Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 656/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 656/
Ședința publică din 23 iunie 2008
PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky G -
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
Grefier: - -
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 144/A din 09.04.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul recurent, personal și asistat de avocat -, cu împuternicire avocațială, părțile civile intimate și, lipsă fiind părțile civile intimate, Spitalul Clinic nr.1 Județean T - Clinica Neurochirurgie și Clinica Ortopedie și asigurătorul intimat SC SA - Sucursala
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, și anume, pe latură penală, în principal achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit.e Cpp, pentru infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin.2 Cp, invocând aplicabilitatea disp. art. 47 Cp și reținerea culpei comune, iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse orientată spre minimul general prevăzut de lege. În ceea ce privește latura civilă, în principal, dacă se va dispune achitarea inculpatului, exonerarea de la plata despăgubirilor civile, iar în subsidiar, dacă se va dispune condamnarea inculpatului, obligarea la plata unor despăgubiri civile mai reduse, astfel cum vor fi dovedite.
Partea civilă solicită respingerea recursului.
Partea civilă lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
Procurorul arată că atât instanța de fond cât și cea de apel l-au găsit vinovat pe inculpat de săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 alin.2 Cpp, reținându-se culpa exclusivă a inculpatului, astfel că pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat pentru considerentele avute în vedere de instanțe.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Judecătoria Timișoara, prin sentința penală nr. 606 din 20.03.2007, în baza art. 178 alin. 2 Cp, a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 2( doi ) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă și a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a-c Cp, pe durata și în condițiile art. 71 alin. 2 Cod penal.
În baza art.81 pen, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare de 4 ( patru ) ani, în condițiile art.82 pen.
În baza art.359 pr.pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83.pen. în sensul că, săvârșirea în termenul de încercare a unei infracțiuni intenționate, are drept urmare revocarea suspendării condiționate, cu consecința executării în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa pentru infracțiunea ulterioară.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, a suspendat executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 346.C.P.P. raportat la art. 313 din OUG nr. 72/20.09.2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru abrogarea unor dispoziții din alte acte normative în domeniul sanitar, a respins acțiunea civilă exercitată de CNAS-CJAS T pentru lipsă de calitate procesuală activă.
În baza art. 346 Cpp raportat la art. 313 din OUG nr. 72/20.09.2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006, a obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean nr. 1 T - Clinica de Neurochirurgie suma de 13.206, 54 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare, iar părții civile Spitalul Clinic Județean nr. 1 T - suma de 6.926,78 lei cu același titlu.
În baza art. 346 Cpp, a obligat inculpatul să plătească părții civile - în calitate de reprezentantă legală a părții civile minore - - suma de 100 lei lunar, cu titlu de pensie de întreținere, de la data producerii accidentului până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de 25 de ani.
În baza art. 346 Cpp, obligat inculpatul să plătească părților civile și: suma de 15.000 lei ( câte 7.500 lei fiecăruia) cu titlu de daune morale; suma de 25.000 lei ( câte 12.500 lei fiecăruia) cu titlu de daune materiale.
În baza art. 357 alin. 2 lit. c C.P.P. menținut măsura sechestrului asigurător instituit asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, până la concurența sumei la care a fost obligat față de toate părțile civile.
În baza art. 346.C.P.P. raportat la art. 54 din Legea nr. 136/29.12.1995 privind asigurările și reasigurările în România, a respins acțiunea civilă exercitată de părțile civile și față de asigurătorul SC SA B și SC SA - Sucursala
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin decizia penală nr. 503/A/14.12.2005 a Tribunalului Timișs -a admis apelul declarat de inculpatul, s-a desființat sentința penală nr. 2.480/22.09. 2005 Judecătoriei Timișoara, s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru citarea și introducerea în cauză a CAS T în calitate de parte civilă; în rejudecare, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara sub nr. 489/Rj/13.01. 2006, în baza adresei nr. 10956/P/2006 a Tribunalului Timiș.
Din coroborarea mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, instanța de fond a constatat că starea de fapt expusă prin rechizitoriu este dovedită în întregime, reținând că:
În fapt, la data de 25.04.2004, în jurul orelor 13.25, inculpatul a condus autoturismul marca cu nr. de înmatriculare - pe str. - din T ( din direcția Fabricii spre B-dul - ) și, ajungând la intersecția nedirijata cu str. -, a surprins și accidentat pe numitul, care se deplasa cu bicicleta și care a pătruns în intersecție ( în diagonală, de pe această din urmă stradă, intenționând să-și continue deplasarea pe str. - ). Ca urmare a impactului, a fost rănit grav, fiind internat la Spitalul Clinic nr.1 Județean T, unde a decedat în data de 15.07.2004.
Infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută și sancționată de art. 178 Cp, se poate realiza, sub aspectul laturii obiective, printr-o activitate de ucidere, ce poate consta într-o acțiune care are ca rezultat moartea unei persoane, între activitate de ucidere și rezultatul produs fiind necesară existența unei legături de cauzalitate.
Moartea victimei - conform raportului medico-legal nr. 397/A/ 08.09.2004 al IML Taf ost violentă, s-a datorat dilacerărilor cerebrale multiple consecutive traumatismului cranio-cerebral acut, survenit în cazul unui politraumatism, complicat în evoluție cu șoc toxico-septic - leziunile de violență putându-se produce prin lovire cu sau de corpuri dure în cadrul unui accident de circulație.
Din adresa nr. 184/26.04.2004 a rezultat că la ora 16.40, victima a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 0,65 %0.
Conform art. 178 alin. 2 Cp, infracțiunea este mai gravă dacă uciderea din culpă s-a produs ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anume activități, circumstanța agravantă presupunând întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: calitatea de profesionist, meseriaș sau o persoană care efectuează o anume activitate a făptuitorului; fapta să fie săvârșită în exercițiul profesiei, meseriei ori îndeplinirii respectivei activități; să existe anumite dispoziții legale sau măsuri de prevedere pentru exercițiul profesiei sau meseriei ori pentru efectuarea acelei activități; fapta să fie urmarea nerespectării acelor dispoziții legale sau măsuri de prevedere.
Prin prisma regulilor mai sus expuse, instanța de fond a procedat - în continuare - la stabilirea raportului de cauzalitate între acțiunea inculpatului și producerea rezultatului socialmente periculos, urmarea accidentului rutier.
S-a reținut că dinamica producerii accidentului - așa după cum rezultă din mijloacele de probă administrate în cauză - indică următoarea desfășurare:
Locul accidentului este situat pe str. - din T ( în fața imobilului cu nr. 18,. 48, din direcția Bd. - ) stradă pe care circulația se desfășoară în ambele sensuri de mers, având câte o bandă de circulație pe fiecare sens, în ambele sensuri fiind staționate autovehicule; pe stradă nu există marcaj longitudinal care să despartă cele două sensuri de circulație.
Inculpatul a condus autoturismul marca cu nr. de înmatriculare - pe str. - din T ( din direcția Fabricii spre B-dul - ), în momentul în care a ajuns la intersecția nedirijată cu str. -, a surprins și accidentat pe numitul, care se deplasa cu bicicleta și care a pătruns în intersecție (în diagonală, de pe această din urma stradă, intenționând să-și continue deplasarea pe str. - ).
Autoturismul inculpatului a lovit cu fața partea laterală a bicicletei, bicicleta a căzut pe, iar victima a lovit cu capul parbrizul mașinii; atât bicicleta, cât și victima au fost transportați pe aproximativ 8, după care au fost proiectați, datorită inerției mașinii.
Instanța, reținând că accidentul s-a produs din cauza nerespectării normelor rutiere de către inculpatul, care a încălcat dispozițiile art. 48, 55 și 56 din OUG nr. 195/2002 și art. 166 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002, care îi impuneau să circule cu o viteză care să îi permită oprirea pentru acordarea priorității de trecere participanților la trafic care aveau acest drept, trebuia să acorde prioritate de dreapta biciclistului ( victimei ) și să adapteze viteza în funcție de condițiile de drum.
Deși expertiza tehnică efectuată în cauză stabilește că și victima a încălcat anumite reguli de circulație, instanța a apreciat că inculpatul este în exclusivitate culpabil de producerea accidentului, deoarece, conform configurației intersecției și a traseelor celor două persoane implicate în accident, victima avea prioritate de trecere față de inculpat, deoarece venea din dreapta acestuia.
Analizând acțiunile civile exercitate alăturat acțiunii penale, instanța de fond a reținut următoarele:
Văzând dispozițiile art. 346.C.P.P. raportat la art. 14 alin. 2.C.P.P. și la art. 313 din OUG nr. 72/20.09.2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și pentru abrogarea unor dispoziții din alte acte normative în domeniul sanitar, a respins acțiunea civilă exercitată de CNAS-CJAS T pentru lipsă de calitate procesuală activă.
