Verificare măsuri preventive. Art.207 NCPP. Sentința nr. 126/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 126/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 31-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
SENTINTA PENALĂ NR.126.-
Ședința publică din data de 31.03.2015
PREȘEDINTE –M. V.
GREFIER – C. B.
Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul C. – a fost reprezentat prin PROCUROR – A. V.
S-a luat în examinare contestația formulată de inculpatul M. E., fiul lui natural și S., născut la data de 20.01.1988, deținut în P. P. Albă, județul Constanta, împotriva Încheierii de ședință din 26.03.2015 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ 15.
La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea disp.art.358 cod procedură penală, se prezintă contestatorul - inculpat M. E., în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul ales I. Ghiulfer-Aisun, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.art.257 – 263 cod procedură penală.
Grefierul de ședință face referatul cauzei, învederând părților prezente obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Apărătorul contestatorului inculpat și procurorul, având pe rând cuvântul, precizează că nu au de formulat alte cereri, excepții, chestiuni prealabile, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Apărătorul contestatorului – inculpat M. E., avocat I. Ghiulfer-Aisun, având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii instanței de fond si rejudecând reanalizând situația inculpatului, solicită a se constata că în raport de perioada care a trecut de la luarea măsurii arestării preventive nu se mai impune menținerea acestei măsuri, având în vedere că temeiurile pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri s-au modificat odată cu trecerea timpului.
În susținerea contestației solicită a se avea în vedere că la momentul luării măsurii arestării preventive instanța de fond nu a avut în vedere circumstanțele personale ale inculpatului astfel cum au fost menționate în raport si de înscrisul depus la dosar, respectiv biletul de autocar din care rezultă că inculpatul doar ce se întorsese în țară din Spania, unde avea loc de muncă și își câștiga în mod licit veniturile.
Totodată, solicită a se avea în vedere motivarea instanței de fond care retine proveniența inculpatului din familie dezorganizată si zona în care locuiește cu caracter criminogen, însă într-o altă speță cu alți inculpați pentru un furt din garaj, cu aceleași caracteristici aceștia sunt cercetați în stare de libertate.
Prin urmare, solicită a fi reanalizată situația inculpatului precum si faptul că acesta are un domiciliu stabil în localitatea M., iar la dosar există o declarației a mamei acestuia, din care rezultă că inculpatul alături de concubină care este însărcinată și copii locuiesc la domiciliul acesteia
Apreciază că la acest moment nu ar exista motive de nelegalitate pentru menținerea stării de arest, dar că există motive de netemeinicie întrucât scopul măsurilor preventive este acela de a asigura instanța că inculpatul nu va impieta în nici un fel buna desfășurare a procesului penal.
Din punctul său de vedere, la acest moment, au fost definitivate cercetările, inculpatul nu mai poate obstrucționa în nici un fel actul de justiție. Mai mult decât atât, s-au efectuat demersuri iar în urma contactării părții vătămate aceasta a menționat că dorește să îl ierte pe inculpat si să se împace cu acesta, urmând a se depune la dosar declarația notarială.
Face precizarea că arestul la domiciliu are ca pârghie tot izolarea și ar oferi instanței pârghiile necesare pentru verificarea în permanență a inculpatului, acesta fiind motivul pentru care s-a solicitat înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu care poate fi stabilit în cadrul unei locuințe din Municipiul M., la adresa indicată de către inculpat și ar permite organelor de poliție să-l supravegheze 24 de ore din 24, la 100 metri de cartierul în care locuiește inculpatul existând un post de poliție unde inculpatul este luat în evidențe și ar putea fi verificat, scopul măsurilor preventive putând fi astfel atins.
Pentru aceste considerente, în principal solicită să nu mai fie menținută starea de arest, iar în subsidiar solicită să fie analizată posibilitatea înlocuirii măsurii arestării preventive cu o măsură mai puțin restrictiv de libertate, respectiv cu măsura arestului la domiciliu, având în vedere că ar avea și același regim în sensul deducerii din pedeapsa aplicabilă, precum și față de împrejurarea că este nevoie de prezența inculpatului alături de familie, de copii.
