânără de 15 ani și au coborât-o pe partea opusă stației. Deplasându-mă la ușa pe care au coborât respectivii, am văzut ca niște domni au coborât pentru a încerca să o salveze pe partea vătămată, iar la un moment dat s-au întors însoțiți de minoră. Ea mi-a spus că mai mulți indivizi s-au legat de ea, iar în halta au forțat-o să coboare" (29-30 dos.).
Declarația acestui martor dată în fața instanței se coroborează cu declarația martorului (14-15 dos.) și cu adresa nr. 942/2007 a Stației CFR L ( 85 dos.), din care rezultă că trenul nu a plecat din stație și nu a fost tras semnalul de alarmă, contrar celor susținute în rechizitoriu pe baza unor declarații de martori, deși în raportul de eveniment de la fila 7 din dos. nu se menționează nimic în acest sens, a apreciat instanța de fond.
Declarațiile martorului se coroborează și cu cea a martorei dată în faza de, aceasta neputând fi audiată în faza de judecată din motive obiective, fiind plecată din țară. Astfel cum rezultă din filele 16-18 dos., aceasta "s-a așezat în primul compartiment al penultimului vagon, unde se afla o singură persoană.Când a oprit trenul în, tânărul ce se afla lângă fată ( ) s-a ridicat și i-a zis să coboare. luat-o de (umăr) și tras-o până pe hol, după aceea până la ușa vagonului și au coborât-o jos din tren, cu fata țipând", a apreciat instanța de fond. Rechizitoriul a reținut în mod eronat (4 dos.) împrejurarea că inculpații cunoșteau faptul că partea vătămată era minoră la acea dată, întrucât din declarațiile acesteia nu rezultă ca aceasta să-i fi atenționat pe inculpați în acest sens.
Relatările celor doi martori, și, se coroborează și cu declarațiile părții vătămate, respectiv ale inculpaților, dar până la un anumit punct: până în momentul ieșirii inculpaților din compartiment, respectiv momentul întoarcerii martorului împreună cu partea vătămată la tren și urcarea acesteia în tren împreună cu alți călători.
Martorul, în calitate de șef de tren la data producerii incidentului, a arătat în declarațiile sale că în stația a coborât pentru a se uita dacă au coborât/urcat toți călătorii și a auzit în spatele trenului un strigăt de ajutor, după care s-a deplasat în spatele trenului, a apreciat instanța de fond; fata a fost luată cu forța de niște persoane. apoi a fost urcată în tren de niște persoane care au ajutat-o să scape de acești indivizi (27-28 dos.).
S-a observat că martorii, și, deși s-au exprimat la numărul plural (ceea ce presupune cel puțin două persoane), nu au precizat cu exactitate câți tineri erau, câți au coborât, cum și pe unde au coborât inculpații cu partea vătămată, cine și câți erau indivizii ce au luat-o cu forța pe minoră (puteau fi 2, 3, 4 sau 5).
Celelalte persoane audiate, respectiv -, și Ramon au avut calitatea de martor asistent la identificarea inculpaților, respectiv la identificarea acestora după fotografie de către partea vătămată.
Făcând o comparație între declarațiile inculpaților date în faza de urmărire penală și cele date în faza de judecată, instanța de fond a constatat că primele sunt formulate la modul general, fără prea multe detalii, fără a se putea determina cu exactitate cursul evenimentelor. În plus, acestea se coroborează în punctele cheie cu cele date în fața instanței. Astfel, la fila 39 din dos., inculpatul a declarat: ".am vrut s-o prind de mâna dreaptă și pentru că mi-a scăpat. am prins-o de mâna și am tras-o cu forța din compartiment. și până la ușa opusă stației și în continuare până la o distanță de 20 de metri față de tren. și imediat a apărut un cetățean, consătean cu mine,. Menționez că la coborâre din tren, și au coborât pe partea stației și ne-am reîntâlnit după plecarea trenului din stație." a arătat că: " am ținut de tânăra respectivă să vină s-o la tren. Am coborât pe partea opusă a stației.", fără a aminti nominal de ceilalți inculpați (47-50 dos. ). Inculpatul, în cele arătate la 55-56, 58 dos., nu a detaliat cine și cum a coborât din tren, însă în final a arătat că: "ulterior mi-a spus că a intervenit pentru aol ăsa în pe fată", ceea ce înseamnă că nu a fost prezent tot timpul cu inculpatul și cu partea vătămată până la eliberarea acesteia. Inculpații și au relatat doar că inculpatul a tras-o afară din tren pe partea vătămată, fără alte detalii legate de derularea evenimentelor după ieșirea lor din compartiment și locul coborârii inculpaților din tren etc.