Victima accidentului rutier a fost internată în cadrul Spitalului Clinic Județean nr. 1, conform nr. 17821 de Neurochirurgie, la data de 25.04.2004 cu diagnosticul-politraumatism prin accident rutier - lovit de autoturism. cranio cerebral grav. gr. I/II. toraco-abdominal și de bazin. cu deplasare col femural drept.
Din examinarea devizului cheltuielilor de spitalizare efectuate cu partea vătămată, s- constatat că acțiunile civile exercitate de Spitalul Clinic Județean nr. 1 T - Clinica de Neurochirurgie și de Spitalul Clinic Județean nr. 1 T sunt întemeiate.
Părțile vătămate și - părinții victimei, - s-au constituit părți civile în cauză cu sumele de 25.000 lei ( daune materiale), 15.000 lei (daune morale ) și 700 lei onorariu de avocat.
Reprezentanta legală - - a minorei, fiice minoră a victimei - a solicitat stabilirea unei pensii de întreținere pe seama acesteia, până la majoratul minorei.
Potrivit dispozițiilor art. 14.C.P.P. raportat la art. 998 din Codul civil, despăgubirea părții vătămate trebuie să constituie o justă și integrală reparație a daunelor morale și materiale suferite în urma infracțiunii, care formează obiectul cauzei; înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană - "prejudiciul moral" fiind strâns legat de persoana umană, lezează direct și nemijlocit și sentimente de și afecțiune, cum este cazul în speță.
S-a apreciat că acțiunea civilă exercitată de părțile civile și - părinții victimei - este în întregime întemeiată și în ceea ce privește sumele solicitate cu titlu de daune morale, plata acestora în întregime e justificată raportat la urmarea produsă - decesul fiului lor - deces care implică suferințe psihice, generate de lezarea sentimentului de afecțiune existent între părinte - copil, dar și în privința daunelor materiale, dovedite prin proba cu înscrisuri și proba testimonială ( cheltuielile provocate de înmormântare, parastas, pomeni ).
Prima instanță a reținut că inculpatul a achiesat, prin declarația sa, la pretențiile formulate de toate părțile civile din prezenta cauză, fiind de acord să le achite, necondiționat.
S-a reținut de asemenea că răspunderea societății de asigurare se bazează pe contractul de asigurări, în condițiile stipulate de acest contract și este posterioară soluționării procesului penal în cadrul căruia se stabilește numai existența răspunderii penale a inculpatului și cuantumul pagubei.
Practica judecătorească - în interpretarea acestor dispoziții legale - a statuat că, în măsura în care partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal, urmează ca, prin hotărârea instanței, să fie obligat exclusiv inculpatul la plata despăgubirilor civile, urmând ca asigurătorul să plătească efectiv aceste despăgubiri, însă numai dacă a fost citat în cauză, hotărârea fiindu-i astfel opozabilă.
Obligația de plată a acestor despăgubiri are ca temei contractul de asigurare, nefiind vorba despre o răspundere pentru fapta altei persoane, în sensul Codului civil, și, în consecință, nici despre calitatea de parte responsabilă civilmente a asigurătorului în procesul penal, în sensul art. 24 alin. 3 din Codul d e procedură penală. Pentru aceleași considerente nu se poate vorbi nici despre o solidaritate între inculpat și asigurător, cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 1041 din Codul civil, solidaritatea nu se prezumă, ea trebuind să rezulte expres fie din voința părților, fie din lege.
Pentru toate aceste considerente, a respins ca fiind inadmisibilă acțiunea civilă exercitată alăturat acțiunii penale - de către părțile civile și față de asigurătorul SC SA B și SC SA - Sucursala
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel părțile civile și inculpatul.
Părțile civile au solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și în rejudecare obligarea la plata despăgubirilor civile și societății de asigurare în solidar cu inculpatul.
Inculpatul a criticat hotărârea atât pe latură penală cât și pe latura civilă.
Pe latura penală a cauzei a solicitat achitarea sa pe temeiul cazului fortuit, deoarece s-a aflat în imposibilitate de a prevedea acțiunea culpabilă a victimei, care nu a condus bicicleta cât mai aproape de marginea dreaptă, așa cum dispozițiile legale îi impunea și că, pe de altă parte, se afla sub influența băuturilor alcoolice.
În plus, inculpatul a arătat prin avocat ales că vizibilitatea sa era mult redusă datorită autoturismelor parcate în intersecție și a pomului ornamental care se suprapunea pe traiectoria dreptei. În subsidiar s-a arătat că, ținând cont de toate împrejurările cauzei și de culpa comună a părților, de circumstanțele personale ale inculpatului, se impune condamnarea acestuia la amendă penală sau reducerea sub minim a pedepsei cu închisoarea aplicată de prima instanță.
