Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 845/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 845/
Ședința publică din 15 septembrie 2008
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky
JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror a din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 169/A din 3.06.2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsește inculpatul recurent, pentru care se prezintă avocat din oficiu din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar, lipsind și partea civilă intimată, pentru care se prezintă avocat ales din cadrul Baroului A, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat de inculpat.
Avocat, pentru partea civilă intimată, depune la dosar împuternicirea avocațială și chitanța de plată a onorariului de avocat și solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea soluției pronunțate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat, soluția pronunțată fiind legală și temeinică.
A,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 273 din 31 ianuarie 2008, Judecătoria Arad în temeiul art. 215 alin. 1-3 Cod penal l-a condamnat pe inculpatul,fără antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În temeiul art. 71 Cod penal s-a dispus suspendarea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b Cod penal cu excepția dreptului de a alege.
În temeiul art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani.
În temeiul art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor privind revocarea suspendării condiționate conform art. 83, art. 84 Cod penal.
În temeiul art. 14, art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 998 Cod civil, s fost admisă acțiunea civilă a părții civile și în consecință a fost obligat inculpatul să plătească suma de 25.000 Euro la cursul stabilit de BNR la data efectuării plății, cu titlu de despăgubiri materiale.
În temeiul art. 348 raportat la art. 445 Cod procedură penală a fost anulat antecontractul de vânzare cumpărare din 03.02.2006 și contractul de vânzare - cumpărare autentificat cu nr. 545/27.02.2006 la Biroul Notarial (33 și 34/ dosar urmărire penală)
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 450 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
La începutul anului 2006, partea vătămată a găsit în ziarul "Adevărul" un anunț privind vânzarea unui teren în suprafață de 2375 mp pe strada -, front stradal de 26,20.
Inculpatul a dat un anunț în ziarul "Adevărul" privind vânzarea terenului menționat și în același timp i-a înmânat secretarei sale de la SC SRL, martora, schița topografică a terenului, așa cum arăta el, după parcelarea făcută de, schiță veche, care nu mai corespundea realității, schiță pe care a trasat o linie lungă verticală și două linii scurte perpendiculare pe aceasta, una dintre ele fiind o linie discontinuă. Aceste linii sugerau existența unei parcele. Inculpatul i-a spus secretarei sale să prezinte eventualilor cumpărători, pe schiță, parcela ce era oferită spre vânzare. Secretara, martora a hașurat și colorat parcela indicată de inculpat, parcelă pe care inculpatul i-a spus că este cea pe care urmează să o vândă și în acest sens să o prezinte clienților.
Aflând despre acest anunț, partea vătămată a luat legătura cu inculpatul și deplasându-se la fața locului, inculpatul i-a prezentat o schiță veche și i-a indicat parcela scoasă la vânzare (o parcelă de 2375 mp din parcela întreagă top 161.1569/1/3/27/1/1/1 - top 161.1569/1/3/27/1/1/14 cu un front stradal de 26,20 ), parcelă care în realitate nu exista delimitată în acest mod și care avea deja un alt proprietar. Conform îndrumării date de inculpat, aceeași parcelă a fost indicată și de secretara acesteia, martora.
Părțile au negociat prețul vânzării de la 30.00 Euro la 25.000 Euro.
La data de 03.02.2006 s-a încheiat un antecontract de vânzare cumpărare între și, prin mandatarul. Actul a fost întocmit de inculpat. În antecontract s-a arătat că urmează a se vinde imobilul înscris în CF nr. 62981, teren arabil intravilan, în suprafață de 2375 mp cu front stradal de 26,20 ml. Cu această ocazie schița a fost semnată de către, și. Inculpatul i-a spus părții vătămate că parcela ce va face obiectul contractului are un front stradal de 26,20 ml. Partea vătămată i-a achitat inculpatului suma de 5000 Euro urmând ca diferența de preț până la 25.000 Euro să fie achitată la data autentificării terenului.
Inculpatul, în calitate de mandatar a lui a indus-o însă în eroare pe partea vătămată astfel că, deși i-a prezentat acel teren ca fiind o parcelă utilă construirii unei case respectiv folosirii altor scopuri, i-a vândut un teren reprezentând cale de acces între parcele, folosind în acest scop o schiță veche a terenului, care nu mai corespundea realității, aspect pe care l-a cunoscut.
Parcela prezentată spre vânzare și parcela efectiv vândută fac parte dintr-un teren ce a suferit parcelări succesive pe care inculpatul le-a cunoscut, întrucât dezmembrările au avut la bază proiecte solicitate și plătite chiar de el.
Inițial a fost proprietarul terenului înscris în CF 62981 - A, cu nr. top 161.1569/1/3/27. Acesta a obținut dezmembrarea parcelei menționate în 9 parcele cu nr. de la 161.1569/1/3/27/1până la 161.1569/1/3/27/9. De la terenul a fost dobândit prin moștenire de, care l-a împuternicit printr-o procură specială pe inculpatul să dezmembreze parcela cu nr. top. 161.1569/1/3/27/1 în alte 2 parcele, anume 161.1569/1/3/27/1/1 și 161.1569/1/3/27/1/2; această din urmă schiță a fost cerută de SC A SRL, societate care îi aparține inculpatului.
Ulterior, a achiziționat parcela nr. top 161.1569/1/3/27/1/1 și a procedat la o nouă parcelare a acesteia. S-au constituit 14 parcele de la nr. top 161.1569/1/3/27/1/1/1 la 161.1569/1/3/27/1/1/14. s-a făcut în baza unui proiect solicitat de către.
