Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 1086/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.1086 /

Ședința publică din data de 20.11. 2008

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Gheorghe Bugarsky G -

JUDECĂTOR 3: Anca Nacu

GREFIER: - -

Ministerul Public -este reprezentat de procuror din cadrul T- Serviciul Teritorial Timișoara.

Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul -, împotriva încheierii penale nr. 160/CC din 6.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului, casarea încheierii și în rejudecare cercetarea inculpatului în stare de libertate. În susținerea celor solicitate arată că părțile vătămate erau angajate legal la acel club, inculpatul nefiind răspunzător de activitățile acestora, mai mult, inculpatul nu a avut nici un beneficiu material în urma activităților exercitate de acestea. Apreciază că lăsarea inculpatului în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicția de a nu părăsi localitatea sau țara.

Procurorul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii tribunalului. Apreciază că pentru o mai bună desfășurare a urmăririi penale, respectiv pentru buna administrate a probelor și pentru finalizarea urmăririi penale se impune menținerea stării de arest.

Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, solicită să fie cercetat în stare de libertate, întrucât nu se consideră vinovat și nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Tribunalul Timiș prin încheierea penală nr. 160/CC din 06.11.2008, pronunțată în dosar nr-, în baza art.159 Cod procedură penală, a admis propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș.

A dispus prelungirea măsurii arestării preventive luată față de inculpatul -(fiul lui și, născut la data de 07.01.1971 în B, jud. T, CNP -, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 73/10.09.2008 emis de Tribunalul Timiș ) pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.11.2008 până la data de 07.12.2008 inclusiv.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin propunerea nr. 93/D/P/2007 din data de 05.11.2008 formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș, înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 05.11.2008 sub număr unic de dosar -, s-a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpatul pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.11.2008 până la data de 07.12.2008.

În motivarea propunerii s-a arătat că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, prevăzute de art. 12 alin. 1 și art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001 și art. 329 Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că începând cu anul 2003 racolat, transportat și găzduit mai multe persoane de sex feminin, inclusiv minore, pe care, prin constrângere, le-a obligat să întrețină relații sexuale cu mai multe persoane în schimbul unor sume de bani.

S-a mai arătat că, din investigațiile efectuate, s-a stabilit că, începând cu anul 2003, inculpatul, ajutat de mai multe persoane, a racolat mai multe tinere minore, respectiv, pe care le-a transportat și cazat în localul din T,-, jud. T, unde aceste tinere au fost obligate să se prostitueze, iar sumele de bani astfel obținute erau însușite de inculpat. S-a mai arătat că au mai fost exploatate de către inculpat și numitele, de 15 ani, - și.

În propunere s-a mai arătat că prin încheierea penală nr. 125/CC/10.09.2008 Tribunalul Timișa dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 73.

Raportat la complexitatea cauzei și că pentru finalizarea cercetărilor penale mai sunt necesare reaudierea inculpatului, efectuarea de confruntări între inculpații și, prezentarea materialului de urmărire penală și sesizarea instanței de judecată. Ministerul Publica apreciat că se impune prelungirea măsurii arestării preventive cu încă 30 de zile, apreciindu-se că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la modalitatea în care s-au săvârșit infracțiunile, respectiv prin cooptarea mai multor persoane, la numărul mare de victime minore exploatate, la rezonanța infracțiunilor în rândul opiniei publice.

Totodată, s-a apreciat că menținerea inculpatului în stare de arest preventiv ar asigura o mai bună desfășurare a urmăririi penale, prin administrarea mai eficientă a probatoriului și prin conservarea acestuia.

În probațiune, a fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 93/D/P/2007 al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș.

Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, s-au reținut următoarele:

Prin ordonanța nr. 93/D/P/2007 a DIICOT - Biroul Teritorial Timiș din data de 10.09.2008 a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de inculpatul sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, prevăzute de art. 12 alin. 1 și art. 13 alin. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001 și art. 329 Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că începând cu anul 2003 racolat, transportat și găzduit mai multe persoane de sex feminin, inclusiv minore, pe care, prin constrângere, le-a obligat să întrețină relații sexuale cu mai multe persoane în schimbul unor sume de bani.

Prin încheierea penală nr. 125/CC pronunțată de Tribunalul Timiș la data de 10.09.2008 în dosarul nr- s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 10.09.2008 până la data de 08.10.2008, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 73/10.09.2008.

Judecătorul, pentru a dispune măsura arestării preventive față de inculpatul, având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declarațiile a șase părți vătămate, declarațiile investigatorului sub acoperire, procesele-verbale de redare a unor convorbiri telefonice interceptate, purtate de inculpat cu diverse persoane despre racolarea unor tinere dispuse să lucreze în localul său, a apreciat că în cauză există suficiente indicii temeinice cu privire la comiterea de către inculpat a unor fapte prevăzute de legea penală și sancționate cu închisoarea mai mare de 4 ani, indicii care să convingă un observator independent că inculpatul a comis aceste fapte, care au un grad ridicat de pericol social, raportat la gravitatea acestor infracțiuni, care au repercusiuni profunde atât asupra vieților părților vătămate, cât și asupra comunității din care face parte și inculpatul, la numărul mare de persoane vătămate.

