Plangere impotriva rezolutiei procurorului. Decizia 717/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 717/
Ședința publică din 8 iulie 2009
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de petenta împotriva sentinței penale nr. 131 din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc petenta recurentă și intimații, G, și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, sentința tribunalului fiind legală și temeinică, întrucât într-adevăr, în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 75/PI/2008 pronunțată în ședința publică din 1.10.2008 în dosar nr- al Curții de Apel Oradea în baza art.42 raportat la art.27 Cod procedură penală s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor. În motivare, s-a arătat că sub aspectul competenței după calitatea persoanei și competenței materiale, nu-i aparține competența de judecată întrucât dobândirea calității după săvârșirea faptei nu determină schimbarea competenței după calitatea persoanei.
Urmare a unor abțineri succesive formulate de judecătorii Tribunalului Bihor, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihora solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție strămutarea judecării cauzei pe temei de îndoială cu privire la imparțialitate având în vedere că petenta este judecător la acest tribunal iar soțul acesteia este procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.
Prin încheierea nr.476 din 10 martie 2009 pronunțată în dosar nr- al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și s-a dispus strămutarea judecării cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
În urma strămutării cauza a fost înregistrată la Tribunalul Arad în data de 29.04.2009 sub numărul -.
Prin sentința penală nr. 131 din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, a fost admisă plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției din 9.07.2008 dată în dosar nr.83/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și împotriva rezoluției procurorului general al aceluiași parchet dată în 30 iulie 2008 în dosar nr.391/II.2/2008 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții, G, și, angajați ai IPJ B, pentru infracțiunea de rele tratamente prevăzută și pedepsită de art.267 Cp.
A fost desființate soluțiile menționate doar cu privire la temeiul neînceperii urmăririi penale în sensul schimbării acestuia din art.10 lit.d) Cpp în art.10 lit.g) Cpp.
În baza art. 192 alin.3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
Analizând plângerea formulată de petentă, tribunalul a constatat următoarele:
În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 3.10.2007 a formulat o plângere penală în calitate de parte vătămată și a solicitat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de supunerea la rele tratamente, săvârșite in arestul IPJ B, B, în perioada 24.05-22.06.2002, de către persoane din cadrul acestor inspectorate. În fapt, a susținut că a fost arestata în data de 24.05.2002, pe o perioada de 30 de zile, în baza mandatului de arestare nr. 11/24.05.2002, emis de procurorul din cadrul DNA O, în dosar 46/P/2002 pentru infracțiunea de luare de. Prin decizia penala nr.4177/7.07.2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar 1733/2005 s-a dispus achitarea sa în baza art. 10 lit a) Cpp. În cursul executării măsurii arestării preventive, în baza dispoziției data de procurorul, a fost depusa in celula nr.8 în arestul IPJ B, unde toate cele 6(sase )paturi erau ocupate în special de persoane de etnie rromă și cu diverse afecțiuni, însă cu toate acestea, s-a susținut că procurorul de cauză, nu are nici o culpă, întrucât acesta nu are atribuții legale în administrarea unui loc de deținere. Petenta a arătat că atât organizarea flagrantului cât și arestarea sa au fost o înscenare, dorindu-se depozitarea sa în celula nr. 8, cu șase paturi din arestul IPJ B, cu infractoare de drept comun, (cu boli venerice, având râie și păduchi), tocmai pentru a i se provoca sentimente de frica, spaima și inferioritate cu scopul înfrângerii rezistentei psihice deși, exista posibilitatea de a fi cazata la parterul arestului IPJ B, intr-o celula de femei cu doua paturi, însa datorita dispozițiilor din mandatul de arestare, nu s-a dorit cazarea sa în acea celula. Petenta a invocat nerespectarea obligației legale de a-i proteja starea de sănătate, prin asigurarea unor condiții de detenție adecvate raportat la funcția de judecător în sensul de a i se asigura un minim de garanții la locul de deținere, nu să fie cazată cu