Având în vedere contradicțiile între declarațiile părții vătămate, ale inculpaților și ale martorului, date în primul ciclu procesual, pe de o parte și între declarațiile părții vătămate, ale inculpaților și ale martorului, date în faza de judecată pe de altă parte, prin coroborarea întregului probatoriu administrat, instanța de fond a înlăturat declarațiile inițiale ale acestora și le-a reținut pe cele date în fața instanței, pentru motivele mai sus arătate, în ceea ce privește aspectele legate de neobligarea părții vătămate să coboare din tren și de către inculpații, și și absența lor la locul și momentul salvării minorei din mâinile fraților de către numitul. În plus, instanța de fond a apreciat că cele relatate în fața ei au o forță probantă mai mare, analizând ansamblul material probator, asupra obiectivității cărora nu există motive de îndoială.
Prin urmare, instanța de fond nu a reținut în totalitate starea de fapt expusă în partea de început a rechizitoriului, în care s-a reținut că ". în data de 28.01.2006, minora a depus o plângere penală la postul de Poliție, prin care a sesizat faptul că, la aceeași dată, în timp ce a călătorit cu trenul personal nr. 2666, pe relația - T Nord, un grup de cinci tineri, de etnie rromă, au coborât-o cu forța din tren, conducând-o pe o distanță de cca. 30 de metri depărtare de tren, iar datorită strigătelor sale după ajutor, au intervenit doi călători care au eliberat-o și au urcat-o din nou în tren, agresorii rămânând în halta ".
Din punct de vedere obiectiv, infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal presupune o faptă prin care o persoană este lipsită de libertatea fizică, adică de posibilitatea de a se deplasa și a acționa în conformitate cu voința sa.
Legea nu conține nici o precizare în ceea ce privește durata perioadei de timp în care victima trebuie sa fie lipsită de libertate pentru ca fapta să constituie infracțiune. În ceea ce privește limita inferioară a duratei lipsirii de libertate, în practica judiciară se consideră că lipsirea de libertate trebuie să dureze atâta timp cât victima să fie împiedicată în mod efectiv de a se deplasa și acționa în conformitate cu voința sa. Astfel, cu toate că victima fost lipsita de libertate un timp foarte scurt, aprox. 4-5 minute, ea nu a putut să se deplaseze și să acționeze astfel cum a vrut. Partea vătămată călătorea cu trenul personal spre T, iar acțiunea acesteia a fost întrerupta de inculpații prin comiterea faptei, fiind necesară intervenția martorilor pentru recuperarea ei din mâinile autorilor.
Prima instanță a reținut că în drept, fapta inculpatului major, care împreună cu inculpatul minor, constând în aceea că, în data de 28.01.2006, călătorind cu trenul de persoane nr. 2666 pe relația -, datorită faptului că partea vătămată le-a refuzat accesul și șederea în compartiment, în halta, au coborât-o forțat pe aceasta din tren, conducând-o cca. 30 de metri depărtare de tren și eliberând-o la insistențele unor călători, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de "lipsire de libertate în mod ilegal", prevăzută și pedepsită de art. 189 al. 2.
Cod PenalAvând în vedere că inculpatul a acționat împreună cu inculpatul, fratele său, având cunoștință de faptul că acesta din urmă este minor (așa cum rezultă de la 79 dos. ), instanța a făcut aplicarea art. 75 lit.c față Cod Penal de inculpatul major.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, având reprezentarea faptului că, prin actele sale, pune partea vătămată în imposibilitatea de a acționa conform voinței sale, rezultat ce a fost urmărit prin comiterea faptelor.
Fapta inculpatului prezintă pericol social, deoarece acesta, prin actele sale, a adus atingere relațiilor sociale referitoare la libertatea fizică a persoanei, adică la dreptul acesteia de a se deplasa și acționa în conformitate cu propria voință.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a ținut seama de criteriile legale de individualizare prev. de art. 72.Cod Penal, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
La aprecierea cuantumului pedepsei, chiar în prezența circumstanței agravante legale, instanța de fond a avut în vedere faptul că, conform fișei de cazier, inculpatul nu are antecedente penale, chiar dacă a fost arestat ulterior începerii judecății în altă cauză, a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, reținându-se în speță dispozițiile art. 74 lit. a Având Cod Penal în vedere incidența concursului între cauzele de agravare și de atenuare, s-a făcut aplicarea art. 80.
