Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 23/2015. Tribunalul ALBA

Tribunalul ALBA - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 23/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 19-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 23/2015

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE M. I. M.

Grefier I. O.

Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

D. A.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de petentul contestator Ș. A. împotriva sentinței penale nr. 238/2014 a Judecătoriei Alba Iulia, pronunțată în dosar penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apărătorul ales al condamnatului contestator, avocat S. D., lipsă fiind contestatorul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul parchetului învederează instanței că a verificat dosarul sub aspectul termenului de formulare a contestației și nu a găsit dovada de comunicare a minutei către petent.

Apărătorul ales al contestatorului prezintă spre vedere sentința comunicată, conform căreia data redactării de pe sentință este 27.11.2014.

Instanța apreciază că nu se mai impun verificări suplimentare și nemaifiind cereri formulate acordă cuvântul în dezbaterea contestației.

Apărătorul condamnatului contestator solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată, desființarea sentinței penale nr. 238/24.09.2014 în sensul de a admite contestația la executare; în 2003 petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 8 luni, iar termenul de prescripție s-a împlinit în ianuarie 2012, fără să fi fost întrerupt; apreciază că în cauză nu este aplicabilă Legea 302/2004, fiind aplicabilă Legea 704/2001 privind asistența judiciară internațională, legea aflată în vigoare la momentul începerii cursului prescripției și care nu prevedea că emiterea mandatului european de arestare întrerupe prescripția neîmplinită; chiar dacă s-ar aprecia că sunt aplicabile dispozițiile art. 33 din Legea 302/2004 tot nu a fost întrerupt cursul prescripției, având în vedere că Decizia ÎCCJ nr. 2/2012 „nu produce efect întreruptiv de prescripție transmiterea mandatului european de arestare prin difuzare, indiferent dacă acesta este sau nu arestat în vederea predării”; concluzionând față de aceste aspecte, având în vedere și motivele contestației depuse în scris, apărătorul petentului contestator solicită admiterea contestației.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea contestației ca nefondată, menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică și obligarea condamnatului la plata cheltuielilor avansate de stat; apreciază că în mod legal și temeinic instanța de fond a respins cererea petentului întrucât în cauză a intervenit întreruperea prescripției pedepsei ca urmare a arestării preventive în Spania în baza mandatului european de arestare în vederea predării către România, dar întrucât acesta nu a consimțit la predarea sa către autoritățile române executarea mandatului a fost transferată la o instanță superioară iar acesta a fost pus în libertate provizorie; ca urmare, apreciază că în prezenta cauză a avut loc efectul întreruptiv al prescripției și sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 2/2012, apreciind că acesta a luat cunoștință de faptul că avea de executat o pedeapsă și a fost arestat în baza mandatului european de arestare; mai mult, perioada executată din pedeapsa pe teritoriul statului străin se va deduce din totalul pedepsei; concluzionând față de cele reținute, solicită respingerea contestației ca nefondată..

TRIBUNALUL

Asupra contestației de față;

Constată că prin Sentința penală nr. 238/2014, pronunțată de J. A. I., în dosar nr._, s-a respins ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de către deținutul Ș. A..

Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 476/5.05.2003 pronunțată de J. A. I. în dosarul penal nr. 1215/2003, rămasă definitivă la data de 20.05.2003, contestatorul Ș. A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare.

Ca urmare a sustragerii condamnatului de la executarea pedepsei, la data de 10.09.2009 a fost emis pe numele contestatorului mandatul european de arestare nr. 20/10.09.2009 precum și mandatul de urmărire internațională în dosarul penal nr. 20/E/2009 (f. 9 -11 din ds. penal nr. 20/E/2009).

Conform adreselor emise de Ministerul Administrației și Internelor- Centru de Cooperare Polițienească Internațională- Biroul Sirene (f. 15, f. 24 ds. penal nr. 20/E/2009) contestatorul Ș. A. a fost arestat în Spania la data de 08.02.2011, iar acesta nu a consimțit la predarea sa către autoritățile române și nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității.

La data de 15.04.2013, contestatorul condamnat a formulat cerere privind contestația la executare a pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare, stabilită prin S.p. nr. 476/2003 apreciind că aceasta este prescrisă, invocând în esență aceleași argumente inserate și prin prezenta, înregistrată sub dosar nr._ . Prin sentința penală nr. 400/16.09.2013 s-a admis cererea de contestație la executare, s-a constatat ca fiind prescrisă executarea pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată și s-au anulat mandatele de executare emise pe numele contestatorului Ș. I., precum și toate formele de executare emise față de acesta. Ulterior, prin Decizia penală nr. 23/16.01.2014 a Tribunalului A., ca urmare a formulării căii de atac de către P. de de pe lângă J. A. I., s-a casat sentința penală antemenționată și s-a respins contestația la executare formulată de contestatorul condamnat Ș. A..

