Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 145/2014. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 145/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 16-06-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 145/2014

Ședința publică de la 16 Iunie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE - D.-M. S.

Grefier - A.-M. S.

Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

V. G.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul A. A. A. împotriva sentinței penale nr. 600/2014 pronunțate de J. A. în dosar penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul contestator, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat N. G., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Fiind întrebat de instanță, condamnatul arată că își menține contestația formulat, solicită liberarea condiționată, arătând totodată că s-a împăcat cu partea vătămată. Depune la dosar un set de înscrisuri.

Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra contestației formulate de condamnat.

Apărătorul contestatorului solicită în principal admiterea contestației și în consecință liberarea condiționată a condamnatului. Arată că sunt îndeplinite condițiile legale, contestatorul a fost recompensat de 3 ori, și-a ispășit fracția de pedeapsă. În subsidiar solicită instanței reducerea termenului de amânare de 6 luni stabilit prin sentința atacată.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației formulate de condamnat și menținerea hotărârii instanței de fond fiind legală și temeinică.

Condamnatul contestator, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii, pentru că nu iese să dea în cap la nimeni, vrea să muncească.

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față;

Constată că prin Sentința penală nr. 600/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul A. A. A., aflat în P. A. și s-a stabilit că deținutul sau comisia de propuneri vor putea face o nouă cerere sau o nouă propunere în acest sens după data de 30.10.2014.

S-a făcut aplicarea art. 275 alin.2 NCPP.

În adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că petentul A. A. A. este deținut în P. A., în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, la care a fost condamnat prin sentința penală nr.187/2010 a Tribunalului Sibiu. Executarea pedepsei a început la data de 24.06.2011 și urmează să expire în termen la data de 08.03.2017. Pentru a beneficia de liberare condiționată potrivit art. 59 Cod penal, petentul trebuie să execute din pedeapsa aplicată 1461 zile.

Potrivit procesului verbal nr.8/25.02.2014 încheiat de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului A. (fila 13) până la data de 25.02.2014 petentul a executat 978 zile, are câștigate ca urmare a muncii prestate 129 zile, în total zile câștigate și executate 1214 zile.

Față de împrejurarea că în cauză nu a fost îndeplinită una din condițiile impuse de art. 59 Cod penal, respectiv condiția referitoare la fracțiunea de pedeapsă ce trebuie executată, instanța a respins ca prematură cererea de liberare condiționată formulată de petent.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat contestație, în termenul legal, condamnatul A. A. A., solicitând lăsarea în libertate, întrucât vrea să muncească.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, Tribunalul constată ca nefondată contestația condamnatului A. A. A., reținând că instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică obiectiv fundamentată pe actele dosarului.

Astfel, în mod corect s-a constatat că în cauză nu a fost îndeplinită una din condițiile impuse de art. 59 Cod penal, respectiv condiția referitoare la fracțiunea de pedeapsă ce trebuie executată, instanța va respinge ca prematură cererea de liberare condiționată formulată de petent.

În consecință, în baza art. 4251 NCPP va respinge contestația formulată de condamnatul A. A. A., fiul lui A. și S., născut la data de 28.04.1990, în prezent deținut în P. A., împotriva Sentinței penale nr. 600/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 NCPP va obliga contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în favoarea UNBR A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 587 NCPP raportat la art. 4251 NCPP respinge contestația formulată de condamnatul A. A. A., fiul lui A. și S., născut la data de 28.04.1990, în prezent deținut în P. A., împotriva Sentinței penale nr. 600/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 NCPP obligă contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei ce reprezintă onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției în favoarea UNBR A..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16.06.2014.

Președinte,

D.-M. S.

Grefier,

A.-M. S.

Redactat: SDM

Tehnoredactat: SAM./2ex/ 19.06.2014

Judecător fond: M. L. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 145/2014. Tribunalul ALBA