Omor calificat. At. 175 C.p.. Sentința nr. 181/2013. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 181/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 14060/118/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 181

Ședința Publică din data de 22.04.2013

PREȘEDINTE – E. G.

GREFIER – L. N.

Cu participare PROCUROR – C. C. B.

Pe rol, pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inculpatul . M. A., fiul lui N. si I., născut la data de 28.12.1992 în mun.Constanta, jud.C., deținut în Penitenciarul Poarta- Albă, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art.20 C.pen. rap. la art.174 al.l C.pen. -art.175 al.l lit.i) C.pen. și inculpații T. A. NICUȘOR, M. A. ȘI A. E. trimiși în judecată ,fiecare,pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 al..2 C.pen. cu aplic.art.75 lit.a)c,pen.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12.04.2013, cele relatate fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta încheiere, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.04.2013, și de 22.04.2013 când a pronunțat următoarea soluție.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra cauzei penale de față;

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul C.-secția de urmărire penală nr.1516/P/2012 din data de 27.11.2012 ,s-a dispus:

1.trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv ,a inculpatului M. A. -pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev.de art.20 c.pen.rap.la art.174 al.1 -175 al.1 lit.i)c.pen;

2.punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților A. E., T. A. NICUȘOR șI M. A., fiecare,pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev.de art.180 al.2 c.pen cu aplic.art.75 lit.. a)c.pen.

3.neînceperea urmăririi penale față de făptuitorul N. R. V. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor calificat, prev. de art.20 C.pen. rap. la art.174 al.l - art.175 lit.i) C.pen. și de lovire sau alte violențe, prev. de art.180 al.2 C.pen.

S-a reținut ,în actul de sesizare, în sarcina inculpatului M. A. că la data de 13.10.2012, în jurul orei 04,30, în zona intersecției bld.Tomis cu bld.F., a aplicat o lovitură cu o sticlă în regiunea capului părții vătămate P. M. P., provocându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în pericol viața prin contuzie hemoragică cerebrală și pneumoencefalie.

S-a reținut ,în actul de sesizare, în sarcina inculpaților M. A., A. E. si T. A. N. că la data de 13.10.2012 au aplicat lovituri cu pumnii și picioarele părții vătămate E. I. C., provocându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.

S-a reținut în privința făptuitorului N. R. că probele administrate, în cauză, nu conduc la concluzia certă, dincolo de orice dubiu rezonabil că acesta ar fi participat la săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, asupra părții vătămate P. M. P. sau la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente, asupra părții vătămate E. I. C..

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă:-- proces- verbal de constatare a infracțiunii flagrante;-- proces- verbal de cercetare la fața locului;-- planșe foto;-- procese- verbale de recunoaștere din planșa foto a inculpaților ;-- alte procese- verbale;-- mijloace materiale de probă;-- declarațiile părților vătămate P. M. P. și E. I. C. ;-- declarațiile martorilor S. Senol, P. I. C., C. G. G., R. M.,;-- rapoarte de constatare medico-legală emise de SML C. ;--raport de constatare tehnico-științifică nr._/03.12.2012 a I.P.J.C.; --interceptări telefonice și procesele - verbale de redare aferente;-- fișele de cazier judiciar ale inculpaților;--declarația făptuitorului N. R. ;-- declarațiile inculpaților.

În cursul cercetării judecătorești au fost administrate următoarele mijloace de probă:--cererile de constituire de părți civile ale părților vătămate P. M. P. și E. I. C.;--declarațiile de intervenire a împăcării între partea vătămată E. I. C. și inculpatul A. E.;--adresa nr._/09.01.2013 prin care S. C. Județean de Urgență C. s-a constituit parte civilă + decontul de cheltuieli;--declarațiile inculpaților M. A.,T. A. Nicușor, M. A.,A. E.;--declarațiile părților vătămate P. M. P. și E. I. C.;--proces-verbal de confruntare între inculpații M. A., T. A. Nicușor și M. A.;--referat de evaluare privind pe inculpatul M. A. întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.;--depozițiile martorilor lucrări P. I. –C., S. Senol, C. G. G., R. M.,R. N. ,Tepșan A. I. ;--depoziții martori în apărare Câju A. și Șapera G. A.;-- proces-verbal de confruntare între N. R. și inculpații M. A., T. A. Nicușor, M. A. și A. E.;--declarații martori latura civilă T. C. și C. V.;--înscrisuri medicale +înscrisuri latura civilă.

Din coroborarea materialului probator administrat în curul procesului penal instanța a reținut următoarea situație de fapt:

-- La data de 13.10.2012, în jurul orelor 04,30, în zona intersecției bld.Tomis cu bld.F., inculpatul M. A. a aplicat o lovitură cu o sticlă în regiunea capului părții vătămate P. M. P., provocându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus acestuia în pericol viața prin contuzie hemoragică cerebrală și pneumoencefalie.

-- La aceeași dată si în același loc,inculpații A. E., T. A. Nicușor și M. A. au aplicat lovituri părții vătămate E. I. C., provocându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale.

La data de 13.10.2012, în jurul orelor 04,30 lucrătorii Secției 3 Politie C. au fost sesizați cu privire la faptul că, în zona intersecției bld.Tomis cu bld.F. din mun.Constanta, avusese loc o altercație între mai multe persoane.

Lucrătorii de poliție ajunși la fața locului au consemnat în procesul -verbal de constatare a infracțiunii flagrante că în zonă erau strânse mai multe persoane dintre care unele au încercat să părăsească zona, refugiindu-se în apropierea Farmaciei M., situată vis-a-vis de cafeneaua BT Cafe.

Aceste persoane au fost prinse însă de lucrătorii de politie care au stabilit cu această ocazie identitatea lor: inculpatul M. A. și inculpații M. A. și A. E..

Au mai fost identificate și părțile vătămate E. I. C. și P. M. P. cât și martora P. I. C., aceștia declarând că fuseseră agresați de către grupul format de inculpați..

Întrucât partea vătămată P. M. P. prezenta leziuni traumatice grave la nivelul capului, lucrătorii de poliție au luat măsura transportării acestuia la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cu acest prilej martora P. I. C. a arătat că soțul ei fusese lovit cu o sticlă în zona capului de către inculpatul M. A., împrejurare consemnată în procesul- verbal de constatare a infracțiunii flagrante

Cu ocazia cercetării la fața locului, într-o pubelă amplasată în imediata vecinătate a zonei în care au fost comise faptele a fost găsită o sticlă de votcă „Stalinskaya” cu capacitatea de 1 1itru spartă.

