Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 454/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 454/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 2468/256/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 454.-
Ședința publică din 25.04.2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE - C. D.
JUDECĂTOR - E. G.
JUDECĂTOR - L. L.
GREFIER - C. B.
- cu participarea Ministerului Public - P. de pe lângă Tribunalul Constanta -PROCUROR - M. V.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de condamnatul I. IO AN - fiul P. și M., născut la data de 24.05.1937,deținut în Penitenciarul Poarta Albă, jud. Constanta, împotriva sentinței penale nr.769 din data de 29.03.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea disp.prev. de art.297 alin.l cod procedură penală, se prezintă recurentul condamnat - în stare de arest si asistat de apărătorul din oficiu G. G. M., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.prev. de art. 176-181 cod procedură penală.
Recursul este declarat cu respectarea disp.prev. de art.385 ind.2 cod procedură penală, în termenul prev. de art.385 ind.3 cod procedură penală si nemotivat cu respectarea disp.prev. de art.385 ind.10 cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual, fiind întocmit un referat la dosarul cauzei de către grefierul de ședință,
In baza art.301 cod procedură penală instanța întreabă dacă sunt cereri, excepții ori alte chestiuni prealabile de formulat.
Apărătorul recurentului condamnat avocat G. G. M., arată că nu are cereri, excepții de formulat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat.
Instanța constată recursul în stare de judecată si în baza art.385 ind. 13 cod procedură penală acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului condamna I. I., avocat G. G. M., având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de condamnat, casarea sentinței instanței de fond si rejudecând să se dispună admiterea cererii de liberare condiționată a executării pedepsei, întrucât apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp.art.59 cod penal pentru a se dispune admiterea cererii de liberare condiționată din executarea pedepsei de 25 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, executarea pedepsei a început la data de 26.09.2000 si urmează să expire la data de 24.09.2025, acesta a executat 4567 zile fiind astfel îndeplinită fracția legală pentru a fi liberat condiționat, petentul se află la prima analiză în comisie.
Totodată, solicită a se constata că de la data pronunțării sentinței penale de către instanța de fond, condamnatul a mai executat 30 de zile din pedeapsă, astfel că nu mai este de actualitate remarca din concluziile comisiei în sensul că a executat doar cu două zile peste fracția necesară.
Solicită a se avea în vedere procesul verbal si caracterizarea comisiei din cadrul Penitenciarului Poarta Albă din care rezultă faptul că petentul condamnat a avut un comportament corespunzător mediului carceral, si chiar dacă nu a fost repatizat la muncă datorită vârstei acestuia, acesta a participat la activități educative si moral religioase. Face precizarea că a fost sancționat o dată însă acest raport i-a fost ridicat anterior când a fost recompensat.
Totodată, solicită a se avea în vedere faptul că acesta provine din familie legal constituită, are un frate, fiind divorțat, având un copil, situație materială modestă, deține o locuință proprietate personală si a menținut rar legătura cu fiul si fratele său prin intermediul convorbirilor telefonice datorită faptului că locuiesc în Maramureș.
Față de aceste considerente, solicită a se constata că recurentul condamnat a executat fracția de 2/3 din pedeapsă, acesta dând dovezi temeinice de îndreptare, sens în care, apreciază că în mod greșit se retine de instanța de fond că petentul condamnat nu ar prezenta suficiente dovezi ale realizării unor eforturi concrete în sensul reeducării si reintegrării sale, solicitând a se dispune admiterea recursului declarat de condamnat, ca fondat, casarea sentinței instanței de fond si rejudecând în principal să se dispună admiterea cererii de liberare condiționată iar în subsidiar solicită micșorarea termenului de reînnoire a cererii.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de petent, ca nefondat si menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală si temeinică întrucât în mod corect s-a respins ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de petent, respectiv s-a reținut faptul că acesta nu poate fi liberat condiționat, având în vedere că pe perioada detenției, nu a dat dovezi temeinice de îndreptare si față de antecedentele penale apreciază că nu există certitudinea că recurentul condamnat s-a îndreptat și nu poate fi liberat condiționat, ci se impune o rigoare sporită în analizarea conduitei persoanei condamnate, într-un interval mai lung de timp, pentru a exista certitudinea că au fost realizate funcțiile pedepsei, în condițiile în care acesta anterior a mai beneficiat de liberare condiționată.
In concluzie, având în vedere că petentul condamnat nu prezintă suficiente dovezi ale realizării unor eforturi concrete în sensul reeducării si reintegrării, apreciază că în mod corect instanța de fond a respins cerere, solicitând a se dispune respingerea recursului declarat de petent, ca nefondat si menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală si temeinică.