La data de 12.06.2014, contestatorul condamnat a formulat o nouă cerere privind contestația la executare a pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 476/2003 în dosarul penal nr. 1215/2003 al Judecătoriei Alba Iulia, învederând și de această dată argumente cu privire la prescrierea executării pedepsei, care au fost arătate mai sus.

Raportat la legea penală aplicabilă în cauză, din perspectiva dreptului penal material (întrucât normele de procedură sunt de imediată aplicare) având în vedere că a intervenit o succesiune de legi penale în timp, instanța de fond a reținut că în cauză își mențin valabilitatea condițiile impuse de Codul penal anterior, referitoare la prescripția executării pedepsei și toate consecințele ce decurg din aceasta. Totodată, contrar apărărilor inculpatului, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 704/2001 privind asistența judiciară internațională în materie penală, întrucât, toate formele de cooperare judiciară internațională au fost efectuate în baza Legii nr. 302/2004, act normativ care a abrogat Legea nr. 704/2001.

Astfel, prima instanță a reținut că instituția prescripției executării pedepsei este instituția ale cărei efecte constituie un impediment la executarea pedepsei principale aplicate printr-o hotărâre definitivă, aspect care poate fi invocat pe calea contestației la executare, care se încadrează formal în cazul prevăzut de art. 598 alin. 1 lit. d) C.pr.pen. (reținând că dispozițiile procedurale sunt de imediată aplicare) conform căruia contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Prin natura sa juridică, prescripția, fie că este a executării pedepsei, fie că vizează însăși răspunderea penală, apare ca o renunțare anticipată a autorităților de a cere sau a impune sancțiuni penale executabile, dacă acestea nu s-au produs într-o perioadă apreciată ca fiind rezonabilă de legiuitor.

În continuare, analizând dispozițiile referitoare la termenele de prescripție a executării pedepsei astfel cum sunt reglementate în art. 126 alin. 1 Cod penal anterior, raportat la pedeapsa aplicată contestatorului condamnat din prezenta cauză, respectiv 3 ani și 8 luni închisoare, constată că termenul de prescripție a executării pedepsei aplicate este 8 ani și 8 luni ( art. 126 alin. 1 lit. b) Cod penal anterior- termenele de prescripție a executării pedepsei pentru persoana fizică este: […] 5 ani plus durata pedepsei ce urmează a fi executată, dar nu mai mult de 15 ani, în cazul celorlalte pedepse cu închisoarea). Termenul de prescripție a executării pedepsei fiind un termen de drept substanțial, se calculează potrivit art. 154 C.penal anterior în acord cu care luna și anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă.

Conform art. 126 alin. 3 Cod penal anterior, termenul de prescripție a executării pedepsei se socotește de la data când hotărârea de condamnare a rămas definitivă, dacă nu a întervenit vreuna dintre cazurile de întrerupere a cursului termenului, care potrivit art. 127 Cod penal anterior constau în: 1) începerea executării pedepsei, 2) săvârșirea din nou a unei infracțiuni în cursul termenului de prescripție sau 3) sustragerea de la executarea pedepsei.

În cazul concret din speță, dacă nu ar fi intervenit un caz de întrerupere a termenul de prescpripție a executării pedepsei, acesta s-ar fi împlinit la data de 20.01.2012. Însă, contrar celor învederate de contestator prin apărător ales, în cauză a intervenit o situație de întrerupere a executării pedepsei, contestatorul condamnat fiind arestat în Spania la data de 08.02.2011 în baza mandatului european de arestare în vederea predării către România, dar întrucât acesta nu a consimțit la predarea sa către autoritățile române și nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității, executarea mandatului a fost transferată la o instanță superioară și petentul a fost pus în libertate provizorie (adresa nr._/01.06.2011 emisă de Ministerul Administrației și Internelor- Centrul de Cooperare Polițienească –Biroul Sirene).

În acest sens, un act precum mandatul european de arestare relevă existenta și persistența acțiunii autorităților judiciare de tragere la răspundere penală a infractorilor ori de supunere a acestora la executarea unei pedepse cu închisoarea și implică exercițiul efectiv al acestei acțiuni, constituind, fără îndoială, un act procesual întreruptiv de prescripție.