Cod PenalAstfel, pentru fapta sa, instanța de fond a apreciat ca fiind adecvată aplicarea pedepsei cu închisoarea de 5 (cinci) ani inculpatului, cu executare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 189 al. 2.Cod Penal, cu aplic. art. 75 lit. "c" Cod Penal, art. 74 lit."a", art. 76 lit."b", art. 80.
Cod PenalS-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64,b,c Cod Penal, pe durata și în condițiile art. 71.
Cod PenalPrima instanță a mai reținut de asemenea că, fapta inculpatului minor, constând în aceea că, în data de 28.01.2006, călătorind cu trenul de persoane nr. 2666 pe relația -, cu intenție, l-a ajutat pe inculpatul major, să o coboare forțat pe partea vătămată din tren în halta, conducând-o la o distanță de aprox. 30 de metri depărtare de tren și eliberând-o doar la insistențele unor călători, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prev. de art. 26.Cod Penal, rap. la art. 189 al. 2.Cod Penal, cu aplicarea art. 99 și urm.
Cod PenalCu privire la acest inculpat, instanța de fond a înlăturat susținerile inculpaților, și date în fața instanței, referitoare la faptul că inculpatul ar fi coborât din tren împreună cu ceilalți inculpați minori de partea, întrucât nu se coroborează cu nici o altă probă din dosar.
Cu privire la contribuția inculpatului la săvârșirea faptei, instanța de fond a apreciat că rolul acestuia a fost de complice material și moral la săvârșirea faptei de către autorul ei, astfel cum reiese mai sus din analiza probelor administrate, acesta trăgând de partea vătămată, deplasând-o la o distanță de cca. 30 de metri de tren și ținând-o de o mâna pe minoră în momentul sosirii martorului; totodată, prezența sa la locul și momentul respectiv sporindu-i încrederea fratelui său la săvârșirea faptei.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, având reprezentarea faptului că, prin actele sale, pune partea vătămată în imposibilitatea de a acționa conform voinței sale, rezultat ce a fost urmărit prin comiterea faptelor.
Fapta inculpatului prezintă pericol social, deoarece acesta, prin actele sale, a adus atingere relațiilor sociale referitoare la libertatea fizică a persoanei, adică la dreptul acesteia de a se deplasa și acționa în conformitate cu propria voință.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a ținut seama de criteriile legale de individualizare prev. de art. 72.Cod Penal, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
La aprecierea cuantumului pedepsei, instanța de fond a avut în vedere faptul că, conform fișei de cazier, inculpatul nu are antecedente penale, chiar dacă a fost arestat ulterior începerii judecății în altă cauză, și nu a recunoscut în totalitate fapta săvârșită, reținându-se în speță dispozițiile art. 74 lit. a Potrivit Cod Penal anchetei sociale și a referatului de evaluare întocmite pe seama acestui minor, instanța a constatat că acest inculpat prezintă șanse de reintegrare în societate, în condițiile în care beneficiază de sprijin moral și material al familiei, realizează importanța implicării în activități dezirabile din punct de vedere social, făcând demersuri pentru a-și găsi un loc de muncă. Este importantă pentru evoluția ulterioară includerea într-un program de consiliere individuală pentru asumarea consecințelor ce decurg din propriile acțiuni.
Pentru fapta sa, instanța de fond a apreciat ca fiind adecvată aplicarea pedepsei cu închisoarea de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26.Cod Penal, rap. la art. 189 al. 2.Cod Penal, cu aplicarea art. 99 și urm. Cod Penal, cu aplic. art. 74 lit."a", art. 76 lit."c".
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64,b,c Cod Penal, pe durata și în condițiile art. 71.Cod Penal, după împlinirea vârstei de 18 ani.
