Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 704/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 704/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 05-07-2013 în dosarul nr. 16449/212/2013/a2
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
- DECIZIA PENALĂ NR.704 –
Ședința publică din data de 5 iulie 2013
PREȘEDINTE – C. D.
JUDECĂTORI – N. A.
- L. L.
GREFIER – A.-M. G.
Cu participare PROCUROR – Grațiela L.
S-a luat în examinare recursul penal promovat de inculpatul P. N. (fiul lui Ș. și T., născut la data de 30.03.1955, deținut în Arestul IPJ C.) împotriva încheierii de ședință din data de 02.07.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică cu respectarea disp.art.297 alin.1 Cod pr.penală, se prezintă recurentul inculpat P. N. – în stare de deținere, asistat de avocat ales A. A., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.176-181 Cod pr.penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.
Recursul este declarat cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.3852 cod procedură penală, în termenul prevăzut de art.3853 cod procedură penală, nemotivat.
În baza art.301 cod procedură penală, instanța întreabă dacă mai sunt cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat și având în vedere că nu sunt, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului inculpat P. N., avocat A. A., solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțate de instanța de fond și rejudecând, să se admită cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Consideră că deși judecătorul fondului face trimitere în motivarea încheierii la textele de lege aplicabile în materia liberării condiționate, ajunge totuși în final la concluzia că cererea nu poate fi admisă deoarece trebuie să se raporteze la natura și gravitatea faptei. Însă, instituția prevăzută de art. 1602 cod procedură penală nu cunoaște criteriul naturii și gravității faptei ca temei, ci prevederile art.1602 al.2 cod procedură penală, cele două condiții negative pe care legiuitorul a înțeles să le ia în considerare la analiza admisibilității cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Așadar, atâta vreme cât legea nu prevede și alte criterii, judecătorul fondului, în încheierea recurată nu face altceva decât să adauge la lege.
Apreciază că, în condițiile în care acceptăm de plano că măsura arestării preventive este legală și temeinică, nu putem aprecia liberarea provizorie sub control judiciar din prisma naturii și gravității faptei, ci ca o alternativă la măsura arestării preventive. Practica C.E.D.O. și cea națională au statuat că organele judiciare trebuie să ia în considerare și măsuri alternative apte să îndeplinească buna desfășurare a procesului penal.
Urmează a se constata că nu avem în cauză date din care să rezulte că inculpatul ar influența buna desfășurare a procesului penal, reținând ca unic motiv atitudinea inculpatului care a refuzat inițial să dea declarații. Dimpotrivă, s-a făcut dovada că inculpatul P. N. ca individ, ca membru al societății prezintă suficiente garanții atât prin el însuși cât și prin mediile în care și-a desfășurat activitatea, că va respecta obligațiile care îi vor fi impuse.
Consideră că motivarea primei instanțe nu poate fi primită câtă vreme se referă la natura și gravitatea faptei și apreciază că așa cum pedeapsa închisorii poate fi executată în maniera suspendării condiționate sau a suspendării sub supraveghere, așa și măsura arestării preventive poate cunoaște o manieră de individualizare pe calea liberării provizorii sub control judiciar.
Concluzionând, solicită admiterea recursului declarat de inculpat cu consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază încheierea pronunțată de Judecătoria C., ca fiind legală și temeinică, în mod corect apreciindu-se că în cauză nu se impune admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P. N..
Considerând că încheierea recurată este legală si temeinică, solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat, urmând a se avea în vedere că punerea în libertate sub control judiciar este inoportună în acest moment având în vedere că inculpatul nu oferă suficiente garanții pentru a fi liberat provizoriu sub control judiciar. Solicită a se avea în vedere în acest sens, atât perioada scurtă de timp scursă de la momentul arestării preventive, timp în care impactul social negativ nu s-a diminuat, cât și modalitatea de comitere a faptei, inculpatul întreținând în mai multe rânduri relații sexuale cu fete cu vârsta cuprinsă între 14 și ani, profitând de imaturitatea psihică a acestora, astfel că prin lăsarea sa în libertate, există un risc serios de reiterare a comportamentului infracțional.
Consideră că lăsarea inculpatului în libertate ar crea un puternic sentiment de insecuritate în rândul comunității.
