Cerere de liberare provizorie pe cauţiune. Art. 160 ind. 4 C.p.p.. Decizia nr. 399/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 399/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 8260/212/2013/a2
Dosar nr._ 13
R O M ÂN I A
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECTIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ nr.399
Ședința publică din data de 11.04.2013
P. – A. A.
JUDECATORI – L. I. B.
- M. L. T.
GREFIER - C. C.
- cu participare PROCUROR - C. B.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de P. DE PE L. JUDECATORIA CONSTANTA, împotriva încheierii din data de 09.04.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosar penal nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea disp. prev. de art.297 alin.1 Cod pr. penală, se prezintă intimatul inculpat B. S., în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat Tilich L., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp. prev. de art. 176-181 cod procedură penală.
Recursul este declarat cu respectarea dispozițiilor art.385/2 Cod pr.penală, în termenul prevăzut de art.385/3 Cod pr.penală, nemotivat.
Instanța întreabă părțile, procurorul, dacă au cereri, excepții ori alte chestiuni prealabile de formulat, conform art.301 – 302 Cod pr.penală și văzând că nu sunt, instanța constată recursul în stare de judecată potrivit art. 385/11 od pr.penală și acordă cuvântul pentru dezbateri potrivit art. 385/13 Cod pr.penală.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii pronunțate de instanța de fond prin care a fost admisă cererea de liberare provizorie pe cauțiune a inculpatului, apreciind că această cerere trebuia respinsă.
In concret, deși formal sunt întrunite condițiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie pe cauțiune, pe fond, instanța trebuia să observe că depunerea unei cauțiuni și eventual impunerea unor obligații, nu sunt de natură a asigura o prevenție suficientă în această speță și a constitui o garanție personală suficientă.
Deși pentru infracțiunea săvârșită poate fi admisă o astfel de cerere, se poate observa că suntem la limita stabilită de legiuitor. In concret, pentru fapta săvârșită de inculpat pedeapsa prevăzută de lege nu este mai mare de 18 ani, dar nici mai mică, ceea ce înseamnă că suntem exact la limita aplicării acestei instituții juridice, având relevanță atunci când apreciem fondul cauzei. Consideră că instanța de fond trebuia să observe și alte elemente care duc la convingerea că garanțiile personale ale inculpatului, chiar și prin depunerea acestei cauțiuni, nu sunt suficiente.
Inculpatul este acuzat de săvârșirea unei infracțiuni în formă continuată, respectiv a săvârșit 3 acte materiale în datele de 21.02.2013, 26.02.2013 și 27.02.2013, ceea ce demonstrează o anumită persistență infracțională. Săvârșirea mai multor acte materiale la o perioadă scurtă de timp denotă o imagine asupra comportamentului inculpatului, respectiv că a decis să săvârșească fapta cu un anumit scop. Bunurile sustrase sunt de natură a fi valorificate în mod rapid de către inculpat, ceea ce înseamnă hotărârea acestuia de a-și rotunji veniturile prin această activitate ilicită.
Modul de săvârșire, instigarea mai multor persoane și colaborarea mai multor persoane la sustragerea produselor petroliere, este un argument ce demonstrează o anumită percepție și are relevanță asupra garanțiilor personale ale inculpatului. Depunerea unei garanții în condițiile în care, prin această infracțiune, inculpatul viza obținerea unor venituri substanțiale, nu pare a fi suficientă și aptă pentru a satisface necesitatea de prevenție.
Pentru aceste considerente, apreciază că recursul formulat este întemeiat, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii recurate și rejudecând, să se respingă cererea de liberare provizorie pe cauțiune.
Apărătorul ales al intimatului inculpat, avocat Tilich L., având cuvântul, solicită respingerea recursului și să se mențină dispozițiile încheierii din data de 09.04.2013, prin care a fost admisă cererea de liberare provizorie pe cauțiune.
Potrivit disp. art.1604 Cod pr.penală cu aplic. art.1602 alin.1 și alin.2 Cod pr.penală, liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda de instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
In speță, se poate observa că inculpatul este acuzar de comiterea unei infracțiuni de complicitate la infracțiunea de furt calificat, în formă continuată, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, pentru trei acte materiale, respectiv că în zilele de 21.02.2013, 26.02.2013 și 27.02.2013 a asigurat transportul la locul faptei a inculpaților P. C. M. și M. E. pentru a sustrage motorină, pe care o transporta ulterior într-un garaj de la domiciliul său, pentru a fi valorificată ulterior, împreună cu inculpatul N. V., fost polițist al Poliției Locale O..