Partea vătămată E. I. C. a declarat că în noaptea de 12/13.10.2012, împreună cu partea vătămată P. M. P. și martora P. I. C. s-a deplasat în clubul „Fratelli” unde cu toții au consumat alcool,luând hotărârea să meargă la restaurantul „Bueno” pentru a mânca, trecând în deplasare pe lângă barul BT Cafe, situat în intersecția bld.Tomis și F..

Potrivit declarațiilor părții vătămate E. I. C. lângă taxiurile parcate în zonă se afla un grup format din patru sau cinci bărbați, unii dintre aceștia făcând comentarii legate de martora P. I. C..

Partea vătămată a încercat să reproșeze autorilor comentariilor această atitudine și să lovească cu piciorul pe unul dintre ei însă a fost imediat lovit în zona feței de către unul din bărbații care alcătuiau grupul arătat.

In urma loviturii aplicate, partea vătămată E. I. C. a căzut la pământ și a fost imediat lovit și cu picioarele la nivelul toracelui după care a văzut-o pe partea vătămată P. M. P. căzută și ea la pământ, prezentând urme de lovire în regiunea capului.

Partea vătămată E. I. C. a mai declarat că a auzit zgomot de sticlă spartă dar că din cauza șocului loviturii și a consumului de alcool nu a putut indica nici agresorii care 1-au lovit pe el și nici pe cel care a lovit-o cu sticla pe partea vătămată P. M. P..

Partea vătămată E. I. C. a arătat că a observat-o pe martora P. I. C. agățându-se de unul din bărbații din grupul agresorilor, fără însă a-1 putea identitica pe acesta.

Potrivit Raportului de constatare medico-legală nr.474/Al/ agresiuni/2012/din 06.11.2012, întocmit de Serviciul de Medicină-Legală C.,partea vătămată E. I. C. a suferit leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure și care au necesitat un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale,de la data producerii lor.Leziunile de violență nu i-au pus viața în primejdie.(f.117 u.p.)

Partea vătămată P. M. P. a declarat că împreună cu partea vătămată E. I. C. si cu soția sa, martora P. I. C., a petrecut în clubul „Fratelli” până în jurul orei 04,00 – 04,30, când cu toții au hotărât să meargă la restaurantul „Bueno” pentru a mânca.Atunci când au ajuns în dreptul barului „BT Cafe”, unul din membrii unui grup de băieți aflat în apropierea taxiurilor parcate în zonă a făcut comentarii privind-o pe soția sa P. I. C..

În acel moment, partea vătămată E. I. C. i-a adresat reproșuri băiatului respectiv iar când acesta 1-a înjurat, a încercat să îl lovească fără însă a reuși deoarece imediat a fost lovit cu pumnul în figură de către unul din membrii grupului arătat.

Partea vătămată P. M. P. a încercat să intervină în ajutorul prietenului său însă imediat a fost lovit din spate în partea stângă a capului, cu o sticlă de votcă „Stalinskaya” ,pierzându-și imediat cunoștința,și căzând la pământ.

Partea vătămată P. M. P. nu a putut identifica persoana care l-a lovit cu sticla și nici nu a putut să ofere alte detalii legate de actele de violență exercitate asupra sa.

Raportul de constatare medico- legală nr.463/A1/2012/din 22.10.2012, întocmit de Serviciul de Medicină-Legală C. a concluzionat că numitul P. M. P. a prezentat leziuni traumatice ce au putut fi produse prin lovire cu corp dur, pot data din 13.10.2012(ora 4,30) și care au necesitat pentru vindecare cca . 35 zile de îngrijiri medicale de la data producerii dacă nu survin complicații .Leziunile de violență i-au pus viața în pericol prin contuzie hemoragică cerebrală și pneumoencefalie .(f.65 u.p.).

Partea vătămată P. M. P. a fost internat în cadrul Spitalului C. Județean de Urgență C. ,secția Neurochirurgie- diag.principal S02 0-Fractură a boltei craniene în perioada 13.10._12

În declarațiile sale ,inculpatul M. A. nu a recunoscut comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat față de victima P. M. P..

Vinovăția inculpatului M. A.,reiese însă cu certitudine din coroborarea următoarelor mijloace de probă:

--proces-verbal de constatare încheiat de către organele de poliție în data de 13.10.2012 și semnat fără obiecțiuni de către inculpat, (f.4-6 u.p.).În acest proces-verbal s-a consemnat că au fost identificați și legitimați la fața locului numiții M. A., M. A. și A. E. cât și părțile vătămate E. I. C. și P. M. P.,cât și martora P. I. C.. Cu acest prilej părțile vătămate au relatat organelor de poliție că au avut o altercație cu numiții M. A., M. A. și A. E.,care i-au lovit cu mai multe sticle în zona capului. Întrucât numitul P. M. P. prezenta la nivelul capului urme de sânge ,soția acestuia l-a urcat într-un autoturism împreună cu E. I. C. și s-au deplasat la spital.La spital soția P. I. C. i-a făcut cunoscut lucrătorului de poliție că”în momentul în care numitul M. A. i-a dat cu sticla în cap soțului său, l-a apucat pe acesta de mâini și l-a zârâiat cu unghiile pe antebrațe „și în acest sens numitul M. A. prezenta la nivelul antebrațelor urme de zgârieturi;

--proces-verbal de cercetare la fața locului + planșe foto (f.7-8, 10-12 u.p.)încheiat la data de 13.10.2012,orele 07,00-în prezența unui martor asistent,în care s-a consemnat că au fost identificate resturi de sticlă ,acestea fiind de votcă;

-- declarații partea vătămată E. I. C. (f.14,15 u.p.și 74 c.j.) care a arătat că a auzit zgomot de sticlă spartă dar din cauza șocului loviturii primite și a consumului de alcool nu poate indica nici agresorul care 1-a lovit pe el si nici pe cel care a lovit-o pe partea vătămată P. M. P..A observat-o pe martora P. I. C. agățându-se de unul din bărbații din grupul agresorilor, fără însă a-1 putea identifica pe acesta.L-a văzut pe P. M. P. plin de sânge, la sol .;

--declarații parte vătămată P. M. P. (f.17 u.p.și 75 c.j.) în care a arătat că a simțit „o lovitură puternică în partea stângă a capului „ și și-a pierdut cunoștința și a căzut jos.Nu a avut intenția să lovească pe cineva ci a vrut să intervină pentru a aplana conflictul în care a fost implicat prietenul său E. I. C. și a fost „lovit în cap cu bestialitate.”Nu a văzut persoana care l-a lovit însă presupune că aceasta a dat din spatele său când a simțit lovitura care l-a dărâmat la pământ;

--declarații martora P. I. C.-soția părții vătămate P. M. P.-(f.37,40, și 112 c.j.) care a arătat că în dimineața zilei de 13.10.2012, în jurul orei 04,00 -04,30, împreună cu părțile vătămate P. M. P. și E. I. C. se îndrepta spre restaurantul „Bueno”, trecând pe lângă . Cafe” .In zona respectivă, un tânăr dintr-un grup de persoane a comentat ceva la adresa sa, atitudine care a determinat o reacție din partea părții vătămate E. I. C.,care a fost înjurat de către unul din tinerii din grupul respectiv ,Când partea vătămată E. I. C. a încercat să îl lovească ,a fost imediat lovit.. După ce partea vătămată E. I. C. a fost doborât la pământ de această lovitură ,a fost lovit în continuare de către ceilalți membrii ai grupului, cu picioarele. Partea vătămată P. M. P. a încercat să intervină însă a fost lovită de la spate cu o sticlă în zona capului de către un tânăr care venea din dreptul taxiurilor parcate în zonă.

