Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-( 988/2009)

ÎNCHEIERE

Ședința publică de la 04 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Silvia Cerbu- - -

JUDECĂTOR 2: Lucia Rog

JUDECĂTOR 3: Encean Simona

GREFIER - - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎMALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 emisă de Baroul București - Cabinet Individual.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Întrebat fiind, recurentul inculpat arată că este de acord să dea declarație în cauză.

Este audiat recurentul inculpat, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință recurate și, pe fond, punerea în libertate a inculpatului. La momentul când s-a făcut propunerea de arestare de către parchet în această cauză inculpatul era arestat pentru săvârșirea unei infracțiuni de favorizare a infractorului și de mărturie mincinoasă, fiind vorba despre un caz de omor deosebit de grav, iar inculpatul avea calitatea de văr primar al autorului acestui omor. Pe fondul acestui aspect, poliția judiciară a aflat - din convorbirile telefonice puse la dispoziție de către doamna procuror, care intercepta mai multe persoane și, implicit de inculpatul .

Solicită a se observa că este a doua propunere de prelungire a măsurii arestării preventive și parchetul nu a mai făcut nimic referitor la inculpat, încercându-se intimidarea acestuia.

Arată că este vorba de o presupusă faptă săvârșită în 2003, inculpatul fiind trimis în judecată în anul 2006. de 3 ani de zile nu s-a întâmplat nimic în dosar.

Depune la dosar o decizie a Curții de APEL BUCUREȘTI Secția a II a penală.

Consideră că s-a dat cu o prea mare ușurință un mandat de arestare preventivă într-un dosar în care probele sunt inexistente în ceea ce-l privește pe inculpatul. Există la dosar convorbiri telefonice în care se vorbește numai despre femei, fiind singura probă. Singura probă care-l încriminează pe inculpat este declarația coinculpatului care nu se coroborează cu nimic din prezenta cauză. Nu există nici un martor sau vreun investigator sub acoperire, un colaborator care să spună care este activitatea infracțională a inculpatului. Se vorbește despre o activitate care s-a derulat în. Solicită a se observa că nu există nici măcar o cantitate determinată, nicio o tranzacție determinată, nu se știe cu exactitate de unde rezultă că a vândut cocaină. În cauză nu există nici o probă care-l să-l încrimineze pe inculpat, ci doar antecedența acestuia.

Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpat, ca nefondat și menținerea încheierii pronunțate de Tribunalul București, ca fiind legală și temeinică întrucât nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului. În cauză se încearcă să se argumenteze faptul că la luarea măsurii arestării preventive nu au existat indicii temeinice din punct de vedere al art.143 Cod procedură penală care să justifice luarea acestei măsuri. Din acest punct de vedere consideră că nu pot fi reluate aceste aspecte atâta vreme cât, cu privire la starea de arest a inculpatului, s- pronunțat instanța de fond, hotărâre care a fost menținută și în recurs. Apreciază că temeiurile constau în declarațiile coinculpatului coroborate cu procesele verbale întocmite în cauză din care rezultă că este consumator de cocaină și se aproviziona de la, dar și de la, poreclit "".De asemenea, se coroborează și cu declarațiile colaboratorului cu identitate protejată, respectiv, care relatează faptul că l-a contactat pe pentru a cumpăra droguri, iar acesta i-a spus că se aprovizionează, de regulă, de la. Pe lângă aceste aspecte, solicită a se avea în vedere și procesul verbal de transcriere a notei de supraveghere operativă din data de 23 martie 2009 din care rezultă că se întâlnește la ora 16.40 cu cu care discută și, de asemenea, împreună cu acesta discută în continuare cu, contrazicând astfel afirmația conform căreia nu ar fi fost cunoscut de inculpatul. Totodată, există și procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice despre care consideră că nu probează viața extraconjugală a inculpatului, ci, dimpotrivă, relațiile pe care acesta le avea atât cu inculpatul cât și cu, în sensul că se ocupa de aprovizionarea cu droguri ale acestora.

Consideră că există suficiente probe și indicii temeinice conform art. 143 Cod procedură penală care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat. În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzută de art. 148 lit. f Cod procedură penală, solicită a se avea în vedere natura și gravitatea infracțiunii, modalitatea de săvârșire a acesteia, precum și circumstanțele personale ale inculpatului.

Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul în replică, arată că inculpatul este cunoscut cu numele de "" și nimeni nu-i spune. Precizează faptul că nu s-a făcut nici o percheziție domiciliară la inculpat.

Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, arată că nu a vândut droguri și îi cunoaște pe cei doi coinculpați din cartier. Are un autoturism marca CITROEN C4. De asemenea, arată că porecla sa este "". Solicită a se ține cont de faptul că are doi copii, iar soția sa este grav bolnavă.

CURTEA,

Având nevoie de pentru deliberare,

DISPU N

Amână pronunțarea cauzei la data de 05 mai 2009.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 mai 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

( 988/2009)

ÎNCHEIEREA NR.143/

Ședința publică de la 05 mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE- - -

JUDECĂTOR - - -

JUDECĂTOR - - -

GREFIER - - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎMALTA C DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - reprezentat de procuror.

Pe rol pronunțarea recursului formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 16 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția a II a penală în dosarul nr-.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 04 mai 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta, iar instanța a amânat pronunțarea la acest termen pentru când a hotărât următoarele.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin încheierea din data de 16.04.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul București Secția a II-a Penală, în baza art. 155 și urm. pr. pen. a prelungit măsura arestării preventive a inculpaților, și pe o perioadă de 30 de zile de la 23.04.2009 la 22.05.2009 inclusiv.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că probele administrate până în prezent în faza de urmărire penală relevă indicii temeinice în sensul art. 143 alin. 1. pr. pen. și art. 681. pr. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că aceștia au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați. În acest sens, tribunalul a avut în vedere procesele verbale întocmite de către organele de urmărire penală de redare a convorbirilor telefonice, declarația martorei precum și celelalte probe existente la dosarul cauzei.

De asemenea, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse și de art. 148 lit. f pr. pen. atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților care este mai mare de 4 ani, cât și sub aspectul existenței probelor în sensul că lăsarea în libertate a acestora reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică. S-a avut, astfel, în vedere natura și gravitatea faptelor săvârșite, urmările produse și circumstanțele personale ale inculpaților. S-a arătat că inculpatul la momentul reținerii sale în prezenta cauză se afla în curs de cercetare, tot în stare de arest preventiv pentru comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului fiind acuzat că ar ascunde date esențiale desfășurării anchetei într-un dosar penal în care vărul său este acuzat pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Această împrejurare circumscrie persoana inculpatului și denotă perseverența sa infracțională precum și pericolul social pe care lăsarea în libertate al acestuia l-ar prezenta pentru ordinea publică dată fiind gravitatea faptelor săvârșite.

S-a mai arătat de către instanța de fond că prelungirea măsurii arestării preventive este necesară pentru efectuarea actelor procedurale care să ducă la finalizarea cercetării penale.

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatulcare a solicitat punerea în libertate susținând, în esență, că în cauză nu sunt probe și indicii temeinice pentru menținerea sa în stare de arest. Totodată a mai arătat că nu s-au mai efectuat acte de urmărire penală care să-l privească personal.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu conform art. 3856alin. 3. pr. pen. Curtea apreciază că este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, inculpatul a fost arestat preventiv la data de 25.03.2009 pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2. pen. reținându-se că în perioada decembrie 2008 - martie 2009 desfășurat activități ilegale pe linia traficului de droguri de mare risc, respectiv a vândut cocaină inculpaților și.

Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive au fost cele prevăzute de art. 148 lit. f pr. pen.

Analizând actele dosarului, Curtea constată că în cauză sunt indicii cu privire la desfășurarea de către inculpat a unor activități ilicite în materia traficului de droguri, însă acestea, după cum se va arăta în continuare, nu sunt suficiente pentru menținerea în continuare a inculpatului în stare de arest preventiv.

Curtea are în vedere în acest sens procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de inculpat, în care se folosește, în opinia organelor de urmărire penală, un limbaj codificat, în care numele persoanelor de sex feminin se referă la tranzacții cu droguri de mare risc.

Însă, este de observat că aceste procese verbale nu se coroborează și cu alte acte de urmărire penală efectuate în cauză care să conducă la concluzia că recurentul, la o dată determinată, ar fi tranzacționat o anumită cantitate de droguri de mare risc.

Într-adevăr, inculpatul a afirmat în prima sa declarație dată la 24.03.2009 că a cumpărat cocaină de la "" în perioada decembrie 2008 - februarie 2009. Însă, declarația sa cuprinde elemente vagi cu privire la pretinsa activitate infracțională a recurentului nefiind determinate, în și în spațiu, activitățile infracționale ale recurentului. Ulterior inculpatul a revenit asupra acestei declarații.

