Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 630/2014. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 630/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 08-12-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. A.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 630/2014

Ședința publică de la 08 decembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. M.- Președinte Tribunal

Grefier A. G.

Parchetul de pe lângă T. A. este reprezentat prin procuror

A. M.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnatul contestator F. L., având ca obiect contestație la executare (art.598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul contestator F. L., asistat de av. S. S., apărător desemnat din oficiu cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Condamnatul contestator arată că nu el a formulat contestația la executare, sens în care i se ia declarație, consemnată pe filă separată atașată la dosarul cauzei.

Față de poziția procesuală a condamnatului contestator, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul condamnatului contestator solicită să se constate că cererea nu a fost formulată de condamnat și prin urmare să se dispună respingerea acesteia ca fiind făcută de o persoană fără calitate.

Reprezentantul Parchetului solicită să se ia act de manifestarea de voință a condamnatului și prin urmare să se dispună respingerea acesteia ca fiind făcută de o persoană fără calitate.

T.

Asupra cauzei penale de față,

Constată că prin cererea înregistrată la T. A. sub dosar nr._ condamnatul contestator F. L., a formulat contestație la mandatul de executare, motivând că au apărut dovezi noi de care înțelege să se folosească în proces.

Contestația nu a fost motivată în drept.

Examinând prezenta contestație la executare prin prisma celor expuse și a dispozițiilor art. 598 Cod procedură penală, T. constată următoarele:

Condamnatul contestator, deținut în Penitenciarul Aiud, se află în executarea pedepsei de 17 ani închisoare, pentru infracțiunea de omor deosebit de grav ( 176 Cod penal).

Prezent în fața instanței, condamnatul contestator, arată că nu el a formulat prezenta contestație la executare și nici nu își însușește această afacere judiciară, sens în care i s-a luat declarație, consemnată pe filă separată atașată la dosarul cauzei ( fila 19).

Față de cele de mai sus, T. constată că prezenta contestație la executare este formulată de o persoană fără calitate, în numele condamnatului F. L. n. 26.11.1958, deținut în Penitenciarul Aiud, urmând a o respinge ca atare.

În baza art. 275 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi virată în contul Baroului A. din fondurile M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de o persoană fără calitate, în numele condamnatului F. L., n. la 26.11.1958, deținut în Penitenciarul Aiud.

În baza art. 275 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi virată în contul Baroului A. din fondurile M.J.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 08 decembrie 2014.

Președinte,

C. M.

Grefier,

A. G.

Red. Mr. C.

Tehnored. A.G./2 ex./ 11.12.2014

ROMÂNIA

T. A.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

COPIA MINUTEI SENTINȚEI PENALE NR. 630/2014

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația la executare formulată de o persoană fără calitate, în numele condamnatului F. L., n. la 26.11.1958, deținut în Penitenciarul Aiud.

În baza art. 275 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi virată în contul Baroului A. din fondurile M.J.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 08 decembrie 2014.

Președinte,

ss indescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 630/2014. Tribunalul ALBA