Apreciindu-se că scopul acestei pedepse, așa cum este prevăzut de art. 52.Cod Penal, poate fi atins chiar și fără executare efectivă, iar în cauză sunt îndeplinite și celelalte cerințe legale privitoare la cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată și inexistența unor condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de un an, instanța de fond a dispus, în temeiul 110 ind.1 Cod Penal, rap. la art. 86 ind.1 și Cod Penal art. 71 al. 5.p, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere față de inculpatul, precum și suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării pedepsei cu închisoarea sub supraveghere.
De asemenea, în baza art. 110.Cod Penal s-a stabilit un termen de încercare cu o durată de 3 ani socotit de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 110.Cod Penal, rap. la art. 863.Cod Penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, o dată la 3 (trei) luni, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș la datele stabilite de către acesta;
- să anunțe Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș schimbarea locului de muncă;
- să comunice Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-au pus în vedere inculpatului, în baza art. 359.C.P.P. prevederile art. 864.Cod Penal, rap. la art. 83, în sensul că săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, precum și neîndeplinirea, cu rea-credință a obligațiilor stabilite de instanță, are drept urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea anterioară.
În ceea ce privește inculpații, si, instanța de fond a dispus achitarea celor trei, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.P.P. raportat la art. 10 lit. d C.P.P. pentru următoarele considerente:
La propunerea inculpatului major, cei trei inculpați au urcat în tren spre a merge la T, apoi au intrat în compartiment, așezându-se pe banchete. Nici unul din ei n-a purtat vreo discuție cu partea vătămată, nu a lovit-o în vreun fel și nici nu i-au luat vreun bun ce-l avea asupra sa. Când a oprit trenul în loc., cei trei inculpați au coborât în stație pe partea, fără a se atinge de partea vătămată în vreun fel, în timp ce frații împreună cu partea vătămată, au coborât pe partea opusă stației, iar cei cinci inculpați s-au reîntâlnit în stație după ce a plecat trenul și partea vătămată a urcat în tren, după ce a fost salvată de numitul. Inculpatul le-a povestit apoi celor trei minori finalul peripeției cu partea vătămată. Din această stare de fapt, dovedită în cea mai mare parte de susținerile părții vătămate, ale inculpaților și ale martorilor și, astfel cum s-a relatat mai sus, instanța a apreciat că inculpații, și nu au avut nici un moment intenția de aol ipsi de libertate pe numita, drept dovadă, ei coborând din tren pe partea opusă celei pe care au coborât inculpații, speriați de actele acestora din urmă. Chiar dacă cei trei au cunoscut cu puțin timp înainte rezoluția spontană a autorului faptei, simpla lor prezență alături de acesta, până la oprirea trenului, nu poate fi apreciată automat ca un ajutor moral dat inculpaților (de ajutorul material nu poate fi vorba în speța de față), deci ca o contribuție conștientă la săvârșirea faptei, întrucât, imediat la oprirea trenului, deși fiind în majoritate numerică puteau să dea o mână de ajutor prietenilor lor, în cele 4-5 minute cât a staționat trenul, chiar trecând apoi de partea opusă stației, ei nu au făcut acest lucru, ci, după ce au coborât pe partea, au rămas pe loc când inculpații au ajuns la ei. Așadar, prin atitudinea lor, cei trei inculpați minori nu au acceptat producerea rezultatului urmărit de inculpații.
Instanța a luat act că partea vătămată, actualmente majoră, nu s-a constituit parte civilă în cauză. S-a luat act că părțile nu au solicitat cheltuieli judiciare.
În baza art. 349 și art. 191 al.1, 2 și 3.C.P.P. a obligat pe fiecare dintre inculpații și, pe inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și, la plata sumei de 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, diferența de 360 lei din totalul de cheltuieli de 660 lei, rămânând în sarcina statului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații și, precum și Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.
În motivele sale de apel, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe pe care o consideră nelegală și netemeinică, cu reținerea cauzei spre rejudecare și pronunțarea unei hotărâri prin care să se schimbe încadrarea juridică a faptei săvârșită de către el, din art. 189 alin. 2.Cod Penal în art. 189 alin. 1.Cod Penal, și să se dispună condamnarea sa la o pedeapsă cu închisoarea mai mică, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei ce urmează a fi aplicată, sau sub supraveghere, în condițiile legii.
