Nerespectarea hotărârilor judecătorești (art. 271 cod penal). Decizia 657/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 657/
Ședința publică din 23 iunie 2008
PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
Grefier: - -
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursurilor declarate de părțile civile recurente, și și inculpata împotriva deciziei penale nr. 127 din 31.03.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpata recurentă, personal și asistată de avocat, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind părțile civile recurente, pentru care se prezintă avocat, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatei recurente solicită admiterea recursului și, având în vedere vârsta acesteia și gradul de pericol social redus al faptei reținute în sarcina inculpatei, aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere.
Apărătorul părților civile recurente solicită admiterea recursului și obligarea inculpatei la plata daunelor materiale și morale astfel cum au fost ele precizate la Tribunalul Timiș, precum și la plata cheltuielilor de judecată atât din apel cât și din recurs, depunând la dosarul cauzei concluzii scrise.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursurilor și menținerea soluției primei instanțe și a instanței de apel.
Inculpata recurentă, având ultimul cuvânt, susține că este nevinovată.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2539/03.12.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în baza art. 271 alin. 2 Cp cu aplicarea art. 37 lit. b Cp a fost condamnată inculpata la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești.
În baza art. 71 Cp i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a,b Cp pe durata executării pedepsei principale.
A fost respinsă acțiunea civilă promovată de părțile civile, G,.
În baza art. 191 Cpp a fost obligată inculpata la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
În baza art. 193 alin. 1 Cpp a fost obligată inculpata să plătească părților vătămate (părți civile), G, și suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara nr. 552/P/2006, înregistrat pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 05.02.2007 sub nr. unic -, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a hotărârii judecătorești prevăzută de art. 271 alin. 2 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. b penal.
În fapt se arată că la data de 09.07.2004 numita a formulat o plângere penală împotriva inculpatei prin care a solicitat efectuarea de cercetări față de aceasta sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 320, 271. penal.
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că la data de 17.05.1995 inculpata a efectuat un schimb de locuință proprietate personală cu numita, mutându-se în. 5/1 din imobilul situat în T, B-dul - nr. 16 și a obținut totodată o cotă indiviză de 3/24 din părțile comune ale imobilului. Începând de la aceea dată inculpata a adus în spațiul ocupat de ea o serie de rude, ajungând la un număr de 12 persoane. Spațiul fiind insuficient, inculpata a trecut la amenajarea încăperilor din subsolul imobilului, subsol care face parte din părțile comune ale imobilului și care avea destinația de spălătorie, uscătorie, cameră portar și spațiu pentru boxe.
Prin sentința civilă nr. 11564/28.10.1996 pronunțată de către Judecătoria Timișoaras -a dispus sistarea lucrărilor pe care pârâții le efectuează în continuare la imobilul situat în T, B-dul - nr. 16, cu privire la părțile comune indivize (curte și demisol). De asemenea, pârâții sunt obligați să permită reclamaților accesul în subsolul imobilului descris mai sus, care constituie părți comune indivize, și se dispune evacuarea pârâților din părțile comune indivize ocupate.
Prin procesul-verbal din 11.05.2000 s-a trecut la punerea în executare a sentinței civile nr. 11564/28.10.1996.
De la aceea dată, inculpata, sfidând legile și hotărârea judecătorească, a continuat să ocupe în mod abuziv părțile comune ale imobilului, împiedicând astfel pe ceilalți coproprietari să-și exercite dreptul de folosință asupra părților comune.
Prin sentința penală nr.3343/19.09.1997 a Judecătoriei Timișoara definitivă prin decizia penală nr. 1152/16.09.1998 a Curții de APEL TIMIȘOARA inculpata a fost condamnată la executarea unei pedepse de 1 an închisoare în regim privativ de libertate pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 271 alin. 2. penal,
De la data liberării sale condiționate, 18.06.2003 și până în prezent, inculpata, sfidând dispozițiile, a continuat să ocupe în mod abuziv părțile comune indivize, împiedicând pe ceilalți proprietari de apartamente să-și exercite dreptul de folosință asupra părților comune.
