Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 813/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 813/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 09-08-2013 în dosarul nr. 14243/212/2013/a4
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE PENALĂ Nr. 813
Ședința publică din data de 09 august 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. C. S.
Judecător E. G.
Judecător L. M. T.
Grefier L. Ș.
Cu participare procuror Grațiela L.
S-a luat în examinare recursul penal promovat de inculpatul C. M. – L., fiul lui A. și M., născut la data de 10.10.1971, în ., CNP_, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva încheierii din data de 06.08.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosar penal nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică cu respectarea disp.art.297 alin.1 Cod pr.penală, se prezintă recurentul inculpat – în stare de deținere, asistat de avocat ales B. S., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită cu respectarea disp.art.176-181 Cod pr.penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.
Recursul este declarat în termenul prev.de art.3853 cod pr.penală, nemotivat.
Instanța, în baza art.301 cod pr.penală, întreabă părțile dacă au cereri, excepții ori alte chestiuni prealabile de formulat și constatând că nu sunt, declară terminată cercetarea judecătorească, constată recursul în stare de judecată și, în baza art.38513 cod pr.penală, acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul recurentului inculpat având cuvântul, invocă nulitatea încheierii pronunțată de instanța de fond prin care s-a menținut măsura arestării preventive, întrucât nu este motivată, judecătorul procedând la copierea motivării încheierii de la propunerea de arestare preventivă.
Conform unor hotărâri CEDO, o astfel de motivare echivalează cu lipsa ei, pentru că de fiecare dată, la fiecare termen, instanța trebuie să analizeze elemente noi. Precizează că nu poate indica hotărârile CEDO, dar le va depune la dosar în termenul de pronunțare.
Nici respingerea cererii privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara nu este motivată, motiv pentru care solicită a se constata nulitatea încheierii atacate, casarea acesteia și rejudecând, să se revoce măsura arestării preventive și subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Pe fondul cauzei, instanța de fond reține ca modalitate concretă de săvârșire a faptei că inculpatul a acționat pe timp de zi, prezentând un grad de periculozitate mai mare, însă acesta nu este un element care să conducă la un grad de periculozitate mai mare.
Se mai reține că inculpatul este cercetat pentru comiterea unei alte infracțiuni, însă acesta nu este cunoscut cu antecedente penale. Instanța de fond motivează că menținerea măsurii arestării preventive este necesară întrucât cercetarea judecătorească se află abia la început, nefiind citați martorii până la acest moment, aspect ce nu poate fi imputat inculpatului.
După ce judecătorul fondului i-a adus la cunoștința inculpatului disp.art.3201 Cod pr.penală, nu s-a procedat la citirea actului de inculpare.
S-a dispus menținerea măsurii arestării preventive întrucât inculpatul ar fi sustras niște bunuri, dar partea vătămată nu a putut preciza care sunt bunurile materiale ale infracțiunii de furt.
În ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar, se motivează că instanța nu are obligația de a dispune o astfel de măsură, fără însă să indice date din care să rezulte că inculpatul aflat în libertate va încerca zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea părților sau a martorilor, ori că va săvârși alte infracțiuni.
De reținut că, de la data comiterii faptei până la identificarea inculpatului a trecut o lună, timp în care clientul său nu a mai comis nici o infracțiune.
Trebuie să se rețină atitudinea clientului său, care a colaborat cu organele de urmărire penală și să se aibă în vedere că până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive, acesta este beneficiarul prezumției de nevinovăție.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând, să se revoce măsura arestării preventive. Subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Procurorul având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefundat, cu consecința menținerii încheierii pronunțată de prima instanță, încheiere pe care o consideră ca fiind legală și temeinică.
Încheierea e legală, îndeplinind cerințele art.355 și urm.Cod pr.penală, în sensul că este expusă în fapt și în drept infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat, în sensul că sunt prezentate indiciile și probele temeinice pe care instanța își întemeiază concluzia că există posibilitatea ca inculpatul să fi săvârșit fapta, fiind expuse în concret împrejurările pentru care instanța consideră că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Toate aceste elemente sunt prezentate la fila 6 a încheierii.
Pentru toate aceste elemente expuse, instanța a respins atât cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive, cât și cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
În ce privește situația invocată de inculpat, în sensul că nu i-a fost citit actul de inculpare, să se constate că, pe de o parte, actul de sesizare a instanței i-a fost comunicat inculpatului la locul de deținere, pe de altă parte, beneficiind de prezența apărătorului ales, inculpatul nu a invocat împrejurarea că nu ar cunoaște faptele pentru care este trimis în judecată.