În fața instanței de judecată martora P. I. C. a susținut că „eu aveam privirea îndreptată spre soțul meu chiar în momentul în care a fost lovit cu sticla.Astăzi în ședință publică îl indic pe inculpatul M. A. ca fiind cel care a lovit cu sticla pe soțul meu. Afirm cu certitudine că M. A. este autorul faptei de lovire cu sticla în cap a soțului meu”Era o sticlă transparentă ..L-a văzut pe M. A. că apoi și-a schimbat poziția și a venit apoi lângă P. M. P. și a început să-l lovească pe acesta când se afla la sol și cu picioarele în spate.

Martora a susținut că l-a urmărit pe soțul său clipă de clipă și a văzut când a fost lovit cu sticla ,nu a existat nici o secundă în care să fi întors privirea de la soțul său.Ulterior, când inculpatul M. A. încerca să fugă l-a prins de mâini și de haine, l-a zgâriat puternic în mod intenționat în zona antebrațelor;

--proces-verbal de recunoaștere din fotografii încheiat la data de 01.11.2012,în prezența unui martor asistent și planșe foto (f.42 u.p. ,44-47 u.p.)în care martora P. I. C. ,fără ezitare, l-a recunoscut din fotografie,după trăsăturile feței, pe inculpatul M. A. (planșa cu nr.2)ca fiind persoana care la data de data de 13.10.2012 l-a lovit cu sticla în cap pe soțul ei P. M. P.;

-- declarațiile martorului R. M.-taximetrist (f.54 u.p.și 163 c.j.)care în faza de urmărire penală a declarat că în dimineața zilei de 13.10.2012, se afla în timpul serviciului ca taximetrist în zona barului BT Cafe.Spre dimineață, la un moment dat a observat cum un grup format din patru sau cinci băieți agresau alți doi indivizi, în zona intrării în barul BT Cafe din intersecția bld.Tomis cu bld.F... A observat cum unul dintre cei doi băieți agresați a fost lovit în cap cu o sticlă de băutură, împrejurare care a provocat căderea victimei la pământ. Lovitura a fost aplicată pe la spate, iar în urma ei sticla s-a spart iar victima a rămas întinsă la sol. Imediat, agresorul s-a urcat într-un taxi, apoi a coborât și a încercat să fugă în direcția Farmaciei M., însă martorul a alergat în direcția lui și a reușit să îl prindă. Nu cunoaște motivul de la care a pornit scandalul, a precizat că toată altercația a durat mai puțin de un minut și că cel prins de el a lovit victima o singură dată cu sticla, care s-a spart.

În fața instanței de judecată martorul a arătat că își menține declarația pe care a dat-o în faza de urmărire penală ,fiind semnată de el, deși a revenit asupra unor susțineri în mod nejustificat;

--proces-verbal de recunoaștere din fotografii încheiat la data de 30.10..2012, și planșe foto (f.20 u.p. ,22-24 u.p.)în care martorul R. M. după ce a privit cu atenție fotografiile ,fără nicio ezitare ,l-a recunoscut din fotografie,după trăsăturile feței, pe inculpatul M. A. (planșa cu nr.6),ca fiind persoana care la data de data de 13.10.2012 l-a lovit cu sticla în cap pe P. M. P.,iar acesta a căzut ca secerat.Acest proces-verbal a fost semnat fără obiecțiuni de martorul R. M.;

--declarațiile martorului C. G. G. – (f.47 u.p.și 115 c.j.) care a susținut în faza de urmărire penală,că la poliție l-a recunoscut pe cel care era mai plinuț pe care încerca să-l rețină fata brunetă ,lângă Farmacia M. ,însă nu poate preciza dacă acesta s-a urcat a doua oară pe locul din față a mașinii de unde a fost tras de către cel care-l cunoștea pe el.Pe cel care se ținea de ușă și de stâlpul mașinii și se opunea să iasă afară din taxi ,a aflat la poliție că se numește M. A. ,de 20 ani din C..În fața instanței de judecată martorul a menținut declarația dată în faza de urmărire penală, și care în opinia sa corespunde adevărului ,susținând că a auzit strigăte și zgomot de sticlă spartă .

--proces-verbal de recunoaștere din fotografii încheiat la data de 05.11..2012, și planșe foto (f.49 u.p. ,51-53 u.p.)în care martorul C. G. G. ,în prezența unui martor asistent l-a recunoscut și indicat la poziția nr.1 după trăsăturile feței,.pe cel care a fost reținut de către persoanele din zonă ,în persoana inculpatului M. A.;

-- declarațiile martorului S. Șenol (f.25,27 u.p. și 165 c.j.)care în faza de urmărire penală a susținut că după ce E. I. C. a căzut jos, atunci s-a băgat prietenul său încercând să-i oprească pe agresori dar imediat a fost lovit de către unul dintre ei cu o sticlă de votcă în cap ,iar acesta a căzut jos ca secerat și a rămas nemișcat. Martorul a luat sticla de votcă ce era spartă și îi lipsea partea de jos și a ascuns-o lângă bordură în spațiu verde după care a dat-o polițiștilor.La poliție la recunoscut pe cel care a dat cu sticla în cap părții vătămate. În fața instanței de judecată martorul S. Șenol a menținut cele două declarații din faza de urmărire penală ,una fiind scrisă și semnată de el iar cealaltă doar semnată.Despre cel care a dat cu sticla a arătat că acesta s-a urcat într-un taxi ce era oprit în față la BT Cafe și a urcat în taxi și a vrut să plece dar mai mulți oameni s-au pus în fața mașinii să nu plece ,l-au scos din mașină și l-au dat la o parte și l-au dat pe mâna poliției. Era M. A..Nu mai era altcineva în taxi;