Recurentul condamnat I. I., în ultim cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului si solicită admiterea recursului. Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului tribunalul constată că prin sent. pen. nr. 54/17.01.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dos.pen. nr._/212/2012 s-au dispus următoarele:
în baza art. 450 alin. 2 Cod procedură penală
S-a respins cererea de liberare condiționată a condamnatului I. I., născut la data de 24.05.1937, fiul lui P. și M., în prezent deținut în Penitenciarul Poarta Albă, ca nefondată.
Cererea va putea fi reînnoită după șase luni de la rămânerea definitivă a hotărârii.
S-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiție către Baroul C. a sumei de 100 RON cu titlu de onorariu apărător din oficiu pentru avocat T. A.-S. - delegație nr. 1065/2013.
In baza art. 192 alin. 2 Cod Proc Penal.
A fost obligat condamnatul petent la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
Persoana condamnată I. I. a formulat cerere de liberare condiționată urmare a faptului că a fost analizat la îndeplinirea fracției legale de către comisia prevăzută de art. 77 alin. 2 din Legea nr. 275/2006 și nu a fost propus urmare a acestei analize.
Persoana condamnată se află în executarea unei pedepse de 25 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, executarea pedepsei începând la data de 26.09.2000 și urmând a expira la data de 24.09._.
Instanța a constat că acest condamnat nu îndeplinește cumulativ condițiile legale pentru a fi pus în libertate având in vedere slaba implicare în activități lucrative și educative, faptul că a fost sancționat disciplinar, faptul că a fost recompensat doar de patru ori, faptul că a fost sancționat disciplinar, perseverența infracțională dovedită prin condamnările de până în prezent, respectiv recidiva specială (omor), numai îndeplinirea fracției legale neducând în sine la punerea în libertate a unui condamnat.
Instanța a respins cererea ca nefondată și a stabilit ca termen de reînnoire a cererii la șase luni după rămânerea definitivă a hotărârii, avându-se în vedere termenul stabilit de comisia prevăzută de Legea nr. 275/2006 instituție prevăzută de lege în măsură a aprecia timpul necesar de privare de libertate care să ducă la realizarea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 din Codul penal.
împotriva sentinței penale pronunțate de prima instanță a formulat recurs recurentul condamnat I. I. criticând-o ca nelegală și netemeinică motivele fiind expuse pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri în recurs și fac parte integrantă din aceasta.
Examinând sentința penala recurata prin prisma criticilor formulate, precum si din oficiu, confirm art. 385/6 alin 3 Cod pr penala, tribunalul constata recursul ca fiind nefondat, urmând a-1 respinge pentru considerentele care urmează:
Conform art. 59 Cod penal, condamnatul care este stăruitor in munca, disciplinat si da dovezi temeinice de indreptare, poate fi liberat condiționat dupa ce a executat 2/3 din pedeapsa inchisorii care nu depășește 10 ani, tinand cont si de antecedentele sale penale .
In cauza, rezulta ca recurentul condamnat nu a câștigat zile prin munca, ,are antecedente penale, a fost sancționat disciplinar in doua rânduri și a fost recompensat de patru ori.
A executat doar minimul fracției obligatorii de pedeapsa a dovedit un comportament corespunzător dar este la prima analiza asfel incat, tribunalul apreciază ca perioada executata este insuficienta pentru reeducarea recurentului ,ca liberarea condiționata sa nu mai prezinte un pericol pentru societate . Termenul fixat de prima instanța pentru reinnoirea cererii nu este unul excesiv de indelungat, astfel incat va fi menținut.
Pentru considerentele expuse va respinge recursul ca nefondat.
In baza art. 192 alin 2 Cod pr penala va obliga recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
In baza art. 385/15 pct 1 lit b) Cod pr penala:
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul condamnat -I. I. - fiul P. și M., născut la data de 24.05.1937,deținut în Penitenciarul Poarta Albă, jud. Constanta, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanta, împotriva sentinței penale nr.769/29.03.2013 pronunțată de Judecătoria Medgidia in dosarul penal nr._
In baza art. 192 alin 2 Cod pr penala:
Obliga recurentul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu către Baroul Constanta ,av.Gadoiu G., se avansează din fondurile Ministerul Justiției.
Definitiva.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 25.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. D. E. G. L. L.
GREFIER,
C. B.
red.jud.fond. E. E. M.
Tehnored.jud.dec.C.D.
3 ex./07.05.2013
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Omorul. Art. 174 C.p.. Sentința nr. 392/2013. Tribunalul... → |
|---|








