Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 2778/2016. Tribunalul ARAD

Sentința nr. 2778/2016 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 12/2016

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. OPERATOR 3207/2504

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR. 14._

DECIZIA PENALĂ NR. 12

Ședința publică din 13 ianuarie 2016

Președinte: C. B. M.

Grefier: L. T.

S-a luat în examinare contestația declarată de condamnatul C. V., împotriva sentinței penale nr. 2778 din 8 decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .

Ministerul Public este reprezentat prin procuror D. A. U. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul A..

La apelul nominal se prezintă condamnatul asistat de avocat desemnat din oficiu M. A. din Baroul A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nefiind formulate alte cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației.

Avocatul condamnatului susține contestația formulată și solicită reducerea pedepsei aplicate, cu onorariu de avocat din oficiu.

Procurorul pune concluzii de admitere în măsura în care se constată o eroare materială cu privire la pedeapsă.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestației de față;

Constată că sentința penală nr. 2778 din 8 decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._, în baza art.585 Cod procedură penală a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul C. V., fiul lui I. și M., născut la data de 10.03.1982, CNP_, aflat în P. A..

A constatat că infracțiunea pentru care a fost condamnat petentul la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.66 lit.a și b Cod Penal pentru o durată de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzute de art. 234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.1 și art.43 al.5 Cod penal și cu aplicarea art. 396 al.10 Cod procedură penală aplicată prin Sentința Penală nr. 454/03.03.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ rămasă definitivă prin Decizia Penală nr.555/A/25.05.2015 a Curții de Apel Timișoara și infracțiunile pentru care a fost condamnat petentul la pedeapsa rezultantă de 6(șase) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.66 lit.a și b Cod Penal pentru o durată de 4 ani prin Sentința Penală nr. 1921/04.11.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ rămasă definitivă prin Decizia Penală nr.1109/A/04.11.2015 a Curții de Apel Timișoara au fost săvârșite în situația concursului de infracțiuni.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare la care a fost condamnat petentul prin Sentința Penală nr. 1921/04.11.2015 pronunțată de Judecătoria A., în componentele:

- 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în stare de recidivă post-executorie prevăzută de art. 228 al.1, 229 Cod penal alin. 1 lit. b, d alin. 2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.1 și art.43 al.5 Cod penal și cu aplicarea art. 375 și 396 al.10 Cod procedură penală;

- 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată în stare de recidivă post-executorie prevăzute de art. 233 al.1, 234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.1 și art.43 al.5 Cod penal și cu aplicarea art. 375 și 396 al.10 Cod procedură penală;

- 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată în stare de recidivă post-executorie prevăzute de art. 233 al.1, 234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.1 și art.43 al.5 Cod penal și cu aplicarea art. 375 și 396 al.10 Cod procedură penală;

Pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev.de art.66 lit.a și b Cod Penal pentru o durată de 4 ani aplicate pe lângă fiecare din pedepsele de mai sus.

Sporul de 2 ani închisoare

pe care le-a repus în individualitatea lor și s-a înlăturat provizoriu sporul de 2 ani închisoare.

În baza art.40 al.2 Cod penal raportat la art.38 al.1 și 39 al.1 lit.b Cod penal s-a aplicat petentului pedeapsa principală cea mai grea de 4(patru) ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 3 ani și 4 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse(4+4+2=10 ani), urmând ca petentul să execute pedeapsa de 7(șapte) ani 4(patru) luni închisoare.

În temeiul art.45 alin.3 lit.a Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit.a și lit.b Cod Penal pentru o perioadă de 4 ani.

În temeiul art.45 alin.5 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit.a și lit.b Cod Penal.

În temeiul art.40 alin.3 Cod penal, art.72 Cod penal s-a scăzut din pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, perioada deja executată de către petent de la data de 15.01 2015 la zi.

S-au anulat mandatele de executare a pedepselor nr.461/2015/26.05.2015 și 1972/2015/04.11.2015 emise de Judecătoria A. .

