Furtul (art.208 cod penal). Decizia 627/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 627
Ședința publică din data de 2.10.2009
PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu
JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Ștefan Fieraru Ion Stelian
- -
GREFIER - - -
Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpatele, fiica lui G și, ns. la data de 2.08.1983 și, fiica lui și, ns. la data de 31.07.1979, ambele deținute în Penitenciarul, împotriva deciziei penale nr. 122 din data de 25.05.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova și a sentinței penale nr. 523 din data de 16.03.2009, pronunțată de Judecătoria Ploiești, prin care inculpatele au fost condamnate la pedepsele de 5 ani închisoare ( pentru inculpata ) și respectiv 6 ani și 6 luni închisoare ( pentru inculpata ) pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 al.1 - art. 209 al.1 lit. a,e,g, cu aplic. art. 41 al.2 și art. 37 lit.a
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentele - inculpate și, aflate în stare de arest, personal și asistate de avocat, apărător desemnat din oficiu din Baroul Prahova, lipsă fiind intimata - parte civilă SC SRL P și intimatele - părți vătămate SC SRL B - Centrul Băneasa, SC România - Centrul Băneasa și SC Internațional
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenta - inculpată, având cuvântul personal precizează că recursul declarat vizează doar latura penală însă la acest termen de judecată înțelege să-și retragă recursul formulat.
Recurenta - inculpată, având cuvântul personal precizează că recursul declarat vizează doar latura penală însă la acest termen de judecată înțelege să-și retragă recursul formulat.
Avocat, având cuvântul pentru inculpate, solicită instanței a se lua act de declarația acestora, în sensul că înțeleg să-și retragă cererile de recurs formulate.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pune concluzii în sensul de a se lua act de declarațiile inculpatelor precum că înțeleg să-și retragă cererile de recurs formulate.
Inculpata, având ultimul cuvânt solicită instanței a se lua act de declarația sa în sensul că înțelege să-și retragă cererea de recurs formulată.
Inculpata, având ultimul cuvânt solicită instanței a se lua act de declarația sa în sensul că înțelege să-și retragă cererea de recurs formulată.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.523/16.03.2009, Judecătoria Pad ispus condamnarea inculpatei, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g pen. cu aplic. art. 41 al.2 și art. 37 lit.a Cod Penal, faptă din perioada 09-11.12.2008, la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 83.Cod Penal, s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 252/10.04.2008 a Judecătoriei Sector 6 B, definitivă prin neapelare, pedeapsă ce a fost alăturată celei aplicate prin prezenta hotărâre, inculpata urmând să execute pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.
S-a făcut aplic. art. 71 și 64 lit. a și b Cod Penal, cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a
Cod PenalÎn baza art. 88.Cod Penal s-a dedus din pedeapsa aplicată prin prezenta, perioada reținerii și a arestării preventive de la 12.12.2008 la zi.
În baza art. 350.p Cod Penal a fost menținută arestarea preventivă a inculpatei.
Prin aceeași sentință s-a dispus condamnarea inculpatei, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. a, e, g pen. cu aplic. art. 41 al.2 și art. 37 lit.a Cod Penal, faptă din perioada 09-11.12.2008, la pedeapsa de 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 83.Cod Penal, s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 295/03.04.2007 a Judecătoriei Sector 6 B, definitivă prin neapelare, pedeapsă ce a fost alăturată celei aplicate prin prezenta hotărâre, inculpata urmând să execute pedeapsa de 6 (șase) ani și 6 (șase) luni închisoare.
S-a făcut aplic. art. 71 și 64 lit. a și b Cod Penal, cu excepția dreptului de a alege în alegerile legislative, prev. de art. 64 al.1 lit. a
Cod PenalÎn baza art. 88.s Cod Penal- dedus din pedeapsa aplicată prin prezenta, perioada reținerii și a arestării preventive de la 12.12.2008 la zi.
În baza art. 350.p Cod Penal a fost menținută arestarea preventivă a inculpatei.