Consideră că încheierea atacată este legală, temeinică și fondată, în sensul că instanța a observat că infracțiunea pentru care este trimis în judecată inculpatul B. S. este pedepsită cu închisoarea de la 4 ani la 18 ani, apreciind că, condiția prevăzută de lege este îndeplinită, motiv pentru care s-a încuviințat cererea de acceptare a cauținii, în valoarea de 9.000 lei.
Fiind sesizată cu o cerere de liberare provizorie pe cauțiune, instanța a trebui să analizeze în ce măsură există garanții pentru ca inculpatul, odată pus în libertate, să poată asigura prezența în fața organelor judiciare și în ce măsură privarea acestuia de libertate aduce atingere scopului prev. de art.136 alin.1 Cod pr.penală.
Consideră că în mod corect instanța de fond a apreciat că, simpla îndeplinire formală a condițiilor prevăzute de lege nu poate conduce în mod automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, ci conferă persoanei arestate numai o vocație. Astfel, a apreciat că cererea formulată de către inculpat, prin apărător ales, este fondată, în raport de elementele care configurează activitatea infracțională, așa cum a fost aceasta reținută prin rechizitoriu, dar și prisma circumstanțelor persoanele ale inculpatului, constatând îndeplinirea, atât a cerințelor de legalitate, cât și de oportunitate ale admiterii cererii de liberare provizorie pe cauțiune.
In rechizitoriu, deși nu se menționează cantitatea ce se reține a fi sustrasă prin activitatea infracțională a celor patru inculpați trimiși în judecată, partea civilă a menționat că valoarea cantității de 200 litri de motorină sustrasă în noaptea de 27/28.02.2013, din vagoanele cisternă din compunerea trenului_ este de 1180 de lei. Din procesul verbal de percheziție și cercetare la fața locului, coroborat cu depozițiile martorilor, rezultă că a fost găsită o singură canistră de 20 litri. Totodată, solicită a se observa că prin declarația dată de inculpat în cursul urmăririi penale, acesta a oferit explicații cu privire la suma de bani găsită asupra sa, respectiv că reprezintă cuantumul unei vaci vândute.
Instanța de fond a considerat că inculpatul este o persoană tânără, în vârstă de 32 de ani, este integrat social, fiind căsătorit, având în întreținere atât un copil minor, cât și o altă persoană, desfășoară activități lucrative în gospodăria proprie – agricultură și creșterea animalelor -, având astfel posibilitatea să-și asigure cele necesare traiului pentru sine și pentru familia sa.
Totodată, s-a reținut că inculpatul B. Ș. nu este cunoscut cu antecedente penale și nici nu a avut vreo tangență cu legea penală, nefăcându-se dovada unui comportament al acestuia care să genereze temerea fie cu privire la săvârșirea altor infracțiuni penale, fie referitor la împiedicarea derulării în bune condiții a procesului penal, prin influențarea părților sau a altor participanți ori prin denaturarea probelor, observându-se atitudinea procesuală manifestată de acesta, gradul de implicare a inculpatului în activitatea infracțională reținută prin actul de inculpare, integrarea acestuia în comunitate, faptul că are o familie organizată.
În urma analizării măsurii alternative la detenția provizorie, prevăzută de Codul de procedură penală, instanța de fond a reținut că măsura liberării pe cauțiune, prin care se suspendă condiționat arestarea preventivă, fiind o măsură restrictivă de libertate și de drepturi, prin . obligații care poate fi stabilită de instanță în sarcina inculpatului și prin posibilitatea revocării liberării provizorii, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau încălcării obligațiilor stabilite, este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal.
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria C., ca neîntemeiată.
Intimatul inculpat B. S., în ultim cuvânt, este de acord cu concluziile apărătorului său.
Instanta rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin încheierea de ședință din data de 09.04.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 13, s-au dispus:
” În baza art. 160 ind. 8a alin. 2 Cod procedură penală cu aplicarea art. 160 ind. 2 alin. 1 și 2 Cod procedură penală și art. 160 ind. 4 Cod procedură penală, admite cererea de liberare provizorie sub cauțiune formulată de inculpatul B. Ș., prin apărător ales și însușită de inculpat.
