Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 600/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 600
Ședințapublică de la 09 Octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Căliman Carmen vicePREȘEDINTE: Căliman Carmen
JUDECĂTORI: Căliman Carmen, Ene Ecaterina Pocovnicu Dumitru
- -
-- grefier
***********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău - legal reprezentat de - - procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva deciziei penale nr.164/A/28.03.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, pentru intimatul inculpat a răspuns avocat ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei după care:
La solicitarea instanței, apărătorul ales al intimatului inculpat a învederat că acesta este plecat în Italia la muncă și nu s-a mai întors. Nu are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului.
Procurorul de asemeni a învederat că nu are alte cereri de formulat.
Instanța constată că procedura cu părțile este completă, nefiind formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul având cuvântul a susținut motivele de recurs așa cum au fost arătate și în scris și a pus concluzii de admitere a recursului, casarea deciziei și pe fond condamnarea inculpatului pentru fapta dedusă judecății. Din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată. A solicitat obligarea intimatului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Avocat ales având cuvântul pentru intimatul inculpat a susținut că hotărârea pronunțat de instanța de apel este legală și temeinică, a reținut corect că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată și a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat. Nu a solicita cheltuieli de judecată.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 164/A/28.03.2008 a Tribunalului Bacăus - a dispus în baza art. 379 pct. 1 lit. b pr.penală respingerea ca nefondat a apelului declarat de PARCHETUL de pe lângă JUDECĂTORIA ONEȘTI împotriva nr. 1227/23.10.2006 pronunțata în dosarul nr- al Judecătoriei Onești.
Conform art. 192 al. 3.pr.penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
S-a constatat că inculpatul a avut apărător ales.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut:
Prin sentința penală nr.1227/23.10.2006 a Judecătoriei Onești, pronunțată în dosarul nr-, s-a dispus achitarea inculpatului, în baza art.11 pct.2 lit.a pr.pen. raportat la art.10 lit.c pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art.215/1 al.1 Cod penal.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că:
La data de 24.08.2004, directorul punctului de lucru din O al SC Distribution SRL Sad epus o plângere la poliția municipiului O, reclamând că -, ca fost angajat al firmei, și-a însușit suma de 90.000.000 lei ROL din gestiunea societății (fila 2 dosar de urmărire penală).
În conținutul aceleiași plângeri se menționează că, printr-o declarație autentificată sub nr. 1714/13.08.2004 la Biroul Notarului Public, inculpatul s-a obligat să restituie SC SRL S suma de 90.000.000 lei ROL, reprezentând facturi încasate de el și nepredate societății - a se vedea fila 27 dosar de urmărire penală.
Se impune, aici, precizarea că în cursul lunii septembrie 2004 SC SRL S și-a schimbat denumirea în SC Distribution SRL S, ca efect al fuziunii prin absorbție.
În calitate de agent de vânzări al SC Distribution SRL S - punct de lucru O - lui - îi reveneau următoarele obligații de serviciu: vizitarea clienților cu ruta alocată, vânzarea produselor societății, recuperarea în totalitate a contravalorii facturilor emise și predarea încasărilor în ziua în care acestea au fost efectuate ori cel mai târziu a doua zi, la prima oră (fișa postului aflată la filele 33,34 dosar de urmărire penală).
În dovedirea susținerilor lor, reprezentanții SC Distribution SRL S au depus la dosarul de urmărire penală situația analitică a livrărilor de mărfuri și a încasărilor de la clienți (filele 16-24 dosar).
Cu ocazia audierii sale în data de 02.11.2004 -, director de vânzări al punctului de lucru Oas usținut că în cursul lunii august 2004 s-a constatat, în gestiunea inculpatului o lipsă de aproximativ 90.000.000 lei ROL, valoarea totală a prejudiciului urmând a fi calculată integral de conducerea societății (fila 5 dosar de urmărire penală).
Martora, mama inculpatului, a fost audiată la 23.12.2004, a relatat că la finele lunii august 2004 acesta a părăsit teritoriul țării și că în cursul unei convorbiri telefonice fiul ei și-ar fi recunoscut vina regretând cele întâmplate (fila 26 dosar parchet).
Lansa, administrator al SC SRL O, unul din clienții SC Distribution SRL S declară că a achiziționat mărfuri de la partea civilă prin intermediul agentului de vânzări -. Martora i-ar fi achitat inculpatului suma de - lei, reprezentând contravaloarea facturii fiscale nr. SV X 10 -/02.10.2004, cu această ocazie întocmindu-se chitanța nr. -/29.10.2004 - a se vedea fila 25 dosar de urmărire penală.
și-a menținut declarația și cu ocazia audierii sale în instanța de fond, la termenul de judecată din data de 04.09.2006 - fila 55 dosar.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, însă, că - s-a sustras de la urmărirea penală, din adresa nr. -/26.11.2004 B rezultând că acesta a părăsit teritoriul României la data de 26.08.2004 (fila 39 dosar).
