Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr. 673/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 673/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 04-07-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 673

Ședința publică de la 04 Iulie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E. C. M.-judecător

Grefier: A. M. D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror D. B.

Pe rol, judecarea contestației formulate de contestatorul-petent M. G., în prezent, aflat în Penitenciarul Pelendava C., împotriva sentinței penale cu nr. 3085 din data de 27.05.2014, pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._, având ca obiect contopirea pedepselor.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat, personal și asistat de apărătorul ales, avocat C. B.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constat cauza în stare de judecată.

Avocat ales C. B., pentru contestatorul M. G., solicită admiterea contestației formulate, desființarea sentinței atacate și rejudecând, admiterea cererii formulate, arătând că apreciază că sporul de 6 luni închisoare aplicat condamnatului prin sentința penală nr. 3085 din data de 27.05.2014, pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._, nu este justificat

D. urmare, solicită repunerea în individualitatea lor a măsurilor educative aplicate condamnatului, iar procedând la contopirea acestora, să îndepărteze sporul de 6 luni aplicat, apreciind că la măsurile educative, nu poate aplica spor de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea contestației formulate, apreciind că în mod corespunzător în baza art. 129 Cp, s-a aplicat o singură măsură educativă.

Având ultimul cuvânt, contestatorul M. G., solicită admiterea cererii formulate, și îndepărtarea sporului aplicat.

Dezbaterile fiind încheiate;

TRIBUNALUL:

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele.

Prin sentința penală cu nr. 3085 din data de 27.05.2014, pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._, s-a admis cererea formulată de persoana privată de libertate M. G., s-a constatat că prin sentința penală nr. 247/01.02.2014 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă prin d.p. nr. 97/C/02.04.2014 a Tribunalului M. s-a aplicat persoanei private de libertate M. G. măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 an și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 (fapte din sentința penală nr. 182/22.01.2013 a Judecătoriei C.) și art. 208, 209 alin. 1 lit. a, e Codul penal din 1969 cu aplic. art. 99 și urm. Codul penal din 1969 (faptă din sentința penală nr. 1839/12.08.2008 a Judecătoriei C.).

În temeiul art. 129 alin. 1 C.p. s-a institut față de persoana privată de libertate M. G. măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani și 6 luni pentru săvârșirea faptelor pentru care persoana privată libertate a fost condamnată prin s.p. nr. 92/05.11.2013 a Tribunalului D., definitivă prin d.p. nr. 177/26.02.2014 a Curții de Apel C., s.p. nr. 182/22.01.2013 a Judecătoriei C. și s.p. nr. 1839/12.08.2008 a Judecătoriei C..

S-a dedus din măsura educativă a internării într-un centru de detenție perioada executată de la data de 25.06.2013 la zi.

S-au anulat formele de executare întocmite în baza s.p. nr. 247/01.02.2014 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin și s.p. nr. 92/05.11.2013 a Tribunalului D. și s-a dispus întocmirea formelor de executare conform prezentei sentințe.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 29.04.2014 persoana privată de libertate M. G. a solicitat contopirea măsurilor educative privative de libertate aplicate prin sentința penală nr. 247/01.02.2014 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă prin d.p. nr. 97/C/02.04.2014 a Tribunalului M. și respectiv prin sentința penală nr. 92/05.11.2013 a Tribunalului D., definitivă prin d.p. nr. 177/26.02.2014 a Curții de Apel C..

În motivarea cererii, persoana privată de libertate a arătat că măsurile educative i-au fost aplicate pentru săvârșirea unei pluralități de fapte în concurs în perioada minorității, astfel încât, în temeiul art. 129 alin. 1 C.p. se impune stabilirea unei singure măsuri educative, respectiv internarea într-un centru de detenție pe durata cea mai mare, respectiv 2 ani.

Au fost atașate la dosar, în copie, sentința penală nr. 247/01.02.2014 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin și sentința penală nr. 92/05.11.2013 a Tribunalului D..

