Trafic internaţional de droguri. Legea 143/2000 art. 3. Sentința nr. 86/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 86/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 05-03-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 86

Ședința din camera de consiliu din data de 05.03.2015

PREȘEDINTE – I. C. S.

GREFIER – A. R. R.

Ministerul Public – D.I.I.C.O.T. – S.T. C. reprezentat prin PROCUROR – C. T.

Pe rol, soluționarea cererii formulate de petentul C. A. V. – fiul lui M. și Olguța, născut la data de 24.03.1981, deținut în P. București Jilava, ce are ca obiect revizuire penală ( art. 456 NCPP).

Dezbaterile asupra admisibilității cererii de revizuire au avut loc în ședința din data de 04.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, dată la care instanța, în conformitate cu disp. art. 391 al. 1 C.p.p., a stabilit termen de pronunțare la data de 05.03.2015, când a pronunțat următoarea soluție:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei penale:

Prin cererea înregistrată sub nr._, revizuientul condamnat C. A. V. a solicitat revizuirea sentinței penale nr.265 din 06.06.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._/118/2011, modificată prin decizia penală nr.115 din 27.09.2013 a Curții de Apel C. și definitivă prin decizia penală nr.1585 din 09.05.2014 a Î.C.C.J.

De asemenea, a solicitat ca prin încheiere să se dispună admiterea în principiu a cererii și suspendarea executării sentinței penale.

În drept, condamnatul a invocat dispozițiile art.453 alin.1 lit.a și e Cod procedură penală și ale art. 460 alin.1 Cod procedură penală.

În motivarea cererii, revizuientul C. A. V. arată că, pe de-o parte, s-a realizat o greșită interpretare a probelor de către instanțele de judecată, inclusiv la soluționarea recursului, iar pe de altă parte că ar exista o contrarietate între sentința penală a cărei revizuire se cere și sentința penală nr.407 din 08 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul C..

Examinând cererea de revizuire formulată de condamnatul C. A. V., Tribunalul constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele motive:

Ca un prim aspect, menționăm faptul că motivele invocate în prezenta cauză au fost aduse în atenția instanței de judecată și în cadrul altei cereri de revizuire formulate de către condamnat, aceasta fiind respinsă prin sentința penală nr.31 din data de 22.01.2015 pronunțată în dosarul penal nr._ al Tribunalului C..

Revizuientul C. A. V. a fost condamnat prin sentința penală nr.407 din 08 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, modificată prin decizia penală nr 70/2013 din 10 05 2013 a Curții de Apel C. și definitivă prin decizia penală nr 3522/2013 din 13 11 2013 a ICCJ, la pedepsele de:

- 6 ani închisoare pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, prev de art. 7 din Legea nr 39/2003

- 12 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prev de art. 2 alin. 2 din Legea nr 143/2000.

- 12 ani închisoare pentru infracțiunea de introducere în țară de droguri de mare risc, prev de art. 3 alin. 2 din Legea nr 143/2000.

Pentru a se dispune în acest mod, s-a reținut, în esență, că revizuientul C. A. V. s-a constituit într-un grup infracțional organizat împreună cu CANO ALVAREZ și C. R. E. cu scopul de a introduce și trafica în România droguri de mare risc, iar la data de 29.01.2009 au introdus în țară, prin punctul vamal Port C. - Agigea Sud cantitatea de 1080 kg cocaină disimulată în două containere ce conținea cherestea de cedru, importată din Brazilia și au dispus cu privire la transportul cocainei pe teritoriul României.

Din examinarea motivelor invocate de revizuient prin raportare la conținutul deciziei penale nr.3522/2012 a ICCJ se observă că pasajele redactate de revizuient în conținutul cererii de revizuire, referitoare la declarațiile date de cei trei inculpați în cursul judecății, sunt preluate integral din decizia susmenționată. De asemenea, sunt preluate integral din decizie pasajele care se referă la presupuse nulități ale actelor procurorului sau ale investigatorilor și colaboratorilor sub acoperire.