Face precizarea că instanta de fond nu a stabilit termen de fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, fiind avute în vedere toate aspectele invocate de apărare, chiar și circumstanțele personale, care trebuie avute în vedere în amplitudinea tuturor circumstanțelor personale ale inculpatului, împrejurarea că inculpatul abia s-a întors din Spania unde își câștiga în mod licit existența neputând fi avută în vedere în mod singular, ci trebuie avută în vedere și împrejurarea că inculpatul, acuzat de un furt săvârșit într-o anumită modalitate de operare ce implică o anumită specializare, a mai intrat anterior în conflict cu legea penală, suferind trei condamnări pentru furt calificat. Ori, dacă de abia întors din Spania inculpatul a înțeles să-și reia activitatea infracțională, după ce a mai fost condamnat de trei ori, acest lucru imprimă o stare de pericol pentru ordinea publică și o stare de neliniște ce trebuie să se oglindească într-o măsură aptă a satisface un anumit grad de prevenție. Opinia sa este că din moment ce condamnarea inculpatului în mai multe rânduri pentru fapte similare nu a satisfăcut această necesitate a societății, de a avea o siguranță raportat la persoana inculpatului, în acest context nu se poate susține că perioada arestului preventiv a depășit un caracter de rezonabilitate, astfel că motivarea instantei de fond este corespunzătoare si solicită mentinerea încheierii ca fiind legală si temeinică.
Contestatorul – inculpat M. E., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului, cu precizarea că va respecta obligatiile care vor fi stabilite în situatia în care se va dispune luarea măsurii arestului la domiciliu. De asemenea, face precizarea că este singurul întretinător al familiei acesta fiind motivul pentru care a fost plecat la muncă în Spania, în urmă cu câteva zile înainte de a fi arestat preventiv, astfel că nu a comis fapta care se retine în sarcina sa întrucât a fost plecat din tară.
Dezbaterile declarându-se închise, instanta rămâne in pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față:
Prin încheierea de ședință din data de 26.03.2015 pronunțată de Judecătoria M. în dosar nr._ 15, s-au dispus următoarele:
„În baza art. 362 alin.(2) Cod procedură penală raportat la art. 208 Cod procedură penală constată legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul M. E., fiul lui natural și S., născut la data de 20.01.1988 în mun. M., jud. C., având CNP_, motiv pentru care menține măsura arestării preventive.
În baza art.242 Cod procedură penală respinge ca neîntemeiată cererea avocatului ales al inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive.
Măsura dispusă de instanță va fi comunicată administrației locului de deținere.
În baza art. 275 alin.(3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.”
Pentru a dispune în acest mod, instanța de fond a constatat:
Prin încheierea nr. 1 din 11.01.2015 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului M. E., fiul lui natural și S., născut la data de 20.01.1988 în mun. M., jud. C., având CNP_, pentru o perioadă de 30 de zile începând cu data de 11.01.2015 până la data de 09.02.2015 inclusiv, reținând în sarcina acestuia faptul că, la data de 10.01.2015, orele 03:00, inculpatul, împreună cu alte două persoane neidentificate au intrat prin efracție, tăind lacătul ce asigura ușile, în garajul persoanei vătămate C. L. de unde au sustras diverse bunuri.
La adoptarea acestei măsuri, judecătorul de drepturi și libertăți a avut în vedere împrejurarea că, deși inculpatul a negat fapta reținută în sarcina sa, din probele administrate în cauză, respectiv: declarația martorului O. N., proces verbal de depistare întocmit de ASP M. Ș., planșe fotografice, proces verbal de cercetare la fața locului, rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, respectiv faptul că, la data de 10.01.2015, orele 03:00, inculpatul, împreună cu alte două persoane neidentificate au intrat prin efracție, tăind lacătul ce asigura ușile, în garajul persoanei vătămate C. L. de unde au sustras diverse bunuri.
Totodată, s-a avut în vedere faptul că, martorul O. N., cel care a alertat organele de poliție, a perceput în mod direct atât momentul inițial al efracției, cât și momentul conducerii inculpatului la locul faptei după capturarea sa și îl descrie pe inculpat generic ca fiind persoana cea mai mică de statură, declarația sa coroborându-se cu aspectele relatate de ASP M. Ș. care arată că, ajungând la locul indicat în sesizare, a observat și ulterior a urmărit în fugă două persoane, singura prinsă fiind chiar inculpatul M. E.. De asemenea, în opinia judecătorului de drepturi și libertăți, contrar susținerilor apărătorului inculpatului, urmele de încălțăminte fotografiate la locul unde se susține că s-a comis furtul, sunt foarte asemănătoare cu cele aparținând inculpatului, rezultând astfel suspiciunea rezonabilă că inculpatul s-a aflat în acel loc.
Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria M. sub nr. 21/P/2015 la data de 03.02.2015 și înregistrat pe rolul Judecătoriei M. sub nr._ 15 la data de 04.02.2015, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a inculpatului M. E., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit.b) și d) Cod penal cu aplic. art.77 alin.(1) lit.a) Cod penal și art.41 alin.(1) Cod penal.
Prin încheierea din data de 05.02.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul M. E., fiul lui natural și S., născut la data de 20.01.1988 în mun. M., jud. C., având CNP_, măsură pe care a menținut-o.
Prin încheierea din data de 03.03.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul M. E., fiul lui natural și S., născut la data de 20.01.1988 în mun. M., jud. C., având CNP_, motiv pentru care a menținut măsura arestării preventive.
Prin încheierea din data de 19.03.2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.21/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M. privind pe inculpatul M. E., trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art.228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit.b) și d) Cod penal cu aplic. art.77 alin.(1) lit.a) Cod penal și art.41 alin.(1) Cod penal, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul M. E..
În drept, potrivit dispozițiilor art. 362 alin.(2) Cod procedură penală: „În cauzele în care față de inculpat s-a dispus o măsură preventivă, instanța este datoare să verifice, în cursul judecății, în ședință publică, legalitatea și temeinicia măsurii preventive, procedând potrivit dispozițiilor art.208.”
Potrivit art. 208 alin.(1) Cod procedură penală, „Judecătorul de cameră preliminară înaintează dosarul instanței de judecată cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea măsurii preventive.”, în timp ce alin.(2) stabilește că: „Instanța de judecată verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.”, iar alin.(3) prevede că: „În tot cursul judecății, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, dacă subzistă temeiurile care au determinat menținerea măsurii arestării preventive și a măsurii arestului la domiciliu dispuse față de inculpat.”
Potrivit art. 202 alin.(1) Cod procedură penală, „Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni.”, în timp ce alin.(2) al aceluiași articol: „Nicio măsură preventivă nu poate fi dispusă, confirmată, prelungită sau menținută dacă există o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale.”, iar alin.(3) stabilește că: „Orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.”
În conformitate cu prevederile art. 223 alin.(2) Cod procedură penală: „Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.compara cu Art. 148 din partea 1, titlul IV, capitolul I, sectiunea IV, subsectiunea 2 din Codul de Procedura Penala din 1968
Art. 148: Condițiile și cazurile în care se dispune arestarea inculpatului
(1) Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 <_.htm> și există vreunul dintre următoarele cazuri:
a) inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei;
a1) inculpatul a încălcat, cu rea-credință, măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara ori obligațiile care îi revin pe durata acestor măsuri;
b) există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă;
c) există date că inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni;
d) inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune;
e) există date că inculpatul exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau că încearcă o înțelegere frauduloasă cu aceasta;
f) inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
(2) În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. a)-e), măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată numai dacă pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață sau închisoarea mai mare de 4 ani.
Procedând, în conformitate cu dispozițiile legale anterior citate, la verificarea, din oficiu, a legalității și temeiniciei arestării preventive și dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii arestării preventive dispuse față de inc. M. E., instanța constată următoarele:
Instanța va avea în vedere că, deși inculpatul a negat fapta reținută în sarcina sa, din probele administrate în cursul urmăririi penale, în cauză, respectiv: declarația martorului O. N., proces verbal de depistare întocmit de ASP M. Ș., planșe fotografice, proces verbal de cercetare la fața locului, rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, respectiv faptul că, la data de 10.01.2015, orele 03:00, inculpatul, împreună cu alte două persoane neidentificate au intrat prin efracție, tăind lacătul ce asigura ușile, în garajul persoanei vătămate C. L. de unde au sustras diverse bunuri.
Totodată, martorul O. N., cel care a alertat organele de poliție, a perceput în mod direct atât momentul inițial al efracției, cât și momentul conducerii inculpatului la locul faptei după capturarea sa și îl descrie pe inculpat generic ca fiind persoana cea mai mică de statură, declarația sa coroborându-se cu aspectele relatate de ASP M. Ș. care arată că, ajungând la locul indicat în sesizare, a observat și ulterior a urmărit în fugă două persoane, singura prinsă fiind chiar inculpatul M. E.. De asemenea, urmele de încălțăminte fotografiate la locul unde se susține că s-a comis furtul, sunt foarte asemănătoare cu cele aparținând inculpatului, rezultând astfel suspiciunea rezonabilă că inculpatul s-a aflat în acel loc.