Cu privire la apelul declarat de către inculpatul, s-a susținut că se lasă la aprecierea instanței judecarea excepției de tardivitate a declarării căii de atac, solicitându-se a se ține cont de disp. art. 373.C.P.P. privind efectul extensiv al apelului și să se hotărască și în privința părților care nu au declarat apel. Pentru aceste considerente, s-a solicitat achitarea inculpatului, în temeiul art. 10 lit. c rap.C.P.P. la art. 11 plct. 2 lit. a C.P.P. deoarece nu el a săvârșit fapta, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 26.Cod Penal privind complicitatea.
În motivele de apel ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, sentința penală apelată este considerată ca fiind nelegală și netemeinică, sub aspectul achitării inculpaților, și, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap.C.P.P. la art. 10 lit. d C.P.P. apreciind că, în mod greșit, printr-o insuficientă analiză a materialului probator și prin lipsa rolului activ, prin înlăturarea declarațiilor date în faza de urmărire penală și menținerea declarațiilor date în fața instanței de judecată, neaudierea martorului cheie, instanța de fond a ajuns la concluzia că simpla prezență a inculpaților mai sus menționați alături de inculpatul până la oprirea trenului, nu poate fi apreciată automat ca un ajutor moral dat inculpaților, deci ca o contribuție conștientă la săvârșirea faptei. Se apreciază că instanța de fond nu a manifestat un rol activ pentru aflarea adevărului în cauză, întrucât nu a administrat nici o probă în cursul cercetării judecătorești și și-a întemeiat hotărârea pe noile declarații date de inculpați în fața instanței, declarații pregătite de apărătorii aleși ai acestora. În consecință, pentru motivele prezentate pe larg în scris, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelată și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Tribunalul Timiș, prin decizia penală nr. 196/A din 09.06.2008, pronunțată în dosarul nr -, în baza art. 379 pct. 1 lit. b C.P.P. a respins ca nefondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara și apelantul-inculpat împotriva sentinței penale nr. 1610 din 15.08.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-.
În baza art. 379 pct. 1 lit. a C.P.P. a respins ca tardiv apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași hotărâri.
În baza art. 192 alin. 2 și 4.p Cod Penal a obligat pe fiecare apelant-inculpat să plătească statului suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare parțiale în apel, restul cheltuielilor judiciare în apel rămânând în sarcina statului.
S-a dispus plata din fondul MJ a sumei de 300 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, către Baroul Timiș.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timișa reținut următoarele:
Pentru soluționarea apelurilor declarate au fost solicitate relații de la Penitenciarul Timișoara privind comunicarea sentinței penale apelate inculpatului, răspunsul fiind comunicat cu adresa nr. -//BE din16.04.2008; au fost audiați inculpații, și, partea vătămată și martora.
Examinând excepția de tardivitate pusă în discuție din oficiu de instanță, s-a constatat că sentința penală apelată a fost comunicată inculpatului la Penitenciarul Timișoara, la data de 21.08.2008, semnând de luare la cunoștință de aceasta la acea dată și semnând pentru aceasta, iar pe fila de comunicare este făcută mențiunea "Nu fac recurs", fără semnătură.
Conform art. 363 alin. 3.C.P.P. termenul pentru declararea apelului de către inculpatul aflat în stare de arest este de 10 zile de la comunicare, astfel că ultima zi pentru declararea apelului era 01.09.2007, dar acesta a declarat apelul la data de 06.09.2007, dată scrisă de inculpat pe cerere, și aceasta a fost înregistrată la administrația penitenciarului în aceeași dată.
În aceste condiții, apelul declarat de inculpatul a fost declarat peste termenul legal și, în baza art. 379 pct. 1 lit. a C.P.P. a fost respins ca tardiv apelul declarat de inculpat.
Analizând probele administrate în cauză, prima instanță a stabilit corect starea de fapt și nevinovăția inculpaților, și și vinovăția inculpaților și, încadrarea în drept a faptelor este legală, iar la individualizarea pedepselor aplicate au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72.
Cod PenalPrima instanță a analizat declarațiile date de inculpați în timpul urmăririi penale și direct în fața sa, apreciind că acestea se coroborează între ele, dar nu sunt identice.
