Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 156/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 156/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 16-06-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE PENALĂ Nr. 156/2014
Ședința publică de la 16 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Grefier I. O.
Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror
V. G.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul R. V. D., deținut în P. A., împotriva Sentinței penale nr. 672/2014 pronunțate de J. A. în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul, asistat de apărător desemnat din oficiu av. M. D., cu delegație avocațială depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind întrebat de instanță, condamnatul arată că își menține contestația formulată învederând totodată că s-a împăcat cu partea vătămată, dar când s-a judecat fondul aceasta era sub influența băuturilor alcoolice și a fost înlăturată din sala de ședință înainte de a fi audiată cu privire la împăcare.
De asemenea, depune la dosar un memoriu prin care detaliază motivele contestației, solicitând reducerea pedepsei, întrucât după ce a fost condamnat a intervenit o lege nouă care nu mai incriminează alin. 2 de la infracțiunea de înșelăciune, ba mai mult de atât are posibilitatea să se împace cu partea vătămată.
Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul în susținerea contestației.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru contestator arată că din punctul său de vedere contestația este admisibilă, în raport de cererea formulată inițial de condamnat s-ar impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Un prim aspect, așa cum a relatat și condamnatul contestator ar fi acela al împăcării părților, iar cel de-al doilea intervenirea unei legi penale mai favorabile care poate duce la reducerea pedepsei. Instanța de fond nu a analizat acest aspect, doar a reținut că ar putea exista o asemenea ipoteză dar nu a cerut nicio dovadă în acest sens.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea contestației, instanța de fond analizând corect cererea condamnatului. Motivele invocate nu impun trimiterea cauzei spre rejudecare și nu se regăsesc printre cele expres prevăzute la art.598 Cod procedură penală. În ceea ce privește legea penală mai favorabilă, art. 595 Cod procedură penală prevede în mod expres care este modalitatea aplicării acesteia.
În replică, apărătorului condamnatului contestator arată că a înțeles împrejurarea că nu se poate trimite cauza spre rejudecare, însă, în aceste condiții instanța trebuie să se pronunțe asupra aspectelor învederate de condamnat și asupra cărora instanța de fond a omis să se pronunțe.
Condamnatul contestator având ultimul cuvânt, arată că era în spital când s-a pronunțat instanța asupra fondului și nu a mai putut face recurs, este bolnav și face insulină de trei ori pe zi.
TRIBUNALUL
Asupra contestației penale de față;
Constată că prin sentința penală nr. 672/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ s-a respins contestația formulată de condamnatul R. V. D., deținut în P. A., împotriva executării sentinței penale nr. 794/2013 a Judecătoriei A. și în baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală a fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 150 lei, din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
În adoptarea acestei soluții instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub dosar nr._, condamnatul R. V. D., deținut în P. A., a contestat executarea sentinței penale nr. 794/2013 pronunțate de J. A. învederând că a formulat cerere de revizuire a dosarului întrucât dorește să se împace cu partea vătămată Szanta Ș. iar potrivit noilor dispoziții de procedură penală, împăcarea înlătură răspunderea penală.
Instanța de fond a mai reținut să susnumitul execută în P. A. pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 794/2013 a Judecătoriei A., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Împotriva sentinței de condamnare, susnumitul a formulat cerere de revizuire care a fost respinsă ca inadmisibilă prin s.p. nr. 579/2014 a Judecătoriei A..
Reținând că sentința de condamnare este definitivă instanța de fond a apreciat că pe calea unei contestații la executare nu pot fi invocate aspecte ce țin de fondul cauzei și cu atât mai puțin care au fost legiferate, (cum este împăcarea în cazul infracțiunii de înșelăciune) ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Împotriva sentinței instanței de fond a formulat contestație, în termenul legal, condamnatul R. V. D., solicitând a se lua act că s-a împăcat cu partea vătămată iar prin prisma legii penale noi aceasta înlătură răspunderea penală.
Contestația este nefondată.
Potrivit art. 598 N.C.pp, contestația împotriva executării hotărârilor penale se poate face în următoarele cazuri:
a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;
b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Motivul invocat de condamnat în contestația la executare vizează cazul prevăzut la art. 598 lit. d Cod procedură penală dar instanța de fond a apreciat corect de ce situația condamnatului nu se circumscrie cazului de contestație la executare susmenționat.
În acest sens, chiar dacă numitul R. V. D. s-a împăcat cu partea vătămată din dosar nr._ în care s-a dispus condamnarea, întrucât împăcarea a intervenit ulterior rămânerii definitive a sentinței de condamnare ea nu mai are relevanță asupra situației juridice a condamnatului.
Față de cele expuse, constatând că sentința primei instanțe este legală și temeinică, Tribunalul va respinge în baza art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, ca nefondată, prezenta contestație și în baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală va obliga condamnatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul R. V. D., deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 672/2014 pronunțate de J. A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi virată în contul Baroului A..
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.06.2014.
Președinte,
G. I.
Grefier,
I. O.
Red. G.I.
Tehnored. I.O.
Jud. fond A. F. T.
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE NR. /2014
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul R. V. D., deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 672/2014 pronunțate de J. A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi virată în contul Baroului A..
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16.06.2014.
Președinte,
ssindescifrabil
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 135/2014.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 145/2014.... → |
|---|