-- proces-verbal de recunoaștere din fotografii încheiat la data de 31.10. 2012 și planșe foto (f.31 u.p. ,33-36 u.p.)în care martorul S. Șenol l-a recunoscut și indicat la poziția nr.5 după fizionomie pe cel care în dimineața zilei de 13.10.2012 l-a lovit pe P. M. P. cu o sticlă în cap ,iar acesta a căzut secerat. ,în persoana inculpatului M. A.;

--declarații martor Tepșan A. I. (f.57,59 u.p. și 118 c.j.) care a arătat că la poliție l-a identificat pe M. A. ca fiind cel care tot dorea să plece încercând să urce într-un taxi însă martorul i-a spus să rămână pe loc.În fața instanței de judecată martorul a realizat că situația este gravă și că M. A. vrea să fugă astfel că a intrat și el în taxi ,să-.l oprească să nu fugă,M. A. era speriat și agitat. Martorul a menținut cele două declarații pe care le-a dat în faza de urmărire penală,fiind scrise și semnate de el;

--declarație inculpat M. A.(f.60-61 c.j.) în care a arătat că l-a văzut pe P. M. paul la sol ,în stare de inconștiență ,pentru că era cu ochii închiși, iar pe Murețan A. l-a văzut urcând într-un taxi și era singur. Băieții din BT l-au scos pe M. A. din taxi și l-au bătut;

În raport de acest material probator ,instanța va înlătura ca nesincere și contradictorii ,oscilante declarațiile inculpatului T. A. Nicușor (f-58 c.j. )care a susținut în fața instanței că inculpatul M. A. ar fi exercitat agresiuni asupra părții vătămate P. M. P. dar când acesta se afla deja la sol,deși în faza de urmărire penală (f.75 ) a arătat că „nu poate preciza care dintre prieteni l-a lovit cu sticla pe P. M. P. deoarece în învălmășeala creată în momentul primei lovituri se afla cu spatele la tânărul lovit” sau (f.131 u.p.) „atunci acesta a fost lovit de M. A. care avea în mână o sticlă de alcool”.

Vor fi înlăturate ca nesincere și declarațiile martorilor propuși în apărare de către inculpatul M. A.,.respectiv cele ale martorilor Câju A. și Șapera G. A.,care de altfel nici nu au asistat la incident.

Vinovăția inculpaților T. A. Nicușor și M. A. ,reiese fără echivoc din coroborarea următoarelor mijloace de probă:

--proces-verbal de constatare încheiat de către organele de poliție în data de 13.10.2012 și semnat fără obiecțiuni de către inculpați, (f.4-6 u.p.).În acest proces-verbal s-a consemnat că au fost identificați și legitimați la fața locului numiții M. A., M. A. și A. E. cât și părțile vătămate E. I. C. și P. M. P.,cât și martora P. I. C.. Cu acest prilej părțile vătămate au relatat organelor de poliție că au avut o altercație cu numiții M. A., M. A. și A. E.,care i-au lovit cu mai multe sticle în zona capului;

--declarații partea vătămată E. I. C. (f.14,15 u.p.și 74 c.j.) care a arătat că lângă taxiurile parcate în zonă se afla un grup format din patru sau cinci indivizi, unii dintre aceștia făcând comentarii legate de martora P. I. C.. A încercat să reproșeze autorilor comentariilor această atitudine și a ridicat piciorul în încercarea de a lovi cu piciorul pe unul dintre ei ,s-a întors ,când a primit un pumn în figură ,a fost o lovitură puternică ,pentru că și-.a pierdut cunoștința .A fost lovit în zona ochiului în partea stângă a feței.

În urma loviturii primite, partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut la pământ ,fiind imediat lovit și cu picioarele la nivelul toracelui,a coastelor ,în zona umărului stâng;

--declarații parte vătămată P. M. P. (f.17 u.p.și 75 c.j.) în care a arătat că în spatele său a auzit scandal, când s-a întors l-a văzut pe prietenul său E. I. C. căzut la pământ>;

-- declarații martora P. I. C.-soția părții vătămate P. M. P.-(f.37,40, și 112 c.j.) care a arătat că prietenul E. I. C. nu a apucat să dea cu piciorul pentru că a fost lovit în față cu pumnul . După ce partea vătămată E. I. C. a fost doborât la pământ de această lovitură ,a fost lovit în continuare de către ceilalți membrii ai grupului, cu picioarele;

--declarații martor S. Șenol (f.25,27 u.p. și 165 c.j.)și proces-verbal de recunoaștere din fotografii încheiat la data de 31.10. 2012 și planșe foto (f.31 u.p. ,33-36 u.p.)în care martorul S. Șenol i-a recunoscut și indicat la poziția nr.3 și respectiv poziția nr. 1 pe inculpatul T. A. Nicușor și M. A. ca fiind cei care l-au lovit pe partea vătămată E. I. C. în dimineața zilei de 13.10.2012.Martorul a susținut că partea vătămată E. I. C. a fost lovită cu pumnii și cu picioarele de către inculpații A. E., M. A. și T. A. Nicușor, iar în ultima violențelor exercitate partea vătămată a căzut la pământ;

--.declarația inculpatului M. A. (f.60-61 c.j.) în care a recunoscut că l-a lovit pe partea vătămată E. I. C. o dată cu pumnul;

--declarații martor Tepșan A. I. (f.57,59 u.p. și 118 c.j.) care a arătat că a văzut că partea vătămată E. I. C. era lovit cu pumnii și cu picioarele ,și a împins doi indivizi să nu-l mai bată;

--declarații inculpat A. E.(f.68 u.p.)în care l-a indicat pe inculpatul M. A. că l-a lovit cu pumnul pe partea vătămată E. I. C..

Partea vătămată P. M. P. s-a constituit parte civilă în procesul penal în contra inculpatului M. A. cu suma totală de 120.000 euro ,despăgubiri civile ,din care suma de 20.000 euro,reprezentând despăgubiri materiale- c/valoare tratamente,medicamente, cheltuieli efectuate pe perioada spitalizării, deplasări la controale, și suma de 100.000 euro reprezentând daune morale.,pentru suferințele fizice și psihice îndurate..(f.31 c.j.)

Partea vătămată E. I. C. s-a constituit parte civilă în procesul penal în contra inculpaților M. A. și T. A. Nicușor cu suma de 1.000 euro despăgubiri materiale(pentru ambii inculpați) –c/valoare tratamente,medicamente și suma de 5.000 euro de la fiecare inculpat,cu titlu de daune morale. (f.32 c.j.).

Partea vătămată E. I. C. a declarat în fața instanței că între el și inculpatul A. E. a intervenit împăcarea .(f.30c.j.).