Audiați de instanța de apel, inculpații, și și-au menținut declarațiile precizate în primă instanță, iar inculpatul și-a menținut declarațiile date în timpul urmăririi penale și în fața primei instanțe, dar a declarat că părinții inculpaților și i-au dat 1000 Euro pentru a lua asupra sa fapta, iar din acești bani i-a da 500 Euro martorului ca să declare că doar el a săvârșit fapta. Completarea declarației nu este dovedită prin nicio altă probă administrată în cauză și nici nu a propus probe cu care să facă această dovadă, mai mult este contrazisă de declarația martorului care a declarat că cei doi frați erau lângă partea vătămată când a intervenit el pentru aos alva. Inculpatul și-a modificat declarația în apel, susținând că a coborât din tren împreună cu inculpatul și doar fratele său a coborât partea vătămată din tren, dar acesta nu confirmă această varianta.
Declarațiile date în timpul urmăririi penale sunt generale, respectiv nu se precizează numărul inculpaților, afirmațiile fiind făcute folosindu-se pluralul, dar nu se individualizează de către martori modalitatea de comitere a faptei și de cine a fost săvârșită. Declarațiile părții vătămate nu sunt foarte explicite, dar de la început aceasta vorbește de trei inculpați, dar nu a identificat pe poze cel puțin care sunt aceste persoane, respectiv cine este a treia, și nu de cinci. În fața instanțelor de judecată a susținut de asemenea această variantă, doi dintre inculpați fiind cei ce au coborât-o din tren, al treilea fiind în spate, nu poate preciza cine a fost.
Din declarația martorei, audiată în apel, a rezultat că doar inculpatul a tras de partea vătămată, obligând-o să coboare din tren, și nu poate preciza dacă ceilalți inculpați au contribuit cu ceva deoarece nu a ieșit din compartiment. Atunci când l-a întrebat pe inculpatul dacă fratele său glumește cu fata, acesta a dat din cap în semn că nu, deci cunoștea intenția acestuia. Ceilalți trei inculpați nu au spus nimic, dar nici nu au intervenit în vreun fel.
Prima instanță nu a înlăturat în întregime declarațiile inculpaților date în timpul urmăririi penale, ci doar părți din acestea ce nu se mai coroborau cu celelalte probe. Împrejurarea că inculpații au declarat că au coborât din tren cu toții și nu au făcut distincție pe care parte a trenului, iar parchetul a interpretat această afirmații ca o recunoaștere a faptelor în modalitatea reținută în rechizitoriu, nu este de natură să constituie probă și să ducă la condamnarea lor dacă nu se coroborează cu alte probe. Atât partea vătămată, cât și martorul, declară că nu toți inculpații au coborât pe aceeași parte a trenului, ci doar partea vătămată și cei doi frați, iar ceilalți au coborât pe parte opusă, iar martora a declarat că niciunul din cei trei inculpați achitați nu au făcut nimic părții vătămate, nu s-au adresat acesteia în niciun mod și nu au atins-o, atât cât au fost în câmpul ei vizual. Este evident că inculpații, și nu au desfășurat activități care să constituie complicitate la infracțiunea prevăzută de art.189
Cod PenalPrima instanță nu era îndrituită să-și manifeste rolul activ pentru a afla fenomenul petrecut pe trenurile de navetiști, ci doar pentru stabilirea adevărului în această cauză, iar pentru aceasta a făcut demersurile procedurale necesare, deoarece nu se putea amâna soluționarea sine die a cauzei până la revenirea în țară a unui martor.
Complicitatea morală se caracterizează prin aceea că efectele sale poartă asupra psihicului făptuitorului, prin întărirea sau întreținerea intenției autorului de a comite fapta prevăzută de legea penală. Constituie o astfel de complicitate: înlăturarea ezitărilor, nedumeririlor sau temerilor autorului; încurajarea autorului în timpul săvârșirii faptei; promisiunea de sprijin în timpul executării sau după aceea, etc.
Inculpatul a fost autorul infracțiunii, fiind major, ceilalți inculpați fiind minori, cu discernământ diminuat în raport cu fapta pentru care au fost trimiși în judecată, conform expertizelor neuropsihiatrice, cu un grad de instrucție redus, condiții în care nu puteau efectua asupra acestuia acte de complicitate, neavând niciun fel de autoritate. Simpla prezență a unei persoane la locul săvârșirii faptei nu este suficientă pentru a se conchide că prin aceasta ea ar fi intenționat să înlesnească sau să ajute la săvârșirea infracțiunii, din moment ce nu s-a dovedit că ar fi cunoscut sau prevăzut intenția autorului și intenția acesteia este de a participa la faptă.
