Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Decizia 88/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 88

Ședința publică din data de 2.10.2009

PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu

JUDECĂTOR 2: Ion Stelian

GREFIER - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA și inculpații - HG, fiica lui și, ns. la 17.09.1979, -, fiica lui și, ns. la data de 11.05.1954, ambele aflate în Penitenciarul, județul P, -, fiul lui și, ns. la 20.08.1972 și, fiul lui - și -, ns. la 15.06.1977, ambii aflați în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva sentinței penale nr. 458 din 14.10.2008, pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA, prin care inculpații au fost condamnați astfel:

1. Inculpata -, după cum urmează:

În baza art. 12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 lit.a și art. 41 alin. 2 la pedeapsa de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a ( cu excepția dreptului de a alege în alegerile parlamentare),b și e;

În baza art. 13 alin. 1,2,3, teza a-II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 lit.a și art. 41 alin.2 la pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a (cu excepția dreptului de a alege în alegerile parlamentare), b și e

În baza art. 33 lit.a rap. la art. 34 lit.b s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea aceea de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a (cu excepția dreptului de a alege în alegerile parlamentare) b și e

2.- Inculpata - -, după cum urmează:

În baza art. 12 alin.1, 2 lit. a, din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 lit.b și art. 41 alin.2 la pedeapsa de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a (cu excepția dreptului de a alege în alegerile parlamentare), b și e p;

În baza art. 13 alin.1,2 și 3 teza a -II- a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 lit.b și art. 41 alin.2, la pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a ( cu excepția dreptului de a alege), b și e

În baza art. 33 lit. rap. la art. 34 lit.b s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, aceea de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.a ( cu excepția dreptului de a alege în alegerile parlamentare), b și e

3.- Inculpatul -, după cum urmează:

În baza art. 12 alin.1 și 2 lit.a, din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 37 lit.b și art. 41 alin.2 la pedeapsa de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a (cu excepția dreptului de a alege ), b și e:

În baza art. 13 alin. 1,2 și 3 teza a -II -a, din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 37 lit.b și art. 41 alin.2 la pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a ( cu excepția dreptului de a alege în alegerile parlamentare), b și

În baza art. 33 lit.a rap. la art. 34 lit.b, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea aceea de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a ( cu excepția dreptului de a alege în alegerile parlamentare), b și e

În baza art. 13 alin.1 și 3, teza a - I - a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 37 lit.a a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a (cu excepția dreptului de a alege în alegerile parlamentare), b și e

S-a aplicat pentru toți inculpații disp. art. 71 și 64 lit. a (cu excepția dreptului de a alege în alegerile parlamentare), b și e

În baza art. 350 pr.penală s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților, - și - iar în baza art. 88 s-a computat din pedepsele aplicate acestora perioada reținerii și arestării preventive de la 04.09.2007 la zi.

În baza art. 118 lit. e s-a confiscat de la inculpatul suma de 500 lei, obținută ca urmare a tranzacției dintre acesta și inculpata.

S-a admis în parte acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și au fost obligați inculpații, - și în solidar la despăgubiri civile, după cum urmează:

- 2.000 de euro la cursul oficial de schimb din ziua achitării către partea vătămată reprezentând daune materiale (1.000 euro) și daune morale (1.000 euro);

- 5.000 lei reprezentând daune morale către partea vătămată;

- 8.500 lei din care 4.500 lei daune materiale și 4.000 lei daune morale către partea vătămată;

- 8.000 lei din care 4.000 lei daune materiale și 4.000 lei daune morale către partea vătămată.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanții - inculpați și, aflate în stare de arest, personal și asistate de avocat, apărător ales din Baroul Prahova, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător ales din același barou, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova, lipsă fiind intimații - părți vătămate, intimații - reprezentanți legali ai părții vătămate -, intimatul - curator al părții vătămate - și autoritatea tutelară Primăria com. Vadu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se învederează instanței că s-a depus la dosar copie de pe dispozitivul încheierii nr. 1391 din 22.07.2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr- prin care s-a respins cererea de strămutare a cauzei la o altă instanță, formulată de inculpata.

Instanța dispune rectificarea încheierilor anterioare din cauza de față, în sensul că, împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel și Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA precum și inculpatul - acesta fiind arestat în altă cauză.

La solicitarea instanței inculpatul, precizează că la instanța de fond, respectiv TRIBUNALUL PRAHOVA, a fost judecat în stare de libertate, iar la judecarea în fond a cauzei precum și la pronunțare a fost lipsă deoarece între timp a fost arestat în altă cauză așa cum rezultă din dovezile aflate la dosar.