S-a luat act că părțile vătămate B - Centrul Băneasa, România - Centrul Băneasa, ambele cu sediul în B, com. Băneasa și Internațional B cu sediul în B, Șos. B - P, nr. 5. nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 14, 15, 346. pr. pen. rap. la art. 998-999 și 1003. civ. a fost admisă acțiunea civilă a părții civile P, cu sediul în P, str.--25, jud. P și au fost obligate inculpatele în solidar, la plata sumei de 5.509,68 RON, despăgubiri civile, respectiv c/val. prejudiciului creat și nerecuperat.
În baza art. 118 lit. b Cod Penal, s-a dispus confiscarea de la inculpate a două genți de damă, una de culoare albastră și una de culoare neagră, căptușite pe interior cu folie de aluminiu, folosite de acestea la săvârșirea faptelor, identificate prin dovada seria H nr. -, aflată la fila 92
În baza art. 191 al. 1 și 2.pr.pen. inculpatele au fost obligate la plata sumei de 800 RON, cheltuieli judiciare către stat, câte 400 RON fiecare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în perioada 9-11.12.2008 în realizarea aceleiași rezoluții infracționale în diferite forme de participare inculpatele, singure sau împreună cu învinuitul s-au deplasat în municipiul B și P de unde au sustras din incinta Complexului Comercial Băneasa și P produse cosmetice, electronice și îmbrăcăminte sport în valoare 9.040 lei, prejudiciu parțial recuperat.
A mai reținut instanța de fond că, cu prilejul efectuării perchezițiilor corporale asupra inculpatelor, s-au găsit două genți căptușite cu folie de aluminiu și despre care inculpatele au declarat că le-au procurat de la o persoană necunoscută din B cu scopul de a le folosi la comiterea de furturi din magazine, deoarece nu puteau fi depistate de sistemele de alarmare ale respectivelor magazine.
Situația de fapt, a fost astfel reținută pe baza declarațiilor celor două inculpate, a plașelor foto de recunoaștere, a CD-ului cu imagini SC SRL și SC B și a declarațiilor martorilor, și a declarațiilor părților vătămate.
Impotriva sentinței pronunțate de instanța de fond au declarat apel inculpatele și -, susținând că pedepsele ce le-au fost aplicate de instanța de fond sunt prea mari în raport cu faptele comise, cât și pentru faptul că au recunoscut săvârșirea faptelor penale și că au câte un copil minor în întreținere.
Prin decizia penală nr. 122 din data de 25.05.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpatele și .
Prin aceeași decizie s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatelor și s-a dedus perioadele reținerii și arestării preventive a acestora de la 12.12.2008 la zi.
Luând în examinare sentința atacată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 371 al.2. dar C.P.P. în limitele art. 372 din același cod, tribunalul a constatat că apelurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
-și rolul activ instanța de fond a administrat în totalitate probele necesare și utile soluționării cauzei complet analizate, reținând situații de fapt confirmate de ansamblul probator administrat în cauză.
Astfel, au fost avute în vedere: rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești nr. 11211/P/2008, procesul verbal de sesizare; planșele foto realizate de organul de cercetare penală în număr de 24 planșe, CD-uri ce conțin imagini din magazinul SRL și SC B, procesul verbal încheiat în urma percheziției făcute, fișele de cazier judiciar ale inculpatelor, procesele verbale de conducere în teren a inculpatelor și plansele foto însoțitoare, declarațiile părților vătămate, și.
Din probatoriul administrat, care se coroborează cu declarațiile celor două inculpate care au recunoscut comiterea faptelor pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea lor în judecată rezultă că apelantele - inculpate au comis cu intenție faptele penale de furt calificat reținute în sarcina lor, respectiv cele prevăzute de art. 208 - 209 al.1. lit.a,e,g cu aplicarea art. 41 al.2 și art. 37 lit.a
Prin apelurile declarate inculpatele au criticat sentința de condamnare sub aspectul individualizării pedepselor ce le-au fost aplicate, arătând că acestea sunt prea aspre.
