Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 227/2015. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 227/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 14-12-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 227/2015

Ședința publică de la 14 Decembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. M. Ț.

Grefier N. C. PORUȚ

P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror A. D.

Pe rol se află soluționarea cererii formulate de condamnatul G. P. având ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art. 595 Cod procedură penală).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul ales al condamnatului, av. B. O., lipsă fiind condamnatul G. P..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că la dosarul cauzei a fost atașat dosarul penal nr. 6547/2002.

Apărătorul condamnatului arată că din informațiile pe care le are nu a fost executat mandatul emis pe numele condamnatului în baza sentinței de condamnare definitive și, în prezent acesta este arestat în străinătate pentru probleme legate de imigrări.

Nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației la executare.

Apărătorul condamnatului depune concluzii scrise și, pentru motivele expuse pe larg în scris, solicită instanței să constate că sunt incidente dispozițiile art. 6 alin.1 Cod penal cu consecința reducerii pedepsei aplicată pentru infracțiunea de înșelăciune la maximul special prevăzut de legea nouă. Totodată, urmare reducerii cuantumului pedepsei la maximul special de 5 ani închisoare solicită să se constate că la acest moment a intervenit prescripția executării pedepsei și să se dispună în consecință.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea contestației la executare formulată de condamnatul G. P. și pe cale de consecință să se constate că legea penală mai favorabilă în această speță este noua reglementare. Solicită instanței aplicarea dispozițiilor art. 6 alin.1 Cod penal, cu consecința reducerii pedepsei aplicate condamnatului pentru înșelăciune prin sentința penală nr. 310/2002 a Tribunalului A., la maximul special prevăzut de lege conform dispozițiilor art. 244 alin.2 Cod penal.

Cu privire la solicitarea de a se constata prescripția executării pedepsei, urmare reducerii cuantumului acesteia potrivit noilor reglementări, arată că, în opinia sa, aceasta face obiectul altei cereri.

Concluzionează și arată că sunt aplicabile dispozițiile art. 595 Cod procedură penală cu privire la contestația la executare formulată de condamnatul G. P..

Tribunalul

Asupra contestației la executare de față;

Prin contestația la executare înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.10.2015 sub dosar nr._, condamnatul G. P. prin apărător ales a solicitat instanței să se pronunțe cu privire la aplicarea art. 595 Cod procedură penală în privința pedepsei de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 310/2002 pronunțată de Tribunalul A. în dosar penal nr. 6547/2002, rămasă definitivă la data de 14.12.2002 prin neapelare.

Totodată, a solicitat ca în cazul aplicării dispozițiilor art. 595 Cod procedură penală, să se aprecieze dacă în conformitate cu dispozițiile art. 162 alin. 2 Cod penal, a intervenit prescripția executării pedepsei cu privire la acest condamnat G. P., raportat la maximul special prevăzut de Noul Cod penal pentru infracțiunea de înșelăciune.

În motivarea contestației la executare s-a arătat că prin sentința penală nr. 310/2002 pronunțată de Tribunalul A. în dosar penal nr. 6547/2002, rămasă definitivă la data de 14.12.2002 prin neapelare, inculpatul G. P., a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1,2,3,4 și 5 Cod penal din 1969, fiind emis pe numele acestuia mandat de executare a pedepsei închisorii.

Întrucât condamnatul s-a sustras executării pedepsei, a fost emis pe numele acestuia mandat european de arestare și mandat de urmărire internațională în vederea extrădării.

În drept au fost invocate dispozițiile art. dispozițiile art. 598 lit. d Cod procedură penală raportat la art. 595 Cod procedură penală.

La dosarul cauzei s-a depus întregul dosar în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare.

Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța reține următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 310/2002 pronunțată de Tribunalul A. în dosar penal nr. 6547/2002, rămasă definitivă la data de 14.12.2002 prin neapelare, inculpatul G. P., a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 Cod penal din 1969 pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 și 5 Cod penal din 1969.

În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr. 339/2002 din 14.12.2002, emis de Tribunalul A., mandatul fiind neexecutat.

Potrivit art. 6 alin. (1) Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Conform art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

În ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța urmează să stabilească limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunea pentru care au fost condamnate cele două inculpate.

