Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 916/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 916/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 10-09-2013 în dosarul nr. 5364/256/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 916.-
Ședința publică din 10.09.2013
Instanța constituită din
PREȘEDINTE – L. L.
JUDECĂTOR – E. G.
JUDECĂTOR – C. D.
GREFIER – C. B.
- cu participarea Ministerului Public - P. de pe lângă Tribunalul Constanta - PROCUROR - M. V.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul E. P., fiul lui N. și E., născut la 01.05.1982, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C., împotriva sentinței penale nr.1885 din data de 26.07.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea disp.prev. de art.297 alin.1 cod procedură penală, se prezintă recurentul condamnat – în stare de arest si asistat de apărătorul din oficiu C. G., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.prev. de art.176-181 cod procedură penală.
Recursul este declarat cu respectarea disp.prev. de art.385 ind.2 cod procedură penală, în termenul prev. de art.385 ind.3 cod procedură penală si nemotivat cu respectarea disp.prev. de art.385 ind.10 cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, fiind întocmit un referat la dosarul cauzei de către grefierul de ședință.
În baza art.301 cod procedură penală instanța întreabă dacă sunt cereri, excepții ori alte chestiuni prealabile de formulat.
Apărătorul recurentului condamnat E. P., avocat C. G., după ce a luat legătura cu petentul condamnat arată că acesta își menține recursul, precizând că nu are cereri, excepții de formulat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat.
Constatând că nu mai sunt alte cereri, exceptii de formulat instanța constată recursul în stare de judecată si în baza art.385 ind.13 cod procedură penală acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului condamnat E. P., avocat C. G., având cuvântul, condamnatul solicită admiterea recursului declarat de condamnat, casarea sentinței instanței de fond ca fiind nelegală si netemeinică si rejudecând admiterea cererii de liberare condiționată.
În raport de motivarea instanței de fond prin care s-a constatat că petentul condamnat nu a executat fracția obligatorie de pedeapsă, în cadrul examinării recursului solicită a se analiza fracția executată de condamnat, sens în care lasă la aprecierea instantei.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de petent, ca nefondat si mentinerea sentintei instantei de fond ca fiind legală si temeinică întrucât în mod corect s-a respins ca fiind prematur formulată cererea de liberare conditionată formulată de petent, astfel că acesta nu poate fi liberat conditionat întrucât nu a executat fracția obligatorie de pedeapsă prevăzută de lege.
Recurentul condamnat E. P., în ultim cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului.
Instanta rămâne în pronuntare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului instanța constată că prin sentința penală nr.1885 din data de 26.07.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:
Respinge – ca fiind prematur formulată - cererea de liberare condiționată – privind pe condamnatul E. P., fiul lui N. și E., născut la 01.05.1982, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C..
În baza art.189 Cod procedură penală;
Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. a sumei de 100 lei – onorariu avocat din oficiu pentru avocat M. I. G. – delegație nr. 2339/2013.
În baza art.192 alin. 2 Cod procedură penală;
Obligă pe condamnat către stat la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei Medgidia sub nr._ din 17.07.2013, condamnatul E. P., în prezent deținut în Penitenciarul Poarta Albă, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună liberarea sa condiționată din execuatrea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de furt calificat.
În motivarea în fapt a cererii învederează că a executat 2 ani și 11 luni din pedeapsă, a avut un singur raport de incident și o conduită corespunzătoare.
Din adresa nr. C2_/PPACT/24.07.2013 înaintată de către Penitenciarul Poarta Albă rezultă că deținutul E. P. se află în executarea pedepsei de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 2802/2012 a Judecătoriei Medgidia, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr.3654/2012.
Executarea pedepsei a început la data de 15.09.2011 și va expira la 14.09.2016.
Condamnatul pe parcursul executării pedepsei a avut un comportament necorespunzător, nu a fost recompensat, a fost sancționat disciplinar, nu a manifestat interes pentru activități educaționale și are 0,75 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate.
Urmează a fi analizat de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Poarta Albă la data de 14.01.2015, după executarea fracției obligatorii din pedeapsă.
Potrivit art. 59 alin.1 Cod penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținând-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executare în întregime a pedepsei, iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, în calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin.1 se ține seama de partea din durata pedepsei care poate considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
Analizând actele de la dosar în legătura cu cererea formulată, instanța a reținut că acest condamnat nu poate fi liberat condiționat întrucât nu a executat fracția obligatorie de pedeapsă, aspect care face inutilă analizarea celorlalte condiții pe care petentul trebuie să le îndeplinească pentru a putea beneficia de liberare condiționată.
În considerarea celor expuse mai sus, instanța a apreciat că cererea este prematur formulată și a fost respinsă ca atare.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 189 și 192 alin. 2 Cod procedură penală în referire la cheltuielile judiciare.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat recurs condamnatul E. P. criticant-o pentru netemeinicie .
Examinand sentinta penala recurata prin prisma criticilor formulate, precum si din oficiu, confirm art. 385/6 alin 3 Cod pr penala, tribunalul constata recursul ca fiind nefondat, urmand a-l respinge pentru considerentele care urmeaza:
Potrivit art.59 alin.1 C.pen., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale
In cauza, rezulta ca recurentul condamnat nu a executat minimul fractiei obligatorii de pedeapsa ,respectiv 2/3 din pedeapsa de 5 ani, aplicata pentru o infracțiune intenționată furt calificat – art. 2O9, CP), fracțiunea de pedeapsă ce trebuia executată de condamnat pentru a deveni propozabil .Potrivit adresei nr_/24.07.2013 condamnatul urmeaza a fi analizat la data de 14 ianuarie 2013, la indeplinirea fractiei .
Nefiind indeplinita o cerinta esentiala prevazuta de disp art 59 alin 1 cod penal in mod corect instanța de fond a respins cererea, situatia condamnatului putand fi verificata doar dupa respectarea acestei cerinte . Pentru considerentele expuse va respinge recursul ca nefondat .
In baza art. 192 alin 2 Cod pr penala va obliga recurentul la cheltuieli judiciare catre stat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
In baza art. 385/15 pct 1 lit b) Cod pr penala:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul condamnat -E. P. - fiul lui N. și E., născut la 01.05.1982, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C., împotriva sentintei penale nr.1885 /26.07.2013 pronunțată de Judecatoria Medgidia in dosarul penal nr._ .
In baza art. 192 alin 2 Cod pr penala:
Obliga recurentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu către Baroul Constanta ,av.C. G., se avansează din fondurile Ministerul Justitiei.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10.09.2013 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
L. L. E. G. C. D.
GREFIER,
C. B.
red.jud.fond.F.S.
Tehnored.jud.dec.C.D.
3 ex./11.09.2013
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|