S. C. Județean de Urgență C. prin adresa nr._/09.01.2013 (f.53-54 c.j.) s-a constituit parte civilă în procesul penal în contra inculpatului M. A. cu suma de 3.156,51 lei ,despăgubiri civile-cheltuieli de spitalizare ,ocazionate de internarea părții vătămate P. M. P. în perioada 13.10._12 secția neurochirurrgie.

Situația de fapt expusă și reținută de către instanță a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă :-- proces- verbal de constatare a infracțiunii flagrante încheiat la data de 13.10.2012,semnat fără obiecțiuni, ;-- proces- verbal de cercetare la fața locului din data de 13.10.2012 ,ora 07,00;-- planșe foto;-- procese- verbale de recunoaștere din planșa foto a inculpaților de către martori ;-- alte procese- verbale;-- mijloace materiale de probă;-- declarațiile părților vătămate P. M. P. și E. I. C. ;-- declarațiile martorilor S. Senol, P. I. C., C. G. G., R. M., R. N. ,Tepșan A. I.;-- rapoarte de constatare medico-legală emise de Serviciul de Medicină -Legală C. privind părțile vătămate;--raport de constatare tehnico-științifică nr._/03.12.2012 a I.P.J.C.; --interceptări telefonice și procesele - verbale de redare aferente;-- cererile de constituire de părți civile ale părților vătămate P. M. P. și E. I. C.;--declarațiile de intervenire a împăcării între partea vătămată E. I. C. și inculpatul A. E.,la data de 14.12.2012 ;--adresa nr._/09.01.2013 prin care S. C. Județean de Urgență C. s-a constituit parte civilă + decontul de cheltuieli;--fișele de cazier judiciar ale inculpaților;;-- proces-verbal de confruntare între inculpații M. A., T. A. Nicușor și M. A.;-- proces-verbal de confruntare între N. R. și inculpații M. A., T. A. Nicușor, M. A. și A. E.;--declarații martori latura civilă T. C. și C. V.;--înscrisuri medicale +înscrisuri latura civilă;--referat de evaluare privind pe inculpatul M. A. întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.;-- declarațiile inculpaților.

În cauză,în conformitate cu disp.art.334 c.pr.pen.s-a solicitat de către inculpatul M. A.,prin apărător, schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev..de art.20 rap.la art.174 al.1-175 al.1 lit.i)c.pen.în infracțiunea de încăierare prev.de art.322 c.pen, respectiv în infracțiunea de vătămare corporală prev.de art.181 al.1 c.pen.și respectiv în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev.,de art.182 al.1 sau al.2 c.pen.

Nu se poate proceda la schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de încăierare,prev.de art.322 c.pen.,întrucât acțiunea inculpatului M. A. a fost singulară, și deși nu a fost agresat în prealabil, a venit din spatele părții vătămate P. M. P. și l-a lovit în cap cu sticla.

Totodată, nu poate fi reținută comiterea infracțiunilor prev.de art.181 al.1 c.pen.sau de art.182 al.1,2 c.pen.având în vedere împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, a modului concret de acțiune, și anume prin aplicarea de către inculpatul M. A., cu intensitate ,a unei lovituri cu un obiect vulnerant ,sticlă de votcă, plină cu alcool,obiect apt să determine cauzarea morții unei persoane, într-o zonă vitală, a respectiv în regiunea capului,, consecințelor grave produse, respectiv punerea în primejdie a vieții celui agresat, prin, contuzie hemoragică cerebrală și pneumoencefalie precum și atitudinea inculpatului după agresiune, când a plecat cu repeziciune de la locul faptei, indiferent la starea gravă a victimei sale,lăsată în stare de inconștiență, manifestând pasivitate și dezinteres,în încercarea de a fugi cât mai repede și a se sustrage de la răspundere.

Din modul concret de acțiune se desprinde concluzia că inculpatul a prevăzut rezultatul socialmente periculos al faptei comise, respectiv posibilitatea producerii morții victimei, rezultat pe care chiar dacă nu 1-a urmărit, 1-a acceptat, săvârșind astfel fapta cu intenția indirectă de a ucide .

Apare ca fiind întrunită și latura subiectivă a infracțiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art.20 c.pen.raportat la art. 174-175 lit. i)c.pen. sub forma intenției indirecte în sensul disp.art.19 al.1 pct.1 lit.b)c.pen..

S-a mai solicitat și schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev.de art.180 al.2 c.pen.în infracțiunea prev.de art.322 c.pen.

Nu se poate proceda la această schimbare de încadrare juridică ținând seama că inculpații M. A. și T. A. Nicușor au acționat cu intenția directă în lovirea părții vătămate E. I. C., nu a existat o îmbulzeală,sau îmbrânceli sau loviri reciproce,actele violente fiind îndreptate numai asupra acestei părți vătămate.

Ca urmare ,se va respinge ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de lovire sau alte violențe prev.de art.180 al.2 c.pen. cu aplic.art.75 lit.a)c.pen.în infracțiunea de încăierare prev.de art.322 c.pen.

În drept

-- Fapta inculpatului M. A. constând în aceea că în data de 13.10.2012,în jurul orelor 4,00-4,30,într-un loc public, în zona intersecției bld.Tomis cu bld.F., pe fondul și a consumului de băuturi alcoolice ,a aplicat cu intensitate sporită o lovitură cu o sticlă de votcă,cu alcool, în regiunea capului părții vătămate P. M. P., provocându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 30--35 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus în pericol viața prin contuzie hemoragică cerebrală și pneumoencefalie, fapta de omor neconsumându-.se din motive independente de voința inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev.de art.20 c.pen.rap.la art.174 al.1 -175 al.1 lit.i)c.pen.

În raport de această încadrare juridică va fi atrasă răspunderea penală a inculpatului,cu luarea în considerare și a disp.,art.21 c.pen.și art.175 al.2 c.pen.

--Fapta inculpaților M. A. ȘI T. A. NICUȘOR constând în aceea că în data de 13.10.2012 ,cu participarea și a coinculpatului A. E., au aplicat lovituri cu pumnii si picioarele părții vătămate E. I. C., provocându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violente, prev. de art.180 al.2 C.pen. cu aplic. art.75 lit.a) C.pen.

În raport de această încadrare juridică va fi atrasă răspunderea penală a acestor inculpați.

Reținând dovedită vinovăția inculpaților ,sub forma intenției indirecte,(pentru inculpatul M. A.) și a intenției directe pentru ceilalți inculpați, la alegerea și stabilirea pedepselor instanța va ține seama de criteriile generale și obligatorii de individualizare prev.de art.72 c.pen.