Curtea, pune în discuția părților cererea de repunere în termenul de apel formulată de inculpatul, aflată la fila 159 dosar nr- al Curții de APEL PLOIEȘTI și acordă cuvântul.

Avocat, având cuvântul pentru inculpatul, solicită instanței admiterea cererii formulate de acesta privind repunerea sa în termenul de apel, având în vedere că la data de 22.07.2008 acesta se afla în stare de arest, fiind arestat în altă cauză iar la data de 14.10.2009 când s-a pronunțat sentința atacată comunicarea hotărârii s-a făcut la domiciliul inculpatului deși acesta era în stare de reținere.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul arată că, într-adevăr inculpatul, era arestat în altă cauză iar la data pronunțării sentinței atacate acesta era încarcerat și nu a fost legal citat.

Consideră că cererea de repunere în termenul de apel este admisibilă.

Curtea, având în vedere cererea de repunere în termenul de apel formulată de inculpatul, apreciază că este întemeiată și urmează a fi admisă iar în baza art. 364 pr.penală dispune repunerea acestuia în termenul de apel.

Avocat, având cuvântul pentru inculpata, arată că la dosar există o cerere prin care s-a solicitat restituirea bunurilor care i-au fost ridicate de organele de urmărire penală și precizează că potrivit art. 109 al.5 pr.penală această cerere poate fi formulată și înainte de rămânerea definitivă a hotărârii.

- arată că, nici la urmărirea penală și nici la instanța de fond nu s-a dispus confiscarea acestor bunuri care i-au fost reținute printre care și bijuterii care însă nu au fost evaluate, cântărite și există pericolul ca acestea să se piardă.

Precizează că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Avocat, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Avocat, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Reprezentantul parchetului având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat apreciind cauza în stare de judecată.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul arată că hotărârea pronunțată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, pentru greșita reținere a recidivei postcondamnatorii prevăzută de art. 37 lit.a în sarcina inculpatei; omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la menținerea ori revocarea beneficiului liberării condiționate cu privire la pedeapsa anterioară aplicată inculpatului care constituia prim termen al recidivei postcondamnatorii reținută în sarcina acestuia și omisiunea instanței de a se pronunța asupra măsurii sechestrului asigurator.

Reținerea greșită a recidivei postcondamnatorii în loc de recidiva postexecutorie are consecințe în privința restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară - ce constituie prim termen al recidivei, întrucât reținând că această ultimă condamnare constituie recidivă postcondamnatorie, instanța de fond trebuia să se pronunțe fie în sensul menținerii liberării condiționate pentru restul rămas neexecutat de 649 zile, fie în sensul revocării acestui rest.

Referitor la cel de al doilea motiv de apel arată că instanța de fond trebuia să se pronunțe asupra menținerii liberării condiționate sau a revocării acesteia.

În cauză, întrucât inculpatul este condamnat de către instanță pentru săvârșirea unei infracțiuni de trafic de persoane, după condamnarea sa anterioară prin hotărâre definitivă pentru săvârșirea unei infracțiune de tâlhărie, menținerea liberării condiționate din executarea acestei pedepse nu este justificată, în raport cu gravitatea infracțiunii de trafic de persoane și se impune revocarea liberării condiționate potrivit art. 61 alin.1 teza a-II-a

Cât privește cel de al treilea motiv de apel arată că instanța de fond trebuia să constate că măsurile asiguratorii luate față de aceste bunuri și bani în cursul urmăririi penale privesc reparațiile civile și se impunea să mențină aceste măsuri.

În privința confiscării telefoanelor mobile folosite de inculpați la comiterea faptei, măsura solicitată de procuror era justificată și se impunea a se dispune confiscarea specială în condițiile prev.de art. 19 alin.1 din Legea nr. 678/2001 coroborate cu cele ale art. 118 lit.b

Precizează că, înțelege să completeze motivele de apel aflate și în scris la dosar și pentru inculpatul.

Apreciază că sub acest aspect, hotărârea pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA este nelegală și netemeinică, cauza fiind soluționată cu lipsă de procedură cu inculpatul, care era arestat în altă cauză iar prezența sa era obligatorie.

Față de toate acestea solicită admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare urmând a se menține totodată starea de arest a inculpaților, întrucât sunt îndeplinite disp.art. 143, 148 lit.f pr.penală.

Avocat, având cuvântul pentru inculpatul, solicită instanței admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Precizează că, inculpatul, este arestat în altă cauză și execută o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, hotărârea fiind rămasă definitivă.