Pe latura civilă a cauzei, inculpatul, prin avocat ales, a arătat că acea constituire de parte civilă, după desființarea cauzei cu trimitere spre rejudecare din apel s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor legale, întrucât trebuia avut în vedere constituirea de parte civilă din primul ciclu procesual. În același sens, s-a arătat că prin decizia penală nr. 503/A/14.12.2005, a Tribunalului Timiș, a fost admis apelul inculpatului astfel că majorând în rejudecare pretențiile civile, prima instanță a încălcat regula non reformatio in pejus, potrivit cu care nu se putea crea acestuia o situație mai gravă decât ce-a inițială în propria-i cale de atac. Referitor la antrenarea răspunderii asigurătorului, inculpatul a arătat că se impunea în conformitate cu prevederile art. 50 alin.2 din legea nr. 136/1995 coroborat cu art. 54 alin.3 din aceeași lege că asigurătorul SC SA să fie obligat de asemenea la despăgubiri civile alături de inculpat.
S-a contestat de asemenea împrejurarea că în mod greșit prima instanță a obligat inculpatul să plătească despăgubiri la Spitalul Clinic Județean nr. 1 T, secția de neurochirurgie, deoarece aceasta nu are personalitate juridică proprie. Referitor la apelul părții civile inculpatul prin avocat ales a solicitat admiterea acestuia în sensul de a fi obligat și asiguratorul să răspundă pentru despăgubirile civile cauzate prin fapta inculpatului.
Prin decizia penală nr. 322/A din 24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 379 pct. 2 lit. a C.P.P. s-au admis apelurile declarate de inculpatul și părțile civile și, împotriva sentinței penale nr. 606/ 20.03.2007, a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosarul nr-.
S-a desființat sentința penală mai sus menționată și rejudecând: în baza art. 14, 346.C.P.P. și art. 998. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 75 lei către partea civilă, reprezentantă a minorei, lunar, începând cu data de 25.07.2004 până la împlinirea de către aceasta a vârstei de 18 ani. În baza art. 14, 346.C.P.P. și art. 998.civ. același inculpat a fost obligat la plata sumei totale de 30.000 lei către părțile civile și, dintre care 20.000 lei daune materiale și 10.000 lei daune morale.
În baza art. 54 alin. 1 din legea nr. 136/1995, s-a constatat că prejudiciul de 30.000 lei cauzat de părțile civile și este asigurat de asigurător SC SA Sucursala T, și a obligat acest asigurător să răspundă alături de inculpat în limitele legale și contractuale. Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Timișa apreciat că prima instanță, din probatoriul administrat în cauză, a reținut în mod corect starea de fapt dedusă judecății și a făcut o legală încadrare juridică a acesteia.
În mod corect prima instanță a arătat că din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză, rezultă vinovăția inculpatului cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă, deoarece fără contribuția inculpatului rezultatul nu s-ar fi produs.
De altfel, inculpatul, în declarațiile date pe parcursul procesului penal, a recunoscut în mod constant vinovăția sa la săvârșirea infracțiunii de care a fost învinuit.
La declarația luată la instanța de apel, inculpatul a contestat însă vinovăția sa, arătând că nu avea vizibilitate bună la momentul când a intrat în intersecție, datorită mașinilor care erau parcate pe dreapta și datorită gardului existent în acel loc.
Tribunalul nu și-a însușit considerentele primei instanțe, în sensul că inculpatul este în exclusivitate culpabil de producerea accidentului, deoarece din întreg probatoriul cauzei și în special din raportul de expertiză întocmit în cauză a rezultat cu certitudine că părțile au avut o culpă comună în dinamica producerii accidentului, în sensul că ambelor li se poate imputa nerespectarea unor reguli de circulație.
Instanța de apel, a înlăturat apărarea inculpatului în sensul că nu avea vizibilitate în intersecție datorită obstacolelor mai sus menționate, mașini parcate și gardul, deoarece potrivit dispozițiilor art. 48 și 55 din OUG nr. 195/2002, acesta trebuia să adapteze viteza în așa fel încât la intrarea în intersecție să evite o posibilă coliziune.
Mai mult, inculpatul avea obligația generală de a se asigura că pătrunderea în intersecție se poate face fără a crea vreun pericol, în concret față de obstacolele pe care le-a văzut, trebuia să reducă viteza sau chiar să oprească, pentru ca atitudinea chiar culpabilă a victimei să nu-l poată lua prin surprindere.