Recurentul inculpat P. N., în ultim cuvânt, menționează că este de acord cu concluziile apărătorului său, precizând că dorește să fie judecat în libertate și regretă faptele.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din data de 02.07.2013 pronunțată de Judecătoria C., în dosar penal nr._ 13, în baza art 160 8a alin 6 c.pr.pen s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul P. N., ca neîntemeiată.
Masurile dispuse se au fost comunicate administrației locului de deținere.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin încheierea nr. 163/07.06.2013, Judecătoria C. a admis propunerea de arestare preventivă formulată de P. de pe lângă Judecătoria C. cu privire la inculpații P. N., V. A. și a dispus arestarea preventivă a acestora pe o durată de 29 zile, începând cu data de 07.06.2013 și până la data de 05.07.2013 inclusiv; prin aceeași încheiere s-a admis și propunerea de arestare preventivă formulată față de inculpata minoră A. I. G., dispunându-se arestarea preventivă a acesteia pe o durată de 19 zile, de la data de 07.06.2013 și până la data de 25.06.2013, inclusiv. Instanța a reținut că în cauză sunt incidente prev. art. 143 și art 148 lit f c.pen. Soluția a rămas definitivă la data de 11.06.2013, prin încheierea nr. 158 a Tribunalului C..
La data de 20.06.2013, după sesizarea prin rechizitoriul nr. 7846/P/2013/19.06.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., instanța a procedat la verificarea legalității și temeiniciei stării de arest preventiv a celor trei inculpați, apreciindu-se că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și la acel moment, astfel că măsura a fost menținută față de fiecare dintre aceștia.
La termenul de judecată din 01.07.2013, inculpatul P. N. a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
Analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat sub aspectul temeiniciei, instanța a constat că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, s-a aratat că asupra inculpatului planează în continuare suspiciunea rezonabilă ca ar fi săvârșit 7 infracțiuni de act sexual cu un minor- art. 198 alin. 1 si 3 C.pen. cu aplic art. 41 alin l C.pen.(persoană vătămată R. A.-E., în vârstă de 14 ani), infracțiunii de act sexual cu un minor, faptă prevăzută si pedepsită 198 alin. 3 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (persoană vătămată D. C., în vârstă de 15 ani), infracțiunii de act sexual cu un minor, faptă prevăzută și pedepsită 198 alin. 3 Cpn. cu aplic art. 41 alin.2 C.pen. (persoană vătămată B. R. Patris, în vârstă de 16 ani), infracțiunii de act sexual cu un minor, faptă prevăzută si pedepsită 198 alin. 3 c pen, cu aplic art. 41 alin. 2 C.pen.(persoană vătămată M. E. B., în vârstă de 15 ani) infracțiunii de act sexual cu un minor, faptă prevăzută și pedepsită 198 alin. 3 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (persoană vătămată M. I., în vârstă de 16 ani), infracțiunii de act sexual cu un minor, faptă prevăzută si pedepsită 198 alin. 3 C. pen. (persoană vătămată A. I.-G., în vârstă de 17 ani), infracțiunii de act sexual cu un minor, faptă prevăzută si pedepsită 198 alin. 3 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (persoană vătămată U. R., în vârstă de 15 ani)toate cu aplic, art. 33 lit. a C.pen, fiind astfel satisfăcute exigențele art. 143 c.p.p. De asemenea, instanța constată că subzistă și temeiul reținut de instanța, atât cu ocazia luării măsurii, cât și cu ocazia verificării legalității și temeiniciei, din data de 20.06.2013, prin prisma art. 148 lit. f din c.p.p., inclusiv în ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, astfel că, având în vedere și Decizia Î.C.C.J. nr. 17/2011, dată în soluționarea recursului în interesul legii, se impune ca, în continuare, odată stabilită legalitatea și temeinicia stării de arest preventiv, să se analizeze dacă buna desfășurare a procesului penal este sau nu împiedicată prin punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului P. N.. În acest sens au fost avute în vedere împrejurările concrete ale cauzei, circumstanțele reale în care faptele au fost săvârșite, cât și circumstanțele personale ale inculpatului.