Prin procesul-verbal încheiat de organele de poliție la data de 26.05.2006, în urma deplasării la fața locului, respectiv T, str. -, nr.16, s-au constatat următoarele: mobila evacuată ( c 11564/1996) din spațiul ocupat abuziv de către inculpată, a fost depozitată în una dintre încăperile de la subsolul imobilului, după care ușa care despărțea respectiva cameră de celelalte două din care a fost evacuată, a fost sigilată; în cursul anului 2003, după ce inculpata a fost liberată din penitenciar, aceasta a forțat iarăși ușa despărțitoare și a ocupat din nou acest spațiu; în prezent cele 3 camere amenajate la subsolul imobilului în partea sunt mobilate și locuite de inculpata și familia sa, ceilalți locatari ai imobilului neavând acces în aceste încăperi. De asemenea și pe holul subsolului sunt depozitate mai multe bunuri (mobilier) aparținând inculpatei.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, instanța de fond a reținut aceeași situație de fapt ca cea expusă în rechizitoriu.
Inculpata a fost audiată atât în faza de urmărire penală, cât și cu ocazia cercetării judecătorești, aceasta negând săvârșirea faptelor imputate și afirmând că nu a împiedicat pe ceilalți titulari de drepturi locative să folosească spațiul comun situat la demisolul imobilului.
Prima instanță a apreciat că susținerile inculpatei sunt infirmate de declarațiile părților civile, ale martorilor, precum și de constatările organelor de poliție, mijloace de probă din coroborarea cărora rezultă împrejurarea că inculpata, în mod deliberat, a acționat în sensul împiedicării celorlalți locatari de a utiliza spațiul de la demisolul clădirii, spațiu amenajat și utilizat exclusiv de inculpată și de anumiți membrii ai familiei acesteia.
Potrivit art.271 alin.2 Cp, "împiedicarea unei persoane de a folosi o locuință ori parte dintr-o locuință sau imobil, deținute în baza unei hotărâri judecătorești, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă".
În speță, fapta săvârșită de inculpată a fost apreciată de prima instanță că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 271 alin. 2 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei au fost avute în vedere criteriile enunțate de art.72 Cp. S-a reținut astfel că inculpata a săvârșit fapta în stare de recidivă postexecutorie, în condițiile în care a fost anterior condamnată prin sentința penală nr.3343/19.09.1997 a Judecătoriei Timișoara definitivă prin decizia penală nr.1936/P/1998 a Curții de APEL TIMIȘOARA la o pedeapsă de un an închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de aceeași natură, vizând o faptă de ocupare a aceluiași spațiu (demisol) din imobilul situat în T, B-dul - nr.16. Această antecedente evidențiază perseverența infracțională a inculpatei care, deși a beneficiat de clemență din partea organelor judiciare, fiind liberată condiționat din executarea acestei pedepse, a continuat să ocupe abuziv spațiul de la demisol. În acest context, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate, este de natură să corespundă scopului preventiv al pedepsei prevăzut de art.52 Cod penal.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpata și părțile civile, G, apeluri înregistrate pe rolul Tribunalului Timiș la data de 21.01.2008 sub același număr unic de dosar.
Inculpata apelantă a criticat sentința primei instanțe atât din punct de vedere al legalității, cât și din punct de vedere al temeiniciei, solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și rejudecarea cauzei, în sensul achitării inculpatei de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 271 alin. 2 Cp, în temeiul art. 10 lit. c Cpp, iar în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei aplicate de prima instanță, în sensul reducerii acesteia, raportat la vârsta inculpatei și la gradul redus de pericol social concret al faptei reținute în sarcina inculpatei, precum și reindividualizarea modului de executare a pedepsei aplicate, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În motivarea apelului, inculpata a arătat că prima instanță a procedat la soluționarea cauzei fără să fi fost sesizată în mod legal, întrucât rechizitoriul întocmit de procurorul de caz nu a fost verificat și aprobat de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, în condițiile art. 264 alin. 3 Cpp, condiții în care sentința primei instanțe este lovită de nulitate absolută, apreciind că adresa de înaintare a dosarului de urmărire penală și a rechizitoriului la instanța de judecată nu poate să suplinească un act procesual al prim-procurorului cu privire la legalitatea și temeinicia soluției dispuse de procuror.
În ceea ce privește netemeinicia sentinței apelate, a arătat că din probatoriul administrat nu reiese cu certitudine că acțiunea inculpatei a fost de natură a contura latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 271 alin. 2 Cp, ci a conturat o activitate a altor membrii ai familiei acesteia, în condițiile în care inculpata a fost plecată o perioadă lungă de timp din țară și nu a locuit efectiv în spațiul respectiv, astfel încât trebuia să se dea eficiență principiului in dubio pro reo.
Părțile civile apelante au criticat sentința primei instanțe sub aspectul nelegalității și al netemeiniciei acesteia cu privire la latura civilă a cauzei, solicitând admiterea apelului formulat de acestea, desființarea sentinței primei instanței în ceea ce privește latura civilă a cauzei și rejudecarea în sensul obligării inculpatei la plata către părțile civile a despăgubirilor materiale și a daunelor morale.