În temeiul art. 160 ind. 4 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 160 ind. 2 alin. 3 Cod procedură penală, impune inculpatului respectarea următoarelor obligații:
- să nu depășească limita teritorială fixată decât în condițiile stabilite de instanță, respectiv județul C.;
- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliție în a cărui rază teritorială locuiește, respectiv Poliția orașului O., jud. C., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În temeiul art. 160 ind. 4 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 160 ind. 2 alin. 3
ind. 1 Cod procedură penală, impune inculpatului ca pe timpul liberării provizorii să nu se apropie de ceilalți inculpați (P. C. M., M. E., N. V.) și de martorii menționați în rechizitoriu, cu excepția martorei B. C. A. (soția inculpatului B. Ș.).
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 160 ind. 2 alin. 3 ind. 2 Cod procedură penală conform cărora în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor care au fost stabilite în sarcina acestuia se va lua măsura arestării preventive, precum și asupra dispozițiilor art. 160 ind. 10 Cod procedură penală, privind cazurile de revocare a liberării provizorii pe cauțiune.
Dispune comunicarea unei copii a prezentei încheieri către poliția în a cărei rază teritorială locuiește inculpatul, jandarmeriei, poliției locale, organelor competente să elibereze pașaportul, organelor de frontieră.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului B. Ș., fiul lui Ș. și E., născut la data de 06.12.1980 în loc. Medgidia, jud. C., CNP_, domiciliat în loc. O., ., jud. C., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 58/01.03.2013 emis de Judecătoria C. în dosarul nr._, dacă nu este arestat sau reținut în altă cauză, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri.
În baza art. 160 ind. 4 alin. 3 Cod procedură penală cu aplicarea art.1602 al.4 Cod procedură penală, măsura dispusă se comunică administrației locului de deținere și instituțiilor prevăzute de art. 145 al. 21 Cod procedură penală.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu recurs în 24 de ore de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din data 09 aprilie 2013, ora 13.13.”
Pentru a pronunța încheierea de ședință menționată prima instanță a avut în vedere, între altele, următoarele aspecte:
Astfel, s-a arătat că potrivit dispozițiilor art. 1604 alin. 1 Cod procedură penală cu aplicarea art. 1602 alin. 1 și alin. 2 Cod procedură penală, liberarea provizorie pe cauțiune se poate acorda de instanța de judecată, atât în cursul urmăririi penale, cât și al judecății, la cerere, când s-a depus cauțiunea și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv în cazul infracțiunilor intenționate, dacă pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, precum și dacă nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Instanța de fond, din interpretarea textului invocat, a apreciat că liberarea provizorie pe cauțiune reprezintă o vocație, iar nu un drept pentru inculpat, și îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie nu atrage în mod automat admiterea pe fond a cererii, concluzie susținută de prevederile art.160 ind.8a Cod procedură penală, care fac referire la verificarea de către instanță a temeiniciei cererii.
S-a apreciat că analizarea unei cereri de liberare provizorie nu echivalează cu analizarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive dispuse față de o persoană, ci aceasta implică în mod necesar ca măsura arestării preventive luată față de o persoană să respecte dispozițiile legale în materie, adică să fie dispusă în mod legal și să se fundamenteze pe cel puțin unul dintre temeiurile prevăzute de dispozițiile art. 148 alin. 1 Cod procedură penală, deci implică, prin ipoteză, menținerea temeiurilor arestării preventive.
S-a observat că analizarea unei cereri de liberare provizorie impune în mod necesar ca măsura arestării preventive din a cărei executare se solicită liberarea provizorie să fie dispusă în mod legal și temeinic, iar instanța care procedează la soluționarea cererii de liberare provizorie trebuie să aprecieze cu privire la necesitatea menținerii măsurii arestării preventive față de inculpat, prin raportare la toate aspectele cauzei, la caracterul de constrângere al arestului preventiv, prin care se încearcă împiedicarea inculpatului să desfășoare anumite activități care s-ar putea răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal.
Liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.
Instanța de fond a constatat că față de inculpatul B. Ș. măsura arestării preventive a fost dispusă în mod legal și temeinic, constatându-se față de acesta incidența dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.
Analizând condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune arestarea preventivă a unui inculpat și menținerea acestuia în stare de arest preventiv, referitor la prima condiție, și anume existența unor indicii în legătură cu săvârșirea de către inculpat a unei fapte prevăzute de legea penală, instanța a observat faptul că în prezenta cauză se poate reține îndeplinire acesteia. În acest sens, în dosarul de urmărire penală există administrate probe care atestă implicarea inculpatului în desfășurarea unor activități infracționale.