Împrejurarea că inculpatul nu a prevăzut posibilitatea apariției victimei cu bicicleta, nu îl exonerează de răspundere penală deoarece potrivit textelor legale mai sus menționate și potrivit art. 19 pct. 2 lit. b Cod Penal, acesta trebuia și putea să prevadă rezultatul acțiunii sale socialmente periculoasă.
De altfel, s-a putut observa că expertul în considerentele raportului de expertiză arată că la o viteză mai mică de 20 km/oră inculpatul ar fi putut opri autoturismul în afara punctului de impact.
Analizând însă decizia penală nr. 503/14.12.2005 a Tribunalului Timiș, prin care s-a desființat sentința penală nr. 2480/22.-, a Judecătoriei Timișoara și s-a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanță, a rezultat că în ce privește latura penală a cauzei, aceasta a rămas definitivă prin decizia de mai sus, deoarece în considerentele ei s-a arătat că se impune rejudecarea pe latura civilă a cauzei, în sensul de a se lămuri situația asigurătorului în proces și pentru a fi introdusă în cauză și citată Casa de Asigurări de Sănătate T, referitor la cheltuielile de spitalizare care urmau a se stabili.
Rejudecând pe latura penală a cauzei, prima instanță care a pronunțat hotărârea atacată, a încălcat dispozițiile art. 385 privind limitele rejudecării, astfel încât starea de fapt care trebuie reținută pe latura penală a cauzei, este aceea stabilită prin sentința penală nr. 2480/22.09.2005 a Judecătoriei Timișoara, care în considerente a precizat că ambele părți se fac vinovate sub forma culpei de rezultatul socialmente periculos.
În ce privește latura civilă a cauzei, apelul inculpatului s-a apreciat ca fiind fondat, deoarece prima instanță, în rejudecare, a încălcat principiul non reformatio in pejus, prevăzut de dispozițiile art. 372 combinate cu dispozițiile art. 385 alin.2 C.P.P. deoarece în apelul inculpatului și chiar în rejudecare după admiterea acestuia nu i se poate crea o situație mai grea decât ce-a inițial stabilită.
Astfel, împotriva sentinței penale nr. 2480/22.09.2005 a Judecătoriei Timișoaraa declarat apel numai inculpatul, fără ca aceasta să fie atacată și de părțile civile sau de procuror și, admițându-se apelul acestuia în latura civilă, instanța de rejudecare nu putea, potrivit dispozițiilor legale de mai sus, să creeze inculpatului o situație mai grea decât ce-a stabilită inițial, având posibilitatea creării doar a unei situații mai favorabile.
Prima instanță, a majorat însă în rejudecare pretențiile civile formulate de părțile civile, deși acestea nu declaraseră apel împotriva sentinței penale nr. 2480/22.09.2005 a Judecătoriei Timișoara, singura situație în care prin admiterea apelului lor, despăgubirile civile puteau fi majorate, potrivit dispozițiilor art. 372 combinat cu cele ale art. 385 aliniat 2.
C.P.P.Pentru toate acestea, s-a constatat că pe latura civilă a cauzei hotărârea primei instanțe este nelegală astfel încât s-a admis apelul declarat de inculpat în latura civilă.
În ce privește obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare, s-a apreciat că critica sa este nefondată, în sensul că obligarea s-a făcut către un dezmembrământ care nu ar avea personalitate juridică proprie, deoarece acestea se vor plăti Spitalului Clinic Județean nr. 1 T, chiar dacă prima instanță a precizat și Clinica de Neurochirurgie, a făcut aceasta, pentru a individualiza cheltuielile de spitalizare făcute la secția de neurochirurgie și ce-a de ortopedie, în realitate acestea urmând a se plăti cumulat Spitalului Clinic Județean nr. 1
Apelul părților civile și al inculpatului este admisibil și în ce privește răspunderea asigurătorului SC SA T, ca urmare a producerii riscului asigurat ( moartea victimei), deoarece la momentul producerii acestuia, inculpatul avea asigurare de răspundere civilă auto obligatorie la această societate ( fila 17 dos. primă instanță nr. 16691/2004).
Sigur că așa cum prima instanță a arătat, răspunderea asigurătorului nu este una civilă delictuală și nici nu poate fi solidară cu cea a inculpatului, dar așa cum și inculpatul a arătat în prezentul apel potrivit art. 50 alin.2 din legea nr. 136 /1995, privind asigurările și reasigurările în România, în caz de deces societatea de asigurări trebuie să acorde despăgubiri pentru peroanele aflate în afara autovehiculului care a produs accidentul, situație îndeplinită în speță.