Pe de altă parte, neindicarea bunurilor care au făcut obiectul infracțiunii de furt, este o chestiune ce ține de fondul cauzei, mai mult de atât, instanța a analizat această chestiune cu titlu de excepție și a constatat că este legal sesizată.
Cu privire la fondul cauzei, să se constate că lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere faptul că acesta manifestă dezinhibiție întrucât, pe timp de zi, în mai multe rânduri fără să-i fie teamă de proprietari sau vecini, a dat dovadă de o rară dezinhibiție și a pătruns în mod repetat în locuința părții vătămate prin efracție. Mai mult, acesta s-a întâlnit cu o martoră care l-a întrebat dacă proprietara locuinței este acasă, iar acesta a răspuns negativ, aspect ce denotă periculozitatea inculpatului, care a disimulat o aparentă legătură cu proprietarul imobilului.
Urmează a se constata că lăsarea în libertate prezintă risc de repetabilitate, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, care este în prezent cercetat pentru comiterea unei infracțiuni mai grave, existând așadar indicii, în sensul că inculpatul încalcă în mod repetat legea penală.
Toate aceste motive fac ca singura măsură proporțională cu scopul urmărit, este aceea a arestului preventiv. Apreciază că nu au intervenit schimbări în sensul art.139 Cod pr.penală, astfel încât nu se poate înlocui măsura arestării preventive.
Pentru motivele prezentate, nu este oportună nici lăsarea acestuia în libertate, sub control judiciar.
Având cuvântul în replică, apărătorul recurentului inculpat precizează că acesta nu este arestat în cauza cealaltă și nu s-a sustras cercetării judecătorești.
În ultim cuvânt, recurentul inculpat C. M. L. precizează că-și însușește concluziile formulate de apărătorul său.
Apreciază că cercetat în stare de libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Solicită lăsarea în libertate pentru că are un copil.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului penal declarat de inculpatul C. M. L.:
Prin încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria C. la data de 06 august 2013 în dosarul penal nr._ 13, s-au dispus următoarele:
„În baza art. 3002 Cod procedură penală raportat la art. 160b alin. 3 Cod procedură penală, constată legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului C. M. - L..
Menține arestarea preventivă a inculpatului C. M. – L., fiul lui A. și M., născut la data de 10.10.1971, în ., CNP_.
Respinge cererile privind revocarea/înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate de către avocatul inculpatului.
În baza art. 1608a alin.6 C.pr.penala respinge ca neîntemeiată cererea privind liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Măsurile dispuse se comunică administrației locului de deținere.
În baza art. 192 C.pr.penala obliga inculpatul la plata sumei de 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul roman.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 29.05.2013 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ 13, rechizitoriul nr. 6220/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., prin care a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul C. M.-L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i C.p., reținându-se că, la data de 08.04.2013, între orele 08.00-11.50, prin escaladare și efracție (ruperea butucului de la ușa de acces), ar fi pătruns în curtea și imobilul aparținând părții vătămate M. Addis Samit, situat în mun. C., .. 100, de unde ar fi sustras două televizoare LCD marca Samsung, ceasuri mărci diferite, un calculator Dell și monitor Ager, parfumuri diferite, bijuterii din aur și argint, produse alimentare și alte bunuri cauzând un prejudiciu estimat de partea vătămată la 15.500 lei nerecuperat.
În cursul urmăririi penale, Judecătoria C., prin încheierea nr. 140/09.05.2013, definitivă prin încheierea nr. 139/14.05.2013 a Tribunalului C., a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria C. și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, apreciindu-se că în cauză sunt întrunite condițiile art. 143 C.p.p., existând indicii care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunea pentru care este cercetat și totodată faptul că este incident cazul prev. de art. 148 lit. f C.p.p., raportat la împrejurările în care este suspectat că ar fi comis fapta și la circumstanțele personale ale acestuia.
După sesizarea instanței, în data de 30.05.2013 măsura arestării preventive a fost menținută în temeiul art. 3001 C.p.p. și ulterior a fost menținută la data de 25.06.2013, în temeiul art. 3002 C.p.p.
Verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, instanța a apreciat că măsura este legală și temeinică și că motivele care au determinat arestarea preventivă nu au încetat, subzistă și la acest moment procesual și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Din materialul probator administrat în cauză până la acest moment procesual, instanța a apreciat că există indicii temeinice care justifică și în prezent presupunerea rezonabila ca inculpatul ar fi săvârșit fapta de care este bănuit, acestea nefiind schimbate în mod favorabil inculpatului în perioada de referință, fiind incidente conditiile prev.de art.143 cod pr.penala.
Totodată, instanța a apreciat că în cauză este îndeplinită și condiția prevazută de art.148 lit. f C.pr.penala, dat fiind ca acesta este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni pedepsite cu inchisoare mai mare de 4 ani si exista probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Subzistența pericolului concret pentru ordinea publică este reflectată de natura și gravitatea faptei îndreptate împotriva patrimoniului și siguranței domiciliare, de modalitatea concretă în care se presupune că ar fi fost comisă, respectiv pe timp de zi, prin escaladare și efracție, dintr-o locuință, pătrunzând și apoi părăsind locuința victimei în mai multe rânduri, fără teama că ar putea fi surprins de vecini, dând dovadă de o deosebită stăpânire de sine atunci când, întrebat fiind de martora Ghindoveanu, dacă proprietara este acasă, acesta a răspuns negativ, disimulând astfel o aparentă legătură cu proprietarul locuinței pe care tocmai o părăsea, de scopul urmărit (sustragerea pe nedrept a unor bunuri care se aflau în patrimoniul unei alte persoane), de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce (pe de o parte, scoaterea bunurilor din posesia părții vătămate și însușirea pe nedrept a acestora, iar pe de altă parte încălcarea inviolabilității domiciliului părții vătămate, creând o stare de pericol pentru integritatea corporală a subiecților infracțiunii), de circumstanțele personale ale inculpatului, care este judecat pentru comiterea unei alte infracțiuni grave, nu are ocupație, nu are loc de muncă.
Instanța a considerat că și la acest moment procesual măsura arestării preventive îndeplinește caracterul de rezonabilitate, având în vedere gradul de pericol social al faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, cercetarea judecătorească fiind însr-o stare incipientă, urmând ca la următorul termen de judecată să fie audiați martorii din lucrări.
In ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, instanța a reamintit că potrivit art. 160 ind. 2 alin.1 C.pr.penala, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii care nu depaseste 18 ani, și nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului în cauză.
Astfel, din interpretarea textului invocat, se poate observa că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o vocație, nu un drept pentru inculpat, și îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie nu atrage în mod automat admiterea pe fond a cererii, concluzie susținută de prev.art.1608a C.pr.penală care fac referire la verificarea de către instanță a temeiniciei cererii.
Pentru a stabili dacă se poate acorda liberarea provizorie, instanța trebuie să verifice, pe lângă îndeplinirea condițiilor formale, și îndeplinirea condițiilor de fond, respectiv temeinicia cererii de liberare provizorie. De altfel, dispozițiile art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale nu instituie o obligație de acordare a liberării provizorii în cursul procedurii judiciare, iar luarea măsurilor alternative celor privative de libertate trebuie să se subsumeze în mod obligatoriu realizării scopurilor acestora.
Astfel, deși Codul de procedură penală și Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul persoanei acuzate de a obține liberarea în cursul procedurii, aprecierea cu privire la oportunitatea unei asemenea cereri aparține instanței de judecată, care în absența unor criterii legale, trebuie să realizeze o examinare în concret a cauzei, cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire a faptei, natura acesteia, circumstanțele concrete ale cauzei și cele privind persoana inculpatului.
Din aceasta perspectivă, având în vedere cele expuse mai sus, instanța a considerat că este neîntemeiată cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, punerea în libertate a acestuia prezentând în continuare pericol concret pentru ordinea publică așa cum s-a arătat mai sus.
Pentru aceste motive, în baza art. 3002 Cod procedură penală raportat la art. 160b alin. 3 Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului C. M. - L..
A menținut arestarea preventivă a inculpatului C. M. – L., fiul lui A. și M., născut la data de 10.10.1971, în ., CNP_.
A respins cererile privind revocarea/înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate de către avocatul inculpatului.
A respins ca neîntemeiată cererea privind liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Măsurile dispuse s-au comunicat administrației locului de deținere.
Împotriva acestei Încheieri de ședință a declarat recurs inculpatul C. M. L., solicitând admiterea recursului, casarea Încheierii recurate și, rejudecând să se dispună revocarea măsurii arestării preventive. În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea ori admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
În expunerea motivelor de recurs s-a invocat nulitatea încheierii pronunțată de instanța de fond prin care s-a menținut măsura arestării preventive, întrucât nu este motivată, judecătorul procedând la copierea motivării încheierii de la propunerea de arestare preventivă.