Tot astfel, din analiza actelor dosarului de urmărire penală rezultă că, prin rechizitoriul nr. 21/P/2015 din 03.02.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria M., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului M. E., pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 228 alin.(1) – 229 alin.(1) lit.b) și d) Cod penal cu aplic. art.77 alin.(1) lit.a) Cod penal și art.41 alin.(1) Cod penal, astfel că există și în prezent suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție această infracțiune.
De asemenea, din fișa de cazier judiciar a inculpatului M. E., anexată la fila 61 din dosarul de urmărire penală, rezultă că, acesta a fost condamnat anterior la pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, aflându-se în stare de recidivă.
Aceste aspecte, coroborate cu faptul că inculpatul nu a făcut dovada că are vreo sursă legală de venit, provine dintr-un mediu familial și social cu potențial criminogen ridicat, dovedesc perseverența infracțională și predispoziția inculpatului M. E. la comiterea de infracțiuni, cât și împrejurarea că acesta este predispus la a comite în continuare și alte fapte prevăzute de legea penală dacă ar fi judecat în stare de libertate.
Tot astfel, instanța constată că infracțiunea de furt calificat pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului este pedepsită de legea penală cu închisoarea mai mare de 5 ani.
Pe cale de consecință, văzând modul și împrejurările concrete în care se reține că a fost comisă fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată (respectiv pe timp de noapte, prin efracție, împreună cu alte persoane), dificultățile materiale cu care se confruntă ca urmare a imposibilității obținerii unor venituri stabile din muncă, instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului ar avea în continuare drept rezultat o stare de pericol social concret pentru ordinea publică, sentimente de insecuritate pentru ceilalți cetățeni, îndreptățiți să pretindă autorităților statului asigurarea unui climat social sigur, caracterizat printr-o protecție eficace a bunurilor ce le aparțin și a persoanelor.
Raportat la momentul procesual la care se află cauza penală, respectiv în faza de judecată, precum și plasarea inculpatului în stare privativă de libertate începând cu data de 10.01.2015, instanța apreciază că pericolul social concret al faptei pentru care există suspiciunea rezonabilă că a fost săvârșită de către inculpat, nu este diluat ci impune în continuare, privarea de libertate a inculpatului M. E..
În concret, modalitatea în care se reține de către acuzare că ar fi acționat inculpatul (în sensul că în noaptea de 09/10.01.2014, împreună cu alte două persoane rămase neidentificate, prin forțarea ușii de acces, a sustras bunuri din garajul părții vătămate C. L.) evidențiază un pericol social crescut al faptei dar și a inculpatului, presupusa activitate infracțională a inculpatului și a celorlalte două persoane rămase neidentificate, care au acționat conjugat, afectând patrimoniul părții vătămate, circumstanțele personale nefavorabile ale inculpatului (care nu realizează venituri licite și nu se află la primul conflict cu legea penală, ci manifestă perseverență infracțională), dar și impactul social intens negativ al conduitei pretins adoptate de inculpat reprezintă aspecte care indică o periculozitate socială ridicată atât a faptei, cât și a inculpatului și justifică pe deplin aprecierea că lăsarea în libertate a acestuia ar genera în continuare o stare de pericol pentru ordinea publică, acesta putând oricând să recurgă la comiterea unor fapte similare.
Față de considerentele anterior expuse, instanța a apreciat că temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului se mențin, iar privarea de libertate a inculpatului este în continuare necesară pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, pentru prevenirea săvârșirii unor alte infracțiuni și pentru înlăturarea în acest mod a stării de pericol pentru ordinea publică, stare care decurge din periculozitatea ridicată atât a faptei cât și a inculpatului, acesta fiind predispus la comiterea de fapte similare.
Tot astfel, instanța constată că în cauză nu au apărut împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii preventive dispuse față de inculpat, astfel încât să se impună revocarea măsurii sau înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă mai puțin severă, dintre cele prevăzute de art.202 alin.(4) lit.b) – d) C. pr. penală și, în raport de modul concret de acțiune, de valorile sociale lezate, de consecințele faptei de a cărei săvârșire este bănuit inculpatul și de trecutul infracțional al acestuia, apreciază că nu se impune nici luarea față de acesta a unor măsuri preventive mai puțin severe.