Potrivit art. 54 alin. 3 din aceeași lege citarea asiguratorului în proces este obligatorie, acesta având posibilitatea de a formula apărări și a pune concluzii, fără deosebire de proces civil sau penal.
Din dispozițiile art. 50 și 54 ale Legii nr. 136/1995, coroborate cu celelalte dispoziții legale din lege, rezultă că în procesul penal sau civil, asigurătorul trebuie citat și trebuie să răspundă atunci când riscul asigurat s-a produs, chiar dacă răspunderea sa este una civilă contractuală și este limitată potrivit dispozițiilor legale în materie.
Pe aceste temeiuri, în baza art. 54 alin.1 din legea nr. 136/1995, s-a constatat că prejudiciul de 30.000 lei, cauzat de către inculpat părților civile și este asigurat de către SC SA Sucursala T și a fost obligat acest asigurător să răspundă alături de inculpat pentru acest prejudiciu în limitele legale și contractuale.
Societatea de asigurare nu va putea răspunde și pentru contribuția lunară ce trebuie să se plătească minorei și nici pentru cheltuielile de spitalizare, deoarece acestea sunt excluse de legea nr. 136/1995, precum și de contractul de asigurare încheiat între asigurător și inculpatul asigurat.
Împotriva deciziei penale nr. 322/A/24.10.2007 au declarat recurs, în termen legal, inculpatul, asigurătorul SC SA și părțile civile, și, recursul fiind înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA în data de 20.11.2007.
Analizând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate de recurenți, precum și din oficiu, conform art. 3859alin. 3.C.P.P. Curtea a constatat că decizia penală recurată este nelegală, pentru următoarele considerente:
Prin declararea apelului împotriva sentinței penale nr. 606/20.03.2007 Judecătoriei Timișoara, inculpatul a solicitat să se dispună (fila 32 dosar tribunal) achitarea sa pentru infracțiunea prev. de art. 178 alin. 2.Cod Penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin.1 lit. e și C.P.P. art. 47.Cod Penal; iar, în subsidiar, condamnarea sa la amendă penală sau la o pedeapsă cu închisoarea mai redusă în cuantum și obligarea, pe latură civilă, în solidar a SC SA la plata despăgubirilor civile ce se vor stabili. În motivarea apelului, inculpatul a dezvoltat criticile aduse sentinței penale nr. 606/2007, susținând că aceasta este nelegală și netemeinică atât în ce privește latura penală, cât și în ce privește latura civilă.
Prin decizia penală nr. 322/A/24.10.2007, Tribunalul Timișa admis apelurile declarate de inculpatul și părțile civile și; a desființat sentința penală și rejudecând s-a pronunțat în ce privește latura civilă a cauzei, făcând aplicarea dispozițiilor art. 14, 346.C.P.P. art. 998.civ. și art. 1 din Legea nr. 136/1995.
În ce privește latura penală a cauzei, Tribunalul Timișa apreciat că starea de fapt ce trebuie reținută este aceea stabilită prin sentința penală nr. 2480/22.09.2005 a Judecătoriei Timișoara; că prin sentința penală nr. 606/2007 s-au încălcat dispozițiile art. 385.C.P.P. privind limitele rejudecării. Instanța de apel a arătat că în urma analizei considerentelor decizia penale nr. 503/14.12.2004 a Tribunalului Timișa rezultat că s-a impus rejudecarea pe latura civilă a cauzei pentru a se lămuri situația asigurătorului în proces și pentru a fi introdusă în cauză și citată Casa de Asigurări de Sănătate T, referitor la cheltuielile de spitalizare.
Prin decizia penală nr. 43/R/24.01.2008, Curtea de APEL TIMIȘOARA, în temeiul art. 38515alin. 1 pct. 2 lit. c C.P.P. a admis recursurile declarate de inculpatul și Societatea de Asigurare SA T și părțile civile, și împotriva deciziei penale nr.322/A/24.10.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, a casat decizia penală recurată și a trimis cauza la Tribunalul Timiș, pentru rejudecare, atât în latura penală cât și în latura civilă a apelurilor. În temeiul prevederilor art.192 alin.2 p Cod Penal cheltuielile judiciare în recurs, au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța astfel, instanta de recurs nu și-a însușit aspectele menționate și reținute de instanta de apel, care a constatat că în mod nelegal Tribunalul Timișa reținut că latura penală a procesului s-ar fi soluționat definitiv prin sentința penală nr. 2480/22.09.2005 pronunțată de Judecătoria Timișoara.