infractoare de drept comun, pe care cândva s-ar fi putut sa le fi judecat, existând astfel posibilitatea răzbunării acestora, fiind un grup de femei. Referitor la condițiile din arestul IPJ B în anul 2002, petenta a susținut că procurorul care a instrumentat cauza, a refuzat să le dezvăluie, mărginindu-se doar la a afirma, că în prezent acestea s-au schimbat, și nu are cunoștință de cele existente în anul 2002. Cu toate ca arestul IPJ Baf ost renovat, petenta a arătat că suprafața celulei, paturile, dar și gratiile dese de la geamuri, care împiedică aerisirea și lumina naturala, fiind astfel nevoie în permanență de lumina artificiala, nu s-au schimbat. Deținerea în astfel de condiții în arest a respectiv cu un singur WC în celulă, fără lumină naturală, aglomerație, fără masă, fără scaune, ar fi dus în cele din urma la lipsa somnului, deoarece condițiile de dormit erau dificile, datorita permanente aprinse în celula, ceea ce a constituit o grea suferința fizica și psihică în aceea perioada. Petenta a mai arătat că i s-a refuzat acordarea dreptului la pachet, ancheta penala în dosarul nr.46/P/2002, fiind condusa de însăși procurorul, chiar și în perioada arestului. de aceste dispoziții legale, nimeni nu a avut acces în arest, o buna perioada de timp, deoarece exista un regulament special instituit de procuror în acest sens, doar pentru ea, situație ce a determinat-o să formuleze doua plângeri penale pentru rele tratamente, în timp ce se afla în arestul IPJ Plângerile penale din 4.06.2002 si 11.06.2002, nu au fost soluționate, întrucât nu i s-a comunicat nici un rezultat, iar acest aspect sesizat în plângerea penala din data de 3 octombrie 2007, fost ignorat de cei doi procurori prin rezoluțiile date din 9.07.2008 si 30.07.2008. Petenta a arătat totodată că în ce privește purtarea cătușelor în public, aspect sesizat prin plângerea penala, deși s-a arătat că încătușarea a fost legala pe perioada transportului la instanța, nu are suport in realitate, si este contrara normelor europene, nefiind necesara prin raportarea la existenta antecedentele mele, care sa inspire temerea ca reprezint un risc pentru siguranța publica, a sa sau a altor persoane. cătușelor în public, a avut drept scop crearea sentimentelor de teama, inferioritate de natura aou mili în ochii colegilor și a opiniei publice, fapt ce i-a lezat demnitatea și poziția în societate. Petenta a invocat încălcarea dispozițiilor art.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În dovedirea acestor afirmații a arătat că a depus actele medicale, care atesta starea de sănătate după arest. Totodată a menționat că la data de 6 mai 2008, făcut o precizare la dosar, menționând ca nu înțelege să se plângă față de numiții, și, însă procurorul nu a ținut cont de aceasta precizare și a dispus neîncepera urmării penale fata de aceste persoane.
În drept, petenta și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile art.2781Cpp.
Din dosarul nr.83/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, instanța a reținut următoarele:
La data de 03.10.2007 numita, judecător în cadrul Tribunalului Bihor, a depus la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție o plângere penală împotriva procurorului din cadrul Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea, față de lucrători din cadrul IPJ B, B, pentru săvârșirea infracțiunii de supunere la rele tratamente.
Prin ordonanța din 27 noiembrie 2007 dată în dosar nr. 1355/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de procurorul pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. în art. 25 Cod penal rap. la art. 267 Cp. Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, pentru identificarea și cercetarea lucrătorilor din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B, responsabile de transportul persoanelor aflate în Arest și de asigurarea condițiilor arestului în perioada indicată în plângere. Prin aceeași ordonanță s-a dispus disjungerea și declinarea în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București pentru lucrătorii din cadrul
Cauza disjunsă s-a înregistrat în dosarul 410/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Prin rezoluția dată în 26 februarie 2008, dosar 410/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, raportat la situația prevăzută în art. 10 lit. g Cpp s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele necunoscute din cadrul IPJ B, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. în art. 267 Cp întrucât, a intervenit prescripția răspunderii penale.
