Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 244/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 244/

Ședința publică din 3 martie 2008

PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky G -

JUDECĂTOR 2: Constantin Costea

JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu

Grefier: - -

Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA - este reprezentat de procuror.

Pe rol, se află soluționarea recursului formulat de petentul împotriva sentinței penale nr. 566/PI din 2.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc petentul recurent și intimații, și (fostă ).

Procedura legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea sentinței Tribunalului Timiș pentru argumentele avute în vederea de această instanță în motivarea hotărârii.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 566/PI din 2.11.2007, Tribunalul Timiș, în baza art. 2781alin.8 lit.a Cpp a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței din 14.03.2007dată de procuror în dosarul nr. 51/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, menținând această ordonanță.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Timișa reținut următoarele:

Din actele premergătoare administrate în dosar, a reieșit că, începând cu anul 2000, între numitul și directoarea școlii unde își desfășoară activitatea, au apărut animozități datorate faptului că, la sesizările multiple ale părinților, precum și ca urmare a constatării unei atitudini neprofesionale privitoare la activitatea didactică desfășurată de petent, acesta a fost sancționat disciplinar, iar la data de 22.12.2006, i s-a desfăcut contractul de muncă pe motive disciplinare. Între petent, pe de o parte, și cadrele didactice din cadrul școlii, inclusiv directoarea instituției, pe de altă parte, s-au derulat de-a lungul timpului o serie de cauze penale, civile și administrative.

Tribunalul a apreciat că probele administrate în faza de urmărire penală nu conturează latura obiectivă a infracțiunii de tortură, infracțiune care are ca obiect juridic relațiile sociale privind înfăptuirea justiției și presupune o subiect activ calificat, cu atribuții jurisdicționale, un agent al autorității publice sau o persoană care acționează oficial în cadrul desfășurării acestor relații. O altă condiție pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tortură o reprezintă scopul de a împiedica activități legate de înfăptuirea justiției. Aceste condiții esențiale pentru existența infracțiunii de tortură nu sunt îndeplinite în prezenta cauză, motiv pentru care s-a apreciat corectă și legală soluția de neîncepere a urmăririi penale față de numiții, și, sub aspectul săvârșiri infracțiunii prev. de art. 2671alin.1 Cpp, în temeiul art. 10 lit.d Cpp.

Dispunându-se disjungerea, s-a declinat competența de soluționare a plângerii cu privire la infracțiunile prev. de art. 323, 260, 194, 289, 246 și 248 Cp, în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Deta.

Constatând că procurorul, prin ordonanța din data de 14.03.2007 dată în dosar nr. 51/P/2007, s-a pronunțat la toate aspectele semnalate de petent, fiind legală și temeinică soluția de neîncepere a urmării penale față de persoanele menționate mai sus, Tribunalul Timișa respins ca nefondată plângerea formulată de petentul, menținând ordonanța dată de procuror la data de 14.03.2007 în dosarul nr. 51/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Împotriva sentinței penale nr. 566/PI din 2.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs petentul care a solicitat admiterea recursului și condamnarea numiților și în baza art. 2671și 260 Cp cu obligarea lor la plata daunelor civile de câte 3.000 lei fiecare, cu cheltuieli de judecată.

Recursul este nefondat.

Analizând sentința penală recurată în raport cu solicitările făcute în apărare și din oficiu, în limitele dispozițiilor legale, se constată că starea de fapt reținută prin ordonanța dată de procuror la data de 14.03.2007 și menținută de prima instanță este corespunzătoare probatoriului administrat.

Astfel, din actele premergătoare administrate în dosar, nu s-au conturat elementele constitutive ale infracțiunilor reclamate de petent și în consecință, plângerea formulată de acesta a fost respinsă în mod corect.

Instanța de fond a analizat corect starea de fapt și a motivat din ce cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tortură, prev. de art. 2671Cp, motivare pe care și-o însușește și Curtea.

Nici în privința infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 Cp nu sunt întrunite condițiile cerute de lege, așa cum în mod corect s-a reținut prin ordonanța dată de procuror și menținută de instanță.

În consecință, se apreciază că în raport cu dispozițiile art. 3859Cpp nu există temei pentru modificarea hotărârii, urmând ca în baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp recursul declarat de petent să fie respins ca nefondat.

În baza art. 192 alin.2 Cpp petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp respinge recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr. 566/PI din 2.11.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, ca nefondat.

În baza art. 192 alin.2 Cpp obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 3 martie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR G - - - - -

GREFIER

- -

Red. /12.03.08

Tehnored. 2 ex./17.03.08

PI. -

Președinte:Gheorghe Bugarsky
Judecători:Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 244/2008. Curtea de Apel Timisoara