Se impune a fi avută în vedere regula stabilită de art. 382 alin. 1.C.P.P. respectiv că "în caz de admitere a apelului, hotărârea atacată se desființează în întregime, dar în limitele prevăzute de art. 371 și 373", precum și precizările din alin. 2 al aceluiași articol, care prevăd că hotărârea poate fi desființată și numai în ce privește latura penală sau civilă, dacă aceasta nu împiedică justa soluționare a cauzei.
Prin urmare, pentru a putea concluziona că o sentință penală a fost supusă desființării numai parțial, se impune să existe o mențiune expresă, în acest sens, în dispozitivul deciziei. Astfel, prin decizia penală nr. 503/A/14.12.2005 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 10956/2005 a fost admis apelul inculpatului, s-a dispus desființarea sentinței penale nr. 2480/22.09.2005 și rejudecarea cauzei de către Judecătoria Timișoara.
Totodată, s-a constată că nici în dispozitivul deciziei și nici în considerentele acesteia nu s-a făcut mențiunea că sentința penală nr. 2480/2005 ar fi fost desființată numai în ce privește latura civilă a procesului, ci, dimpotrivă, s-a dispus rejudecarea cauzei, ceea ce presupune o judecată sub toate aspectele. Pentru aceste considerente, s-a reținut că procedura de rejudecare a cauzei, în urma desființării dispuse prin decizia penală nr. 503/A/14.12.2005 pronunțată de Tribunalul Timiș, trebuia să vizeze atât latura penală, cât și latura civilă a procesului penal; fapt ce nu a fost respectat de instanța de apel care a fost sesizată cu privire la modul de soluționare a laturii penale prin apelul inculpatului.
Potrivit art. 378 alin. 3 Cpp, instanța sesizată cu judecarea apelului "este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate" iar, conform art. 383 alin. 1 din Codul d e procedură penală, decizia instanței de apel trebuie să cuprindă în expunere "temeiurile de fapt și de drept care au dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului". Cum tribunalul nu s-a pronunțat asupra criticilor și modului în care a fost soluționată latura penală de către prima instanță, în cauză au fost incidente dispozițiile art. 3859alin.1 pct. 10.C.P.P.
După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 14.02.2008, sub nr-.
Împotriva sentinței menționate a declarat apel în termen inculpatul, criticând soluția ca netemeinică, solicitând desființarea sentinței apelate și în urma rejudecării, în principal achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit. e C.P.P. rap. la art. 47 motivat de cazul fortuit, constând din pomul ornamental ce s-a suprapus pe traiectoria de vizibilitate în intersecție și în subsidiar, aplicarea pedepsei amenzii penale sau a unei pedepse mai mici, cu suspendarea condiționată a executării acesteia, iar în ceea ce privește latura civilă a cauzei, a solicitat să fie obligat în solidar la plata despăgubirilor civile cu asiguratorul.
Au declarat de asemenea apel și părțile civile și, în ceea ce privește latura civilă a cauzei, solicitând ca inculpatul să fie obligat la plata integrală a despăgubirilor pretinse în cuantum de 40.000 lei ( 30.000 lei despăgubiri civile și 10.000 lei daune morale ) deoarece a fost nevoit să-și înstrăineze locuința pentru a putea suporta cheltuielile de înmormântare a victimei - fiul acestora.
Examinând sentința penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate precum și în limitele art. 371.C.P.P. tribunalul a constatat că prima instanță, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a celor două cercetări judecătorești, a pronunțat o hotărâre temeinică și legală în ceea ce privește latura penală a cauzei, prin condamnarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 2.Cod Penal, la o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu aplicarea prev. art. 81-83.Cod Penal, reținând culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului, astfel cum rezultă și din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză care, chiar dacă reține că și victima a încălcat anumite reguli de circulație, are în vedere în raport cu configurația intersecției și a traseelor urmate de cele două părți, neacordarea priorității de dreapta, de către inculpat, victimei, corect individualizată conform criteriilor prev. de art. 72.
Cod Penalmotiv al apelului inculpatului pe latura penală a cauzei a fost reținerea cazului fortuit prev. de art. 47.Cod Penal, constând din pomul ornamental ce s-a suprapus pe traiectoria de vizibilitate în intersecție, cu consecința achitării sale în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 1 lit. e C.P.P. motiv care nu a putut fi reținut de instanța de apel, în condițiile în care raportul de expertiză tehnică cu privire la modalitatea în care s-a produs accidentul rutier, nu menționează existența acestui impediment vizual, în intersecție.