Prin ordonanța din 26 februarie 2008 s-a infirmat, din oficiu, soluția de neîncepere a urmăririi penale, avându-se în vedere necesitatea identificării persoanelor față de care s-a depus plângerea, existența infracțiunii, pentru a se putea da eficiență ordinii de prioritate prevăzute în art. 10 lit. a-e pr.pen.
După infirmarea rezoluției, au fost identificați lucrătorii din cadrul IPJ B care în perioada respectivă au asigurat paza numitei pe timpul transportului la instanță și, având în vedere gradele profesionale de la acel moment ale numiților - sergent major, - plutonier și - plutonier major, cauza a fost declinată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, unde a fost înregistrată sub dosar nr. 331/P/2008.
În acest dosar, Parchetul de. pe lângă Tribunalul Bihora solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea preluarea cauzei, având în vedere că în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, soțul petentei, numitul, își desfășoară activitatea în calitate de procuror, urmărindu-se a se asigura obiectivitatea și imparțialitatea în efectuarea cercetărilor.
Prin rezoluția din 8 aprilie 2008 s-a dispus preluarea cauzei de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, fiind înregistrat dosarul nr. 83/P/2008.
În fapt, s-a reținut că la data de 24 mai 2002, prin mandatul de arestare preventivă nr. 11/2002, emis în dosarul nr. 46/P/2002 al Curții de Apel Oradea, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în calitate de judecător sindic în cadrul Tribunalului Bihor, pentru o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data de 24 mai 2002 până la data de 22 iunie 2002. Prin același mandat s-a dispus ca organele de poliție să o predea pe arestată la Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului B - În baza acestei dispoziții, organele de cercetare penală ale poliției, care lucrau în aceea cauză, au depus-o pe numita la locul indicat în mandat, Arestul Inspectoratului de Poliție al Județului B, la data de 24 mai 2002, ora 17,00, zi de vineri. La aceea oră, șef de schimb la Compartimentul arest - transfer a fost agentul șef, care a întocmit documentele de primire și a îndeplinit procedurile de încarcerare. La data respectivă, Arestul IPJ B dispunea de 18 camere cu 81 de paturi. În acel moment, erau încarcerate 79 persoane, din totalul locurilor disponibile, 3 camere cu 10 paturi au fost alocate pentru femei. În momentul intrării petentei în arest, erau cazate pe aceste 10 locuri 12 arestate preventiv, deja existând un surplus de 2 persoane față de numărul de locuri. Numita a fost a 13-a arestată preventiv, neexistând posibilitatea materială la acel moment de a i se asigura nici ei și nici celorlalte două persoane paturi separate, celălalt loc disponibil fiind în celulele de bărbați. S-a conchis față de această stare de fapt că agentul șef nu și-a încălcat cu nimic atribuțiile de serviciu și regulile la locul de arest raportat la repartizarea numitei în camera cu 6 paturi. În ce privește susținerile din plângerea penală, în sensul existenței posibilității ca persoanele cazate în aceeași cameră cu petenta să fi fost judecate vreodată de către aceasta și să existe pericolul unei răzbunări, s-a arătat că sunt pertinente, însă, în raport de situația materială existentă în acel moment, dacă petentei i s-ar fi creat un regim preferențial, ar fi însemnat ca celelalte două celule să fie mai aglomerate decât înainte și în acest fel, să se discrimineze celelalte arestate pentru fapte antisociale, deși se aflau în aceeași situație cu numita care, a fost la rândul ei arestată pentru o faptă considerată antisocială. De asemenea, s-a arătat că nu exista nici posibilitatea ca petenta să fie încarcerată la data de 24 mai 2002 în arestul altui inspectorat județean, având în vedere dispoziția clară din mandatul de arestare, neputându-se imputa această dispoziție nici celui care a emis mandatul, deoarece, organul de urmărire penală care instrumentează o cauză nu are atribuții legale în administrarea unui loc de deținere pentru a putea hotărî în ce codiții urmează a fi primită o persoană în arest sau pentru a putea hotărî introducerea în alt arest decât cel aflat în raza sa teritorială de competență. Această situație s-a perpetuat din data de 24 mai 2002 până la data de 28 mai 2002, orele 9,00, prima zi când a fost posibilă transferarea unor deținute la Penitenciarul Oradea. Din acel moment și până la punerea numitei în libertate, 22 iunie 2002 în camera unde a fost repartizată, nu au existat mai mult de 6 persoane la 6 paturi.
