Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 952/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR.952

Ședința publică din data de 25 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Mihai Viorel Tudoran

JUDECĂTORI: Mihai Viorel Tudoran, Paul Mihai Frățilescu

- -

Grefier -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpații, fiul lui și, născut la 02.09.1992 și, fiul lui și, născut la 20.10.1990, în prezent ambii aflați în Penitenciarul Focșani, județul V, împotriva încheierii din ședința separată de la 10 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr-, prin care a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpați.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul inculpat și, ambii în stare de arest, asistați din oficiu de avocat din cadrul Baroului P, potrivit delegației avocațiale nr.7278/2009, fila 13 dosar.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Cu acordul instanței, avocat a luat legătura cu recurenții inculpați și, după care, se arată că nu sunt cereri de formulat și se solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursurilor.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursurilor.

Curtea, ia act că nu sunt cereri prealabile de formulat și nici excepții de invocat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursurilor.

Avocat având cuvântul pentru recurenții inculpați și, critică încheierea de ședință din data de 10 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care măsura arestării preventive a fost menținută.

Arată că, inculpații sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de viol, dar că ar trebui să beneficieze de prezumția de nevinovăție, susținând că inculpatul nu recunoaște săvârșirea vreunei infracțiuni și apreciind că odată puși în libertate nu pot influența depozițiile părții vătămate și a martorilor.

Susține că menținerea stării de arest ar influența în mod negativ situația școlară, ca urmare a imposibilității frecventării cursurilor.

În concluzie, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință și pe fond înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

- 2 -

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază încheierea de ședință din 10 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău ca fiind temeinică și legală, susținând că din probatoriul administrat în cauză rezultă probe certe și indici temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunea de viol asupra unei minore de 13 ani; în cauză fiind îndeplinite cumulativ disp. art. 148 lit. f Cod procedură penală, iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În concluzie, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca fiind nefondate și menținerea încheierii de ședință ca temeinică și legală.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, susține că este nevinovat, nu recunoaște săvârșirea vreunei infracțiuni, nu prezintă pericol pentru ordinea publică și solicită judecarea în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate pentru a avea posibilitatea să-și continue studiile.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea din data de 10 decembrie 2009 Tribunalului Buzău, a fost menținută măsura arestării preventive luată față de inculpații, fiul lui și, născut la 02.09.1992 și, fiul lui și, născut la 20.10.1990, în prezent ambii aflați în Penitenciarul Focșani, județul

Pentru a pronunța încheierea respectivă, prima instanță a reținut următoarea situație:

Inculpații sunt cercetați pentru prezumtiva săvârșire a infracțiunii de viol asupra unui minor cu vârsta de 13 ani, prev.de art.197 alin.3 cu aplic.art.99 Cod penal.

Cercetarea judecătorească este în faza de început, nefiind stabilite condițiile și împrejurările în care a avut loc fapta.

Partea vătămată, fetița în vârstă de 13 ani, reprezentanții săi legali, deși au cunoscut termenul de judecată din motive necunoscute, nu s-au prezentat în instanță.

Nu au fost audiați martorii care ar fi contribuit la stabilirea situației de fapt.

Așa fiind, tribunalul a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive nu au dispărut, fiind îndeplinite condițiile de fond și de formă cu privire la arestarea preventivă a celor doi inculpați.

Împotriva acestei încheieri au declarat recursuri inculpații și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, apreciind că pot fi cercetați și în stare de libertate, neîmpiedicându-se cu nimic buna desfășurare a procesului penal.

Curtea, examinând încheierea recurată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.385/6 alin.3 Cod procedură penală, constată că recursurile sunt nefondate.

- 3 -

În acest sens, se reține că cei doi inculpați sunt trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni foarte grave, aceea de viol prev.de art.197 alin.3 Cod penal, constând în aceea că la data de 18 septembrie 2009 au întreținut prin constrângere relații sexuale cu partea vătămată în vârstă de 13 ani.

Aceștia se află în stare de arest preventiv de aproximativ 3 luni, menținându-se și în acest moment intacte temeiurile care au constat la luarea respectivei măsuri privative de libertate, cei doi reprezentând un pericol concret pentru ordinea publică, iar pe de altă parte termenul scurs până în prezent neputând fi considerat ca fiind unul nerezonabil.

Susținerile celor doi recurenți inculpați cu privire la neposibilitatea frecventării cursurilor școlare nu pot fi luate în considerare în acest moment, situația personală a acestora neputând prevala față de necesitatea bunei desfășurări a procesului penal, precum și față de imperativul prezervării ordinii publice.

Față de cele astfel reținute, Curtea, în temeiul art.385/15 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge recursurile ca nefondate.

Având în vedere și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații fiul lui și, născut la 02.09.1992 și, fiul lui și, născut la 20.10.1990, în prezent ambii aflați în Penitenciarul Focșani, județul V,împotriva încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Buzău, la data de 10 decembrie 2009 în dosarul nr-.

Obligă fiecare recurent la plata sumei de câte 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de câte 200 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 25 decembrie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Mihai Viorel Tudoran, Paul Mihai Frățilescu

- - - - - - -

Fiind în concediu de odihnă

se va semna de

Președintele completului

Grefier

- 4 -

Red.

Tehnored.EV

6 ex./28.12.2009

dos.f- Tribunalul Buzău

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Mihai Viorel Tudoran
Judecători:Mihai Viorel Tudoran, Paul Mihai Frățilescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 952/2009. Curtea de Apel Ploiesti