În ceea ce privește însă latura civilă a cauzei, atât apelul inculpatului, cât și cel al părților civile, tribunalul l-a apreciat ca fondat, în condițiile în care prima instanță a respins acțiunea civilă a părților civile față de asiguratorul SC SA și a majorat din oficiu cuantumul despăgubirilor civile ( morale, materiale și periodice ) la care a fost obligat inculpatul, ca și o consecință a decesului victimei.
Împotriva deciziei Tribunalului Timișa declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pe motiv că nu s-a reținut cazul fortuit prev. de art 47 cp, întrucât la locul accidentului se afla un pom ornamental care a constituit un obstacol în calea vederii libere a conducătorului auto care, din această cauză, nu a putut sub nici o formă să-l vadă pe biciclist, astfel posibilitatea de evitare a producerii coliziunii a fost zero.
Se mai arată că victima a încălcat mai multe prevederi ale normelor privind circulația pe drumurile publice, întrucât nu a condus bicicleta cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, fiind și sub influența băuturilor alcoolice și, cu toate acestea, instanța reține că inculpatul este vinovat în exclusivitate de producerea accidentului.
Se mai arată că cele două instanțe absolutizează regula priorității de dreapta, apreciind în mod eronat că potrivit configurației intersecției și a traseelor celor două persoane implicate în accident, victima avea prioritate de trecere față de inculpat, deoarece venea din dreapta acestuia.
Din exprimarea științifică a expertului numit în cauză rezultă că impactul dintre autovehicul și biciclist s-a produs în afara intersecție, astfel că nu mai pot fi aplicabile regulile priorității de dreapta.
Pe latură civilă se arată că despăgubirile materiale acordate sunt exagerate iar din probele administrate nu rezultă întinderea acestora la fel și în ce privește daunele morale sunt apreciate ca fiind foarte mari.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum din oficiu, conform prev. art.38510al.21cpp, se constată că decizia recurată și sentința instanței de fond sunt temeinice și legale și nu există nici un motiv de casare a lor.
În mod întemeiat instanța de fond nu a reținut existența unui caz fortuit, conform prev. art.47 cp, neputând fi reținută nici o împrejurare care să nu poată fi reținută de inculpat.
Este adevărat că expertiza tehnică judiciară auto, efectuată în cursul urmăririi penale, evidențiază existența unui pom ornamental precum și un gard care a constituit un obstacol în observarea victimei care se apropia de intersecție, această împrejurare nu poate constitui un caz fortuit întrucât inculpatul putea și trebuia să prevadă că în spatele acelui pom se putea afla un participant la trafic, astfel că, circulând cu atenție, putea să evite accidentul cauzat.
Cu privire la culpa stabilită de instanțe, și Curtea apreciază că inculpatul este singurul vinovat de producerea accidentului, întrucât nu a acordat prioritatea de dreapta biciclistului într-o intersecție nesemnalizată.
Chiar dacă și victima care se deplasa pe bicicletă a încălcat câteva reguli de circulație, respectiv se afla sub influența alcoolului sau că a circulat aproape de bordura din stânga, totuși, inculpatul avea obligația de a circula cu o viteza adecvată prin intersecție, care să-i permită oprirea pentru acordarea priorității de trecere participanților care au acest drept, respectiv să acorde prioritatea de dreapta. Nerespectarea acestor reguli de către inculpat au dus la producerea accidentului și au avut un rol determinant în lanțul cauzal care a determinat decesul victimei.
În ce privește latura civilă a cauzei, se constată că despăgubirile civile au fost în mod corect stabilite de către instanță, având în vedre probele administrate cu care s-au dovedit o parte din daunele materiale, precum și poziția procesuală a inculpatului, care a declarat în mod necondiționat că este de acord cu despăgubirile civile cu care părțile civile s-au constituit în proces, raportat la gradul său de vinovăție(18 dos.16691/2004, Jud. T).
Prin urmare recursul inculpatului este nefondat și urmează a fi respins în baza art.38515pct.1, lit. b cpp.
Văzând și prev. art. 192 al.2 cpp.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 144/A/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Obligă inculpatul la 50 lei cheltuielile judiciare către stat.
Definitivă
Pronunțată în ședința publică din 23.06.2008.
pt. PREȘEDINTE JUDECĂTOR pt. JUDECĂTOR G - - - - -
aflat în semnează aflat în semnează
președinte secție președinte secție
GREFIER
- -
Red. /26.06.08
Tehnored. 2 ex./07.07.08
PI. - - Jud.
A -, - Trib.
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea, Victor Ionescu