În legătură cu transportul numitei la instanță, încătușată, s-a arătat că la acel moment nu era aplicabilă Legea nr. 23/1969, care se referea la executarea pedepselor închisorii și nu la persoanele arestate preventiv, aplicabile în cauză fiind Instrucțiunile nr. 901/10 mai 1999, emise de către Ministerul d e Interne al României, privind organizarea și funcționarea locurilor de reținere și arest preventiv din Ministerul d e Interne. Conform art. 64 din aceste Instrucțiuni "în vederea efectuării transportului, arestaților, li se vor aplica cătușe, ori după caz și lanțuri la picioare. Nu se încătușează femeile gravide, persoane în vârstă de peste 60 de ani, precum și minorii până la 16 ani". S-a concluzionat de către procuror că în mod legal, respectându-se textul susmenționat, cei trei subofițeri -, -G și -, au încătușat-o pe petentă pe perioada transportului la instanță.
Cu privire la condițiile existente în arest, respectiv spațiul insuficient, geamuri mici, un singur WC, aerisire necorespunzătoare, invocate în plângere, nu pot fi verificate deoarece clădirea arestului în prezent este renovată complet, însă, oricum, nu are relevanță penală, fiind vorba despre condițiile generale existente în locul de deținere. S-a concluzionat de către procuror că aceste condiții nu depindeau de persoanele care au încarcerat-o și repartizat-o în celulă pe numita, aceste condiții datorându-se contextului socio-economic din anul 2002.
Cu privire la stare de sănătate a petentei s-a arătat că aceasta a beneficiat în perioada arestului preventiv de asistență medicală conform fișei medicale pentru deținuți ( reținuți) întocmită la data de 27 mai 2002 și aflată în copie în prezenta cauză împreună cu acte medicale care atestă examenele de specialitate de care a beneficiat.
În consecință, s-a concluzionat că nu se poate reține că cele patru persoane cercetate în prezenta cauză au săvârșit elementul material - al laturii obiective a infracțiunii de supunere la rele tratamente, prevăzute și pedepsite în art. 267 Cp și s-a dispus neînceperea urmăririi penale a făptuitorilor în baza art.10 lit.g) Cpp.
Din dosarul nr.391/II.2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, instanța a reținut:
La data de 25.07.2008 petenta a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea. Prin rezoluția emisă în dosarul susmenționat la data de 09 iulie 2008 s-a respins plângerea petentei cu motivarea că din rezoluția procurorului, rezultă că actele de urmărire penală din dosarul nr. 83/P/2008, privind pe numiții, G, și, au fost efectuate cu respectarea dispozițiilor legale.
de lege aplicabile în cauză: - art.267 Cod penal " la rele tratamente", art.122 alin.1 lit.d) Cod penal " Termenele de prescripție a răspunderii penale", art.11 Cod procedură penală, art.224 Cod procedură penală, art.228 alin.4 Cod procedură penală, art. 3 din Convenția Europeană a drepturilor Omului.
Soluționarea plângerii
În esență, petenta este nemulțumită de modul în care s-a apreciat asupra nevinovăției procurorului, de condițiile în care a fost introdusă în arest, de modul în care a fost obligată să execute măsura arestului preventiv (număr mare de persoane în cameră, lipsa condițiilor minime de igienă, nerespectarea obligației pozitive de a i se asigura o minimă protecție având în vedere funcția sa de judecător, transportul cu cătușe și expunerea sa publicului), o analiză minimă pe care procurorul a efectuat-o cu privire la plângerea sa și de împrejurarea că s-a ignorat că a arătat că nu înțelege să se plângă de activitatea celor patru persoane.
