Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 965/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 965/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 5317/256/2013
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 965
Ședința publică din data de 24.09.2013
PREȘEDINTE – M. M.
JUDECĂTORI – L. I. B.
M. L. T.
GREFIER – L. Ș.
Cu participarea PROCUROR – C. B.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de petentul condamnat B. A. – fiul lui G. și M., născut la data de 27.07.1992, deținut în Penitenciarul Poarta Albă - împotriva sentinței penale nr.1855 din data de 19.07.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea dispozițiilor art.297 alin.1 cod procedură penală, se prezintă recurentul petent B. A. – în stare de deținere și asistat de apărător desemnat din oficiu S. M., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.art.176 - 181 cod procedură penală.
Recursul este declarat cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.3852 cod procedură penală, în termenul prevăzut de art.3853 cod procedură penală, nemotivat cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.38510 cod procedură penală.
În baza art.301 cod procedură penală, instanța întreabă dacă mai sunt cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat și având în vedere că nu sunt, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prevăzută de art.385 13 cod procedură penală.
Având personal cuvântul, recurentul condamnat B. A., menționează că dorește să își retragă recursul, semnând în acest sens în caietul grefierului de ședință.
Avocat S. M., având cuvântul pentru recurentul condamnat, solicită a se lua act de retragerea recursului formulat de către condamnatul B. A..
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită, de asemenea, a se lua act de manifestarea de voință a recurentului condamnat B. A., în sensul retragerii recursului.
Recurentul condamnat B. A., în ultimul cuvânt, solicită instanței să ia act de retragerea recursului.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare;
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.1855 din data de 19.07.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._, a fost respinsă ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul B. A., fiul lui G. și M., născut la data de 27.07.1992, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C., cererea putând fi reînnoită în termen de 1 an de la împlinirea fracției prevăzute de art. 59 și următoarele din Codul penal.
Prin aceeași hotărâre, s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiție către Baroul C. a sumei de 100 RON cu titlu de onorariu apărător din oficiu pentru avocat R. M. – delegație nr. 2258/2013.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat condamnatul petent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea formulată de condamnatul B. A., înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia la data de 15.07.2013 sub nr._, s-a solicitat de către acesta liberarea sa condiționată.
Instanța a constatat că petentul a formulat cerere de liberare condiționată direct la instanță, fără a aștepta să fie analizat în comisia prevăzută la art. 77 alin. 2 din Legea nr. 275/2006, respectiv data de 1.02.2015 (așa cum se reține din comunicarea administrației penitenciarului Poarta Albă).
Instanța a reținut din înscrisurile comunicate acesteia, urmare a formulării cererii direct la instanța, că petentul condamnat se află în executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare conform mandatului de executare nr. 15/2013 al Judecătoriei Medgidia, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, urmând a intra în comisia prevăzută de art. 77 alin. 2 din Legea nr. 275/2006 la data de 1.02.2015.
S-a mai reținut că petentul condamnat a început executarea pedepsei la data de 3.10.2012, urmând a-i expira pedeapsa la data de 2.04.2016.
În conformitate cu prevederile art. 59 din Codul penal liberarea condiționată se poate dispune în următoare situații:
(1)După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
(2)În calculul fracțiunilor de pedeapsă prevăzute în alin. 1 se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate, în acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei când aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin două treimi când pedeapsa este mai mare de 10 ani.
(3)Când condamnatul execută mai multe pedepse cu închisoare care nu se contopesc, fracțiunile de pedeapsă arătate în alin. 1 se socotesc în raport cu totalul pedepselor.
(4)În aplicarea dispozițiilor alineatelor precedente se are în vedere durata pedepsei pe care o execută condamnatul.
S-a constatat că petentul nu a executat fracția prevăzută de lege.
Instanța, constatând că nu este îndeplinită condiția necesară, dar nu și suficientă, pentru a se putea dispune liberarea condiționată, nu a mai analizat și celelalte condiții prevăzute de lege întrucât, fără a exista îndeplinită fracția de lege, nu se poate dispune liberarea condiționată nici în situația în care celelalte condiții ar fi îndeplinite.
Instanța a reținut și atitudinea petentului condamnat, care a înțeles să formuleze cerere cu mult înainte de a îndeplini fracția, în condițiile în care orice persoană condamnată poate să-și consulte dosarul de penitenciar neîngrădit, conform prevederilor Legii nr. 275/2006.
Față de aceste considerente, a fost respinsă cererea ca nefondată, urmând ca petentul condamnat să poată face cerere în termen de un an de la împlinirea fracției prevăzute de art. 59 și următoarele din Codul penal, având în vedere și dispozițiile deciziei în interesul legii nr. VIII/2006.
Împotriva sentinței penale menționate a formulat recurs condamnatul B. A..
Prezent în fața instanței de recurs la termenul din data de 24.09.2013 condamnatul a declarat că își retrage recursul formulat.
În considerarea celor de mai sus, față de această manifestare de voință instanța în baza art. 3854 Cod procedură penală raportat la art. 369 Cod procedură penală va lua act de retragerea recursului declarat de condamnatul B. A. împotriva sentinței penale nr. 1855/19.07.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal nr._ .
În baza art. 189 Cod procedură penală va avansa din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C. onorariul avocatului din oficiu S. M. – 100 lei.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga recurentul condamnat B. A. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 3854 Cod procedură penală raportat la art. 369 Cod procedură penală:
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul B. A. – fiul lui G. și M., născut la data de 27.07.1992, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr. 1855/19.07.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal nr._ .
În baza art. 189 Cod procedură penală avansează din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C. onorariul avocatului din oficiu S. M. – 100 lei.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă recurentul condamnat B. A. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. M. L. I. B. M. L. T.
GREFIER,
L. Ș.
Red. fond jud. E.E.M.
Red./tehnored. dec. jud. M.M.
3 ex./03.10.2013
| ← Tâlhărie. Art.211 C.p.. Sentința nr. 108/2013. Tribunalul... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
|---|