De asemenea, instanțele de condamnare – fond, apel și recurs – au examinat susținerile inculpatului C. A. V. potrivit cărora acesta este nevinovat, că nu există probe că ar fi făcut parte dintr-un grup infracțional organizat, că nu a cunoscut ce conțineau containerele și că intenția sa a fost doar să o ajute pe C. R..

S-au mai examinat punctual și apărările inculpaților potrivit cărora actele întocmite de investigatorul sub acoperire și colaboratorii acestuia sunt ilegale deoarece nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr 39/2003 referitoare la autorizarea investigatorului de către procurorul care efectuează urmărirea penală, iar în cauză rechizitoriul a fost întocmit de un alt procuror decât cel care a efectuat urmărirea penală.

În raport de aceste elemente se constată că toate aspectele invocate de revizuientul C. A. V. pentru susținerea motivului de revizuire prevăzut de art.453 alin.1 lit.a Cod procedură penală, inclusiv sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și introducere în țară de droguri de mare risc în forma coautoratului pentru cei trei inculpați, au fost examinate în cadrul judecății fondului infracțiunilor.

Revizuientul C. A. V. a mai fost condamnat în dosarul penal nr._/118/2011 al Tribunalului C., în care s-a pronunțat sentința penală nr.265 din 06.06.2012, modificată prin decizia penală nr 115/P din 27 septembrie 2013 a Curții de Apel C. și modificată și definitivă prin decizia penală nr 1585/09 05 2014 a ICCJ, sentință a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză, aflat în conexiune de fapte cu cel dosarul în care s-a pronunțat sentința penală nr.407 din 08 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul C., analizată anterior.

În acest dosar, revizuientul a fost condamnat la următoarele pedepse:

- 10 ani închisoare pentru infracțiunea de complicitate la trafic de droguri de mare risc, prev de art. 48 Cod penal raportat la art. 2 alin. 2 din legea nr 143/2000.

- 7 ani închisoare pentru infracțiunea de tentativă la introducerea în țară de droguri de mare risc, prev de art. 32 Cod penal (nou) rap la art. 3 alin. 2 din Legea nr 143/2000.

În fapt, s-a reținut că, în aceeași conjunctură în care inculpații CANO ALVAREZ, C. R. și C. A. V. s-au constituit într-un grup infracțional organizat și au introdus în România cantitatea de 1080 kg cocaină (pentru care s-a pronunțat condamnarea prin sentința penală nr.407 din 08 decembrie 2010 pronunțată de Tribunalul C.), aceștia au făcut demersuri și pentru introducerea și traficarea în țară a cantității de 3778 kg cocaină, ce urma a fi expediată tot din Brazilia, tot disimulată în containere cu cherestea, prin intermediul acelorași firme. Această cantitate de cocaină a fost descoperită de autoritățile braziliene înainte de a fi expediată.

Din examinarea conținutului hotărârilor judecătorești pronunțate în această cauză tribunalul constată că nu se reține nici o situație de fapt contradictorie cu cele reținute în celălalt dosar penal, în ceea ce privește activitățile care constituie fapte probatorii pentru ambele dosare. Dimpotrivă, cea de-a doua hotărâre definitivă preia situațiile de fapt reținute și în prima, la care adaugă, în esență, împrejurarea că autoritățile braziliene au capturat 5 containere cu cherestea, din care în patru se afla disimulată, în aceeași metodă ca disimularea cantității de 1080 kg cocaină, cantitatea de 3770 kg cocaină, precum și împrejurarea că aceste containere urmau a fi expediate tot în România –Port C., tot către societatea română . Baia de F., precum și împrejurarea că din discuțiile purtate între persoanele implicate în introducerea celor 2 containere interceptate în Portul C. a rezultat că urmează a fi trimise și alte transporturi asemănătoare.

În cadrul acestui dosar s-a analizat apărarea inculpatului C. A. V. potrivit căreia acesta a fost deja condamnat pentru aceleași fapte într-un alt dosar stabilindu-se că apărarea este nefondată.