Cu privire la primul motiv invocat: - vinovăția procurorului care ar fi dat ordine directe cu privire la locul încarcerării și tratamentul la care urma să fie supusă petenta:
Instanța a reținut că față de calitatea de procuror a numitului a cărei vinovăție se reclamă, competența de soluționare nu aparține tribunalului, acesta fiind cercetat în dosarul nr. 1355/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică, dispunându-se prin ordonanța din 27 noiembrie 2007 neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 25 Cp raportat la art. 267 Cp. Petenta, în caz de nemulțumire cu privire la modul în care a fost cercetat acest procuror avea calea plângerii împotriva soluției sus menționate la instanța competentă. Întrucât obiectul judecății îl formează rezoluția din dosar nr. 83/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, în care procurorul nu a fost cercetat, instanța a constatat că sub acest aspect plângerea este neîntemeiată.
Cu privire la cel de al doilea motiv: - modul în care a fost obligată să execute măsura arestului preventiv (număr mare de persoane în cameră, lipsa condițiilor minime de igienă, nerespectarea obligației pozitive de a i se asigura o minimă protecție având în vedere funcția sa de judecător, transportul cu cătușe și expunerea sa publicului)și analiza minimă pe care procurorul a efectuat-o cu privire la plângerea sa:
Instanța a constatat că acest motiv vizează latura obiectivă a infracțiunii de rele tratamente, prevăzută de art.267 Cod penal și prin urmare susținerea petentei că s-ar fi încălcat art.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit acestui text de lege: " la rele tratamente a unei persoane aflată în stare de reținere, deținere, ori în executarea unei măsuri de siguranță sau educative se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani".
Potrivit art.122 alin.1 lit.d) Cod penal petenta putea formula plângere penală în termen de 5 ani de la săvârșirea ultimului act de supunere la rele tratamente, în caz contrar intervenind prescripția răspunderii penale. S-a reținut că petenta a fost arestată în intervalul 24 mai 2002 - 22 iunie 2002. În consecință, termenul de prescripție a răspunderii penale fiind un termen substanțial, pe ani, calculul său se efectuează conform art.154 Cod penal, fiind socotit împlinit cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care a început să curgă. În cauză, termenul s-a împlinit la data de 21 iunie 2007 deci înainte ca petenta să fi introdus prezenta plângere penală (data introducerii plângerii fiind 3.10.2007). Deși intervenise prescripția penală și legal se constatate aceasta prin rezoluția procurorului din 26 februarie 2008, totuși s-a infirmat din oficiu soluția de neîncepere a urmăririi penale, menționându-se necesitatea identificării făptuitorilor precum și obligația de a se da eficiență ordinii de prioritate prevăzute de art.10 lit.a-e Cpp. Instanța a reținut că această soluție de infirmare este criticabilă întrucât, deși există regula priorității cazurilor reglementate de art.10, această regulă funcționează în caz de concurs a mai multor cauze iar nu în caz de incidență a unui singur caz care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale. Totuși instanța nu a dezvoltat această critică în condițiile în care făptuitorii nu au contestat-o și nu formează obiectul judecății.