S-a mai arătat că inculpatul este cercetat pentru comiterea unei alte infracțiuni, însă acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, că nu s-a procedat la citirea actului de inculpare, precum și faptul că partea vătămată nu a putut preciza care sunt bunurile materiale ale infracțiunii de furt.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, verificând legalitatea și temeinicia încheierii atacate în raport de motivele de recurs expuse, cât și din oficiu conform art.3856 al.3 Cod procedură penală, constată că recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul nr. 6220/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., prin care a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul C. M.-L. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit. i C.p.
În sarcina inculpatului se că la data de 08.04.2013, între orele 08.00-11.50, prin escaladare și efracție (ruperea butucului de la ușa de acces), ar fi pătruns în curtea și imobilul aparținând părții vătămate M. Addis Samit, situat în mun. C., ..100, de unde ar fi sustras două televizoare LCD marca Samsung, ceasuri mărci diferite, un calculator Dell și monitor Ager, parfumuri diferite, bijuterii din aur și argint, produse alimentare și alte bunuri cauzând un prejudiciu estimat de partea vătămată la 15.500 lei nerecuperat.
Prin încheierea nr. 140/09.05.2013 a Judecătoriei C. rămasă definitivă prin încheierea nr. 139/14.05.2013 a Tribunalului C., s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria C. și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 de zile, apreciindu-se că în cauză sunt întrunite condițiile art. 143 C.p.p., existând indicii care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunea pentru care este cercetat și totodată faptul că este incident cazul prev. de art. 148 lit. f C.p.p., raportat la împrejurările în care este suspectat că ar fi comis fapta și la circumstanțele personale ale acestuia.
După sesizarea instanței, această măsură a fost verificată sub aspectul legalității și temeiniciei de către instanța de fond, fiind menținută până în prezent.
Tribunalul constată că prima instanța a realizat o analiză obiectivă a situației inculpatului, stabilind în mod echilibrat faptul că se impune menținerea privării de libertate a acestuia.
Din analiza mijloacelor de probă administrate până la acest moment procesual, se constată că subzistă nemodificate temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri privative de libertate față de inculpat, existând indicii din care rezultă presupunerea rezonabilă că a comis o faptă penală cu un ridicat grad de pericol social, faptă pedepsite de legea penală cu închisoarea mai mare de 4 ani.
Necesitatea protejării ordinii publice este actuală având în vedere natura infracțiunii reținute în sarcina inculpatului, gravitatea faptei și modalitatea de comitere a acestora – sustragerea de bunuri aparținând altei persoane prin escaladare și efracție, prin pătrunderea în curtea și apoi în locuința părții vătămate, scopul urmărit – obținerea de foloase materiale prin furt, urmarea produsă, atingerea adusă, valorilor sociale ce ocrotesc atât patrimoniul persoanei, cât și siguranța și inviolabilitatea domiciliului, în infracțiunea de furt calificat comisă fiind absorbită și violarea de domiciliu.
Mai mult, datele de natură a contura persoana inculpatului, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar, îl recomandă pe acest ca fiind o persoană care nici în trecut nu s-a conformat interdicțiilor impuse de lege, in condițiile in care acesta a mai fost anterior condamnat la pedepse cu închisoarea cu suspendarea condiționata a executării pedepsei, și, totodată este cercetat penal pentru infracțiuni prevăzute de art.2 și 3 din Legea 143/2000.
Față de aspectele prezentate anterior, Tribunalul constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului subzistă nemodificate, neexistând până în acest moment procesual elemente noi care să justifice punerea în libertate a acestuia, ocrotirea ordinii publice fiind prioritară și prevalând intereselor personale, iar o măsură preventivă mai blândă, cum ar fi cea a obligării de a nu părăsi localitatea, nu ar fi de natură a satisface necesitatea desfășurării procesului în condiții normale.
Din economia dispozițiilor cuprinse în art.139 Cod procedură penală se observă că măsura arestării preventive se înlocuiește cu o altă măsură când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii și se revocă când măsura a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să o justifice.
Ori, în speță, din analiza actelor și lucrărilor cauzei, se constată că, pe de-o parte, măsura arestării preventive a fost luată în condiții de legalitate, cu respectarea dispozițiilor instituite de codul de procedură penală, iar pe de altă parte temeiurile avute în vedere la luarea măsurii nu au dispărut.
