Prelungirea arestării preventive Art 156 cpp. Decizia 808/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 808
Ședința publică de la 12 August 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul împotriva încheierii penale nr.106/CC/31.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul personal, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a luat declarație inculpatului, aceasta fiind consemnată în proces verbal, atașat separat la dosar.
Instanța, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Apărătorul ales al inculpatului solicită, admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, a se dispune cercetarea inculpatului în stare de libertate, deoarece temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă, din probele administrate în cauză rezultă o cu totul altă situație de fapt, precum și declarațiile martorilor audiați în cauză, nemaifiind îndeplinite condițiile prev.de art.148 lit.f
C.P.P.Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, menținerea hotărârii date de prima instanță, care este temeinică și legală, analizând corect faptele reținute în sarcina inculpatului, motiv pentru care se impune prelungirea măsurii arestării preventive.
Inculpatul, având cuvântul, arată că a fost sincer, nu a vrut să rănească pe nimeni ci a vrut să se apere.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 106/CC/31.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, n baza art.159 alin.7 raportat C.P.P. la art.155 și C.P.P. cu aplicarea art.143 și C.P.P. art.148 alin.1 lit.f a C.P.P. fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
S-a dispus prelungirea stării de arest a inculpatului, până la data de 22.08.2009.
În baza art.192 alin.3 cheltuielile C.P.P. judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, a reținut următoarele:
Prin propunerea introdusă și înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 29.07.2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa solicitat prelungirea arestării preventive a inculpatului, cu o durată de 30 zile.
În motivarea cererii s-a arătat că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.20 raportat Cod Penal la art.174 alin.1, art.175 lit.i Cod Penal, constând în aceea că în noaptea de 05/06.06.2009, în jurul orei 01, în fața barului situat la intersecția străzilor și, pe fondul unui conflict mai vechi avut cu partea vătămată, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri de cuțit în zona toracelui, cauzându-i un politraumatism și punându-i viața în pericol.
În final, organele de urmărire penală au precizat faptul că se impune prelungirea arestării preventive în vederea finalizării cercetărilor, întrucât mai sunt necesare anexarea raportului medico-legal întocmit de către IML T privind leziunile victimei, anexarea rapoartelor ca urmare a expertizelor dispuse în cauză, audierea părții vătămate, identificarea și audierea martorilor oculari care au însoțit partea vătămată, prezentarea materialului de urmărire penală, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere gravitatea faptei.
În probațiune s-a atașat la dosarul cauzei dosarul nr.1648/P/2009 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin ordonanța nr.1648/P/2009 emisă la data de 06.06.2009 Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.20 raportat Cod Penal la art.174 alin.1, 175 lit.i Cod Penal, constând în aceea că în noaptea de 05/06.06.2009, în jurul orei 01, în fața barului situat la intersecția străzilor și, pe fondul unui conflict mai vechi avut cu partea vătămată, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri de cuțit în zona toracelui, cauzându-i un politraumatism și punându-i viața în pericol.
În același timp, organele de urmărire penală au solicitat arestarea preventivă a inculpatului, asupra cererii Tribunalul Timiș pronunțând-se prin încheierea penală nr.78/CC/06.06.2009 în sensul admiterii ei și arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 29 zile, fiind emis și mandatul de arestare preventivă nr.51/06.06.2009 al Tribunalului Timiș.
Potrivit dispozițiilor art.155 în C.P.P. cursul urmăririi penale, arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită dacă temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
Art.5 alin.1 lit.a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului permite privarea de libertate a unei persoane atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Jecius contra Lituania că pentru a considera că există motive verosimile de a se aprecia că persoana față de care s-a luat o măsură preventivă a comis o faptă prevăzută de legea penală, este necesar ca faptele sau împrejurările pe care se întemeiază aceste motive să fie nu numai autentice și reale, ci trebuie să fie și în măsură să convingă un observator independent că persoana respectivă este posibil să fi săvârșit acea infracțiune.
După cum s-a arătat și anterior, prin încheierile nr.78/CC/06.06.2009 și nr.92/CC/30.06.2009 ale Tribunalului Timiș, din datele existente la dosar rezultă suficiente indicii rezonabile referitoare la posibilitatea ca inculpatul să fi comis o faptă prevăzută de legea penală și sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani, indicii care să convingă un observator independent că persoana în cauză este posibil să fi comis acele fapte, astfel că instanța constată că temeiurile care au determinat inițial arestarea preventivă nu s-au modificat, justificând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Este evident că raportat la modalitatea de comitere a faptei, la natura acesteia și la persoana inculpatului, se poate observa faptul că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, în contextul în care din datele existente rezultă presupunerea rezonabilă că acesta a desfășurat activități cu repercusiuni dintre cele mai grave asupra relațiilor sociale, lăsarea inculpatului în libertate, putând avea un impact negativ asupra desfășurării în continuare a cercetărilor, astfel că menținerea lui în arest este o premisă necesară pentru a se asigura aflarea adevărului în cauză și buna desfășurare a procesului penal.