Procurorul a identificat persoanele ce aveau atribuții în primirea petentei, cazarea și transportul acesteia, iar în motivarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale a arătat că aceștia nu pot fi găsiți vinovați în condițiile contextului social din acea perioadă. Față de aceste motive, procurorul a conchis că lipsește latura obiectivă a infracțiunii. Instanța reamintește că latura obiectivă a infracțiunii cuprinde:- elementul material, cerințele esențiale (unde este cazul), urmarea imediată și legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată. Acest temei de neîncepere a urmăririi penale nu a putut fi primit, în condițiile în care a fost necontestată împrejurarea că petenta ar fi fost depusă într-o cameră suprapopulată și cu condiții de igienă ce nu au fost analizate de procuror pe motivul schimbării acestora în urma renovării clădirii. Sub acest aspect cercetările sunt într-adevăr minime, procurorul având posibilitatea de a audia și alte persoane care au fost depuse în arest în aceeași perioadă, iar nu să se mărginească la a constata că a fost renovată clădirea. Sub aspectul suprapopulării camerelor de arest nu a fost verificată susținerea petentei că ar fi existat o cameră în care erau mai puține persoane și că în fapt s-a urmărit depunerea sa într-o astfel de cameră pentru a-i fi înfrântă rezistența. Referirea la contextul social din acea perioadă nu înlătură prin ea însăși răspunderea penală a făptuitorului în condițiile în care s-ar dovedi că a acționat cu intenție, deși era posibilitatea depunerii într-o altă cameră de detenție. De asemenea, discutabilă referirea la împrejurarea că în mandatul de arestare preventivă se indicase un anumit arest, iar schimbarea locului nu era posibilă, în condițiile în care nu fost anunțat organul judiciar cu privire la suprapopulare pentru a putea decide. Instanța a mai constatat că este reală susținerea că această stare ar fi durat doar 4 zile (24 mai 2002 - 28 mai 2002) astfel că în situația în care prescripția răspunderii nu s-ar fi împlinit, era necesar să se stabilească dacă s-a atins pragul minim pentru ca acest tratament să poată fi considerat degradant și să se aprecieze dacă a fost supusă la rele tratamente. Cu privire la susținerea petentei cănu s-ar fi asigurat protecția sa față de celelalte persoane arestate având în vedere funcția sa de judecător,instanța a constatat că răspunderea pentru o astfel de obligație intervine în cazul materializării unui risc real și imediat pentru integritatea fizică, un risc despre care făptuitorul avea sau trebuia să aibă cunoștință. Ori, în cauză, petenta nu reclamă atingerea adusă integrității sale fizice ci doar o situație ipotetică, situație ce nu poate fi analizată din perspectiva art.267 Cod penal. În ce privește nemulțumirea petentei de a fi depusă în aceeași cameră de detenție cu persoane de etnie rromă, instanța a constatat că sunt aprecieri cu tentă discriminatorie și nu a analizat-o întrucât repartizarea în camerele de arest nu se face pe criterii etnice. Cu privire la aplicarea cătușelor pe timpul transportului, instanța a constatat că procurorul a confirmat susținerile petentei, dar a invocat că nu poate interveni răspunderea făptuitorilor în condițiile dispozițiilor art.64 din Instrucțiunile nr.901/10 mai 1999 emise de Ministerul d e Interne. Instanța reamintește că, în cauza Năstase- împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că în condițiile în care Ministerul d e Interne nu are atribuții de legiferare delegate, acestea nu pot fi reținute. Totuși, sub aspectul răspunderii penale a făptuitorului care nu putea ignora un act intern, instanța a admis că nu a existat intenția făptuitorului ca element al laturii subiective a infracțiunii. Cu privire la susținerea că ar fi fost expusă publicului cu cătușele aplicate, procurorul nu a făcut vreo referire, deși petenta a depus fotografii în care apare cu astfel de mijloace de imobilizare. Instanța, din conținutul articolului a reținut că aceasta nu a fost expusă publicului pe parcursului judecății, existând posibilitatea ca această fotografie să fie efectuată la ieșirea din sala de judecată. Cu privire la transportul acesteia la instanță procurorul nu a efectuat cercetări pentru a verifica itinerariul și dacă au fost încălcate dispozițiile art.65 din aceleași Instrucțiuni.
Cu privire la susținerea că nu a înțeles să se plângă de activitatea celor patru făptuitori, aspect despre care petenta afirmă că nu s-a luat în considerare de procuror, s-a constatat:
Petenta nu a indicat o altă persoană în afara procurorului, singurul pe care-l consideră vinovat, astfel că cercetările au fost efectuate din oficiu în privința identificării persoanelor care au avut atribuții cu privire la aspectele invocate de petentă în plângerea penală. În mod legal procurorul a ignorat cererea petentei întrucât nefuncționând principiul disponibilității, procurorul avea obligația de a se conforma pe de o parte principiilor oficialității, rolului activ și a scopului procesului penal iar, pe de altă parte, trebuia să respecte dispozițiile ordonanței de infirmare a soluției inițiale:- identificarea făptuitorilor și stabilirea priorității cazurilor prevăzute de art.10 Cod procedură penală.