Tribunalul, în consens cu soluția primei instanțe, nu a identificat aspecte care ar justifica revocarea arestului preventiv și în continuare planează asupra inculpatului suspiciunea comiterii infracțiunilor pentru care s-a declanșat instrucția penală, existând probe în acest sens, și urmează ca în urma administrării probatoriului în faza de cercetare judecătorească, care de altfel nici nu a debutat, să se lămurească aspectele de fapt și de drept ale cauzei.
În atare situație, revocarea măsurii arestării preventive nu are aplicabilitate în cauză.
Referitor la susținerile potrivit cărora prima instanță nu a motivat hotărârea de menținere a stării de arest, Tribunalul constată că acestea nu sunt fondate, încheierea instanței de fond cuprinzând expunerea argumentelor pentru care se impune privarea de libertate, iar reluarea unor aspecte dezbătute cu ocazia arestării preventive este logică, având în vedere că este vorba de aceeași faptă analizată la momentul inițial și de verificarea menținerii temeiurilor reținute de judecătorul care a emis mandatul de arestare preventivă.
Nu trebuie neglijat impactul negativ pe care l-ar avea punerea în libertate a unei persoane (despre care se presupune că a pătruns în mod ilegal în domiciliul părții vătămate pentru sustragerea de bunuri) asupra societății civile, pe fondul înmulțirii îngrijorătoare a furturilor din locuință, cetățeanul fiind îndreptățit a i se ocroti atât siguranța și intimitatea locuinței, cât și ocrotirea bunurilor pe care le-a dobândit prin muncă.
S-a afirmat și faptul că nu s-a procedat la citirea actului de inculpare, și că partea vătămată nu a putut preciza care sunt bunurile materiale ale infracțiunii de furt.
Tribunalul observă că aceste aspecte nu privesc obiectul recursului de față, privitor la menținerea arestului preventiv, ci sunt legate de fondul cauzei, fiind supuse criticilor în alte faze procesuale. De precizat că partea vătămată a indicat și individualizat o parte din bunurile ce i-ar fi fost sustrase (două televizoare LCD Samsung, calculator Dell, monitor Ager etc) încă din prima plângere formulată, astfel că nu se poate susține că aceasta nu a putut preciza care sunt bunurile materiale ale infracțiunii, urmând a se lămuri cauza și a se stabili adevărul prin cercetarea judecătorească).
În analiza cererii de liberare provizorie sub control judiciar se evidențiază că aceasta este o măsură procesuală de individualizare a măsurii arestării preventive care conferă persoanei arestate vocația ca, în anumite condiții, să fie pusă în libertate, potrivit art.1601 și urm. Cod procedură penală și art.23 alin.10 din Constituție.
Această instituție procesuală este facultativă, fiind indisolubil legată de considerațiuni ce privesc personalitatea celui arestat și împrejurările cauzei și putând avea aplicabilitate numai în situația în care măsura arestării nu este absolut necesară. Se observă că, pe lângă vocația legală pe care ar avea-o un anumit inculpat pentru a putea beneficia de această instituție, este necesar a se verifica și oportunitatea unei astfel de măsuri, în raport de scopul recunoscut de legea procesual penala.
La determinarea vocației inculpatului la liberare provizorie nu se pot ignora aspectele enunțate anterior, soluția instanței de fond fiind în conformitate cu piesele aflate la dosarul cauzei și adaptată scopului măsurilor preventive astfel cum este acesta reglementat în art.136 Cod procedură penală, motiv pentru care nu se impune liberarea provizorie sub control judiciar, buna desfășurare a procesului penal și ocrotirea ordinii publice fiind prioritare.
Pentru toate aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod Pr. Penală va respinge, ca nefondat, recursul declarate de către inculpatul C. M. L. împotriva Încheierii de ședință din 06.08.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ 13.
În baza art.192 alin.2 Cod Procedură Penală, va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod Procedură Penală,
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat C. M. L. - fiul lui A. și M., născut la data de 10.10.1971, în ., CNP_, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva încheierii de ședință din 06.08.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ 13.
În baza art.192 alin.2 Cod Procedură Penală,
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 09.08.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. C. S. E. G.
M. L. T.
GREFIER,
L. Ș.
Tehnored.jud.fond.VVtehnored.jud.recurs.ICS/3 ex./20.08.2013
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 363/2013.... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|