În privința inculpatului M. A.- se vor avea în vedere gradul concret de pericol social al faptei comise,destul de ridicat, vizându-.se suprimarea unei vieți, într-un loc public,pe stradă, într- o intersecție, împrejurările concrete în care s-a acționat, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu duritate părții vătămate, în zona capului,natura leziunilor produse care au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale,punându-i viața în primejdie,urmările grave produse ,sau care s-ar mai fi putut produce,chiar iremediabile,partea vătămată necesitând intervenție chirurgicală și internare,controale ulterioare repetate, dispozițiile părții generale a codului penal și limitele de pedeapsă fixate în partea specială, comportamentul manifestat de inculpat care a încercat să plece imediat de la locul faptei,fiind indiferent,deși victima a rămas la sol inconștientă.

Se vor lua în considerare și circumstanțele personale ale inculpatului M. A.,,născut la data de 28.12.1992, foarte tânăr,în vârstă de 20 de ani la data comiterii faptei,,necunoscut cu antecedente penale ,student anul I la Universitatea de Marină Civilă ,manifestând o conduită nesinceră. pe parcursul procesului penal.

Din referatul de evaluare întocmit la data de 28.02.2013 de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. reiese că inculpatul M. A. dispune de resurse individuale,familiale, comunitare pentru o evoluție comportamentală favorabilă

Împrejurarea că inculpatul a avut anterior o bună conduită,nu posedă antecedente penale ,aflându-se la primul conflict cu legea penală, este foarte tânăr,este motivat în încercarea de –și ridica nivelul de instruire, fiind student,,vor fi reținute ,drept circumstanțe atenuante judiciare făcându-.se aplicarea disp.art..74 al.1 lit.a)al.2 c.pen.în referire la art.76 lit.b)c.pen.și se va coborî în mod corespunzător cuantumul pedepsei închisorii stabilite sub minimul special prevăzut de lege.

În conformitate cu disp. art.65 c.pen.în referire la art.66 c.pen se va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art.64 al.1 lit.a)teza a-II-a și lit.b)c.pen.pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

Referitor la pedeapsa accesorie, reținerea acesteia este obligatorie potrivit disp.art.71 al.2 c.pen. deoarece condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a)-c)din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei,până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă,ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei.

În considerarea Deciziei nr.LXXIX(74)/din 05.11.2007 a Î.C.C.J.-Secții Unite-de admitere a recursului în interesul legii,ale căror dispoziții sunt obligatorii pentru instanțe conform art.4145 al.4 c.pr.pen.față de criteriile stabilite în disp.art.71 al.3 c.pen. ,în raport de natura deosebită a infracțiunii comise,încălcările normelor cuprinse în codul penal,,durata pedepsei,valorile sociale însemnate lezate,gravitatea ridicată a acestora,de împrejurările cauzei,în baza art.71 al.1,2 c.pen se va interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art.64 al.1 lit.a)teza a II-a ,lit.b)c.pen.

Inculpatului nu îi poate fi restrâns dreptul fundamental (constituțional) de a alege, conform art.64 al.1 lit.a), teza a I-a c.pen.pentru că indiferent de durata pedepsei stabilite și de natura infracțiunii care a atras-o, nu se justifică excluderea persoanei condamnate din rândul persoanelor cu drept de vot, neexistând nici o legătură între interzicerea dreptului de vot și scopul pedepsei, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din data de 30.03.2004 în Cauza Hirst contra Marii Britani,în raport și de art.3 din Protocolul nr.1 al C.E.D.O..

În raport de natura și gravitatea faptei,cuantumul pedepsei închisorii ce se va aplica, urmările însemnate produse,se va stabili ca modalitate de executare regimul de detenție în condițiile art.57 c.pen.

Întrucât temeiurile care au impus inițial luarea măsurii arestării preventive prin încheierea de ședință nr. 177/din 07.11.2012 a Tribunalului C. (dosar nr._/118/2012 )subzistă și la acest stadiu procesual,nu au intervenit elemente noi,în baza art.350 al.1 c.pr.pen se va menține măsura arestării preventive a inculpatului M. A...

În baza art.88 al.1 c.pen se va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 06.11.2012 la zi.

Referitor la inculpații M. A. și T. A. Nicușor se vor avea în vedere gradul concret de pericol social al faptei comise, împrejurările concrete în care aceștia au acționat,prin aplicarea de lovituri părții vătămate E. I. C.,natura și gravitatea leziunilor cauzate și care au necesitat pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, valorile sociale lezate și ocrotite de normele penale referitoare la sănătatea și integritatea fizică a persoanei, urmările produse,sau care se mai puteau produce, dispozițiile părții generale a codului penal și limitele de pedeapsă fixate în partea specială.

Se vor lua în considerare și circumstanțele personale ale fiecărui inculpat M. A. -,,născut la data de 25.11.1988, în vârstă de 24 de ani la data comiterii faptei,,necunoscut cu antecedente penale, ,manifestând o conduită relativ sinceră. pe parcursul procesului penal,T. A. Nicușor-născut la data de 10.04,1988, în vârstă de 24 de ani la data comiterii faptei,,necunoscut cu antecedente penale,,manifestând o conduită nesinceră. pe parcursul procesului penal.

În raport de împrejurările concrete în care s-a acționat,persoana inculpaților,se apreciază că dublul scop al pedepsei-preventiv-educativ prev.de art.52 c.pen.poate fi realizat și prin condamnarea inculpaților la pedeapsa amenzii penale,

În baza art.63 ind.1 c.pen se va atrage atenția inculpatului că în caz de sustragere cu rea-credință de la executarea amenzii penale ,instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii ,în limitele prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

În baza art.11 pct.2 lit.b) rap.la art.10 al.1 lit.h)c.pr.pen.în ref..la art.132 c.pen se va înceta procesul penal pornit împotriva inculpatului A. E. ,la plângerea prealabilă a părții vătămate E. I. C.,pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev.de art.180 al.2 c.pen,ca urmare a împăcării părților,care este definitivă,totală și necondiționată,operând atât pe latură penală cât și pe latură civilă...

Latura civilă

Partea vătămată P. M. P. s-a constituit parte civilă în procesul penal în contra inculpatului M. A. cu suma totală de 120.000 euro ,despăgubiri civile ,din care suma de 20.000 euro,reprezentând despăgubiri materiale- c/valoare tratamente,medicamente, cheltuieli efectuate pe perioada spitalizării, deplasări la controale medicale, și suma de 100.000 euro reprezentând daune morale.,pentru suferințele fizice și psihice îndurate. S-a solicitat administrarea probei testimoniale dar și a probei cu înscrisuri.