În ceea ce privește actele procedurale întocmite cu ocazia tranzacției cu droguri efectuată la data de 27.11.2008 dintre inculpatul și colaboratorul sub acoperire " " nu s-a făcut dovada că persoana de la care inculpatul a achiziționat drogurile este recurentul.

Astfel, în procesul verbal întocmit la data de 02.12.2008, în care s-a consemnat declarația colaboratorul cu nume de cod " ", acesta precizează că atunci când au ajuns în zona, inculpatul i-a spus că se duce acasă la numitul "", a intrat într-o scară din apropiere, a revenit după 10 minute și i-a înmânat colaboratorului drogurile. Este de constatat faptul că numitul "" nu a fost văzut de către colaborator pentru a se efectua o eventuală identificare a acestuia.

Mai mult, în denunțul formulat de către din data de 25.11.2008 rezultă că denunțătorul îl descrie pe numitul "" ca fiind o persoană de 35 - 37 de ani, având1,90înălțime,cu părul tuns scurt și cutenul deschis la culoare,caracteristici fizice care nu se potrivesc recurentului din prezenta cauză.

Față de cele arătate, Curtea constată că nu s-a făcut dovada identității numitul "" de la care inculpatul a achiziționat cocaină la data de 27.11.2008 cu persoana recurentului.

De asemenea, faptul că recurentul s-a întâlnit la data de 23.03.2009 cu inculpatul și au discutat o perioadă de, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat de către organele de urmărire penală, denotă împrejurarea că cei doi se cunoșteau, dar fără a rezulta în vreun fel că această întâlnire ar fi putut avea o conotație de natură infracțională.

Nici declarația martorului cu identitate atribuită " ", consemnată în procesul verbal din data de 10.04.2009 nu poate constitui un indiciu cu privire la participația infracțională a recurentului, datele indicate de acesta fiind insuficiente pentru identificarea persoanei la care acesta face referire: "persoană de etnie rromă care are un autoturism marca Audi".

În consecință, în condițiile în care organele de urmărire penală din momentul arestării inculpatului și până în prezent nu au adus și alte elemente din care să rezulte implicarea efectivă a inculpatului în activitățile ilicite cu droguri de mare risc, Curtea apreciază că nu se mai impune menținerea în continuare a acestuia în stare de arest preventiv.Aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a arătat anterior, actele de urmărire penală efectuate în ceea ce-l privește pe acesta nu sunt suficiente pentru conturarea activității sale infracționale.

În concluzie, în baza art. 38515pct. 2 lit. d pr. pen. Curtea va admite recursul declarat de inculpatul, va casa parțial încheierea recurată și va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a acestuia cu obligarea de a nu părăsi localitatea B, pe o perioadă de 30 de zile. Măsura preventivă neprivativă de libertate este justificată având în vedere, așa cum s-a arătat anterior, că în cauză există unele indicii privind desfășurarea unei activități ilicite privind circulația drogurilor.

Totodată, va dispune ca inculpatul să se supună mai multor obligații prevăzute de art. 145 alin.11și art.145 alin.12pr. pen. de natură să asigure în continuare buna desfășurare a procesului penal.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3. pr. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 16.04.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală.

Casează în parte încheierea de ședință mai sus menționată și rejudecând:

Conform art.139 alin.1 cu referire la art.145 pr. pen, înlocuiește măsura arestării preventive a inculpatului cu obligarea de a nu părăsi localitatea B fără încuviințarea organului judiciar, pe o durată de 30 de zile, de la 05.05.2009 la 03.06.2009.

Dispune punerea în libertate de îndată a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Conform art.145 alin.11și art.145 alin.12pr. pen. stabilește ca pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea B, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte în fața organelor judiciare ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat;

c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organelor judiciare;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

e) să nu comunice, direct sau indirect, cu martorii și cu coinculpații din cauză.

Conform art.145 alin.22pr. pen. atrage atenția inculpatului că, în cazul încălcării cu rea-credință a acestor obligații, se va lua măsura arestării preventive.

Conform art.145 alin.21pr. pen. copie de pe prezenta va fi comunicată inculpatului, secției de poliție în a cărei rază teritorială locuiește, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră, în vederea asigurării respectării obligațiilor mai sus menționate.

Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 05.05.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red. /06.05.2009/2 ex.

Președinte:Silvia Cerbu
Judecători:Silvia Cerbu, Lucia Rog, Encean Simona

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Încheierea /2009. Curtea de Apel Bucuresti