Avocat, având cuvântul pentru inculpatele și, solicită instanței admiterea apelurilor declarate, desfiintarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la TRIBUNALUL PRAHOVA întrucât, într-adevăr cauza s-a soluționat în primă instanță cu lipsă de procedură cu inculpatul.

- depune la dosar concluzii scrise.

Avocat, având cuvântul pentru inculpatul, arată că este de acord cu concluziile formulate de reprezentantul parchetului și solicită admiterea apelurilor, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la TRIBUNALUL PRAHOVA, întrucât cauza s-a soluționat în primă instanță cu lipsă de procedură.

Consideră că hotărârea atacată este lovită de nulitate absolută, prev. de art. 197 pr.penală, asistența juridică fiind obligatorie.

Cu privire la menținerea stării de arest a inculpatului, solicită instanței a nu se mai dispune menținerea acestei măsuri, întrucât temeiurile inițiale s-au schimbat, materialul probator a fost administrat în cauză, iar autor al infracțiunii de trafic de persoane și minori este o altă persoană.

- depune la dosar concluzii scrise.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul pune concluzii de admiterea apelurilor declarate de inculpați, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la TRIBUNALUL PRAHOVA.

Inculaptul, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.

Inculpata, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său ales.

Inculpata, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său ales.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său ales.

CURTEA,

Asupra apelurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 458 din data de 14.10.2009, pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA - Secția Penală, în dosarul nr-, s-a dispus condamnarea inculpaților:

- - - zisă fiica lui și, ns.la data de 11.05.1964 în mun. P, cu același domiciliu,-,.38,.D,.47, studii 10 clase, recidivistă, deținută în Penitenciarul, județul P, la pedeapsa de 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.a ( cu eccepția dreptului de a alege ) b și e - pentru infracțiunea de trafic de persoane prev.de art. 12 al.1 și 2 lit. din Legea nr. 678/2001 cu aplic.art. 37 lit. și art. 41 al.2; la pedeapsa de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.a ( cu excepția dreptului de a alege ), b și e, pentru infracțiunea de trafic de persoane prev.de art. 13 al.1, 2 și 3 teza a-II-a din Legea nr. 678/2001 cu aplic.art. 37 lit. și art. 41 al. 2

Conform art. 33 lit.a și art. 34 lit.b, i s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit. a ( cu excepția dreptului de a alege ) și e

- - HG, fiica lui și, ns.la data de 17.09.1979, în mun. P, cu același domiciliu,-,.38,.D,.46, județul P, în prezent deținută în Penitenciarul, județul P, studii 9 clase, fără ocupație, recidivistă, la pedeapsa de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.a ( cu excepția dreptului de a alege ), b și e, pentru infracțiunea de trafic de persoane prev.de art. 12 alin.1, 2 lit.a din Legea nr. 678/2001 cu aplic.art. 37 lit.b și art. 41 al.2 și respectiv la pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.a ( cu excepția dreptului de a alege ), b și e

În baza art. 33 lit.a rap.la art. 34 lit.b, i s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a ( cu excepția dreptului de a alege ), b și e

- -, zis fiul lui și, ns.la data de 20.08.1972 în mun. P, cu același domiciliu,-,.38,.D,.46, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, studii 9 clase, fără ocupație, recidivist, la pedeapsa de 6 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.a ( cu excepția dreptului de a alege ), b și e, pentru infracțiunea de trafic de persoane și la pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.a ( cu excepția dreptului de a alege ), b și e, pentru aceeași infracțiune prev.de art. 13 al.1,2 și 3 teza a-II-a din Legea nr. 678/2001.

Conform art. 33 lit.a rap.la art. 34 lit.b, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.a ( cu excepția dreptului de a alege ) b și e

-, fiul lui - și -, ns.la data de 15.06.1977, în or.M, cu același domiciliu,-, județul P, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul D, fiind arestat în altă cauză, recidivist, fără ocupație, la pedeapsa de 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.a ( cu excepția dreptului de a alege ), b și e

În baza art. 71 li s-a interzis inculpaților exercițiul drepturilor prev.de art. 64 lit.a ( cu excepția dreptului de a alege ) b și e, din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepselor.

Conform art. 350 pr.penală a fost menținută arestarea preventivă a inculpaților, și, iar conform art. 88, s-a computat din pedepse perioada reținerii și arestării preventive a acestora de la 4.09.2007 la zi.

În baza art. 118 lit.e s-a dispus confiscarea de la inculpatul a sumei de 500 lei, beneficiu rezultat din urma comiterii infracțiunii.