Împotriva acestei soluții, petentul Ș. A. a formulat contestație, arătând că în mod greșit instanța de fond a respins contestația la executare formulată de petent având în vedere următoarele aspecte:

1. termenul de prescripție de 8ani si 8 luni pentru pedeapsa de 3 ani si 8 luni închisoare la care am fost condamnat prin sentința penala nr. 476/05^0^2003. in dos. nr. 1215/2003 al Judecătoriei A. Iul ia s-a împlinii in ianuarie 2012. faraSaTii fost interupt.

2. Mai mult decât atât consideram ca in cauza sunt aplicabile dispozițiile Legii 704/2001 privind asistenta judiciara internaționala in materie penala, lege aliata in vigoare la momentul începerii cursului prescripției, lege care nu prevedea ca emiterea mandatului european de arestare întrerupe prescripția neîmplinita.

3. Cu toate acestea chiar daca s-ar considera ca fiind aplicabile in prezenta cauza prevederile art. 33 din Legea 302/2004 (dosi susținem contrariul) tot nu a fost întrerupt cursul prescripție având in vedere ca ICCJ a hotărât prin Decizia nr. 2/2012 pronunțata in recurs in interesul legii ca " nu produce efect întreruptiv de prescripție transmiterea mandatului European de arestare prin difuzare, indiferent daca aceasta este sau nu arestata in vederea predării".

Aceasta prevedere este aplicabila in speța de fata având in vedere ca Mandatul European nr. 20/10.09.2009 a fost transmis prin difuzare: avand in vedere aceste aspecte s-a solicitat admiterea prezentei contestații si desființarea sentinței nr.238/2014 iar in consecința admiterea contestației la executare formulate de petent in sensul constatării prescripției in ceea ce privește executarea pedepsei de 3 ani si 8 luni închisoare stabilita prin Sentința penala nr. 476/05.05.2003, in dos. nr. 1215/2003 al Judecătoriei Alba Iulia, rămasa definitiva in 20.05.2003 si anularea mandatului de executare nr. 843/2003, si a tuturor actelor de executare emise in baza sentinței mai sus menționate. În drept s-au invocat dispozițiile art. 597, 598, 599 Cod proc pen. și Decizia 2/2012. etc

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că prezenta contestație nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Tribunalul constată, în primul rând, că petentul Ș. A. a mai formulat, în trecut, o cerere similară, care a făcut obiectul dosarului penal nr._ al Judecătoriei Alba Iulia, care a fost soluționat definitiv prin decizia penală nr. 23/2014 a Tribunalului A., considerându-se că nu a intervenit prescripția executării pedepsei de 3 ani și 8 luni închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 476/2003 a Judecătoriei Alba Iulia.

În aceste condiții, formularea unei noi cereri prin care să se constate prescripția executării acelei pedepse este inadmisibilă, întrucât instanța nu ar putea să dea o apreciere diferită situației respective decât cu încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii menționate.

Contrar celor susținute de petent, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.704/2001 privind asistența judiciară internațională în materie penală, întrucât, toate formele de cooperare judiciară internațională au fost efectuate în baza Legii nr.302/2004, act normativ care a abrogat Legea nr.704/2001 și care este de imediată aplicare.

În cauză a intervenit o cauză de întrerupere a executării pedepsei, petentul fiind arestat în Spania la data de 08.02.2011, în baza mandatului european de arestare în vederea predării către România, dar întrucât acesta nu a consimțit la predarea sa către autoritățile române și nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității, executarea mandatului a fost transferată la o instanță superioară și petentul a fost pus în libertate provizorie (adresa nr._/01.06.2011 emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul SIRENE).

De altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 2/2012 pronunțată într-un recurs în interesul legii, a stabilit că efectul întreruptiv de prescripție, conform art. 33 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, se impune a fi recunoscut în situația în care față de persoana solicitată se dispune și se ia măsura arestării provizorii în vederea predării în baza mandatului european de arestare emis de autoritățile române, momentul arestării marcând momentul de început al executării obligației persoanei la respectarea dreptului statului român.

Un argument în plus este acela că arestul executat în statul străin este considerat a fi efectuat în faza de executare a procesului penal și urmează a se deduce din durata pedepsei, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată.

În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, va obliga contestatorul la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru aceste motive,

În numele legii

Decide

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul Ș. A., fiul lui I. și A., născut la data de 07.03.1956, în A. I., cu domiciliul procesual ales în Mun. A. I., . B, CNP_, împotriva sentinței penale nr. 238/2014 a Judecătoriei Alba Iulia, pronunțată în dosar penal nr._ .

În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din 19.01.2015

Președinte

M. I. M.

Grefier,

I. O.

Red. M.M.I.

Tehnored. I.O. /2ex./I.O. 19 Ianuarie 2015

Jud. fond B. D. M.

Dosar nr._

TRIBUNALUL A.

COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE Nr. 22/2015