Prin încheierea penală nr. 145/CC pronunțată de Tribunalul Timiș la data de 08.10.2008 în dosarul nr- s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive față de inculpatul pentru o perioadă de 30 zile.

Potrivit dispozițiilor art. 155 Cpp, în cursul urmăririi penale arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în caz de necesitate și motivat, dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice o asemenea privare de libertate.

Raportându-se la materialul de urmărire penală, instanța a apreciat că, în continuare, subzistă temeiurile pentru care a fost luată măsura arestării preventive față de inculpatul, măsură preventivă luată și prelungită în condiții de legalitate și temeinicie, existând date suficiente din care să rezulte presupunerea rezonabilă că faptele pentru care este cercetat inculpatul sunt susceptibile a întruni elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, ale infracțiunii de trafic de minori și ale infracțiunii de proxenetism, fiind deci îndeplinite condițiile impuse de art. 143 Cpp.

De asemenea, sunt întrunite cumulativ exigențele imperative ale art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că, în prezenta cauză, subzistă suficiente indicii cu privire la posibilitatea ca inculpatul să fie implicat în săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală și pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe în dosarul de urmărire penală în sensul că, lăsarea în libertate a acestuia, prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Astfel, s-a avut în vedere faptul că inculpatul a manifestat un comportament care conferă persoanei acestuia o periculozitate deosebită, prin aceea că s-a implicat în exploatarea unor persoane de sex feminin, multe dintre acestea fiind minore.

În plus, această măsură preventivă apare ca fiind judicios aleasă în raport cu ansamblul criteriilor enumerate în art. 136 alin. 1 și 8 Cod procedură penală, având în vedere natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, ceea ce denotă un pericol social deosebit al acestuia pentru ordinea publică, deoarece infracțiunile de trafic de persoane aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori sociale ocrotite de legea penala, respectiv demnitatea și libertatea fizică a persoanei. Mai mult, săvârșirea acestor fapte neurmate de o riposta fermă a societății ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia ca pot persista în sfidarea legii.

Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că temeiurile care au justificat luarea acestei măsuri privative de libertate subzistă și impun în continuare cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv pentru aflarea adevărului în cauză, pentru o bună desfășurare a procesului penal.

Totodată, s-a constatat că prelungirea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor procesuale indicate în cuprinsul propunerii.

Împotriva încheierii nr. 160/CC din 6.11.2008 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și în rejudecare cercetarea în stare de libertate.

Examinând încheierea penală recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit disp. 385 ind. 6 alin. 3 Cod procedură penală, instanța constată că recursul formulat de inculpatul este nefondat, hotărârea Tribunalului Timiș fiind temeinică și legală.

Astfel, în cauza de față subzistă în continuare temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că sunt îndeplinite în continuare condițiile impuse de art. 143, dar și 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul ar fi săvârșit faptele reținute în sarcina sa de organul de urmărire penală, fapte care sunt pedepsite de legea penală cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura infracțiunii reținută în sarcina inculpatului, respectiv de trafic de persoane, care aduc atingere libertății fizice, dar și demnității umane.

În astfel de situații se impune o ripostă fermă a organelor judiciare pentru a asigura societății un climat de liniște, și care să protejeze societatea de un climat infracțional, fiind prioritar interesul general al societății de protejare a ordinii publice față de interesul particular al inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate.

Instanța apreciază că se impune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, respectiv aflarea adevărului în cauză, în speța de față fiind necesare finalizarea cercetărilor constând în reaudierea inculpatului, efectuarea de confruntări, prezentarea materialului de urmărire penală, dar și emiterea unei soluții legale în cauză.

Văzând că nu există motive de casare a încheierii penale recurate, instanța urmează să respingă ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul prevederilor art.38515alin.1, pct.1, lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul -, împotriva încheierii penale nr.160/CC/06.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul prevederilor art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - G - - -

GREFIER,

- -

Red.Gh. 09.12.2008

Tehnored.

2ex/09.12.2008

Prima inst.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTĂ DECIZIE PENALĂ NR.1086 /

Ședința publică din data de 20.11. 2008

În temeiul prevederilor art.38515alin.1, pct.1, lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul -, împotriva încheierii penale nr.160/CC/06.11.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul prevederilor art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul recurent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - G - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

CĂT RE,

TRIBUNALUL ARAD

Vă restituim alăturat dosarul dumneavoastră nr--48 file, privind pe inculpatul șa.

Anexe: dosar Judecătoria Arad nr--24 file, dosar urmărire penală nr. 5347/P/2008-147 file, dosar Judecătoria Arad nr--19 file.

PREȘEDINTE SECȚIE

- - GREFIER

- -

Tehnored. P 20.11.2008

Președinte:Ion Dincă
Judecători:Ion Dincă, Gheorghe Bugarsky, Anca Nacu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 1086/2008. Curtea de Apel Timisoara