În latură civilă, inculpații, și au fost obligați în solidar la plata de despăgubiri civile astfel:

- 2.000 euro la cursul oficial de schimb din ziua achitării sumei către partea vătămată cu titlu de daune morale și 1.000 euro daune materiale;

- 5.000 lei daune morale către partea vătămată ;

- 8.500 lei din 4.500 lei daune materiale și 4.000 lei daune morale către partea vătămată;

- 8.000 lei din care 4.000 lei daune materiale și 4.000 lei daune morale către partea vătămată;

Inculpații au fost obligați la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța o atare hotărâre instanța de fond a reținut pe baza probatoriilor administrate în cauză, în esență, pe situația de fapt că începând cu luna ianuarie 2007 inculpații, și ( mamă și respectiv copii acesteia ), au recrutat prin înșelăciune un număr de cinci părți vătămate din care două minore, iar o altă victimă fiind handicapată psihic, după care prin amenințări și violențe le-a obligat la practicarea prostituției, acestea întreținând raporturi sexuale cu diferiți clienți în schimbul unor sume de bani care erau însușiți de către inculpați precum și de către inculpatul.

Acesta din urmă a traficat-o pe minora - în vârstă de 15 ani, inculpatei în schimbul sumei de 500 lei.

S-a stabilit că părțile vătămate recrutate erau obligate prin constrângere fizică și uneori morală să întrețină relații sexuale cu diverși bărbați în apartamentul inculpatei, iar sumele încasate reveneau în totalitate inculpaților.

Părțile vătămate erau supravegheate permanent de cătrre inculpați și amenințate să execute dispozițiile acestora.

În cazul nerespectării conduitei impuse de inculpați, s-au în cazul încercării de a părăsi apartamentul fără încuviințarea unuia dintre inculpați, se luau măsuri dure față de partea vătămată care ar fi încercat acest lucru.

Au declarat apel în termen legal, împotriva acestei hotărâri Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA și inculpații.

În motivarea apelului Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA susține că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

1.- Greșita reținere a stării de recidivă postcondamnatorii prevăzută de disp.art. 37 lit.a în sarcina inculpatei.

Din cazierul judiciar al inculpatei aflat la fila 124 din volumul II dosarul de urmărire penală rezultă că, ultima pedeapsă de 5 ani închisoare a fost aplicată inculpatei prin sentința penală nr. 267 din 29.01.2002 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 943 din 3.07.2002 a Curții de APEL PLOIEȘTI.

Pedeapsa a fost executată în perioada 22.11.2001 - 9.08.2005, inculpata fiind liberată condiționat cu un rest neexecutat de 649 zile.

În ipoteza în care inculpata ar fi executat integral pedeapsa s-ar fi libertat la data de 21.05.2007.

Întrucât, infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea acesteia în cauza de față au fost săvârșite în formă continuată începînd cu luna ianuarie 2007 și până la 4.09.2007, această condamnare nu poate constitui prim termen al recidivei postcondamnatorii prev. de art. 37 lit.a ci al recidivei postexecutorii reglementată de art. 37 lit.b

2. - Omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la menținerea ori revocarea beneficiului liberării condiționate cu privire la pedeapsa anterioară aplicată inculpatului, care constituia prim termen al recidivei postcondamnatorii reținută în sarcina acestuia.

Se arată că din fișa de cazier judiciar rezultă că primul termen al recidivei îl constituie pedeapsa de 6 ani închisoare dintr-o condamnare anterioară, inculpatul fiind arestat la 9.08.2002 și liberat condiționat la 18.07.2006, cu un rest neexecutat de 751 zile închisoare.

Potrivit art. 61, dacă în intervalul de timp de la liberare și până la îndeplinirea duratei pedepsei se comite din nou o infracțiune, instanța ținând seama de gravitatea acesteia poate dispune fie menținerea liberării condiționate fie revocarea.

Prin urmare, instanța de judecată trebuia să se pronunțe asupra menținerii liberării condiționate sau a revocării acesteia.

3. - Omisiunea instanței de a se pronunța asupra măsurii sechestrului asigurător.

Prin actul de sesizare al instanței s-a solicitat de către procuror în baza art. 19 al.1 din Legea nr. 678/2001 coroborat cu art. 118 confiscarea sumelor de bani și a bunurilor față de care s-a dispus măsura sechestrului asigurător în cursul urmăririi penale precum și a unor telefoane mobile folosite de inculpați la comiterea infracțiunilor.