În motivarea apelului, părțile civile au arătat că infracțiunea reținută în sarcina inculpatei este una de rezultat, iar nu de pericol după cum a reținut prima instanță, rezultatul constând în împiedicarea părților civile, locatari ai imobilului, timp de 12 ani, să folosească spațiul de la demisolul imobilului. În aceste condiții, apreciază că pretențiile părților civile sunt pe deplin justificate raportat la chiria pe care locatarii ar fi putut să o obțină pe spațiul respectiv.
Tribunalul a examinat sentința atacată prin prisma motivelor invocate, dar și sub toate aspectele de fapt si de drept, în conformitate cu prevederile art. 271 Cpp, astfel că, prin decizia penală nr. 127/A din 31 martie 2008 respins ca nefondate apelurile formulate de inculpata și părțile civile, și.
Având a se pronunța asupra motivului de nulitate a sentinței pentru considerentul că actul de sesizare a instanței nu a fost verificat sub aspectul legalității și temeiniciei de către prim-procuror, astfel cum prevede art. 264 alin 3 Cpp, tribunalul a statuat că nu se poate reține încălcarea acestui text. În condițiile în care prin adresa cu același număr fila 5, prim-procurorul a dispus trimiterea dosarului la instanță împreună cu rechizitoriul, invocând prevederile art. 264 Cpp, tribunalul a constatat că acesta a data eficiență dispozițiilor art. 264, alin 3 Cpp și, în consecință, nu a putut fi reținut acest motiv de nelegalitate.
În ce privește critica de netemeinicie formulată de inculpată, tribunalul a reținut, de asemenea, că aceasta este neîntemeiată. Inculpata a mai fost condamnată printr-o sentință definitivă la 1 an închisoare pentru comiterea aceleiași infracțiuni, constând în faptul că a ocupat în mod abuziv părțile comune ale imobilului situat în T,-, în ciuda interdicției stabilite printr-o hotărâre judecătorească.
La data de 18.06.2003, după eliberarea sa condiționată, a continuat activitatea ilicită.
În mod corect prima instanță a reținut că activitatea inculpatei se circumscrie conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 271 alin 2.Cp.
Activitatea ilicită a inculpatei a constat în mai multe acțiuni, respectiv ocuparea din nou a subsolului de mai sus în condițiile în care printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit acest drept în favoarea celorlalți coproprietari, atât prin prezența personală a inculpatei în acest loc, cât și prin faptul că a permis membrilor familiei să locuiască aici, a constat în depozitarea mobilei în acest spațiu comun cu consecința restrângerii drepturilor celorlalți coproprietari, manifestarea explicită a inculpatei de a interzice unor clienți ai unei firme colocatare să pătrundă în imobil.
Aceste aspecte au rezultat atât din înscrisurile de la dosar, cât și din depozițiile martorilor și ale părților civile.
Tribunalul nu a putut reține apărarea inculpatei constând în aceea că nu ea personal a ocupat acea dependință, ci copiii săi. Pe de o parte, inacțiunea inculpatei, în calitate de proprietară a apartamentului de la nr. 5 din acel bloc, de a-i împiedica pe aceștia să pătrundă în acest spațiu poate fi privită tot ca o împiedicare a colocatarilor de a folosi imobilul.
Pe de altă parte, tribunalul a constatat că elementul material al laturii obiective s-a realizat în cazul sau prin mai multe modalități alternative, respectiv atât acțiunea de a locui efectiv împreună cu copiii, cât și inacțiunea constând în refuzul de a elibera spațiul prin aceea că a păstrat mobilierul aici, în ciuda dispozițiilor sentinței și împiedicând astfel accesul celorlalți coproprietari.
Tribunalul a reținut că aceste manifestări ale inculpatei fac dovada că s-a produs o împiedicare a colocatarilor de a folosi imobilul în litigiu, astfel încât aceasta se face vinovată de săvârșirea cu intenție a infracțiunii prev. de art. 271 alin 2 Cp.
În ce privește pedeapsa aplicată, tribunalul a constatat că prima instanță a făcut o corectă individualizare a acesteia, reținând starea de recidivă postexecutorie față de pedeapsa anterioară, pedeapsa corespunde limitei legale, au fost avute în vedere criteriile generale de individualizarea prevăzute de art. 72 Cp, iar modalitatea de executare este corect individualizată.
Pentru considerentele arătate a fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpată.
