Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 1238/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1238/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 06-12-2013 în dosarul nr. 29197/212/2012
DOSAR NR._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1238
Ședința publică din data de 06.12.2013
PREȘEDINTE – M. M.
JUDECĂTORI – I. C. S.
N. A.
GREFIER – L. N.
Cu participarea PROCUROR – C. B.
Pe rol, pronunțarea asupra recursului penal promovat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA C. împotriva sentinței penale nr. 303/12.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 29.11.2013, cele relatate fiind consemnate în încheiere de ședință din acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie penală, și pentru a acorda posibilitatea inculpatului de a depune la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 06.12.2013 când a pronunțat următoarea decizie.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin sentința penală nr. 303/12.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._, s-a dispus:
În baza art. 184 alin. 1 și 3 C.p. rap. la art. 63 C.p. cu aplic. art. 3201 alin. 7 C.p.p., a condamnat inculpatul I. D. (fiul lui I. și S., născut la data de 19.03.1967, în C., domiciliat în Techirghiol, ., jud. C., studii 10 clase, mecanizator, căsătorit, un copil minor, fără antecedente penale, CNP_), la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.000 lei.
S-au pus în vedere inculpatului, dispozițiile art. 631 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul sustragerii cu rea-credință de la executarea amenzii.
În baza art.14 raportat la art.346 alin.1 Cod procedură penală coroborat cu art.998 și urm Cod civil, a fost obligat inculpatul I. D. alături de asiguratorul ., la plata de despăgubiri civile către partea civilă SOTRM Eforie Sud, în cuantumul sumei de 1080 lei actualizată cu indicele de inflație de la data de 24.06.2010 până la data plății efective, cu titlu de daune materiale.
S-a luat act că acțiunea civilă ce privește partea civilă A. Nicolata, a fost disjunsă.
În baza art.191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 524/P/2011 al Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta, înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanta la data de 19.11.2012 sub nr._, s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului I. D., sub aspectul savarsirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 1 și 3 cod penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 08.05.2010, în jurul orelor 10.40, inculpatul I. D. a condus autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ pe ., dinspre Delfinariu către Capitol și, ajungând la intersecția cu . și accidentat pe numita A. N., care se angajase în traversare pe marcajul pietonal, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 45 zile de îngrijiri medicale.
În ședința de judecată din data de 05 martie 2013, instanța a admis cererea inculpatului de a fi judecat potrivit dispozițiilor art. 3201 C.p.p., acesta recunoscând în totalitate săvârșirea faptei reținute în sarcina sa în actul de sesizare, solicitând să nu se mai administreze alte probe în faza judecății, ci aceasta să se desfășoare în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a arătat că le cunoaște și le însușește. In acest sens inculpatul a avut în vedere: proces verbal de cercetare la fața locului din data de 08.05.2010; declarația părții vătămate A. N.; raport de constatare medico-legală nr.276/A1 rutier/2010 din data de 06.09.2010 emis de S.M.L.C.; raport de expertiză tehnică judiciară auto din data de 27.09.2011; declarațiile martorilor Abibula Elvin și D. F., declarațiile inculpatului.
Analizând întregul material probator administrat în cauză în faza de urmărire penală, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 08.05.2010 în jurul orelor 10.40, inculpatul I. D. s-a urcat la volanul autoturismului marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_, pe care l-a condus pe .. C., din zona Delfinariu către Capitol. La intersecția cu . surprins și accidentat partea vătămată A. N., care se angajase în traversare pe marcajul pietonal. Urmare evenimentului rutier, partea vătămată A. N. a fost transportată la S. Clinic Județean de Urgență C., pentru investigații. Inculpatul I. D. a fost testat cu aparatul alcooltest Drager, constatându-se că acesta nu a consumat băuturi alcoolice. Potrivit raportului de constatare medico-legală nr.276/A1rutier/2010 din data de 06.09.2010, emis de S.M.L. C., partea vătămată A. N. a suferit vătămări corporale ce au necesitat pentru vindecare 45 de zile de îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor traumatice.
În cauză s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice auto, care a concluzionat că locul de producere a impactului a fost situat pe marcajul pietonal, pe spațiul benzii a doua a sensului de deplasare al autoturismului condus de inculpat, iar cauza determinantă a producerii accidentului a constat în nerespectarea semnificației indicatorului ”trecere pentru pietoni”, urmată de neacordarea priorității de trecere pietonului angajat regulamentar în traversare. În premomentul apariției stării de pericol, viteza de deplasare a autoturismului condus de inculpatul I. D. a fost de 48 km/h, inferioară limitei maximă admisă în localitate.