Astfel, instanța reține următoarele:

Infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 și 5 Cod penal este reglementată de dispozițiile art. 244 alin.2 Cod penal fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în Codul penal din 1969 limitele pedepsei fiind prevăzute de la 10 la 20 ani, iar în actualul Cod penal de la 1 la 5 ani.

Față de cele reținute, instanța constată că pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată inculpatului depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani închisoare.

Prin urmare, pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 310/2002 pronunțată de Tribunalul A. în dosar penal nr. 6547/2002, este mai mare decât pedeapsa care i-ar fi fost aplicată condamnatului conform noului cod penal.

Având în vedere ca pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 din Codul penal din 1969 este prevăzută și de legea nouă, instanța va aplica pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), Cod penal.

În privința pedepselor complementare aplicate prin hotărârea menționată, instanța reține că, acestea au corespondent în noul cod penal și sunt aplicate în limitele de timp prevăzute de art. 66 alin.1 din Cod penal (durata maximă a aplicării acestora fiind de 5 ani ), argument pentru care nu sunt incidente prevederile art. 6 al. 6 din Noul Cod Penal.

II. Privitor la prescripția executării pedepsei aplicată condamnatului G. P., Tribunalul reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 162 alin.1 lit.b Cod penal termenul de prescripție este de ,,5 ani la care se adaugă durata pedepsei ce urmează a fi executată’’ iar potrivit art. 162 alin.2 Cod procedură penală, acest termen se calculează de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă.

Având în vedere că hotărârea de condamnare a rămas definitivă la data de 14.02.2002, iar termenul de prescripție calculat potrivit dispozițiilor expuse anterior, este de 10 ani, prescripția executării pedepsei cu privire la acest condamnat a intervenit la data de 14.02.2012.

Pentru aceste considerente, în baza art. 595 Cod procedură penală va admite contestația la executare formulată de condamnatul G. P..

Va constata că prin sentința penală nr. 310/2002 pronunțată de Tribunalul A. în dosar penal nr. 6547/2002, rămasă definitivă la data de 14.12.2002 prin neapelare, s-a aplicat condamnatului G. P., fiul lui A. și E., născut la 06.01.1950 în ., CNP_, pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 și 5 Cod penal (din 1969) și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod penal (din 1969).

În temeiul art. 6 alin. 1 Cod Penal, va reduce pedeapsa aplicată condamnatului G. P. la maximul special de 5 ani închisoare prev. de art. 244 alin.2 Cod penal .

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 310/2002 pronunțată de Tribunalul A. în dosar penal nr. 6547/2002, rămasă definitivă la data de 14.12.2002 prin neapelare, care nu contravin prezentei hotărâri.

Va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 339/2002 din 14.12.2002, emis de Tribunalul A. și emiterea unui nou mandat de executare la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

II. În baza art. 162 alin.2 Cod penal va constata că a intervenit prescripția executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată condamnatului G. P. prin sentința penală susmenționată.

În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 595 Cod procedură penală admite contestația la executare formulată de condamnatul G. P..

Constată că prin sentința penală nr. 310/2002 pronunțată de Tribunalul A. în dosar penal nr. 6547/2002, rămasă definitivă la data de 14.12.2002 prin neapelare, s-a aplicat condamnatului G. P., fiul lui A. și E., născut la 06.01.1950 în ., CNP_, pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 și 5 Cod penal (din 1969) și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod penal (din 1969).

În temeiul art. 6 alin. 1 Cod Penal, reduce pedeapsa aplicată condamnatului G. P. la maximul special de 5 ani închisoare prev. de art. 244 alin.2 Cod penal .

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 310/2002 pronunțată de Tribunalul A. în dosar penal nr. 6547/2002, rămasă definitivă la data de 14.12.2002 prin neapelare, care nu contravin prezentei hotărâri.

Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 339/2002 din 14.12.2002, emis de Tribunalul A. și emiterea unui nou mandat de executare la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

II. În baza art. 162 alin.2 Cod penal constată că a intervenit prescripția executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată condamnatului G. P. prin sentința penală susmenționată.

În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.12.2015.

Președinte,

T. M. Ț.

Grefier,

N. C. PORUȚ

Redactat: T.T

Tehnoredactat: N.P. /2ex/17 Decembrie 2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 227/2015. Tribunalul ALBA