Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 779/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - menținere măsură arest preventiv -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RRECURS

DECIZIA PENLĂ Nr. 779

Ședința publică de la 03 August 2009

PREȘEDINTE: Aurel Ilie JUDECĂTOR 2: Stela Popa

- - - JUDECĂTOR 3: Elena Stan

- - - Judecător

Grefier -

Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Dolj.

Pe rol, soluționarea recursurilor formulate de inculpații A și - ambii deținuți în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C - împotriva Încheierii din data de 29 iulie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții A și (ambii în stare de arest), asistați de avocat ales.

Procedura legal îndeplinită.

S-a efectuat referatul oral al cauzei, după care, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat, având cuvântul pentru recurenții - inculpați, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării preventive, având în vedere faptul că au recunoscut comiterea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată iar cercetarea judecătorească este terminată.

Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea ca nefondate a recursurilor întrucât subzistă temeiurile ce au justificat luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați.

Recurenții inculpați A și, având pe rând ultimul cuvânt, arată că solicită admiterea recursurilor, conform celor arătate de apărătorul lor.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra recursurilor penale de față;

Prin Încheierea din data de 29 iulie 2009 pronunțată în dosarul cu nr-, Tribunalul Dolj - Secția Penală a dispus, în baza art. 300/2 C.P.P. rap. la art. 160/b Cod procedură penală, menținerea stării de arest preventiv a inculpaților A - fiul lui și, născut la data de 05.07.1986, în comuna de, județ D - și a inculpatului - fiul lui și, născut la data de 07.07.1988 în C, ambii deținuți în Penitenciarul d e Maximă Siguranță

Pentru a se pronunța această, instanța de fond a reținut că, la data de 16 iunie 2009, s-a înregistrat dosarul nr. 71D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Craiova, în care au fost trimiși în judecată - în stare de aret preventiv - inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004 cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal și inculpatul A pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 modificată și completată prin Legea 522/2004.

Faptele de care sunt acizați cei doi inculpați constau în aceea că, în ziua de 20 mai 2009, în jurul orelor 17,00, A s-a întâlnit cu inculpatul, căruia i-a dat cantitatea de aproximativ 35 grame hașiș, pe care acesta din urmă i-a vândut-o cu suma de 500 euro investigatorului sub acoperire " ".

S-a mai arătat că și anterior, la datele de 13.03.2009; 01.04.2009 și 13.05.2009, inculpatul i-a mai vândut investigatorului sub acoperire cu nume de cod " " cantitățile de 1,84 grame rezina de canabis (hașiș), cu suma de 200 RON, 2,68 grame rezină de canabis (hașiș) cu suma de 200 Ron și respectiv 1,05 grame rezină de canabis (hașiș), cu suma de 150 lei Ron.

Instanța de fond a apreciat că temeiurile prev. de art. 143 și 148 lit. f C.P.P. avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive pentru fiecare din cei doi inculpați - prin încheierea din 21 mai 2009 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Dolj, nu s-au modificat, subzistă și justifică în continuare menținerea măsurii arestării preventive.

In speță, din analiza întregului material administrat până în prezent - respectiv: din procesele verbale de sesizare din oficiu, procese verbale ale organelor de poliție de supraveghere operativă infracțiunilor, procesele verbale de redare a declarațiilor investigatorului sub acoperire cu nume de cod " ", declarațiile martorilor, ale învinuiților, și - instanța de fond a apreciat că există în continuare indicii temeinice ce duc la presupunerea rezonabilă că cei doi inculpați au comis faptele materiale pentru sunt cercetați, acestea au aparența infracțiunilor pentru care sunt trimiși în judecată și cercetați, și, natura acestor infracțiuni - trafic de droguri de risc ca și amploarea deosebită a fenomenului, ar conduce la o reacție negativă în societate în cazul punerii în libertate.

Împotriva acestei încheieri au formulat recursuri inculpații.

Recursurile au fost motivate oral arătându-se în esență că, față de împrejurarea că au recunoscut comiterea faptelor pentru care au fost trimiși în judecată și că cercetarea judecătorească este terminată, s-ar impune judecarea în stare de libertate.

Recursurile sunt nefondate.

Inculpații sunt cercetați pentru comiterea unor infracțiuni cu un grad ridicat de pericol pentru societate chiar dacă cantitățile traficate de aceștia sunt mici.

de droguri reprezintă una din infracțiunile cu cele mai grave implicații sociale și se impune o reacție fermă din partea autorității pentru reprimarea sau reducerea sa.

Lăsarea în libertate a inculpaților ar conduce la creearea și întreținerea unui sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice și a sentimentului că legea nu este aplicată cu fermitate de organele statului.

Împrejurarea că, în speța de față inculpații ar fi recunoscut comiterea faptelor mnu este suficientă, prin ea însăși, de a determina o considera că temeiurile ce au justificat luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat. O astfel de atitudine a inculpaților va fi avută în vedere la momentul individualizării judiciare a pedepsei.

Nici faptul că cercetarea judecătorească este terminată nu este de natură a conduce la concluzia schimbării temeiurilor arestării preventive întrucât, așa cum se arăta mai sus, faptele pentru care sunt cercetați inculpații se încadrează în categoria celor grave iar starea de arest se impune.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b și C.P.P. art. 160/b recursurile C.P.P. formulate vor fi respinse ca nefondate.

Văzând și disp. art. 192

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarat de inculpații A și - ambii deținuți în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C - împotriva Încheierii din data de 29 iulie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Dolj - Secția Penală.

Obligă recurenții la plata sumei de câte 40 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 03 August 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

-

Red. jud.: -

jud. fond:

dact. 2 ex./

-03 august 2009 -

- Administrația Finanțelor Publice C, va urmări și încasa de la fiecare dintre inculpații A și, câte 40 lei, cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Aurel Ilie
Judecători:Aurel Ilie, Stela Popa, Elena Stan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 779/2009. Curtea de Apel Craiova