Se putea reține complicitatea morală dacă autorul era încurajat de părinți, rude, prieteni majori sau cu autoritate mai mare decât cea pe care o exercita el asupra grupului.
Având în vedere condițiile concrete de săvârșire a faptei, nu poate fi reținută în sarcina inculpaților, și, ca formă a participației lor, complicitatea morală.
În motivarea apelului s-a reproșat celor trei inculpați că și-au modificat declarațiile și atitudinea procesuală după angajarea apărătorului ales, sugerându-se că susținerile din faza procesuală le-au fost induse de acesta, dar acesta este nejustificat, deoarece s-a analizat deja cum se coroborează aceste susțineri cu alte probe ce nu puteau fi influențate de apărător.
Pentru considerentele expuse, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoaraa fost considerat nefondat de către Tribunalul Timiș, fiind respins ca atare.
Din toate probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a săvârșit fapta în calitate de autor, el recunoscând săvârșirea acesteia, dar a fost ajutat de fratele său care, deși în compartiment nu a avut acte de participare directă, știa că fratele său își va pune în aplicare amenințarea de a coborî partea vătămată din tren, fapt confirmat de martora, dar l-a însoțit la coborârea acesteia din tren, iar în momentul intervenției martorului "i-am văzut pe frații pe care-i cunoșteam, fiind consăteni cu mine, ținând-o pe partea vătămată la circa 30 de meri distanță de tren, m-am dus la ei, m-am hărțuit cu ei". Nu i-am văzut pe ceilalți inculpați și nu au fost prezenți la locul faptei"( fila 89 dosar instanță). Acest martor nu știe să scrie și declarația sa dată la urmărire penală a fost consemnată de o altă persoană și a fost citită în prezența martorului, dar în declarațiile acestuia de la filele 31 -32 dosar UP, nu se regăsesc susținerile cu privire la cei trei inculpați achitați:, și, astfel că este firesc ca instanța să rețină declarația dată în fața sa.
În mod corect a reținut prima instanță că cei doi frați au săvârșit împreună fapta de a coborî forțat din tren pe partea vătămată care, la aceea dată, era minoră, major, în calitate de autor, și, minor, în calitate de complice.
În motivele de apel inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice dată faptei, din infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. 2.Cod Penal în cea prevăzută de art. 189 alin. 1.Cod Penal, dar cererea este neîntemeiată deoarece din probele administrate rezultă că fapta inculpatului -major, care, împreună cu inculpatul -minor, în data de 28.01.2006, călătorind împreună cu trenul de persoane nr. 2666 pe ruta -, au coborât-o forțat pe partea vătămată ( în prezent ), minoră la acea dată, în halta, conducând-o aproximativ 30 metri și dându-i drumul doar la insistențele unor călători, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută și pedepsită de art. 189 alin 2.Cod Penal cu aplic. art. 75 lit. c din
Cod PenalEste evident că inculpatul a săvârșit fapta împreună cu fratele său, deci două persoane, și victima era minoră, astfel că nu poate fi reținută comiterea în forma simplă a infracțiunii de lipsire de libertate în mod nelegal, și se impune aplicarea circumstanței agravante prevăzută de art. 75 lit. c din deoarece Cod Penal complicele era minor la data săvârșiri faptei.
Cei doi frați și-au precizat declarațiile, încercând să înlăture răspunderea penală a inculpatului și în acest mod să se obțină achitarea acestuia pentru săvârșirea faptei și schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul și înlăturarea circumstanței agravante, declarațiile lor sunt contrazise de declarațiile celorlalți inculpați însă, ale părții vătămate și ale martorilor oculari.
Având în vedere că sentința apelată este temeinică și legală și susținerile inculpatului sunt nedovedite și neîntemeiate, Tribunalul Timișa respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat împotriva sentinței penale nr. 1610 din 15.08.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-.
Inculpatul a solicitat extinderea efectelor apelului declarat de inculpatul și față de el, dar respingându-se apelul, nu se impune admiterea acestei cereri care nu poate produce consecințe în favoarea sa.
În baza art. 192 alin. 2 și 4.p Cod Penal e fiecare apelant-inculpat a fost obligat să plătească statului suma de câte 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare parțiale în apel, restul cheltuielilor judiciare în apel rămânând în sarcina statului, conform art. 192 alin. 3.C.P.P. dispunându-se plata din fondul MJ a sumei de 300 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, în apel către Baroul Timiș.