Această critică nu a fost primită de tribunal deoarece pedepsele ce le-au fost aplicate de 3 ani și 6 luni închisoare, sunt orientate spre minimul special prevăzut de lege în cazul infracțiunii de furt calificat.
Pentru aceste prime considerente apelurile sunt nefondate.
Apelurile sunt nefondate și pentru un alt considerent și anume:
Au susținut apelantele că au recunoscut săvârșirea faptelor de furt și că astfel trebuia să beneficieze de disp. art. 74
Potrivit disp. art. 74 lit.c, atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din comportarea sinceră în cursul procesului penal poate constitui circumstanță atenuantă, însă condițiile în care cele două inculpate au recunoscut faptele nu pot fi primite ca împrejurări ce pot constitui circumstanțe atenuante deoarece acestea nu puteau avea un alt comportament câtă vreme la percheziția efectuată, asupra lor au fost găsite două genți căptușite cu aluminiu pe care inculpatele le foloseau pentru a reuși să părăsească magazinele din care sustrageau bunuri materiale fără a fi depistate de sistemele de alarmă cu care erau echipate respectivele magazine.
De asemenea inculpatele nu puteau să nu recunoască comiterea faptelor de furt, deoarece la percheziția făcută în autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare - cu care acestea se deplasau, pe bancheta din spate, a fost găsită o cameră video marca Samsung, având aplicată pe ea eticheta și care anterior fusese reclamată ca furată.
In ceea ce privește pedepsele aplicate apelantelor-inculpate, tribunalul a constatat că la aplicarea acestora instanța de fond a avut în vedere disp.art. 52 privind pedeapsa și scopul acesteia și ale art.72 în sensul că la stabilirea pedepselor de câte 3 ani și 6 luni închisoare ce le-au fost aplicate, instanța de fond a ținut seama de dispozițiile părții generale ale codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoanele inculpatelor și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din fișele de cazier judiciar ale celor două inculpate rezultă că acestea au mai comis fapte penale de același gen, fiind recidiviste postcondamnatorii și că în prezenta cauză au comis mai multe acte materiale de furt calificat, dovedind astfel perseverență infracțională.
Raportat la aceste considerente, tribunalul a apreciat că instanța de fond a avut în vedere disp. art. 52 si 72, pedepsele aplicate fiind corect individualizate și de asemenea și modalitatea de executare a pedepselor aplicate celor două inculpate fiind corect stabilită.
Concluzionând, tribunalul în baza disp. art.379 al.1 pct.1 lit. C.P.P. a respins apelurile, ca nefondate.
In temeiul disp. art. 350 al.1. C.P.P. a menținut măsura arestării preventive a inculpatelor, iar în baza disp. art.88 a dedus din pedeapsă perioadele de reținere și de arestare preventivă a acestora de la 12.12.2008 la zi.
Împotriva acestor hotărâri au declarat recurs, în termen legal, inculpatele și, aflate în stare de arest.
La termenul de judecată din data de 2 octombrie 2009, inculpatele și, fiind prezente personal și asistate de apărător desemnat din oficiu, au declarat că înțeleg să-și retragă cererile de recurs formulate.
Potrivit art. 385/4 rap. la art. 369 pr.penală, în cursul procesului, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage calea de atac exercitată.
Ca atare, în raport de textul de lege citat și de declarația inculpatelor, Curtea, urmează să ia act de retragerea recursurilor și să dispună obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursurilor declarate de inculpatele, fiica lui G și, ns. la data de 2.08.1983 și, fiica lui și, ns. la data de 31.07.1979, ambele deținute în Penitenciarul, împotriva deciziei penale nr. 122 din data de 25.05.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă recurentele la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de câte 200 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2.10.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Vasile Mărăcineanu, Ștefan Fieraru Ion Stelian
Grefier,
Red.
Tehnored.
6 ex./16.10.2009
nr- Judecătoria Ploiești
nr- Tribunalul Prahova
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Vasile MărăcineanuJudecători:Vasile Mărăcineanu, Ștefan Fieraru Ion Stelian