Raportat la cea de-a doua condiție prevăzută de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, instanța a apreciat că este de menționat faptul că pericolul concret pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. În aprecierea gradului de pericol al lăsării în libertate a inculpatului se vor avea în vedere alte elemente decât cele care privesc gradul de pericol social al faptei, respectiv persoana inculpatului, antecedentele sale sau orice altă împrejurare care ar justifica temerea că lăsarea inculpatului în libertate ar putea provoca o tulburare a ordinii sociale.
În prezenta cauză, s-a observat că inculpatul este acuzat de comiterea unei complicități la infracțiunea de furt calificat, în formă continuată, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal – trei acte materiale -, respectiv că în zilele de 21.02.2013, 26.02.2013 și 27.02.2013 a asigurat transportul la locul faptei a inculpaților P. C. M. și M. E. pentru a sustrage motorină, pe care o transporta ulterior într-un garaj de la domiciliul său, pentru a fi valorificată ulterior, împreună cu inculpatul N. V..
În raport de cele reținute în sarcina inculpatului prin actul de inculpare, observându-se mijloacele de probe administrate în cursul urmăririi penale, instanța de fond a considerat că presupunerea rezonabilă privește o faptă gravă, care aduce atingere patrimoniului persoanei, faptă care are un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul de procedură penală a prevăzut regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune (art. 5 alin. 5 C. proc. pen.).
Potrivit dispozițiilor art. 1602 alin. 1 și alin. 2 C.p.p., condițiile de fond pe care o cerere de liberare provizorie trebuie să le îndeplinească sunt: infracțiunea să fie săvârșită din culpă sau, în ipoteza unei infracțiuni intenționate, legea să prevadă pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani (condiție pozitivă); nu există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte (condiție negativă).
În cazul de față instanța de fond a apreciat că infracțiunea pentru care este trimis în judecată inculpatul B. Ș., respectiv complicitate la infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i și alin. 3 lit. a Cod penal, este pedepsită cu închisoarea de la 4 la 18 ani, sens în care a constatat că, condiția instituită de art.160 ind.2 alin.1 Cod procedură penală este îndeplinită în speță.
În ceea ce privește condiția prevăzută de alin.2 al aceluiași articol, s-a arătat că textul de lege folosește noțiunea de „date” (din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat…..) și nu de mijloace de probă, indicând prin urmare că este suficient să existe informații credibile referitoare la intenția inculpatului de a obstrucționa desfășurarea procesului penal în situația lăsării în libertate pentru ca solicitarea de liberare provizorie să fie respinsă. Aceste date trebuie însă să rezulte din coroborarea unor mijloace de probă, pentru că în ipoteza contrară soluția de respingere a cererii ar fi arbitrară și nemotivată.
Fiind sesizată cu o cerere de liberare provizorie pe cauțiune, instanța trebuie să analizeze în ce măsură există garanții pentru ca inculpatul, odată pus în libertate, să se asigure prezența în fața organelor judiciare sau, raportat la interesul judecății, în ce măsură privarea acestuia de libertate ajută atingerii scopului prevăzut de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală.
Instanța de fond a apreciat că, în raport de natura și gravitatea infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, simpla îndeplinire formală a condițiilor prevăzute de lege nu poate conduce în mod automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, ci conferă persoanei arestate numai o vocație.
S-a mai apreciat că cererea formulată de către inculpat, prin apărător ales, este fondată, în raport de elementele care configurează activitatea infracțională, așa cum a fost aceasta reținută prin rechizitoriu, dar și prisma circumstanțelor persoanele ale inculpatului, constatând îndeplinirea, atât a cerințelor de legalitate, cât și de oportunitate ale admiterii cererii de liberare provizorie pe cauțiune.
Astfel, s-a arătat că prin rechizitoriu, inculpatul B. Ș. a participat, în calitate de complice, la activitatea infracțională desfășurată de inculpații P. C. M. și M. E., instigați de către inculpatul N. V., la sustragerea de motorină din vagoanele cisternă aflate în compunerea trenului nr._, prin aceea că, în trei nopți din luna februarie 2013, a asigurat transportul la locul faptei al inculpaților P. și M., precum și transportul cantității de motorină sustrasă de aceștia, procedând ulterior la valorificarea acesteia împreună cu inculpatul N. V..