Împotriva deciziei penale nr. 196 din 9.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpații și.
Parchetul a criticat decizia deoarece în mod greșit s-a menținut soluția de achitare a inculpaților, și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 rap. la art. 189 alin. 2.Cod Penal, sub forma complicității morale.
Pentru inculpatul s-a solicitat reducerea pedepsei prin aplicarea disp. art. 74 și 76.Cod Penal, iar pentru inculpatul s-a arătat că acesta este infractor primar, este minor și are șanse de reintegrare în societate.
Analizând decizia penală recurată în raport cu solicitările formulate de recurenți, precum și de celelalte părți și din oficiu, în limitele dispozițiilor legale, se constată că recursul declarat de inculpatul este inadmisibil, iar celelalte recursuri sunt nefondate.
Astfel, în privința inculpatului se constată că acesta a formulat apel împotriva sentinței penale nr. 1610/15.08.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara, dar acesta a fost respins de Tribunalul Timiș ca fiind tardiv declarat. Curtea analizând condițiile în care s-a declarat apelul de către inculpatul, constată că într-adevăr acest lucru s-a făcut cu încălcarea disp. art. 363 alin. 3 Cod procedură penală. Așa fiind, urmează ca în baza art. 38515pct. 1 lit. a ca C.P.P. recursul declarat de acest inculpat să fie respins ca inadmisibil.
În privința recursului declarat de parchet, acesta se dovedește a fi nefondat. Astfel, din declarația martorei rezultă că doar inculpatul a tras de partea vătămată, obligând-o să coboare din tren, iar cei 3 inculpați achitați de instanță, nu au făcut nimic părții vătămate.
Martorul a precizat că doar partea vătămată și cei doi frați au coborât pe aceeași parte a trenului, iar ceilalți au coborât pe partea opusă acestuia.
Din probatoriul administrat nu rezultă că ceilalți inculpați, care au fost achitați de instanță, să fi săvârșit vreun act care să constituie complicitate la infracțiunea prev. de art. 189.
Cod PenalInculpatul, autorul infracțiunii prev. de art. 189 alin. 2.Cod Penal era major, iar ceilalți minori cu discernământul diminuat în raport cu fapta pentru care au fost trimiși în judecată. În această situație, în mod corect a reținut instanța că, simpla prezență a acestora nu a constituit pentru inculpatul major o susținere psihică, morală, aceștia neavând nici o autoritate asupra inculpatului.
Așa fiind, se apreciază că în mod corect instanța a dispus achitarea inculpaților, și, neputând fi reținută în sarcina lor o formă a complicității morale.
Și recursul declarat de inculpatul este nefondat. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, în condițiile reținerii agravantei prev. de art. 75 lit. c C.P.P. dar și a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a Astfel Cod Penal, se apreciază că instanța a valorificat dispozițiile art. 72 și 80 Cod penal, iar pedeapsa aplicată, în privința cuantumului, este de natură a conduce la realizarea scopului prev. de art. 52.
Cod PenalÎn consecință, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. pentru motivele arătate, urmează ca recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul să fie respinse ca nefondate.
Potrivit art. 192 alin. 2.C.P.P. inculpații recurenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar în baza art. 192 alin. 3.C.P.P. celelalte cheltuieli vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. recursurile declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul împotriva deciziei penale nr. 196/09.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, ca nefondate.
În baza art. 38515pct. 1 lit. a respinge C.P.P. recursul declarat de inculpatul împotriva aceleiași decizii penale, ca inadmisibil.
Dispune plata sumei de 200 lei din fondurile către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpații și.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă pe inculpații și la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 250 lei fiecare, iar celelalte cheltuieli rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
G - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /30.09.2008
Tehnored./2 ex./02.10.2008
Prima instanță:
Inst. de apel:,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 842/
Ședința publică din 15 septembrie 2008
În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. recursurile declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul împotriva deciziei penale nr. 196/09.06.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, ca nefondate.
În baza art. 38515pct. 1 lit. a respinge C.P.P. recursul declarat de inculpatul împotriva aceleiași decizii penale, ca inadmisibil.
Dispune plata sumei de 200 lei din fondurile către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru inculpații și.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă pe inculpații și la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 250 lei fiecare, iar celelalte cheltuieli rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G - - - - -
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu, Laura Bogdan