În ce privește apelul formulat de părțile civile, tribunalul a apreciat că și acesta este neîntemeiat.
Prima instanță a apreciat că nu poate fi admisă acțiunea civilă, întrucât aceasta nu poate fi alăturată acțiunii penale vizând o infracțiune de pericol. Tribunalul nu și-a însușit acest punct de vedere, dar a opinat că pretențiile părților civile nu sunt dovedite.
Colocatarii au solicitat ca inculpata, care este coproprietar alături de ei, să fie obligată să achite o sumă reprezentând contravaloarea chiriei care ar fi putut fi obținută dacă s-ar fi închiriat acest spațiu, precum și daune morale.
Nu a fost depus în sprijinul acestei cereri o dovadă în sensul ca a existat un contract de închiriere care nu a putut fi pus în executarea datorită acțiunii culpabile a inculpatei, posibilitatea dobândirii acestor chirii în viitor nu poate constitui un temei al dezdăunării.
În ce privește daunele morale, în declarația dată de către partea civilă, s-a reținut că aceasta se consideră prejudiciată pentru săvârșirea de către inculpată, fostul ei soț și alți membri ai familiei a diverse fapte de agresiune la adresa sa și a altor persoane neindividualizate concret.
Tribunalul a reținut că aceste prejudicii morale invocate nu sunt rezultatul direct al infracțiunii ce face obiectul judecății, ci sunt rezultate din alte fapte sau împrejurări. Pe de altă parte, lipsa posibilității de folosință a imobilului nu are natura juridică a unui prejudiciu moral ci a unui prejudiciu material.
Împotriva deciziei penale nr. 127 din 31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș au declarat recurs inculpata și părțile civile, și.
Pentru inculpată s-a solicitat aplicarea unei pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere.
Pentru părțile civile s-a solicitat obligarea inculpatei la plata daunelor materiale și morale așa cum au fost precizate la Tribunalul Timiș, cu cheltuieli de judecată în apel și recurs.
Recursurile sunt nefondate.
Analizând decizia penală recurată în raport cu cele solicitate de părțile recurente și din oficiu, în limitele dispozițiilor legale, se constată că instanța a reținut o stare de fapt corespunzătoare probatoriului administrat și a dat o bună încadrare juridică faptelor reținute.
Inculpata a fost condamnată la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 271 al.2 Cp cu aplic. art. 37 lit.b Cp.
Din probatoriul administrat a rezultat că inculpata produs o împiedicare a colocatarilor de a folosi imobilul în litigiu - atât prin acțiunea de a locui efectiv împreună cu copiii, cât și prin inacțiunea constând în refuzul de a elibera spațiul, păstrând mobilierul în locuință.
Sub aspectul cuantumului pedepsei și a modalității de executare, se constată că instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cp, aplicând o pedeapsă de natură a conduce la realizarea scopului prevăzut de art. 52 Cp.
Inculpata este recidivistă, recidivă atrasă tot de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 271 Cp, persistând în săvârșirea aceluiași gen de infracțiuni.
Așa fiind, recursul declarat de inculpată apare ca fiind nefondat, neexistând temeiuri de fapt sau de drept care să conducă la modificarea hotărârii potrivit art. 3859Cpp.
În privința recursului declarat de părțile civile, Tribunalul Timișa constatat, în mod corect, că nu s-a făcut dovada existenței unui contract de închiriere, care să nu poată fi pus în aplicare din cauza activității infracționale a inculpatei și, în consecință, cererea de despăgubiri materiale a fost respinsă.
De asemenea, și cererea privind acordarea de daune morale a fost apreciată ca neîntemeiată, acțiunea inculpatei care a determinat lipsa posibilității de folosință a imobilului, nefiind de natură a produce prejudicii morale, ci prejudicii materiale.
În consecință, în baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp recursurile declarate de inculpată și părțile civile vor fi respinse ca nefondate.
Potrivit art. 192 al.2 Cpp recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp respinge recursul declarat de inculpata și de părțile civile împotriva deciziei penale nr. 127/A din 31.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondat.
În baza art. 192 alin.2 Cpp obligă inculpata la plata cheltuielilor către stat în sumă de 50 lei, iar pe părțile civile la câte 50 lei.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică azi, 23.06.2008.
pt. PREȘEDINTE JUDECĂTOR pt. JUDECĂTOR G - - - - -
aflat în semnează aflat în semnează
președinte secție președinte secție
GREFIER
- -
Red. /26.06.08
Tehnored. 2 ex./07.07.08
PI. - - - Jud
-; - Trib.
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea, Victor Ionescu