Or, dacă - a ieșit din țară la 26.08.2004 se ridică următoarea întrebare: cum a fost posibil ca inculpatul să încaseze de la suma de 350.992 lei ROL în data de 29.10.2004?
Întrebarea este deplin justificată întrucât la fila 14 dosar de urmărire penală se află situația sumelor însușite de inculpat din gestiunea părții civile, astfel cum rezultă ea din evidențele contabile ale SC SRL Printre facturile fiscale incluse în această situația figurează și factura în valoare de 350.992 lei la care a făcut referire martora.
În faza cercetării judecătorești martorul - a declarat că s-a angajat ca agent de vânzări la punctul de lucru O al părții civile în luna august 2004, ulterior momentului la care s-a constatat lipsa în gestiunea inculpatului. Prin urmare, - nu a făcut altceva decât să relateze instanței ceea ce aflase de la, directorul punctului de lucru O - a se vedea fila 27 dosar instanță.
La rândul său, a susținut că în luna august 2004 demarat o anchetă internă la societate, în finalul căreia a concluzionat că inculpatul nu a predat la casieria angajatorului toate sumele încasate de la diverși agenți economici. Același martor a relatat că în data de 13.08.2004; însoțit pe - la Biroul Notarului Public dar nu a exercitat nici un fel de presiune pentru a-l determina să recunoască însușirea vreunei sume de bani din gestiune societății (filele 37,38 dosar cercetare judecătorească).
Martora a revenit asupra declarației de la fila 27 dosar de urmărire penală, declarație care, susține ea, i-ar fi fost dictată, "cuvânt cu cuvânt" de un lucrător de poliție. Mama inculpatului a relatat că acesta se află la lucru în Italia și că ar fi de acord să achite părții civile suma de 90.000.000 lei ROL doar pentru că a semnat angajamentul din 13.08.2004 și nu pentru că a păgubit societatea (fila 28 dosar instanță).
În vederea aflării adevărului pe parcursul cercetării judecătorești s-a pus în discuție necesitatea efectuării unei expertize tehnice în specialitatea contabilitate, indispensabilă în lămurirea unor aspecte precum stabilirea întinderii prejudiciului și a persoanei direct răspunzătoare de paguba reclamată de SC Distribution SRL
În mod paradoxal, însă, prin adresa aflată la fila 36 dosar cercetare judecătorească societatea sus-menționată a învederat instanței că nu înțelege să solicite efectuarea unei expertize contabile în cauză ( fila 36), aceeași poziție adoptând-o și inculpatul reprezentat de apărător ales, avocat.
Atitudinea lui - este justificată întrucât potrivit dispozițiilor art. 66 al. 1 Cod de procedură penală inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.
Din conținutul documentelor contabile depuse de partea civilă la dosarul de urmărire penală a rezultat existența unor lipsuri în gestiune. Pe de altă parte, însă, din constatarea acestor lipsuri nu se poate trage concluzia că gestionarul a săvârșit infracțiunea de delapidare, deoarece lipsurile în gestiune constituie un efect ce se poate datora unor cauze variate: însușirea de către gestionare a unor bunuri sau valori dar și o neglijență în serviciu sau sustragerea unor bunuri de către altă persoană.
Or, în speță, la data de 26.08.2004, directorul de vânzări al punctului de lucru O al părții civile depune la Poliția mun. Oop lângere împotriva unui fost angajat al firmei, fost director de vânzări, pe nume - care, în asociere cu - ar fi prejudiciat societatea cu suma de 90.000.000 lei ROL.
S-a solicitat a se lua măsurile legale ce se impun față de gestionarul care și-a dat demisia, neavând nici o garanție la SC SRL
Deși nu se precizează numele persoanei față de care se solicită a se efectua cercetări se poate deduce că aceasta este - întrucât inculpatul din prezentul dosar "a avut garanție" la firmă - a se vedea actul de garanție aflat la fila 28 dosar de urmărire penală.
Înscrisul mai-sus invocat, respectiv plângerea din 26.08.2004 nu se regăsește, însă. la dosarul nr. 2536/P/2004 al Parchetul de pe lângă JUDECĂTORIA ONEȘTI, el fiind depus de partea civilă, în xerocopie, alături de mai multe acte, la solicitarea instanței de judecată.
Prin urmare, recunoașterea parțială a inculpatului deși utilă cauzei, nu este suficientă pentru a proba întinderea prejudiciului și nici pentru a demonstra vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii deduse judecății.
Pe cale de consecință și în baza art. 11 pct. 2 lit. a cu referire la art. 10 lit. c Cod de procedură penală a dispus achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 215/1 al. 1 Cod penal.
În baza art. 346 al. 3 Cod de procedură penală au fost respinse pretențiile civile formulate de SC Distribution SRL
Potrivit dispozițiilor art. 192 al. 1 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală a fost obligată aceeași societate comercială să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în prezenta cauză, s-a constatat că inculpatul - a fost reprezentat de apărător ales.