Deși nu se menționează în rechizitoriu cantitatea ce se reține a fi sustrasă prin activitatea infracțională a celor patru inculpați trimiși în judecată, partea civilă a menționat că valoarea cantității de 200 litri de motorină sustrasă în noaptea de 27/28.02.2013, din vagoanele cisternă din compunerea trenului_ este de 1180 de lei.
S-a mai constatat că inculpatul a manifestat, până în prezent, o poziție procesuală de nerecunoaștere a implicării sale în activitatea infracțională reținută în sarcina acestuia, dar a dat declarații ample cu privire la faptele reținute în sarcina celorlalți inculpați, despre care a învederat că are cunoștință întrucât s-a încercat cooptarea sa în asemenea activități.
Totodată, prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpatul a oferit explicații atât cu privire la suma de bani găsită asupra sa la momentul depistării de către organele de poliție, cât și referitor la bidonul cu motorină găsit în garajul locuinței sale, aspecte justificate prin specificul activității agricole pe care o desfășoară.
În raport de modalitatea de săvârșire a faptei imputate inculpatului, așa cum aceasta a fost reținută prin actul de sesizare a instanței, observându-se și circumstanțele personale ale inculpatului, instanța de fond a considerat că nu există nicio dovadă că lăsarea inculpatului în libertate s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal, întrucât nu există nicio dată din care să reiasă că inculpatul va încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea celorlalți inculpați din dosar ori a martorilor sau prin denaturarea probelor ori că va putea săvârși alte infracțiuni.
Astfel, judecătorul fondului a constatat că inculpatul B. Ș. este o persoană tânără, în vârstă de 32 de ani, este integrat social, fiind căsătorit, având în întreținere atât un copil minor, cât și o altă persoană, desfășoară activități lucrative în gospodăria proprie- agricultură și creșterea animalelor - având astfel posibilitatea să-și asigure cele necesare traiului pentru sine și pentru familia sa.
Totodată, s-a mai reținut că inculpatul B. Ș. nu este cunoscut cu antecedente penale și nici nu a avut vreo tangență cu legea penală, nefăcându-se dovada unui comportament al acestuia care să genereze temerea fie cu privire la săvârșirea altor infracțiuni/fapte penale, fie referitor la împiedicarea derulării în bune condiții a procesului penal, prin influențarea părților sau a altor participanți ori prin denaturarea probelor, observându-se atitudinea procesuală manifestată de acesta, gradul de implicare a inculpatului în activitatea infracțională reținută prin actul de inculpare, integrarea acestuia în comunitate, faptul că are o familie organizată.
Instanța de fond a considerat că toate aceste împrejurări, respectiv domiciliul stabil al inculpatului, ocupația acestuia, legăturile cu familia, obținerea de venituri licite, integrarea în societate, pledează în favoarea admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Referitor la opinia publică, instanța de fond a considerat că menținerea arestării nu poate avea loc numai pe un argument subiectiv, această reacție a opiniei publice avută în vedere la dispunerea privării de libertate s-a estompat, interesând rezultatul judecății, altfel ar echivala cu a considera că o persoană acuzată de fapte de o anumită gravitate ar trebui menținută în stare de arest până la pronunțarea unei hotărâri pe fond, de către instanța de judecată, fără posibilitatea liberării acestuia în cursul procesului.
Ca atare, pentru gravitatea faptei de care este acuzat inculpatul B. Ș. și în măsura în care se va stabili vinovăția acestuia, instanța urmează a dispune cu ocazia judecării în fond a cauzei, măsura arestării preventive - măsură procesuală cu caracter excepțional-este justificată doar în scopul prezervării ordinii publice, respectiv să existe elemente pertinente și suficiente de natură a conduce la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică și în nici un caz pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate.
În urma analizării măsurii alternative la detenția provizorie, prevăzută de Codul de procedură penală, instanța de fond a reținut că măsura liberării pe cauțiune, prin care se suspendă condiționat arestarea preventivă, fiind o măsură restrictivă de libertate și de drepturi, prin . obligații care poate fi stabilită de instanță în sarcina inculpatului și prin posibilitatea revocării liberării provizorii, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau încălcării obligațiilor stabilite, este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal.
