Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 424/2014. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 424/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 27-10-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 424/2014

Ședința publică de la 27 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. Ț. - Președinte Secția Penală

Grefier D. H.

Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

G. V.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul J. N. împotriva sentinței penale nr. 1374/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul contestator, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. B. F..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Contestatorul învederează instanței că își menține contestația formulată, sens în care depune la dosarul cauzei un memoriu.

Nemaifiind formulate alte cereri instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulate.

Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației, casarea sentinței penale atacate, iar pe cale de consecință admiterea cererii de liberare condiționată. Arată că deținutul a avut un comportament bun pe parcursul executării pedepsei, a muncit, a fost recompensat, apreciind că sunt îndeplinite condițiile admiterii contestației și a cererii de liberare condiționată.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației și menținerea sentinței penale atacate ca fiind legală și temeinică.

Contestatorul, având ultimul cuvânt, arată că se află în refuz de hrană din data de 21.10.2014 pentru rapoartele primite, deși el a muncit. Menționează că rapoartele înscrise în fișa sa au fost făcute în P. B.. De asemenea, arată că i-a murit o rudă pe data de 11 septembrie 2014, iar mama sa este bolnavă. Solicită admiterea contestației deoarece a executat 4 ani și 6 luni din pedeapsa aplicată.

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față;

Prin sentința penală nr.1374/2014, pronunțată de J. A. în dosar nr._ s-a respins cererea de liberare condiționată a deținutului J. N., ns. la 03.09.1980, aflat în P. A. în executarea pedepsei de 5 ani închisoare la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 44/2010 a Judecătoriei Avrig și, conform art. 587 al. 2 Cod procedură penală s-a stabilit că o nouă propunere sau cerere în acest sens va putea fi făcută după data de 08.12.2014.

Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a reținut că raportat la antecedentele penale și față de timpul executat din pedeapsă care nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art.59-60 Cod Penal (1969), motiv pentru care a respins cererea de liberare condiționată ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat contestație, în termenul legal, condamnatul solicitând admiterea contestației, cu argumentarea că a avut un comportament corespunzător pe perioada detenției.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că contestația formulată de condamnat nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Condamnatul J. N. execută în P. A. pedeapsa 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 44/2010 a Judecătoriei Avrig pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Executarea pedepsei a început la data de 16.06.2010 și urmează să expire la data de 14.06.2015.

Pentru a beneficia de liberare condiționată potrivit art. 59 Cod penal (1969) petentul trebuie să execute 2/3 din pedeapsa aplicată, respectiv 1217 zile.

Din totalul de 1826 zile închisoare condamnatul petentul a executat 1548 zile, iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 64 zile, având în total câștigate și executate 1612 zile.

Față de cele de mai sus comisia a considerat că deținutul J. N. nu poate fi liberat condiționat, amânându-se 6 luni, respectiv după data de 08.03.2015, datorită sancțiunilor disciplinare și stării de recidivă.

Potrivit dispozițiilor art.59 Cod penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, în calculul fracțiunii de pedeapsă urmând a se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.

Îndeplinirea condițiilor legale de către condamnat pentru liberare condiționată nu creează pentru acesta un drept ci doar o vocație, acordarea liberării condiționate fiind lăsată la aprecierea instanței, care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.

Din procesul verbal nr. A_ / 09.09.2014 emis de P. A. rezultă că deținutul este recidivist, a fost recompensat de 4 ori, fiind sancționat disciplinar de 7 ori.

Având în vedere aceste aspecte, tribunalul apreciază că, deși condamnatul a executat fracția de pedeapsă cerută de lege, față de comportamentul său (numărul și gravitatea baterilor săvârșite), de starea de recidivă și de timpul executat din pedeapsă, condamnatul nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, astfel că prima instanță în mod corect a respins cererea acestuia și a stabilit că o nouă propunere sau cerere în acest sens va putea fi făcută după data de 08.12.2014.

Față de toate aceste aspecte, în baza art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală Tribunalul va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul J. N., ns. la 03.09.1980, fiul lui C. și L., aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 1374/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin.2, 272 alin.1 Cod procedură penală va obliga condamnatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu și va fi virată în contul Baroului A..

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul J. N., ns. la 03.09.1980, fiul lui C. și L., aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 1374/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin.2, 272 alin.1 Cod procedură penală obligă condamnatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu și va fi virată în contul Baroului A..

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din 27.10.2014.

Președinte,

T. Ț.

Grefier,

D. H.

Redactat: T.T

Tehnoredactat: D.H./2ex/ 13 noiembrie 2014

Judecător fond: M. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 424/2014. Tribunalul ALBA