Pe de altă parte, așa cum a subliniat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Kemmache împotriva Franței, în situația în care măsura arestării preventive a fost dispusă pentru protejarea ordinii publice, aceasta este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată. Or, în prezenta cauză, fiind vorba de o acțiune de o gravitate deosebită, cu consecințe dintre cele mai nefaste pentru victimă, prima instanță a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului, prin gravitatea deosebită a activității acestuia și prin reacția opiniei publice referitoare la persoanele implicate în comiterea unor fapte de o violență extremă, este susceptibilă de a conduce la o tulburare a ordinii publice.
În același timp, prima instanță a reținut că, așa cum rezultă din dispozițiile art.63 C.P.P. probele nu au o valoare dinainte stabilită. După cum s-a arătat deja, în prezenta cauză există suspiciuni, întemeiate pe probe existente la dosar, în legătură cu implicarea inculpatului în comiterea unei posibile infracțiuni de tentativă de omor calificat. Inculpatul are dreptul să probeze lipsa de temeinicie a probelor pe care se întemeiază aceste suspiciuni, sau să dovedească existența unor împrejurări care să conducă la înlăturarea caracterului penal al faptei, însă, așa cum se prezintă materialul probator în momentul de față, aceste suspiciuni nu au fost înlăturate, existând neconcordanțe între declarațiile persoanelor audiate în cauză, neconcordanțe care trebuie lămurite de către organele de urmărire penală și care justifică încă măsura arestului preventiv și pentru a împiedica stabilirea unui contact al inculpatului cu ceilalți martori audiați în cauză în vederea realizării unei poziții comune raportat la incidentele petrecute.
Pentru aceste considerente, constatând că prelungirea duratei arestării preventive este premisa efectuării cu celeritate a actelor indicate în cuprinsul propunerii, în vederea descoperirii întregii activități infracționale și finalizării cercetărilor, în temeiul art.159 raportat C.P.P. la art.155 și C.P.P. cu aplicarea art.143 și C.P.P. art.148 alin.1 lit.f prima C.P.P. instanță a admis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și a dispus prelungirea arestării.
Însă, în ceea ce privește durata prelungirii, prima instanță a apreciat că o durată de 30 zile ar fi excesivă. Organele de urmărire penală și-au justificat propunerea, printre altele, arătând că este necesară anexarea rapoartelor de expertiză dispuse în cauză. Din analiza dosarului de urmărire penală se poate însă constata faptul că în prezenta cauză nu s-a dispus efectuarea niciunei expertize.
De asemenea, organele de urmărire penală au precizat că se impune identificarea și audierea martorilor oculari care au însoțit partea vătămată în timpul incidentului. Se poate observa faptul că, așa cum rezultă din probele existente la dosar, în acea seară partea vătămată a fost însoțit de vărul său și de unchiul său. Or, cele două persoane au fost deja audiate (filele 49-56).
În ceea ce privește celelalte acte procedurale invocate de organele de urmărire penală, prima instanță a considerat că nimic nu împiedică audierea părții vătămate cu celeritate și efectuarea unei adrese către IML T pentru depunerea raportului medico-legal privitor la numitul, cu atât mai mult cu cât de la data incidentului s-a scurs o perioadă de timp de aproximativ 2 luni, motiv pentru care o perioadă de 20 de zile apare ca fiind suficientă pentru a asigura finalizarea cercetărilor și pronunțarea unei soluții în cauză.
Împotriva încheierii penale nr.106/CC pronunțată de Tribunalul Timiș la data de 31.07.2009 în dosarul nr-, a declarat recurs inculpatul, în termen legal, înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data de 10.08.2009.
Recursul nu a fost motivat în scris, ci cu ocazia susținerii orale a acestuia.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că în mod judicios s-a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului în deplină concordanță cu dispozițiile art. 159. precum și art. 5 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, recursurile fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual se constată că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate de actele depuse la dosar și declarațiile martorilor. Pe de altă parte, instanța de recurs reține și că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpat ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia. Totodată, împotriva inculpatului continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul d e procedură penală (acuzele ce planează asupra acestora vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunii, circumstanțele personale ale inculpatului).
În ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi pus în stare de libertate.
Astfel fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b va C.P.P. respinge recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale din 31.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Văzând dispozițiile art. 192 alin. 2.proc.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În. art.385 ind.15 pct.1 lit.b p Cod Penal respinge recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr.106/CC/31.07.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În. art.192 alin.2 p Cod Penal obligă inculpatul la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.08.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR pt. JUDECĂTOR 3: Florin Popescu
G - - - - - aflat în CO
Președinte complet
G -
GREFIER
- -
RED: AN/13.08.09
Dact: 2 exempl/18 August 2009
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Anca Nacu, Florin Popescu