Prin hotărârea primei instanțe nu s-a pronunțat asupra acestei măsuri.

S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțate de instanța de fond și înlăturarea acestor nelegalități.

În ceea ce privește apelurile declarate de inculpații, și, apărătorii acestora au solicitat a se constata că hotărârea primei instanțe este lovită de nulitate absolută deoarece la pronunțarea acesteia a fost lipsă de procedură cu inculpatul, întrucât acesta se afla arestat într-o altă cauză și ca atare este necesară repunerea în termenul de apel al inculpatului, desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Cu ocazia rejudecării cauzei urmează să susțină criticile invocate în calea de apel pe care nu înțelege să le dezvolte pe larg în această situație.

Curtea, verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului dosarului cauzei, în raport de criticile invocate și a cererilor formulate de apelanți, potrivit art. 378 pr.penală și examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 371 al.2 pr.penală, constată că apelurile declarate sunt fondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Hotărârea primei instanțe a fost pronunțată la data de 14.10.2008 și din considerentele încheierii rezultă că inculpatul a lipsit de la judecată și pentru care a răspuns din oficiu avocat din cadrul Baroului ( fila 25 verso - dosar instanță de fond ).

Potrivit art. 291 al.1 pr.penală judecata poate avea loc numai dacă părțile sunt legal citate și procedura este îndeplinită.

Din relațiile primite de la Penitenciarul Mărgineni cu adresa nr. 24823 din 27.03.2009 ( fila 191 dosar curtea de apel ) rezultă că inculpatul a fost încarcerat la data de 22.07.2008 în baza mandatului de executare nr. 117/2008 emis de Judecătoria Mizil.

Cum la soluționarea cauzei la termenul din 7.10.2008 inculpatul a lipsit de la judecată fiind așadar arestat în altă cauză ( pronunțarea a fost amânată pentru termenul din 14.10.2008 ), rezultă că au fost încălcate dispozițiile legale care reglementează desfășurarea procesului penal, hotărârea fiind lovită de nulitate absolută potrivit art. 197 al.2 pr.penală, nulitate care nu poate fi înlăturată în niciun mod, ea poate fi invocată în orice stare a procesului și se poate lua în considerare chiar din oficiu.

Pentru aceste considerente Curtea a dispus repunerea în termenul legal de declarare a apelului de către inculpatul, cererea acestuia fiind formulată la data de 4.03.2009 ( fila 159 - dosar curte de apel ), fiind întrunite cerințele prev.de art. 364 al.1 pr.penală.

Pentru considerentele arătate mai sus, se impune admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL PRAHOVA și de către inculpații, și și drept consecință în baza art. 379 pct.2 lit.b pr.penală, teza a-II- se va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță respectiv, TRIBUNALUL PRAHOVA.

La rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată se va proceda la soluționarea acesteia cu citarea legală a tuturor inculpaților inclusiv a inculpatului care se află arestat într-o altă cauză și vor fi avute în vedere toate criticile invocate de către apelanți.

Întrucât, inculpații, și sunt arestați preventive în cauza de față instanța urmează a menține această măsură, în conformitate cu disp. art. 350 pr.penală luându-se act că apelantul inculpat este arestat într-o altă cauză penală.

Se va dispune plata sumei de 300 lei onorariu apărător din oficiu pentru inculpatul, din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL PRAHOVA și inculpații - HG, fiica lui și, ns. la 17.09.1979, -, fiica lui și, ns. la data de 11.05.1954, ambele aflate în Penitenciarul, județul P, -, fiul lui și, ns. la 20.08.1972 și, fiul lui - și -, ns. la 15.06.1977, ambii aflați în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva sentinței penale nr. 458 din 14.10.2008, pronunțată de TRIBUNALUL PRAHOVA și în consecință:

Desființează sentința penală mai sus menționată și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță, potrivit considerentelor deciziei.

Menține starea de arest a inculpaților, și.

Constată că inculpatul, este arestat în altă cauză.

Dispune plata sumei de 300 lei onorariu apărător din oficiu pentru inculpatul, din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, iar pentru inculpații - arestați de la comunicare, în ceea ce privește măsura arestării preventive.

Pronunțată în ședință publică azi, 2.10.2009.

Președinte, Judecător,

Grefier,

Red.

Tehnored.

12 ex./15.10.2009

dos. fond nr- TRIBUNALUL PRAHOVA

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Președinte:Vasile Mărăcineanu
Judecători:Vasile Mărăcineanu, Ion Stelian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Decizia 88/2009. Curtea de Apel Ploiesti