La soluționarea prezentei cereri instanța are în vedere următoarele texte:
- art 1606 alin 1 c.pr.pen, conform căruia liberarea provizorie poate fi cerută de inculpat în cursul judecății și art 1602 alin 1c.pr.pen potrivit căruia cererea de liberare provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
-de asemenea instanța are în vedere prevederile art 5 par 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului conform cărora orice persoană arestată în condițiile prev de alin 1 are dreptul să fie judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, precum și
-principiile care se degajă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului –anume că autoritățile naționale sunt obligate, atunci când decid cu privire la menținerea stării de arest a unei persoane, să aibă în vedere măsuri alternative de natură să asigure prezența acuzatului la proces și nu au de ales între a soluționa cauza persoanei judecate în stare de arest . sau a dispune punerea în libertate a persoanei pe parcursul procesului ca urmare a depunerii unei cauțiuni, iar atunci când durata arestării depășește o durată rezonabilă, în temeiul art 5 § 3 persoana respectivă trebuie eliberată (hot. C. c. România) .
În prezenta cauză, la acest moment procesual, instanța constată că, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor de a căror comitere este acuzat inculpatul, reflectată și în limitele de pedeapsă stabilite de lege (de la 3 la 12 ani), de împrejurările comiterii acestor infracțiuni ( în mod repetat, asupra unor persoane de sex femeiesc foarte tinere, prin coruperea acestora și prin obstrucționarea instrucției lor școlare - din actele dosarului rezultând că ar fi fost situații când inculpatul le perturba cu propuneri de partide de sex, contra cost, chiar în timpul cât unele dintre acestea se aflau la școală, la cursuri ; de asemenea rezultă că inculpatul le-ar fi propus tinerelor să racoleze și alte fete, tot « prospături » în vederea unor partide de sex contra cost, arătându-și chiar dorința de a practica « în grup » astfel de partide ; limbajul vulgar în care se s-ar fi purtat aceste discuții telefonice, surprins prin intreceptările și înregistrările efectuate în cauză), de circumstanțele personale ale inculpatului (în vârstă de 58 ani, administrator la o societate comercială), în condițiile în care cercetarea judecătorească nu a început încă, nu este oportună punerea în libertate a inculpațului; în consecință, pentru a se asigura în continuare buna desfășurare a prezentului proces și ținând seama de reacția negativăa opiniei publice în situația în care persoane asupra cărora planează suspiciunea comiterii unor infracțiuni serioase ar fi cercetate în stare de libertate, se constată că se impune în continuare privarea de libertate a celor inculpatului. De altfel, însăși Î.C.C.J., printr-o hotărâre de speță (încheierea nr. 1032/12.07.2011), dată într-o cauză în care, deși erau lezate altfel de relații sociale, a statuat că la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se țină cont și să se facă o relaționare între circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului. Această concluzie a instanței supreme, chiar dacă este iterată într-o anume cauză, este în mod evident una cu caracter general și trebuie avută în vedere la soluționarea oricărei cereri de liberare provizorie. În cuprinsul aceleiași încheieri se mai arată că, în raport cu gravitatea faptei și reacția de insecuritate a cetățenilor față de lăsarea în libertate a unor inculpați asupra cărora planează suspiciunea comiterii acesteia, circumstanțele lor personale (caracterizate prin lipsa antecedentelor penale, buna conduită a acestora în trecut,) nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl reprezintă aceștia pentru ordinea publică. În cazul de față, o analiză a gravității faptei și a urmărilor acesteia în rândul comunității (prin prisma lăsării/punerii în libertate a inculpatului) a fost efectuată atât cu ocazia luării măsurii arestului preventiv, cât și cu ocazia deliberării în prezenta cauză, așa cum s-a evidențiat în considerentele de mai sus.
S-a aratat că desi sunt îndeplinite condițiile liberării provizorii, se apreciază că buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate a inculpatilor în condițiile în care punerea acestora în libertate, chiar subsumată unor obligații sau garanții, este de natură să provoace o reală tulburare a ordinii și liniștii publice.
Ținând seama și de împrejurarea că inculpatul este arestat preventiv din data de 07.06.2013 (deci nici durata pentru care s-a luat măsura nu a fost atinsă), măsura privativă de libertate fiind departe de a atinge o durată nerezonabilă, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul P. N. privind liberarea provizorie sub control judiciar.
Împotriva încheierii pronunțată de prima instanță a formulat recurs inculpatul criticând-o ca nelegală și netemeinică motivele fiind expuse pe larg în partea introductivă a prezentei hotărâri în recurs și fac parte integrantă din aceasta.
Recursul nu este întemeiat.
