Vătămarea corporală (art. 181 cod penal). Decizia 15/2008. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - Art. 181 Cod penal -
OMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
DECIZIA Nr. 15
SECȚIA PENALĂ
Ședința publică din 14 ianuarie 2008
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Motan Traian
JUDECĂTOR 3: Ilieș Titiana
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul, domiciliat în B, -. -, nr. 15,.C,.2, jud. B, împotriva deciziei penale nr. 597 din 25 octombrie 2007 Tribunalului Botoșani.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, asistat din oficiu de avocat, lipsă fiind partea vătămată intimată și partea civilă intimată Spitalul Clinic de Urgență Sf.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța pune în discuție excepția de inadmisibilitate a recursului declarat.
Avocat pentru inculpatul recurent a arătat că a luat legătura cu inculpatul, care consideră recursul admisibil.
Reprezentantul Parchetului a pus concluzii de respingerea recursului ca inadmisibil.
Inculpatul intimat a lăsat la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani din 2 iunie 2006 fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 al. 1 Cod penal, cu motivarea că, în seara zilei de 17 iunie 2005, în jurul orelor 23,00 a lovit-o pe partea vătămată cu pumnul în zona feței, cauzându-i o fractură de mandibulă, pentru vindecarea căreia au fost necesare 44-45 zile îngrijiri medicale.
Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Botoșani, prin sentința penală nr. 997 din 15 mai 2007, l-a condamnat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 73 lit. b, 74 lit. a, 76 lit. Cod penal, la pedeapsa de 3 luni închisoare.
S- făcut aplicarea art. 71, 64 lit. teza II și lit. b Cod penal.
În temeiul art. 81, 82, 71 al. 5 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei principale și a pedepselor accesorii stabilind termen de încercare 2 ani și 3 luni.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal.
În temeiul art. 14, 346 Cod pr.penală combinat cu art. 998, 999 cod civil inculpatul a fost obligat să plătească părții civile suma de 500 lei cu titlu de daune morale, respingându- pretențiile civile solicitate până la concurența sumei de 5.000 lei, ca nefondate.
Inculpatul a fost obligat să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. suma de 1368,19 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu spitalizarea părții civile.
Pentru se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, în seara zilei de 17 iunie 2005, partea vătămată se afla în incinta barului "", situat în str. - din mun. B, unde consuma băuturi alcoolice împreună cu martorul. În același local se afla și inculpatul, iar la un moment dat, între cei doi a început mai întâi o altercație verbală, iar apoi și-au adresat reciproc injurii și amenințări. Ulterior, inculpatul s-a deplasat la domiciliul său situat în apropiere însă, la scurt timp a ieșit din nou din casă, îndreptându-se iarăși spre str. -. Aici observat că partea vătămată era legitimată de doi jandarmi aflați în serviciul de patrulare. Sesizând prezența inculpatului în zonă, partea vătămată s- apropiat de acesta, i-a adresat cuvinte și expresii jignitoare, exprimându-și intenția de a-l lovi. Cei doi jandarmi au intervenit pentru a aplana conflictul, context în care inculpatul lovit victima o singură dată în zona feței, fără a provoca căderea acesteia ci doar dezechilibrarea. Ulterior, ambele părți au fost conduse la sediul Inspectoratului de Jandarmi B, ambii fiind sancționați contravențional.
Prima instanță a reținut situația de fapt pe baza declarațiilor martorilor și propuși de partea vătămată cât și a martorilor, și, care au sesizat altercația dintre părți și faptul că inculpatul îl împingea pe partea vătămată.
În aceeași seară, în jurul orelor 0,30, partea vătămată s-a prezentat la secția de urgență a Spitalului B unde i s-a pus diagnosticul de fractură de mandibulă unghi stâng, însă a refuzat internarea, deplasându-se ulterior la Spitalul Clinic de Urgențe Sf. I, unde a fost internată în perioada 19-27 iunie 2005.
În raport de modul în care a fost săvârșită fapta și împrejurările care au determinat declanșarea conflictului între părți, s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării, aplicându-se o pedeapsă sub minimul special, pentru care executarea a fost suspendată condiționat.
Cu privire la latura civilă, prima instanță a admis în parte cererea de despăgubiri formulată de partea civilă, obligând inculpatul să îi achite acesteia suma de 500 lei daune morale.
De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească Spitalului Clinic de Urgență SF. I suma de 1368,19 lei reprezentând cheltuielile efectuate cu spitalizarea victimei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie, solicitând să fie achitat întrucât a comis fapta în stare de legitimă apărare, deoarece victima avut o atitudine agresivă și s-a îndreptat spre inculpat cu intenția vădită de a-l lovi.
În subsidiar, a solicitat ca în dozarea sancțiunii să fie avute în vedere atât circumstanțele reale în care s-a produs fapta, cât și circumstanțele personale ale inculpatului.
Cu privire la latura civilă a solicitat înlăturarea daunelor morale și reducerea în parte cheltuielilor judiciare.
Prin decizia penală nr. 597 R pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- s-a admis recursul declarat de inculpatul, s-a casat în parte sentința și în rejudecare obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. I suma de 684,09 lei despăgubiri civile în loc de 1368,19 lei. S-au menținut restul dispozițiilor sentinței.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, care a criticat- pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că în cauză judecata s-a făcut cu nerespectarea dispozițiilor tranzitorii de competență materială prevăzute de Legea nr. 356/2006 privind judecata în apel.
Examinând din oficiu recursul declarat de inculpat, Curtea constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Potrivit art. 3851alin. 1 lit.1Cod pr.penală, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 356/2006 pot fi atacate cu recurs sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă persoanei vătămate, situație aplicabilă în cauză întrucât infracțiunea dedusă judecății este cea prev. de art. 181 al. 1 Cod penal.
Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea Codului d e procedură penală precum și pentru modificarea altor legi a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 677 din 7 august 2006 și intrat în vigoare la 30 zile de la publicare, cu excepția prevederilor privind persoana juridică.
Astfel, față de cele prezentate, Curtea constată că la data pronunțării sentinței penale nr. 997 Judecătoriei Botoșani, respectiv 15.05.2007, erau aplicabile dispozițiile art. 3851lit.1Cod pr.penală așa cum au fost introduse prin Legea nr. 356/2006, calea de atac împotriva acestei sentinței fiind cea a recursului.
Într-adevăr dispozițiile art. 3 alin. 3 din Legea nr. 356/2006 arată că în ceea ce privește cauzele aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare prezentei legi vor continua să fie judecate de instanțele competente, potrivit dispozițiilor aplicabile anterior acestei date, însă din interpretarea acestui text legal rezultă că dispozițiile se referă doar la competența instanțelor de judecată dobândită înainte de intrarea în vigoare a legii și nu și la căile de atac aplicabile, în acest caz aplicându-se dispozițiile legale în vigoare la data promovării lor.
Față de cele ce preced și văzând că inculpatul recurent a formulat recurs împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, cale de atac neprevăzută de lege, Curtea urmează ca în baza art. 38515pct. 1 lit. a Cod pr.penală să respingă recursul declarat de acesta ca inadmisibil.
Onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod pr.penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 597 din 25 octombrie 2007 Tribunalului Botoșani și-l obligă pe acesta să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 14 ianuarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
2 ex./23.01.2008
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Motan Traian, Ilieș Titiana