Din analiza materialului probator și coroborarea mijloacelor de probă administrate pe parcursul urmăririi penale, instanța a constatat că fapta există, constituie infracțiune si a fost săvârșită de inculpatul I. D..
Sub aspect obiectiv, fapta inculpatului I. D., care la data de 08.05.2010, în jurul orelor 10.40, a condus autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ pe ., dinspre Delfinariu către Capitol și, ajungând la intersecția cu . și accidentat pe numita A. N., care se angajase în traversare pe marcajul pietonal, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 45 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. 1 alin. 3 cod penal.
În privința laturii subiective, s-a reținut că inculpatul a săvârșit infracțiunea prev. de art. 184 alin. 1 și 3 C.p., din culpă - nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă.
La stabilirea și individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art.72 Cod penal. Instanța a avut în vedere gradul de pericol social care rezultă din modalitatea de săvârșire a faptei și din urmările produse, inculpatul nu a respectat normele privind regimul circulației, referitoare la acordarea priorității de trecere pietonului angajat regulamentar in traversare pe marcajul pietonal, cauzând astfel un accident de circulație soldat cu vătămarea corporală a unui pieton, care a necesitat un număr relativ mare de îngrijiri medicale pentru vindecare. Instanța a avut în vedere și persoana și conduita inculpatului, care este în vârstă de 46 ani, căsătorit, cu un copil minor, studii 10 clase, mecanizator în cadrul ., fără antecedente penale, raportat la prezenta cauză a cooperat cu organele judiciare, a recunoscut săvârșirea infracțiunii și a dorit ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza urmării penale.
Fiind dovedită existența faptei, elementele constitutive ale infracțiunii, precum și săvârșirea acesteia de către inculpat, instanța a antrenat răspunderea penală a acestuia, apreciind ca scopul preventiv educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei pedepse cu amendă penală, având în vedere și dispozițiile art. 3201 alin. 7 C.p.p.
S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art.631 Cod penal privind înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în cazul sustragerii cu rea-credință de la executarea amenzii.
Instanța a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului față de partea civilă SOTRM Eforie Sud și a obligat inculpatul I. D. alături de asiguratorul . la plata către aceasta a sumei de 1080 lei cu titlu de daune materiale, având în vedere poziția de recunoaștere a acestuia a pretențiilor civile formulate în cauză de unitatea spitalicească.
A luat act că acțiunea civilă ce privește partea civilă A. Nicolata, a fost disjunsă.
Împotriva hotărârii,a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria C. ,criticând-o pentru netemeinicie,în sensul că prima instanță nu a făcut o corectă individualizare a pedepsei în raport cu gravitatea și pericolul social concret al infracțiunii săvârșite de către inculpatul I. D..
S-a motivat că,potrivit art. 52 din C.pen., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, prin executarea pedepsei urmărindu-se formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și de regulile de conviețuire socială.
Prin urmare, pentru ca pedeapsa să-și poată îndeplini funcțiile atribuite de legiuitor este necesar ca ea să corespundă gravității infracțiunii și nevoilor de îndreptare a infractorului.
În acest sens, legiuitorul a reglementat instituția juridică a individualizării, pedepsei, operațiune prin care pedeapsa, ca expresie a reacției sociale, este adaptată în raport cu gravitatea concretă a infracțiunii și cu persoana infractorului, astfel încât să-și poată îndeplini cu maximă eficiență funcțiile și să-și realizeze scopul.
Potrivit art. 72 din C.pen., la stabilirea și aplicarea pedepsei, se ține seama de dispozițiile părții generale ale acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei comise, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar subiectiv ci, din contră, trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probator studiat după reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei reprezintă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
Ca să-și poată îndeplini funcțiile care sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Pedeapsa aplicată inculpatului I. D., nu corespunde gradului de pericol social concret al infracțiunii săvârșite de către acesta, astfel încât nu se poate realiza scopul pedepsei, așa cum este prevăzut de art. 52 din C.pen.