De asemenea, s-au reanalizat apărările referitoare la nelegalitatea unor autorizații emise pentru investigatorul sub acoperire, ori acțiunea provocatoare a acestuia.

Singurul aspect diferențiat reținut de instanțele de control judiciar în dosarul penal nr._/118/2011 a fost acela că inculpatul C. A. V. nu a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri în dosarul_/118/2011 în forma coautoratului, ci în forma complicității, motivând expres că, spre deosebire de fapta privind cantitatea de 1080 kg cocaină, în care C. A. V. a fost implicat în asigurarea transportului containerelor, pe care trebuia să le însoțească până la Târgu J., în cauza privind cantitatea de 3770 kg cocaină C. A. V. a desfășurat doar acte de ajutorare morală a celorlalți doi inculpați.

Instanța de apel și cea de recurs au menținut soluțiile de condamnare pentru cele două infracțiuni reținute în sarcină, cu modificări doar în ce privește cuantumul pedepselor și reîncadrarea juridică în raport de legea penală mai favorabilă, aspecte ce nu pot face obiectul revizuirii.

Din analiza dispozițiilor legale ce reglementează această cale extraordinară de atac rezultă că revizuirea poate fi cerută numai în cazurile expres și limitativ stabilite la art.453 Cod procedură penală, respectiv:

a). s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b). hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c). un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d). un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e). când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f). hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Cazul prevăzut la lit.a constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunțare la aplicarea pedepsei ori de încetare a procesului penal.

Din coroborarea dispozițiilor art.453 alin.1 lit.a Cod pr. penală cu cele ale alin.4 teza I din textul de lege menționat, rezultă că revizuirea întemeiată pe acest caz este dublu condiționată în sensul că, pe de-o parte, faptele sau împrejurările trebuie să fie noi, complet necunoscute instanței care a soluționat cauza, iar pe de altă parte, să poată dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, adică să conducă la o soluție diametral opusă celei pronunțate prin hotărâre definitivă.

Analizând motivele invocate de condamnat în cererea de revizuire se constată că acestea nu se înscriu în cazul invocat, întrucât nu se invocă descoperirea unor fapte sau împrejurări noi, ci se urmărește o reapreciere a probelor și apărărilor deja analizate în judecată cauzei a cărei revizuire se cere.

Referitor la cazul prev de art.453 lit e Cod procedură penală, respectiv existența a două sau mai multor hotărâri judecătorești care nu se pot concilia, revizuientul nu precizează care ar fi motivele pentru care cele două hotărâri nu s-ar concilia, iar instanța nu a identificat existența unor elementele contradictorii care ar atrage necesitatea unei revizuiri.

Potrivit art. 459 alin. 3 lit.e și alin. 5 Cod procedură penală, instanța de revizuire examinează, printre altele, dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea, iar în cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alin 3, dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

Pentru toate aceste motive va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr.265 din 06.06.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._/118/2011, modificată prin decizia penală nr.115 din 27.09.2013 a Curții de Apel C. și definitivă prin decizia penală nr.1585 din 09.05.2014 a Î.C.C.J., formulată de revizuientul condamnat C. A. V.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga revizuientul să plătească statului cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

În baza art. 459 alin. 5 Cod procedură penală:

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr.265 din 06.06.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._/118/2011, modificată prin decizia penală nr.115 din 27.09.2013 a Curții de Apel C. și definitivă prin decizia penală nr.1585 din 09.05.2014 a Î.C.C.J., formulată de revizuientul condamnat C. A. V. (fiul lui M. și Olguța, născut la 24 03 1981, CNP_, deținut în P. Jilava - București) .

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală:

Obligă revizuientul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Cu apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei.

Pronunțată în ședință publică azi 05.03.2015 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. C. S. A. R. R.

Tehnored. jud. I.C.S./ 09.03.2015/ 4ex

Emis 2 ./ grefier

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Trafic internaţional de droguri. Legea 143/2000 art. 3. Sentința nr. 86/2015. Tribunalul CONSTANŢA