Instanța a admis că în cauză nu au fost efectuate cercetări aprofundate datorită posibilității de efectuaredoara unor acte premergătoare ce nu au complexitatea actelor de urmărire penală, cercetări ce au atras soluția prevăzută de art.10 lit.d) Cpp, astfel că plângerea petentei a fost considerată întemeiată și a fost admisă, instanța schimbând temeiul neînceperii urmăririi penale în art.10 lit.g) Cpp. Cauza nu poate fi trimisă în vederea începerii urmăririi penale și completării cercetărilor întrucât pentru considerentele mai sus expuse a intervenit prescripția răspunderii penale a făptuitorilor. Deși petenta a invocat numeroase referiri la practica Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța a constatat că această jurisprudență are în vedere răspunderea statului iar nu răspunderea penală a persoanei fizice. În ce privește răspunderea statului, aceasta putea fi analizată de instanțele naționale, dar petenta a ales calea unei plângeri penale. De asemenea, nu poate fi pierdută din vedere nici recomandarea Curții cu privire la ce se înțelege printr-o anchetă oficială respectiv "să fie capabilă să conducă la identificarea și pedepsirea persoanelor responsabile". Pentru a fi îndeplinite aceste obligații în procesul penal e necesar să nu fi intervenit prescripția răspunderii penale. Deși petenta a invocat că ar fi depus încă din luna iunie 2002 plângere pentru tratamentul la care a fost supusă și că nu i s-ar fi răspuns, instanța a constatat că susținerile sunt parțial reale. Astfel, este real că petenta a formulat două plângeri (în data de 10.06.2002 și 11.06.2002) dar nu priveau pretinsele rele tratamente aplicate și invocate prin plângerea prezentă, ci încălcarea de către procurorul art.172-171 Cpp, respectiv nepermiterea consultării avocatului său (8, 9 dosar urmărire penală 1644/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție).
Împotriva sentinței Tribunalului Arada declarat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe motiv că în mod eronat instanța de fond a reținut că s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale și fără a se ține seama că a formulat două plângeri penale din arestul IPJ B pentru rele tratamente și în raport cu care termenul de prescripție nu este împlinit.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și sub toate aspectele, conform prev. art. 3856al.3 cpp, se constată că sentința instanței de fond este temeinică și legală și nu există nici un motiv de casare a acesteia.
Din actele de la dosar se reține că instanța de fond în mod întemeiat a reținut că în dosarul de față, răspunderea penală a intimaților s-a prescris.
Petenta a fost arestată preventiv în perioada 24 mai-22 iunie 2002 perioadă în care susține că intimații au supus-o la rele tratamente la locul de detenție și a formulat plângere pentru săvârșirea acestei infracțiuni la data de 03.10.2007, însă față de data la care a fost înregistrată această plângere și raportat la perioada la care putea fi supusă la rele tratamente, răspunderea penală pentru infracțiunea prev. de art. 267 Cp a fost prescrisă conform prev. art. 122, al.1 lit. d Cp.
Susținerea petentei precum că a formulat din arest două plângeri penale care au dus la întreruperea cursului prescripției nu poate fi reținută, întrucât cele două plângeri formulate din arest erau adresate procurorului - și nu se refereau la rele tratamente aplicate în arest ci la nemulțumirea sa față de nepermiterea consultării dosarului de către apărătorul său.
Prin urmare, recursul petentei este nefondat și urmează a fi respins, în baza art. 38515pct.1 lit. b Cpp.
Văzând și prev. art. 192 al.2 Cpp,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp respinge ca nefondat recursul declarat de petenta împotriva sentinței penale nr. 131/2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Obligă petenta la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 08.07.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /09.07.09.
Tehnored. /26.07.09
PI. - - Trib. A
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Ion Dincă, Victor Ionescu
