Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 244/2015. Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Decizia nr. 244/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 03-08-2015 în dosarul nr. 919/175/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA Nr. 244/2015
Ședința publică de la 03 august 2015
Completul constituit din:
Președinte I. G.
Grefier O. I.
P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror
A. B.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul B. M. N. împotriva sentinței penale nr. 751/2015 pronunțate de Judecătoria A. în dosar nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă condamnatul contestator, aflat în stare de deținere, asistat avocat P. E., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu avocat C. A., cu delegație pentru asistență juridică obligatorie, respectiv de substituire, depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind întrebat de instanță, contestatorul arată că nu are cunoștință de obiectul dosarului.
Instanța aduce la cunoștința condamnatului contestator conținutul sentinței penale atacate.
Condamnatul învederează că dorește deducerea unei perioade executate în Germania; mai precizează că a înmânat apărătorului ales pe care l-a avut la prima instanță un set de înscrisuri oficiale de care dorea să se folosească în susținerea prezentei contestații. Instanța verificând actele și lucrările dosarului format în contestație, constată că între filele acestuia nu se regăsește niciun astfel de înscris. Față de această împrejurare, contestatorul declară că înțelege să își retragă contestația formulată împotriva sentinței penale nr. 751/2015 a Judecătoriei A..
Nefiind alte cereri formulate, se acordă cuvântul asupra solicitării condamnatului contestator.
Apărătorul din oficiu, avocat P. E. și reprezentantul Ministerului Public, având pe rând cuvântul, solicită să se ia act de poziția procesuală a condamnatului contestator.
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față;
Constată că la data de 21.05.2015, condamnatul B. M. N., aflat în P. A., a formulat contestație, conform dovezii de la fila 2 din dosar, împotriva sentinței penale nr. 751/2015 a Judecătoriei A..
La primul termen de judecată – 3 august 2015 – prezent în instanță, contestatorul condamnat B. M. N. a declarat că-și retrage contestația formulată împotriva sentinței penale susmenționate. Contestația, ca și cale de atac ordinară, este reglementată la art. 4251 Cpp. Potrivit art. 4251 Cpp, în cazul contestației se aplică în mod corespunzător dispoziția art. 415 Cpp care reglementează retragerea apelului. Întrucât contestația condamnatului, prezent în instanță și asistat de avocat din oficiu, a declarat că-și retrage contestația, instanța, făcând aplicarea art. 4251 Cpp raportat la art. 415 Cpp, va lua act de manifestarea expresă de voință a contestatorului în acest sens, iar potrivit art. 275 alin 2 Cpp îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 230 lei, din care suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi virată în contul Baroului A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea contestației formulată de către condamnatul B. M. N. ns. la data de 21.05.1987, aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 751/2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi virată în contul Baroului A..
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din 03.08.2015.
Președinte,
G. I.
Grefier,
I. O.
Red./Tehnored. G.I.
Tehnored. I.O./2ex./ 17 August 2015
Jud. fond R. E. S.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DOSAR Nr._
COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE NR. 244/2015
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea contestației formulată de către condamnatul B. M. N. ns. la data de 21.05.1987, aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 751/2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi virată în contul Baroului A..
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din 03.08.2015.
Președinte,
ssindescifrabil
← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 246/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 276/2015.... → |
---|