În cauză a fost pronunțată decizia penală nr.210/A/12.04.2007, în calea de atac a apelului, prin care Tribunalul Bacăua admis apelul procurorului și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță, pentru efectuarea unei expertize contabile.
Prin decizia penală nr.399/24.05.2007 a Curții de APEL BACĂU, s-a casat decizia penală amintită și s-a trimis cauza Tribunalului Bacău pentru rejudecarea apelului.
Instanța de apel a dispus efectuarea expertizei contabile necesare lămuririi cauzei sub toate aspectele.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința penală atacată, motivele de apel invocate de procuror și din oficiu, Tribunalul reținut următoarele:
În mod corect prima instanță a reținut că prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată în cauză.
Singurul indiciu că inculpatul și-a însușit banii lipsă din gestiunea societății, este declarația sa autentificată (27 ).
Or, aceasta este o declarație extrajudiciară și nu poate constitui un mijloc de probă în procesul penal prezent, cu valoarea unei declarații de inculpat. Chiar acceptând valoarea sa probatorie, instanța reține că, singură, nu poate constitui temei de stabilire a vinovăției inculpatului.
De altfel, de la începutul anchetei, procurorul nu a putut stabili în ce modalitate și-ar fi însușit inculpatul banii, dispunându-se soluția de neîncepere a urmăririi penale pentru infracțiuni ce ar fi putut constitui mijloace concrete de apropriere a plăților încasate.
Întregul dosar a fost construit pe susținerile părților vătămate, susțineri ce nu s-au confirmat prin nici o probă obiectivă și cu privire la care expertul contabil nu a putut stabili, pe baza actelor contabile existența acuzațiile aduse inculpatului, respectiv că aceste sume de bani au fost încasate de acesta și nu i-a depus la casieria societății.
Împotriva deciziei penale mai sus menționată a declarat recurs în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău pentru netemeinicie, invocând greșita achitare a inculpatului, în pofida unor probe certe de vinovăție.
Analizând decizia penală recurată atât sub aspectul motivelor de recurs invocate dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept existente, conform art. 385/9 alin. 3 comb. cu art. 385/6 alin.1 pr. pen. Curtea constată că recursul declarat este nefondat întrucât, cu excepția declarației de recunoaștere a faptei și a vinovăției, depoziție dată de inculpat în cursul urmăririi penale, nicio o altă probă administrată pe parcursul cercetărilor penale nu confirmă vinovăția inculpatului în comiterea faptei.
În vederea aflării adevărului, instanța de judecată este obligată, potrivit art. 62 pr. pen. să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe, aprecierea fiecărei probe făcându-se conform art. 63 din același cod, în urma examinării tuturor probelor administrate.
Cum din conținutul întregului material probator administrat în cauză, există contradicții care creează dubii privind situația de fapt cu care a fost sesizată instanța de fond, iar în afara declarației dată de inculpat nu există nicio probă din care să rezulte participarea inculpatului la săvârșirea infracțiunii, neîndoielnic instanțele de judecată prin achitarea inculpatului au răspuns exigențelor art. 62 pr. pen. și au făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 63 pen.
Pe de altă parte, potrivit art. 5/2 pr. pen. care consacră prezumția de nevinovăție, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă. În cazul în care probele referitoare la vinovăție nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoială cu privire la vinovăția inculpatului, situație ce se regăsește și în cauza pendinte, se aplică regula in dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea inculpatului, iar pe baza acesteia, soluția ce se impune și în cauza de față este achitarea inculpatului.
Atât prima instanță cât și cea de apel au făcut o analiză amănunțită a tuturor probelor administrate pe parcursul cercetărilor și în urma acesteia a concluzionat întemeiat că îndoiala este,echivalentă cu o probă pozitivă de nevinovăție și deci inculpatul trebuie achitat.
Este adevărat că analiza documentației contabile relevă lipsuri în gestiunea societății, însă aceste lipsuri se pot datora unor multiple cauze, inclusiv de neglijență sau de sustragere de bunuri de către o persoană care poate fi alta decât inculpatul. Această îndoială a avut - o chiar și petentul care inițial a formulat plângere penală împotriva unui alt angajat al firmei, pentru ca ulterior să remită pretenții și împotriva intimatului inculpat.
Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea instanței de apel este legală și temeinică, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b pr. pen. va respinge ca nefundat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva susmenționatei decizii penale.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.3 pr. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 385/15 pct.1 lit. b cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva deciziei penale nr. 164/A din data de 28.03.2008, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr-.
Constată că intimatul inculpat a fost asistat de apărător ales.
În baza art. 192 alin. 3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.10.2008
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Căliman Carmen, Ene Ecaterina Pocovnicu Dumitru
- - - -
- -
GREFIER,
-
Red.
Red. S/
Red. CC/22.10.2008
Tehnored. G/ 23.10.2008/ 2 ex
Președinte:Căliman CarmenJudecători:Căliman Carmen, Ene Ecaterina Pocovnicu Dumitru