S-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei în conformitate cu dispozițiile prezentei sentințe.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 272 Cod procedură penală s-a dispus virarea sumei de 130 lei din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A., reprezentând plata onorariului avocațial din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că la dosar au fost atașate mandatele de executare a pedepsei închisorii nr.461/2015/26.05.2015 și nr. 1972/2015/04,11,2015 emise de Judecătoria A., fișa de cazier judiciar, delegație asistență judiciară din oficiu, hotărârile judecătorești în baza cărora s-au emis mandatele de executare.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut că petentul C. V. are următoarele condamnări definitive și necontopite:

- 4 (patru) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.66 lit.a și b Cod Penal pentru o durată de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată prevăzute de art. 234 alin. 1 lit. d Cod penal, cu aplicarea art. 41 al.1 și art.43 al.5 Cod penal și cu aplicarea art. 396 al.10 Cod procedură penală aplicată prin Sentința Penală nr. 454/03.03.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ rămasă definitivă prin Decizia Penală nr.555/A/25.05.2015 a Curții de Apel Timișoara

- pedeapsa rezultantă de 6(șase) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art.66 lit.a și b Cod Penal pentru o durată de 4 ani prin Sentința Penală nr. 1921/04.11.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ rămasă definitivă prin Decizia Penală nr.1109/A/04.11.2015 a Curții de Apel Timișoara

Instanța a constatat că infracțiunile pentru care a fost condamnat petentul prin Sentința Penală nr. 454/03.03.2015 pronunțată de Judecătoria A. (săvârșite în data de 06.12.2014) și prin Sentința Penală nr. 1921/04.11.2015 pronunțată de Judecătoria A. (săvârșite în perioada 25/12.2014, 05.01.2015, 10.01.2015) au fost săvârșite în situația concursului de infracțiuni prev.de art.38 al.1 Cod Penal, fiind săvârșite înainte ca petentul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna din aceste infracțiuni, astfel că a admis cererea petentului.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul C. V. solicitând prin concluziile orale puse de apărătorul din oficiu admiterea acesteia și reducerea pedepsei aplicate.

Examinând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor și a materialelor din dosarul cauzei, tribunalul constată că prima instanță a apreciat corect cauza dedusă judecății, hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică.

Aceasta pentru că, s-a procedat la contopirea pedepselor aplicate în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin.1 lit. b Cod penal – pedeapsa cea mai grea fiind de 4 ani închisoare iar sporul acordat este de o treime din totalul celorlalte pedepse respectiv 4 ani, 4 ani și 2 ani (10 ani) și anume 3 ani și 4 luni închisoare.

Așa fiind, tribunalul în baza art. 425/1 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondată contestația.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga condamnatul să plătească statului suma de 230 lei cheltuieli judiciare în cadrul contestației.

În baza art. 272 Cod procedură penală, va dispune virarea sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A., conform delegației nr. 115 din 7 ianuarie 2016, avocat M. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 425 ind.1 alin. 7 pct.1 lit. b Cod de procedură penală, respinge contestația formulată de condamnatul C. V., fiul lui I. și M., născut la data de 10.03.1982, CNP_, împotriva sentinței penale nr. 2778 din 8 decembrie 2015, pronunțată de Judecătoria A., în dosarul nr._ .

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, obligă condamnatul să plătească statului suma de 230 lei cheltuieli judiciare în cadrul contestației.

În baza art. 272 Cod procedură penală, dispune virarea sumei de 130 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului A..

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 13 ianuarie 2016.

Președinte Grefier

C. B. M. L. T.

Red.CBM.

tehnored. LT

ex. 5/18.01.2016

jud. instanța de fond C.E.F.

se .> 1.- condamnatul C. V. în P. A.

2.- P. de pe lângă Tribunalul A.

3.- P. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 2778/2016. Tribunalul ARAD