In analizarea motivelor ce ar justifica punerea in libertate sub control judiciar a inculpatului,vor fi avute in vedere urmatoarele aspecte,
Deși inculpatul petent are vocație în prezent la beneficiul liberării sale provizorii sub control judiciar, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina sa cât și la celelalte condiții de admisibilitate, se constată că în acest stadiu procesual al fazei de cercetare judecatorească ,judecata nu se poate desfășura decât cu acesta în stare de arest preventiv.
Totodată, circumstanțele personale ale inculpatului ,faptul ca este la primul conflict cu legea penala ca este o persoana matura cu buna conduită a acestuia în trecut,cu realizari profesionale ,au fost avute în vedere și analizate pe larg la momentul la care s-a dispus măsura arestării preventive .
Raportat la natura și gravitatea faptelor constând în încălcarea relatiilor sociale ce ocrotesc persoanele foarte tinere de sex feminin ,in vederea protejerii sanatatii ,dezvoltarii lor fizice ,psihice si morale la împrejurările concrete în care se reține de către acuzare că s-ar fi acționat, impactul social puternic negativ al faptei, ,se impune respingerea ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpat.
În considerarea și a Deciziei nr.17/din 17.10.2011 a Î.C.C.J.-secții unite –de admitere a recursului în interesul legii(ale căror dispoziții sunt obligatorii pentru instanțe conform art.414 5 al.4 c.pr.pen)se constată în prezenta cauză că atât temeiurile primare care au determinat inițial adoptarea acestei măsuri de excepție cât și scopul măsurii arestării preventive astfel cum este înscris în art.136 al.1 c.pr.pen. și a fost avut în vedere la adoptarea măsurii,subzistă in continuare,mai ales că nu a fost depășit termenul rezonabil de când datează detenția preventivă a inculpatului respectiv 07.06.2013, în raport de natura și gravitatea faptelor, neexpirând nici durata inițială a arestului preventiv.
În altă ordine de idei, luând în considerare dispozițiile cu valoare de principiu din legislația internă și cea europeană, se poate observa că luarea unei măsuri alternative, așa cum este liberarea provizorie, poate fi dispusă și atunci când durata detenției a atins un termen rezonabil, când inculpatul nu mai prezintă riscul comiterii de noi infracțiuni sau de a se sustrage urmăririi penale ori judecății, precum și atunci când stadiul cercetărilor penale este îndeajuns de avansat, astfel încât să permită luarea unei măsuri mai puțin restrictive.
Din această ultimă perspectivă, este evident că o soluție de respingere a cererii, este în acord cu dispozițiile art.5 par.3 din CEDO, potrivit cărora orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit.c al aceluiași articol, are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, această ultimă teză fiind însă aplicabilă numai în măsura în care durata arestării preventive a depășit un termen rezonabil și nu mai subzistă cazurile pentru care s-a apreciat că este necesară privarea de libertate a inculpatului.
Astfel,Tribunalul apreciază că în raport de durata relativ scurtă de timp înlăuntrul căreia inculpatul a fost privat de libertate, admiterea cererii de liberare provizorie nu este oportună, și prudentă în raport de actualul stadiu procesual interesul anchetei penale prevalând în continuare asupra celui individual, față de necesitatea înlăturării oricărui risc de denaturare a probelor, de lămurire a cauzei sub toate aspectele și de aflare a adevărului,urmărirea penală fiind în plină desfășurare.
Cum nu s-au evidențiat în mod concret garanțiile pe care le-ar prezenta inculpatul,asfel ca in mod corect instanta de fond a respins ca nefondata cererea inculpatului .
In raport de cele retinute ,recursul formulat de inculpat împotriva Încheierii din data de 02.07 2013 pronunțată de Judecătoria Constanta în dos.pen. nr._ 13 este nefondat si va fi respins .
Vazand si art 192 alin 2 c.p.p. ;
Va obligă pe recurentul -inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct. 1 lit b c.p.p. ;
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul –inculpat P. N. (fiul lui Ș. și T., născut la data de 30.03.1955, deținut în Arestul IPJ C.) împotriva Încheierii din data de 02.07 2013 pronunțată de Judecătoria Constanta în dos.pen. nr._ 13
In baza art 192 alin 2 c.p.p. ;
Obligă pe recurentul -inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat .
Definitivă
Pronunțată în ședință publică, 05.07.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. D. N. A. L. L.
GREFIER,
A.-M. G.
Tehnored.înch.fond jud.M.N.;
Tehnored.înch.recurs.jud.C.D./09.07.2013/ 3 ex.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|