Se constată că sunt întrunite în mod cumulativ condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie și anume:existența unui prejudiciu cert și determinat,a unei fapte ilicite, a raportului de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită,a vinovăției inculpatului sub forma intenției indirecte, acesta fiind ținut să răspundă chiar și pentru cea mai ușoară culpă..

În privința despăgubirilor civile materiale- se constată că partea civilă P. M. P. a făcut dovada prejudiciului material cauzat în limita sumei de 7.000 euro. În acest sens ,se ține seama de depozițiile martorilor T. C. și C. V. (care au susținut că P. M. P. după incident a cheltuit suma de 1.000 euro cu operația ,suma de 1.500 lei medic anestezist, suma de 1.000 lei cu tratamente,medicamente necesare pe perioada spitalizării, a mers la controale în București dar și în Germania, cheltuind suma de 3.000 euro, a angajat un șofer pentru autoturism și pentru care plătește un salariu de 1.300 lei/lună –timp de 6 luni). Prin înscrisurile depuse la dosar –s-a făcut dovada că partea civilă a făcut cheltuieli cu transportul și cazarea sa în străinătate,-justificând sumele de 1.151 euro,898 euro,663 euro,393 euro,.3.199 euro.284,18 euro,434,76 euro.

Referitor la despăgubirile civile –daune morale-în considerarea naturii și gravității leziunilor suferite, în zona capului,care au necesitat pentru vindecare un număr de 30-35 zile de îngrijiri medicale, și care i-au pus în primejdie viața prin contuzie hemoragică cerebrală și pneumoencefalie,suportarea mediului spitalicesc timp de 10 zile,controalele medicale repetate, și eforturile depuse pentru însănătoșire, privarea de o viață normală pe o perioadă îndelungată,, se apreciază că suma de 15.000 euro la care va fi obligat inculpatul către partea civilă este necesară ,pe deplin justificată și suficientă pentru acoperirea unui prejudiciu nepatrimonial suferit pe nedrept.

Ținând seama de aceste aspecte,.în baza art.14 al.3 lit.b)c.pr.pen,în ref.la art.346 c.pr.pen, art.1357,1381 și art.1385,art.1391 c.civ. se va admite în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă P. M. P..

Va fi obligat inculpatul M. A. către partea civilă P. M. P. la plata sumei totale de 22.000 euro ,echivalent în lei ,curs BNR,la data efectuării plății, din care suma de 7.000 euro reprezentând despăgubiri materiale și suma de 15.000 euro reprezentând daune morale, cu titlu de despăgubiri civile.

Se vor respinge restul pretențiilor civile formulate de partea civilă P. M. P.,ca nefondate,inclusiv pretențiile formulate pe parcursul procesului penal,necuantificate și după citirea actului de sesizare, și care au vizat pierderile celor două societăți comerciale,beneficiul nerealizat,ținând seama de natura infracțiunii a cărei victimă a fost partea civilă și care vizează aspecte ce țin de viața,sănătatea și integritatea fizică.

În baza art.14 al.3 lit.b)c.pr.pen,în ref.la art.346 c.pr.pen, art.1357,1381 și art.1385 c.civ.și art.313 al.1 din Legea nr. 95/2006,modif.prin OUG nr. 72/2006 se va admite acțiunea formulată de partea civilă Spital C. Județean de Urgență C., ținând seama de justificarea cheltuielilor efectuate prin decontul depus la dosar.

Va fi obligat inculpatul M. A. către partea civilă Spital C. Județean de Urgență C. la plata sumei de 3.156,51 lei cu titlu de despăgubiri civile-cheltuieli de spitalizare.

Partea vătămată E. I. C. s-a constituit parte civilă în procesul penal în contra inculpaților M. A. și T. A. Nicușor cu suma de 1.000 euro despăgubiri materiale(pentru ambii inculpați) –c/valoare tratamente,medicamente și suma de 5.000 euro de la fiecare inculpat,cu titlu de daune morale.

În ceea ce privește despăgubirile materiale ,partea civilă nu a probat că i s-ar fi cauzat vreun prejudiciu material prin fapta celor doi inculpați..

În privința daunelor morale, în considerarea naturii și gravității leziunilor suferite, care au necesitat pentru vindecare un număr relativ redus de zile de îngrijiri medicale de 8-9 zile, urmările produse, se apreciază că suma de 2.000 lei la care vor fi obligați în solidar,cei doi inculpați către partea civilă este necesară ,pe deplin justificată și suficientă pentru acoperirea unui prejudiciu nepatrimonial suferit pe nedrept.

În consecință ,în baza art.14 al.3 lit.b)c.pr.pen,în ref.la art.346 c.pr.pen, art.1357,art.1370 ,1381-1382 și art.1385,art.1391 c.civ se va admite, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă E. I. C..

Vor fi obligați inculpații T. A. Nicușor și M. A. ,în solidar, către partea civilă E. I. C.,la plata sumei de 2.000 lei -daune morale, cu titlu de despăgubiri civile .

Întrucât nu s-a probat și nici nu se justifică acordarea restului de pretenții civile ,,acestea vor fi respinse.ca nefondate..

Ca măsură de siguranță, în baza art.118 al.1 lit.b)c.pen se va dispune confiscarea specială de la inculpat în beneficiul statului a sticlei cu capacitatea de 1 litru folosită la săvârșirea infracțiunii.

În baza art.193 al.1,2 c.pr.pen va fi obligat inculpatul M. A. către partea civilă P. M. P. la plata sumei de 13.200 lei –inclusiv TVA -cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de acesta.(onorariu avocat ales).

Vor fi obligați inculpații T. A. Nicușor și M. A.,fiecare la plata a câte unei sume de 1.240 lei –inclusiv TVA-către partea civilă E. I. C.,cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de acesta.(onorariu avocat ales).

În baza art.191 al.1,2 c.pr.pen vor fi obligați inculpații M. A. la T. A. Nicușor și M. A., fiecare,la plata a câte unei sume cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

În baza art.192 pct.2 lit.b)c.pr.pen va fi obligat atât inculpatul A. E. cât și partea vătămată E. I. C., fiecare, la plata a câte unei sume cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE :

În baza art.334 c.pr.pen;

Respinge ca nefondată cererea formulată de inculpatul M. A.,prin apărător, de schimbare a încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat prev.de art.20 c.pen.rap.la art.174 al.1-175 al.1 lit.i)c.pen. în infracțiunea de încăierare prev.de art.322 c.pen, respectiv în infracțiunea de vătămare corporală prev.de art.181 al.1 c.pen.și respectiv în infracțiunea de vătămare corporală gravă prev.,de art.182 al.1 sau al.2 c.pen.

