Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Hotărâre din 03-11-2014, Tribunalul ALBA

Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 03-11-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 451/2014

Ședința publică de la 03 Noiembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. I. M.

Grefier N. C. PORUȚ

Parchetul de pe lângă T. A. este reprezentat prin procuror

G. V.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul O. V. împotriva sentinței penale nr. 1405/2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul contestator asistat de av. M. L., apărător desemnat din oficiu, cu delegație de asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulate.

Apărătorul condamnatului solicită instanței admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și pe cale de consecință, admiterea cererii de liberare condiționată, cu argumentarea că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens. Arată că într-adevăr termenul pentru reiterarea cererii de liberare condiționată nu s-a împlinit, urmând a se împlini peste puțin timp, însă în raport de persoana condamnatului și sancțiunea aplicată pentru tâlhărie și furtul unui telefon mobil, opinează că se poate dispune admiterea cererii de liberare condiționată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulate și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică. Arată că în mod corect cererea de liberare condiționată a fost respinsă de instanța de fond cu referire la antecedentele condamnatului, timpul executat din pedeapsă și sancțiunile aplicate, apreciindu-se că nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin.

Condamnatul contestator, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de liberare condiționată întrucât are 7 copii dintre care 4 sunt minori și dorește să procure lemnele necesare sezonului rece. Mai arată că veniturile familiei sunt foarte mici iar mama sa este bolnavă.

T.

Asupra contestației de față;

Constată că prin Sentința penală nr. 1405/2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, s-a respins ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de către deținutul O. V..

Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța de fond a ținut cont de antecedentele penale ale petentului și de sancțiunile disciplinare aplicate acestuia în perioada de amânare, considerând că nu a dat dovezi temeinice de îndreptare.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, T. constată că prezenta contestație nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Din actele dosarului, rezultă că deținutul O. V. execută în P. A. pedeapsa 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 458/2012 a Tribunalului Harghita, pentru săvârșirea infracțiunii tâlhărie.

Executarea pedepsei a început la data de 07.06.2010 și urmează să expire la data de 15.04.2017.

Din totalul de 2557 zile închisoare condamnatul petentul a executat 1611 zile, iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 91 zile, având în total câștigate și executate 1706 zile.

Din procesul verbal nr. A_ / 16.09.2014 emis de P. A. rezultă că deținutul are antecedente penale, a fost recompensat de 11 ori, fiind sancționat disciplinar de 3 ori.

Având în vedere că deținutul este recidivist și că a fost sancționat disciplinar relativ recent, T. consideră că termenul de amânare (foarte scurt) a fost corect stabilit de către instanță și ține cont de situația deținutului.

Față de cele expuse, T., în baza art. 587 Cod procedură penală, va respinge ca nefondată prezenta contestație și, în baza art. 272 Cod procedură penală, art. 275 alin.2 Cod procedură penală, va obliga condamnatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi virată în contul Baroului A..

Pentru aceste motive,

În numele legii

Decide

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul O. V., fiul lui A. și M., născut la data de 21.11.1962, împotriva sentinței penale nr. 1405/2014, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru contestator, va fi virată în contul BCAJ A..

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din 03.11.2014.

PreședinteGrefier

M. M. Poruț N.

Redactat: M.M.I

Tehnoredactat: N.P./2ex/ 03 Noiembrie 2014

Judecător fond: P. C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Hotărâre din 03-11-2014, Tribunalul ALBA