Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 316/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 316/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 26-08-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.316
Ședința publică din data de 26.08.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. L.
GREFIER – O. C.
Ministerul Public – P. de pe langa Tribunalul C.
reprezentat prin PROCUROR – M. S.
Pe rol pronunțarea asupra contestației formulată de contestatorul condamnat D. D. – născut la data de 08.02.1988, în prezent în P. P. Albă, împotriva sentinței penale nr.1635/10.07.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ .
Dezbaterile au avut loc in ședință din 19.08.2015 fiind consemnate in incheierea de ședință ce face parte integrantă din hotărare și când, instanța avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronunțarea la data de 26.08.2015 cand a pronunțat următoarea hotărare.
TRIBUNALUL,
Asupra contestației de față :
Prin s.p.nr. 1635/10.07.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosar nr._ s-au dispus următoarele:
În baza art. 587, alin. 2 Cod Procedură Penală raportat la art. 59, alin. 1 și alin. 2 Cod penal din 1968,
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul DUSU D., fiul lui I. și Z., născut la 08.02.1988, din Penit. P. Albă, jud.C..
Stabilește termen de reiterare după data de 24.12.2015.
În baza art. 272 Cod Procedură Penală,
Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 35 lei către Baroul C., în favoarea avocat I. E., delegație 1495/2015, care a acordat asistența judiciară obligatorie petentului-condamnat.
În baza art. 275, alin. 2 Cod Procedură Penală,
Obligă petentul-condamnat către stat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele :
La data de 24.06.2015, condamnatul DUSU D. a solicitat instanței ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de viol, pedeapsă pe care o executa potrivit sentinței penale nr. 457/2012 pronunțată de Tribunalul C. si a mandatului de executare a pedepsei nr. 918/2013.
Analizând actele si lucrările dosarului instanța retine următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 59 CP din 1969 „După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei”.
Împotriva sentinței penale în cauză, în termen legal a formulat contestație contestatorul condamnat D. D., motivele fiind expuse în extenso în partea introductivă a prezentei hotărâri și fac parte integrantă din aceasta .
La soluționarea contestației tribunalul va reține următoarele aspecte utile soluționării cauzei :
Analizând procesul-verbal nr.S232/08.07.2015 întocmit de P. P. A., instanța de fond a retinut corect ca petentul se afla in executarea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de viol, pedeapsă pe care o executa potrivit sentinței penale nr. 457/2012 pronunțată de Tribunalul C. si a mandatului de executare a pedepsei nr. 918/2013.
Executarea pedepsei a început la 07.04.2012 urmând sa expire la 06.04.2017.
Condamnatul pe parcursul executării pedepsei a fost sancționat disciplinar de 2 ori și a fost recompensat de 4 ori.
S-a implicat în activități educaționale și lucrative.
Condamnatul nu are antecedente penale.
Este la prima analiză în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului P. Albă.
F. de aceasta stare de fapt și în considerarea dispozițiilor legale anterior citate, instanța de fond a constatat justificat că petentul, deși a executat fracția obligatorie prevăzuta de lege pentru a deveni propozabil (2/3), nu a dat dovezi temeinice de îndreptare prin raportare la conduita oscilantă din detenție, două sancțiuni disciplinare neridicate, astfel că perioada executată este insuficientă prin raportare la durata pedepsei.
S-a stabilit corect termen de reiterare, ținând cont si de propunerea administrației locului de deținere, după data de 24.12.2015.
Față de aceste considerente :
În baza art. 425/ 1 al.7 pct.1 lit.b c.pr.pen. ;
Va respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul condamnat D. D. împotriva s.p.nr. 1635/10.07.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosar nr._ .
În baza art. 275 al.2 c.pr.pen,
Va obliga pe contestatorul – condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în folosul statului din care 75 lei onorariu parțial av.C. M. ce se avansează din fondurile MJ către baroul C. în favoarea avocat nominalizat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
D ECIDE :
În baza art. 425/ 1 al.7 pct.1 lit.b c.pr.pen. ;
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul condamnat D. D. împotriva s.p.nr. 1635/10.07.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în dosar nr._ .
În baza art. 275 al.2 c.pr.pen,
Obligă pe contestatorul – condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare în folosul statului din care 75 lei onorariu parțial av.C. M. ce se avansează din fondurile MJ către baroul C. în favoarea avocat nominalizat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26.08.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. L. O. C.
Red.jud.cont. L.L.26.08.2015 2ex/
| ← Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 318/2015.... → |
|---|