De asemenea, analizând măsura arestării preventive a inculpatului și prin prisma dispozițiilor art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a prevederilor art. 202 alin.(3) Cod procedură penală, instanța apreciază că sunt îndeplinite și cerințele impuse de prevederile anterior menționate pentru restrângerea în continuare a dreptului inculpatului la libertate individuală.
În concret, măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă la data de 11.01.2015 pentru M. E., iar inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni caracterizate printr-o periculozitate ridicată, aspect ce întemeiază aprecierea că durata arestării preventive este una rezonabilă, iar măsura arestării preventive este în continuare proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia, respectiv prevenirea săvârșirii altor fapte penale, asigurarea unui climat social sigur, caracterizat printr-o protecție eficace a bunurilor și persoanelor și buna desfășurare a procesului penal.
Față de ansamblul considerentelor anterior expuse, în baza art. 362 alin.(2) Cod procedură penală raportat la art. 208 Cod procedură penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpatul M. E., fiul lui natural și S., născut la data de 20.01.1988 în mun. M., jud. C., având CNP_, motiv pentru care s-a mentinut măsura arestării preventive.
Pentru aceleași motive menționate anterior, în baza art.242 Cod procedură penală s-a respins ca neîntemeiată cererea avocatului ales al inculpatului de revocare a măsurii arestării preventive.
Măsura dispusă de instanță va fi comunicată administrației locului de deținere.
În baza art. 275 alin.(3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză vor rămâne în sarcina acestuia.
Împotriva acestei încheieri a declarat contestație inculpatul M. E. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Dezvoltarea motivelor de contestație se regăsește în cuprinsul practicalei ce face parte integrantă din prezenta, așa cum au fost expuse anterior.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii contestate, instanța de control judiciar constată că, în cauză, sunt îndeplinite în continuare condițiile necesare menținerii stării de arest preventiv. Astfel:
În ceea ce privește existența probelor sau indiciilor temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul ar săvârșit infracțiunea reținutî în sarcina acestuia, condiție impusă de art.223 alin.1 C.p.p., se constată că față de momentul luării arestării preventive acestea nu s-au schimbat în mod favorabil inculpatului.
În ceea ce privește prima condiție prev. de art.223 alin.2 teza a doua, se constată că infracțiunea pentru care este trimis în judecată inculpatul prevede limitele de pedeapsă cerute de dispozițiile procedurale.
Referitor la cea de-a doua condiție impusă de art. 223 alin. 2, se constată că este de asemenea îndeplinită, raportat la gravitatea faptei de comiterea căreia este bănuit inculpatul, la valorile sociale ocrotite de lege prin incriminarea acesteia și care au fost lezate, la modalitatea concretă de comitere a faptei, la împrejurările în care inculpatul a acționat, elemente ce denotă pericolul ridicat al reiterării comportamentului infracțional, acest pericol fiind reflectat inclusiv de circumstanțele personale ale inculpatului care nu are un loc de muncă ori o ocupație care să-i permită obținerea mijloacelor de trai în mod licit și care este cunoscut cu antecedente penale, fiind bănuit că a comis noua infracțiune în stare de recidivă.
Luând în considerare posibilitatea luării față de inculpat a altor măsuri preventive mai puțin intruzive în libertatea acestuia, față de circumstanțele cauzei, stadiul procesului penal, față de caracterul rezonabil al duratei măsurii, de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru protejarea ordinii publice împotrivapericolului de repetare a faptelor de natura celei față de care se desfășoară procesul penal și pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, precum și față de caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzațiilor penale formulate împotriva inculpatului și cu scopul urmărit, în mod temeinic prima instanțe a constatat caracterul insuficient al unor astfel de măsuri.
Față de considerentele exprimate, încheierea pronunțată de către prima instanțe este apreciată ca fiind legală și temeinică, motiv pentru care contestația formulată va fi respinsă, ca nefondate, cu consecința obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art.425 ind.1 alin.7 pct.1 lit.b C.p.p., art.206 C.p.p.:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către inculpatul M. E., fiul lui natural și S., născut la data de 20.01.1988, deținut în P. P. Albă, județul Constanta, împotriva încheierii pronunțate la data de 26.03.2015 de către Judecătoria M. în dosarul nr._ 15.
În baza art.275 alin.2 C.p.p.:
Obligă pe contestatorul-inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 31.03.2015.
Președinte, Grefier,
M. V. C. B.
Red.jud.fond C.M. B.
Tehnored.cont.jud. M.V./3.04.2015
| ← Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 99/2015. Tribunalul CONSTANŢA | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Sentința nr.... → |
|---|