S-a apreciat de către instanță că această măsură procesuală de individualizare a măsurii arestării preventive este de natură a contrabalansa motivele care justifică arestarea preventivă a inculpatului, motive care, deși sunt temeinice, nu sunt atât de grave pentru a atrage privarea de libertate, deținerea provizorie nefiind absolută și inevitabil necesară. S-a mai apreciat că scopul procesului penal poate fi suficient asigurat și prin garanțiile pe care le oferă persoana inculpatului și obligațiile care i se impun pe parcursul liberării provizorii, dispozițiile art. 136 alin. 2 Cod procedură penală prevăzând în mod expres că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin jurisprudența sa, a arătat că avantajele pe care le prezintă detenția preventivă nu pot fi negate (împiedicarea persoanei suspecte să fugă, să distrugă probe, să săvârșească noi infracțiuni), dar că aceasta are și o . inconveniente, reprezentând o atingere adusă prezumției de nevinovăție, producând o ruptură în mediul familial și profesional, putând constitui uneori un mijloc de presiune asupra inculpatului pentru a-l constrânge să mărturisească. CEDO a decis că temerea că acuzatul urmează să se sustragă de la proces nu este suficientă, ci ea trebuie analizată în raport cu datele personale ale inculpatului, respectiv dacă are un loc de muncă, o stabilitate familială, dacă are antecedente penale.
Or, în cauza de față, inculpatul este o persoană care realizează venituri din activități licite, are un copil minor și o altă rudă în întreținere, este căsătorit, are o locuință, astfel se poate aprecia că acesta beneficiază de stabilitate locativă, familială și profesională.
Pentru aceste considerente, instanța de fond a apreciat că cererea inculpatului este întemeiată și a admis-o, cu fixarea obligațiilor legale în sarcina inculpatului.
Împotriva încheierii de ședință menționate, a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria C., pe larg, motivele prezentate în practicaua prezentei încheieri.
Instanța de recurs în exercitarea controlului judiciar prin prima motivelor invocate, cât și din oficiu conform art.3856 al.3 c.pr.pen. constată că recursul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria C. este fondat și urmează a fi admis, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
Prin încheierea din data de 27.03.2013 instanța de fond, verificând, în baza art.300 ind.1 C.p.p., legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpați, intre care și față de inculpatul B. Ș., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut starea privativă de libertate, cu consecința respingerii, ca neîntemeiate, cererilor de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpați, prin avocați.
La analiza recursului de față, contrar opiniei judecătorului fondului, Tribunalul consideră că nu se impune liberarea provizorie sub control judiciar și punerea în libertate a inculpatului B. Ș., acesta prezentând în continuare un pericol concret pentru ordinea publică– având în vedere și data de la care s-a luat măsura arestării preventive, prin încheierea penală nr. 57/01.03.2013 dispusă de Judecătoria C., termenul privării de libertate păstrându-și caracterul de rezonabilitate și proporționalitate, circumstanțele reale în care inculpatul este suspectat că ar fi comis infracțiunea –în sensul că, în fapt, în zilele de 21.02.2013, 26.02.2013 și 27.02.2013 a asigurat transportul la locul faptei a inculpaților P. C. M. și M. E. pentru a sustrage motorină, pe care o transporta ulterior într-un garaj de la domiciliul său, pentru a fi valorificată ulterior, împreună cu inculpatul N. V., presupusa infracțiune fiind comisă în mod continuat(cu trei acte materiale), cu aplicarea dispozițiile art.41 alin.2 C.p., chiar dacă sub forma complicității - evidențiindu-se un pericol social crescut al faptei comise, prezumtivul mod de a acționa, acest gen de infracțiuni reprezentând un real pericol pentru ordinea publică, afectând o valoare esențială ocrotită de legea penală-patrimoniul- în condițiile în care acest gen de infracțiuni a căpătat în ultima perioadă o amploare deosebită, aspecte care dovedesc o periculozitate a inculpatului de natură a reflecta pericolul posibilității reiterării comportamentului infracțional.
La aceste aspecte se adaugă ecoul puternic negativ-încă actual, reala stare de teamă prezentă în rândul comunității.
Liberarea provizorie sub control judiciar rămâne o vocație pentru inculpat și nu un drept al acestuia, iar circumstanțele reale arătate anterior, raportat și la durata privării de libertate, la stadiul anchetei penale în curs, judecata neîncepând în fața instanței de fond, nu-l recomandă pe inculpat pentru liberarea provizorie sub control judiciar.