Respinge ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de lovire sau alte violențe prev.de art.180 al.2 c.pen. cu aplic.art.75 lit.a)c.pen.în infracțiunea de încăierare prev.de art.322 c.pen.

I.În baza art.20 c.pen.rap.la art.174 al.1 -175 al.1 lit.i)c.pen. ptr. tentativă la infracțiunea de omor calificat,cu aplic.art.21 c.pen.și cu aplic.art.74 al.1 lit.a) al.2 rap.la art.76 al.1 lit.b)c.pen;

Condamnă inculpatul M. A. – fiul lui N. și I.,ns.la data de 28.12.1992, în mun-.C., domiciliat în mun.C.,., .,CNP_, la pedeapsa de 4 (patru)ani închisoare.(parte vătămată P. M. P.)

În baza art.65 c.pen.în referire la art.66 c.pen;

Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a)teza a-II-a și lit.b)c.pen.pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art.71 al.1,2,3 c.pen;

Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit.a) teza a-II-a și lit.b)c.pen.pe perioada executării pedepsei principale.

În baza art.88 al.1 c.pen;

Deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive cu începere de la data de 06.11.2012 la zi.

În baza art.350 al.1 c.pr.pen;

Dispune menținerea măsurii arestării preventive .

II.În baza art.180 al.2 c.pen.pentru .infracțiunea de lovire sau alte violențe ,cu aplic.art.75 al.1 lit.a)c.pen;

Condamnă inculpatul T. A. NICUȘOR –fiul lui T. și E.,ns.la data de 10.04.1988, în mun.C., domiciliat în mun.C. . nr. 7, CNP_, fiul la pedeapsa de 1.500 lei amendă penală.(parte vătămată E. I. C.),

În baza art.63 ind.1 c.pen;

Atrage atenția inculpatului că în caz de sustragere cu rea-credință de la executarea amenzii ,instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii ,în limitele prevăzute pentruinfracțiunea săvârșită.

III.În baza art.180 al.2 c.pen.ptr.infracțiunea de lovire sau alte violențe ,cu aplic.art.75 al.1 lit.a)c.pen;

Condamnă inculpatul M. A. – fiul lui F. E. și D. B.,ns.la data de 25.11.1988, în mun-.C., domiciliat în mun.C., . ,., CNP_, la pedeapsa de 1.500 lei amendă penală.(parte vătămată E. I. C.).

În baza art.63 ind.1 c.pen;

Atrage atenția inculpatului că în caz de sustragere cu rea-credință de la executarea amenzii ,instanța poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii ,în limitele prevăzute pentru.infracțiunea săvârșită.

IV.În baza art.11 pct.2 lit.b) rap.la art.10 al.1 lit.h)c.pr.pen.în ref..la art.132 c.pen;

Încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului A. E. - -fiul lui Bagâs și S. ,ns.la data de 11.07.1988 în mun.C.,domiciliat în mun.-C.,., .,ap.1, CNP_, la plângerea prealabilă a părții vătămate E. I. C.,ptr.săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prev.de art.180 al.2 c.pen,ca urmare a împăcării părților.

În baza art.14 al.3 lit.b)c.pr.pen,în ref.la art.346 c.pr.pen, art.1357,1381 și art.1385,art.1391 c.civ.;

Admite, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă P. M. P..

Obligă inculpatul M. A. către partea civilă P. M. P. la plata sumei de 22.000 euro ,echivalent în lei ,curs BNR,la data efectuării plății, din care suma de 7.000 euro reprezentând despăgubiri materiale și suma de 15.000 euro reprezentând daune morale, cu titlu de despăgubiri civile.

Respinge restul pretențiilor civile formulate de partea civilă P. M. P.,ca nefondate.

În baza art.14 al.3 lit.b)c.pr.pen,în ref.la art.346 c.pr.pen, art.1357,1381 și art.1385 c.civ.și art.313 al.1 din Legea nr. 95/2006,modif.prin OUG nr. 72/2006;

Admite acțiunea formulată de partea civilă Spital C. Județean de Urgență C..

Obligă inculpatul M. A. către partea civilă Spital C. Județean de Urgență C. la plata sumei de 3.156,51 lei cu titlu de despăgubiri civile-cheltuieli de spitalizare.

În baza art.14 al.3 lit.b)c.pr.pen,în ref.la art.346 c.pr.pen, art.1357,art.1370 ,1381-1382 și art.1385,art.1391 c.civ;

Admite, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă E. I. C..

Obligă inculpații T. A. Nicușor și M. A. ,în solidar, către partea civilă E. I. C.,la plata sumei de 2.000 lei -daune morale, cu titlu de despăgubiri civile .

Respinge restul pretențiilor civile formulate de partea civilă E. I. C., ca nefondate..

În baza art.118 al.1 lit.b)c.pen;

Dispune confiscarea specială de la inculpat în beneficiul statului a sticlei cu capacitatea de 1 litru folosită la săvârșirea infracțiunii.

În baza art.193 al.1,2 c.pr.pen;

Obligă inculpatul M. A. către partea civilă P. M. P. la plata sumei de 13.200 lei –inclusiv TVA -cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de acesta.(onorariu avocat ales).

Obligă inculpații T. A. Nicușor și M. A.,fiecare la plata a câte unei sume de 1.240 lei –inclusiv TVA-către partea civilă E. I. C.,cu titlu de cheltuieli judiciare făcute de acesta.(onorariu avocat ales).

În baza art.191 al.1,2 c.pr.pen:

Obligă inculpatul M. A. la plata sumei de 1.800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.(din care suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu în favoarea Baroului C.-av. C. I.-deleg.nr. 6614/2012 se avansează din fondurile Min.Justiției).

Obligă inculpații T. A. Nicușor și M. A., fiecare,la plata a câte unei sume de 550 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.(din care suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu în favoarea Baroului C.-av. M.(B.) Tana-deleg.nr. 6630/2012 și av. S. A.-deleg.nr. 6631/2012 se avansează din fondurile Min.Justiției).

În baza art.192 pct.2 lit.b)c.pr.pen;

Obligă inculpatul A. E. la plata sumei de 175 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului(. din care suma de 100 lei reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu în favoarea Baroului C.-av. C. T. -deleg.nr. 6632/2012 a fost avansată din fondurile Min.Justiției) cât și partea vătămată E. I. C., la plata sumei de 75 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.

Cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă..

Pronunțată în ședință publică astăzi 22 .04.2013..

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

E. G. L. N.

Tehnored.jud.Em.G./ .25. 04.2013/2ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omor calificat. At. 175 C.p.. Sentința nr. 181/2013. Tribunalul CONSTANŢA