Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 1131/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 1131/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 08-11-2013 în dosarul nr. 7556/256/2013

DOSAR NR._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 1131

Ședința publică din data de 08.11.2013

PREȘEDINTE – N. A.

JUDECĂTORI – M. M.

I. C. S.

GREFIER – L. N.

Cu participarea PROCUROR – L. Grațiela

S-a luat în examinare recursul penal promovat de recurentul condamnat T. A. – fiul lui I. și V., născut la data de 02.01.1959, împotriva sentinței penale nr. 2516/04.10.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea disp.art.297 al.1 cod pr.penală, se prezintă recurentul condamnat în stare de arest și asistat de avocat desemnat din oficiu Calafus D. Ș. în baza delegației depuse la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea dispozițiile art. 176-181 Cod procedură penală .

Grefierul de ședință face referatul cauzei, învederând părților prezente stadiul procesual, părțile, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și obiectul cauzei.

Nemaifiind alte cereri, excepții sau chestiuni prealabile de formulat conform art. 301 – 302 cod pr. penală, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în baza dispozițiilor art.385/13 cod pr.penală.

Apărătorul recurentului condamnat având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond, apreciind ca fiind nelegală și netemeinică.

Conform actelor de la dosar, solicită a se constata că cererea este fondată, fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal, a executat fracțiunea de 2/3 din pedeapsă, a avut o conduită corespunzătoare, deși nu a avut recompense, a fost folosit la muncă, a participat la diverse activități organizate în cadrul penitenciarului, nu a fost sancționat și a dat dovezi că poate fi reintegrat în societate.

Solicită admiterea recursului, casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și rejudecând, admiterea cererii de liberare condiționată.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că în mod corect instanța de fond a respins cererea de liberare condiționată ca nefondată, apreciindu-se că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal, raportat la înscrisurile de la dosar, din care rezultă că nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, în mod corect apreciindu-se că timpul petrecut în detenție nu este suficient, având în vedere antecedentele penale, fiind condamnat pentru fapte de aceeași natură, iar implicarea sa în muncă și activitățile organizate de penitenciar, sunt minime, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca nefondat, și menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Pe perioada detenției nu a depus suficiente eforturi pentru reintegrare socială.

Recurentul condamnat, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său. Arată că dorește să muncească, dar nu a fost scos la muncă.

Instanța rămâne în pronunțare, pronunțarea după deliberare în ședință publică.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului penal:

Prin sentința penală nr.2516 din 04.10.2013 a Judecătoriei Medgidia pronunțată în dosarul penal nr._ s-a dispus:

„În baza art. 450, alin.(2) Cod Procedură Penală, raportat la art. 59, alin.(1) și alin.(2) Cod Penal,

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat T. A., fiul lui I. și V., născut la 02.01.1959.

Fixează termen de reiterare după data de 02.04.2014.

În baza art. 189 Cod Procedură Penală,

Onorariul pentru apărătorul din oficiu în sumă de 100 RON va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C., pentru av. S. R., delegație 3149/2013.

În baza art. 192, alin. (2) Cod Procedură Penală,

Obligă petentul condamnat către stat la plata sumei de 300 lei RON cu titlul de cheltuieli judiciare „

Pentru a dispune în acest mod, prima instanță a reținut următoarele:

Analizând procesul-verbal nr. T111/02.10.2013 intocmit de Penitenciarul Poarta A., instanța a retinut ca petentul condamnat se afla in executarea pedepsei cu închisoarea de 2,3 ani in baza sentinței penale nr. 2082/2013 pronuntata de Judecătoria Medgidia si a mandatului de executare a pedepsei nr. 2264/2013.

Executarea pedepsei a început la 25.04.2013 urmând sa expire la 06.07.2014.

Petentul condamnat a fost folosit la munca realizând 3 zile câștig, nu a avut dificultăți in respectarea regulamentului carceral, a fost implicat modest în programe educaționale, nu a fost recompensat.

Este la prima analiză și are antecedente penale.

F. de aceasta stare de fapt si in considerarea dispozitiilor legale anterior citate, instanța a constatat ca petentul, deși a executat fracția obligatorie prevăzuta de lege pentru a deveni propozabil (2/3), nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, având antecedente penale, astfel încât s-a respins cererea ca neîntemeiata.

S-a stabilit termen de reiterare, ținând cont si de propunerea administrației locului de deținere, după data de 02.04.2014.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs condamnatul T. A. solicitând casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și rejudecând, admiterea cererii de liberare condiționată.

În expunerea motivelor de recurs s-a arătat că sunt întrunite condițiile prev de de art. 59 Cod penal, a executat fracțiunea de 2/3 din pedeapsă, a avut o conduită corespunzătoare, deși nu a avut recompense, a fost folosit la muncă, a participat la diverse activități organizate în cadrul penitenciarului, nu a fost sancționat și a dat dovezi că poate fi reintegrat în societate.

Examinând sentința penală recurată atât prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art 386/6 alin 3 cod pr penală, Tribunalul constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Condamnatul este deținut în Penitenciarul Poarta Albă și se află în executarea pedepsei de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.2082/2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia pentru infracțiuni la regimul circulației rutiere prev de OUG 195/2002.

Executarea pedepsei a început la data de 25.04.2013 și expiră la data de 06.07.2014.

Condamnatul are antecedente penale, nu a fost sancționat disciplinar și nu a fost recompensat, i se consideră ca executate pe baza muncii prestate 3 zile.

Potrivit art. 59 Cod penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținând-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executare în întregime a pedepsei.

Din datele analizate anterior rezultă necesitatea continuării regimului de detenție al condamnatului pentru a dovedi că a depus eforturi reale în sensul dobândirii capacității de reintegrare socială, ținând cont de faptul că acesta a avut o atitudine pasivă în cursul executării pedepsei, neevidențiindu-se în nici un mod, nu s-a implicat în muncă și programe educative, nu a fost niciodată recompensat, nu este la primul conflict cu legea penală, anterior fiind condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea.

Tribunalul constată că scopul pedepsei aplicate acestuia nu a fost atins, nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, de reeducare, de formare a unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, astfel încât mai este nevoie de executarea unei părți din pedeapsă pentru ca reeducarea și scopul preventiv al pedepsei să fie realizate complet, astfel încât în viitor petentul să nu mai fie implicat în comiterea de fapte antisociale.

Pentru aceste considerente, Tribunalul constată că prima instanță a apreciat în mod corect faptul că petentul T. A. nu are vocație pentru liberarea condiționată și nu a dat dovezi temeinice de îndreptare.

În consecință se va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul T. A. împotriva sentinței penale nr.2516 din 04.10.2013 a Judecătoriei Medgidia pronunțată în dosarul penal nr._ .

Petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 200 lei. Suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va deconta din fondurile Ministerului Justiției în favoarea av. CALAFUS D. Ș..

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală,

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul condamnat T. A. – fiul lui I. și V., născut la data de 02.01.1959, împotriva sentinței penale nr.2516 din 04.10.2013 a Judecătoriei Medgidia pronunțată în dosarul penal nr._ .

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală,

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

În baza art.189 Cod procedură penală,

Avansează 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. în favoarea av. CALAFUS D. Ș..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08.11.2013

Președinte, Judecător, Judecător,

N. A. M. M. I. C. S.

Grefier,

L. N.

Tehnored. Jud. Fond. VMU

Tehnored. Jud dec. I.C. S.

08.11.2013/3 exs.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 1131/2013. Tribunalul CONSTANŢA