Aspectele favorabile susținute de apărare și învederate de judecătorul fondului, în sensul că odată cu trecerea timpului, reacția opiniei publice avută în vedere la dispunerea privării de libertate s-a estompat nu se bazează pe niciun aspect concret, rămânând o simplă apreciere favorabilă, în condițiile în care durata privării de libertate apare rezonabilă și deplin justificată de circumstanțele reale în care se reține că inculpatul ar fi comis în formă continuată infracțiunea față de care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată, iar circumstanțele personale, care rămân favorabile inculpatului, respectiv: domiciliul stabil, ocupația acestuia, legăturile cu familia, obținerea de venituri licite, integrarea în societate, apar insuficiente față de modul continuat în care ar fi comis infracțiunea și cu celelalte circumstanțe reale expuse anterior și oricum insuficiente-la acest moment al anchetei penale-în care judecata în fața instanței de fond nu a început și în prezența menținerii temeiurilor inițiale avute în vedere la luarea și, ulterior la menținerea măsurii privative de libertate(și instanța de fond a apreciat că motivele care au justificat arestarea preventivă a inculpatului, sunt temeinice), ca și lipsa unor indicii noi, favorabile inculpatului, care să justifice neprivarea acestuia de libertate.
Soluția este in acord totodată cu dispozițiile art.5 par.3 din CEDO potrivit cărora orice persoana arestata sau deținută in condițiile prev. de par. 1 lit. c al aceluiași articol are dreptul sa fie judecata . sau eliberata in cursul procedurii ; aceasta ultima teza insa este aplicabila doar in măsura in care durata arestării a depășit un termen rezonabil si nu mai subzista cazurile pentru care s-a apreciat ca este necesara privarea de libertate a inculpatului. Ori, astfel cum s-a apreciat mai sus starea de pericol pentru ordinea publica subzista in continuare.
Pentru toate aceste motive, urmează ca, în baza art. 385/15 pct.2 lit. d Cod proc.pen. să fie admis recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva încheierii din data de 09.04.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosar penal nr._ 13.
Va casa încheierea recurată și rejudecând va dispune:
În baza art.160/8a alin.6 C.p.p. va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul B. Ș..
În baza art.160/5 alin.4 lit.f C.p.p. va restitui cauțiunea în cuantum de 9000 lei, depusă pe seama și la dispoziția Judecătoriei C. prin chitanța nr._/1 din 09.04.2013 și recipisa de consemnare la CEC . nr._ din 09.04.2013 către intimatul-inculpat B. Ș..
Va înlătura dispozițiile contrare privind admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune și aplicarea disp. art. 160 /4 alin.2 Cod proc.pen., rap. la art.160/2 alin.3 și alin.3/1 și alin.3/2 ca și art.160/10, coroborat cu art. 160/4 alin.3 Cod proc.pen., art. 160 /2 alin.4 Cod proc.pen., art. 192 alin.3 Cod proc.pen.
În baza art. 192 alin.2,3 Cod proc.pen.:
Va obliga pe inculpatul B. Ș. la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în fond a cererii.
În baza art.192 alin.3 C.p.p, cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria C., vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385/15 pct.2 lit. d Cod proc.pen.:
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva încheierii din data de 09.04.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosar penal nr._ 13.
Casează încheierea recurată și rejudecând dispune:
În baza art.160/8a alin.6 C.p.p. respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul B. Ș..
În baza art.160/5 alin.4 lit.f C.p.p. restituie cauțiunea în cuantum de 9000 lei, depusă pe seama și la dispoziția Judecătoriei C. prin chitanța nr._/1 din 09.04.2013 și recipisa de consemnare la CEC . nr._ din 09.04.2013 către intimatul-inculpat B. Ș..
Înlătură dispozițiile contrare privind admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune și aplicarea disp. art. 160 /4 alin.2 Cod proc.pen., rap. la art.160/2 alin.3 și alin.3/1 și alin.3/2 ca și art.160/10, coroborat cu art. 160/4 alin.3 Cod proc.pen., art. 160 /2 alin.4 Cod proc.pen., art. 192 alin.3 Cod proc.pen.
În baza art. 192 alin.2,3 Cod proc.pen.:
Obligă pe inculpatul B. Ș. la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în fond a cererii.
În baza art.192 alin.3 C.p.p, cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria C., rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2013.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
A. A. L. I. B. M. L. T.
GREFIER,
C. C.
Red.jud.fond. D.M.
Tehnored.jud.L.I.B./15aprilie 2013/3 ex.
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|