Lovirea victimei pe trecerea de pietoni, din culpa exclusivă a inculpatului, în condițiile ignorării de către acesta a marcajului pietonal chiar în contextul opririi unui alt participant la trafic pentru ca victima să traverseze drumul public, cu consecința unei vătămări a integrității corporale pentru a cărei vindecare au fost necesare 45 zile de îngrijire medicală, denotă un grad de pericol social care impunea aplicarea unei pedepse cu închisoarea, a cărei executare să fie suspendată condiționat pe un termen de încercare corespunzător. O pedeapsă cu amenda penală aplicată în împrejurările concrete în care a fost săvârșită fapta, nu realizează scopul preventiv și educativ prevăzut de lege, nefiind în măsură să contribuie la previzibilitatea pedepsei penale în raport cu o conduită socială concretă ilicită.
Pedeapsa aplicată trebuia raportată și la circumstanțele reale ale faptei, astfel încât să se realizeze atât scopul preventiv și educativ al pedepsei, cât și previzibilitatea sancțiunii penale în raport cu contextul obiectiv al faptei. O sancțiune penală care să răspundă acestor deziderate trebuia să fie pedeapsa închisorii, iar modul de executare a acesteia să fie stabilit în condițiile art.81 din C.pen.
Verificând sentința penală recurată prin prisma criticilor aduse, precum și din oficiu, conform art. 371 alin. 2 Cod proc.penală, Tribunalul constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:
Conform rechizitoriului nr. 524/P//2012 din 08._ al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., inculpatul I. D. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art. 184 alin. 2,4 Cod penal.
Ca stare de fapt, s-a reținut că, la data de 08.05.2010, în jurul orelor 10.40, inculpatul a condus autoturismul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ pe ., dinspre Delfinariu către Capitol și ajungând la intersecția cu . și accidentat pe numita A. N., care se angajase în traversare pe marcajul pietonal, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 45 zile de îngrijiri medicale.
Revăzând mijloacele de probă arătate, administrate în cursul urmăririi penale (proces verbal de cercetare la fața locului din data de 08.05.2010; declarația părții vătămate A. N.; raport de constatare medico-legală nr.276/A1 rutier/2010 din data de 06.09.2010 emis de S.M.L.C.; raport de expertiză tehnică judiciară auto din data de 27.09.2011; declarațiile martorilor Abibula Elvin și D. F., declarațiile inculpatului), se constată că prima instanță a interpretat corect probele și a procedat la o analiză atentă și completă a acestora,stabilind corect situația de fapt ,încadrarea juridică și vinovăția inculpatului.
La stabilirea și aplicarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare, generale și obligatorii, prevăzute de art. 72 Cod penal.
Astfel, a ținut seamă de gradul de pericol social concret al faptei, raportat la ansamblul împrejurărilor și modalității de comitere, la forma de vinovăție și proporția acesteia ( culpă exclusivă),la consecințele faptei, la limitele speciale de pedeapsă, precum și la persoana inculpatului,datele sub acest aspect fiindu-i favorabile. Acesta este integrat social,are vârsta de 46 de ani, studii 10 clase, încadrat în muncă la . ca mecanizator, căsătorit,cu un copil minor, cu o conduită pozitivă anterior comiterii faptei, neconfruntându-se cu rigorile legii penale, cu o conduită corespunzătoare în cursul procesului penal,întrucât a recunoscut comiterea faptei și a solicitat aplicarea dispozițiilor art.320 ind.1Cod proc.pen., a manifestat interes față de urmările accidentului și și-a asumat responsabilitatea acestuia.
Față de toate circumstanțele reale și personale reținute, pedeapsa amenzii penale este aptă a asigura realizarea scopului prevăzut de art. 52 Cod penal,de reeducare și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni,așa încât nu se justifică reindividualizarea pedepsei,așa cum s-a solicitat de către P. de pe lângă Judecătoria C. ,urmând să fie respinsă calea de atac.
Văzând și prevederile art.192 alin.3 Cod proc.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385 ind.15 pct.1 lit.b Cod proc. pen.,
Respinge ca nefondat recursul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria C. împotriva sentinței penale nr. 303/ 12.03.2013, pronunțată de Judecătoria C. în dosar penal nr._ /2013.
În baza art.192 alin.3 Cod proc.pen.,cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi,06.12.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. M. I. C. S. N. A.
Grefier,
L. N.
Red.Jud fond.V.V.-15.05.2013
Red. Jud. dec. N.A.
11.12.2013/2ex
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Cerere de liberare provizorie pe cauţiune. Art. 160 ind. 4... → |
|---|