Cu ocazia dezmembrării parcelei cu nr. top 161.1569/1/3/27/1/1 s-a constituit parcela nr. top 161.1569/1/3/27/1/1/ 4 reprezentând cale de acces spre celelalte parcele, parcelă ce a fost efectiv vândută lui. l-a împuternicit pe inculpatul să vândă toată parcela cu nr. 161.1569/1/3/27/1/1 ( formată din cele 14 parcele mai mici).
La data de 27.02.2006 părțile au încheiat contractul de vânzare -cumpărare autentificat cu nr. 545/27.02.2006 la Biroul Notarului (34/dosar p) prilej cu care partea vătămată i-a achitat inculpatului diferența de preț respectiv încă 20.000 Euro, însă în actele notariale, pentru evitarea costurilor necesare înscrierii au declarat de comun acord un preț mai mic, procedând totodată la anularea antecontractului încheiat la data de 03.02.2006.
În contractul de vânzare cumpărare, cum parcela indicată nu era delimitată astfel în realitate, inculpatul a trecut datele vecinătățile parcelei nr. top 161.1569/1/3/27/1/1/4. i-a indicat pe schiță și i-a prezentat o parcelă care nu era delimitată, în acte, în realitate și i-a vândut o altă parcelă ce nu exista și care reprezintă un simplu drum de acces. Parcela nr. top 161.1569/1/3/27/1/1/4 deși are suprafața de 2375 mp, nu are front stradal de 26,20 ml.
Ulterior încheierii contractului, partea civilă a apelat la serviciile unui specialist - expert topograf - martorul pentru a proceda la delimitarea terenului ("țărușare") prezentându-i un extras de CF și o schiță de dezmembrare a terenului (32/dosar p). Martorul, văzând acea schiță i-a spus părții vătămate, de îndată, că schița nu este de actualitate deoarece s-a mai procedat la o nouă dezmembrare a terenului, și că urmează să facă cercetări. După cercetările efectuate martorul i-a comunicat părții vătămate că terenul cumpărat reprezintă o cale de acces și nicidecum o parcelă aptă pentru construirea unei case sau alte funcționalități. Partea vătămată l-a contactat ulterior pe inculpat pentru a-i cere explicații, dar inculpatul fie refuza fie îl ignora, ajungând în final în fața instanței. În acel moment partea vătămată a aflat că inculpat i-a vândut un alt teren decât cel care i-a fost prezentat în realitate.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, care a solicitat să fie achitat pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, motivat cu aceea că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Prin decizia penală nr. 169/A din 3 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a fost respins apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 273 din 31 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Arad, dosar - și acesta a fost obligat să plătească statului suma de 100 lei și părții civile suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prima instanță, pe baza probelor administrate, și anume: declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, contractul de vânzare cumpărare, antecontractul de vânzare cumpărare, actele de dezmembrare imobil,schițe de parcelare, schița modificată de inculpat conform declarației acestuia, in mod corect a reținut că inculpatul a indus in eroare cumpărătorul parte vătămată prezentându-i o schiță care nu corespundea realității prin aceasta determinând cumpărătorul să încheie actul de vânzare cumpărare al imobilului și că această faptă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al. 1- 3 cod penal.
De asemenea, prima instanță a făcut o justă aplicare a dispozițiilor art. 72 și art. 52 Cod penal, la stabilirea pedepsei și a modalității de executare a acesteia având în vedere gradul de pericol social concret al infracțiunii, modalitatea de săvârșire, consecințele faptei, persoana inculpatului.
Cu privire la soluționarea laturii civile s-a constatat că prima instanță în mod legal a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile privitoare la răspunderea civilă delictuală și a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă, obligând inculpatul la plata sumei de 25000 euro, sumă achitată de această parte inculpatului la încheierea actelor de vânzare cumpărare.
Împotriva deciziei penale nr. 169/A din 3.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arada declarat recurs inculpatul, recurs care nu a fost motivat.
Recursul este nefondat.
Analizând din oficiu, potrivit art. 3859alin. 3.C.P.P. decizia recurată, se constată că instanța a reținut o stare de fapt corespunzătoare probatoriului administrat, a stabilit corect vinovăția inculpatului și a dat o bună încadrare juridică faptelor reținute.
Sub aspectul pedepsei s-a constatat că aceasta a fost stabilită între limitele prevăzute de lege, cuantumul acesteia fiind de natură a conduce la realizarea scopului prevăzut de art. 52.
Cod PenalCurtea apreciază că în raport cu dispozițiile art. 3859.C.P.P. nu există temeiuri care să fie luate din oficiu în considerare și care să conducă la modificarea hotărârii, urmând ca în baza art. 38515pct. 1 lit. b recursul C.P.P. declarat de inculpat să fie respins ca nefondat.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2.C.P.P. inculpatul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 169/A din 3.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, ca nefondat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat oficiu.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 250 lei și către partea civilă suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
G - - - - -
GREFIER,
- -
Red. /30.09.2008
Tehnored./2 ex./02.10.2008
Prima instanță:
Inst. de apel:,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 845/
Ședința publică din 15 septembrie 2008
În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 169/A din 3.06.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, ca nefondat.
Dispune plata sumei de 100 lei din fondurile către Baroul Timiș, reprezentând onorariu avocat oficiu.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 250 lei și către partea civilă suma de 500 lei, cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.09.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G - - - - -
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu, Laura Bogdan