Analizând cererea petentului și sentința penală depuse la dosar, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 247/01.02.2014 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă prin d.p. nr. 97/C/02.04.2014 a Tribunalului M. a fost admisă sesizarea privind aplicarea art. 6 din Codul penal, au fost repuse în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului M. G. prin s.p. nr. 182/22.01.2013 a Judecătoriei C., definitivă prin d.p. nr. 1370/18.06.2013 a Curții de Apel C..

A fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prin s.p. nr. 1839/12.08.2008 a Judecătoriei C. și s-a înlocuit această pedeapsă cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 an și 6 luni. (faptă săvârșită la data de 26.02.2007)

Au fost înlocuite pedepsele de 1 an închisoare aplicate pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și respectiv art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 1 an. (fapte săvârșite la data de 30.10.2009)

A fost aplicată persoanei private de libertate M. G. măsura educativă cea mai grea, respectiv internarea într-un centru de detenție pe o durată de 1 an și 6 luni.

A fost dedusă din durata măsurii educative perioada executată de la data de 25.06.2013 la zi.

Prin sentința penală nr. 92/05.11.2013 a Tribunalului D., definitivă prin d.p. nr. 177/26.02.2014 a Curții de Apel C. i-a fost aplicată inculpatului M. G. măsura internării într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 218 alin. 1, 3 lit. c C.p. cu aplic. art. 113 și urm. C.p. și art. 5 C.p. (faptă săvârșită la data de 11.07.2007)

Instanța de fond a constatat că potrivit art. 129 alin. 1 din Codul penal, în caz de concurs de infracțiuni săvârșite în timpul minorității se stabilește și se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele, în condițiile art. 114, ținând seama de criteriile prevăzute în art. 74 C.p.

Având în vedere aceste dispoziții legale, precum și faptul că prin sentințele penale amintite anterior inculpatul a fost condamnat pentru săvârșirea în timpul minorității a unor infracțiuni concurente, instanța a reținut că prezenta cerere formulată de persoana privată de libertate M. G. este întemeiată și urmează a fi admisă.

Instanța a constatat că prin sentința penală nr. 247/01.02.2014 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă prin d.p. nr. 97/C/02.04.2014 a Tribunalului M. s-a aplicat persoanei private de libertate M. G. măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 an și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 (fapte din sentința penală nr. 182/22.01.2013 a Judecătoriei C.) și art. 208, 209 alin. 1 lit. a, e Codul penal din 1969 cu aplic. art. 99 și urm. Codul penal din 1969 (faptă din sentința penală nr. 1839/12.08.2008 a Judecătoriei C.).

În temeiul art. 129 alin. 1 C.p. a instituit față de persoana privată de libertate M. G. măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani și 6 luni (având în vedere numărul mare de infracțiuni comise de inculpat pe parcursul unei perioade mari de timp, perseverența infracțională manifestată de acesta) pentru săvârșirea faptelor pentru care persoana privată libertate a fost condamnată prin s.p. nr. 92/05.11.2013 a Tribunalului D., definitivă prin d.p. nr. 177/26.02.2014 a Curții de Apel C., s.p. nr. 182/22.01.2013 a Judecătoriei C. și s.p. nr. 1839/12.08.2008 a Judecătoriei C..

A dedus din măsura educativă a internării într-un centru de detenție perioada executată de la data de 25.06.2013 la zi.

A anulat formele de executare întocmite în baza s.p. nr. 247/01.02.2014 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin și s.p. nr. 92/05.11.2013 a Tribunalului D. și a dispus întocmirea formelor de executare conform prezentei sentințe.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul M. G., solicitând înlăturarea sporului de 6 luni aplicat prin s.p. cu nr. 3085 din data de 27.05.2014, pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._ .

Analizând actele si lucrările efectuate la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate, tribunalul reține următoarele:

În mod corect instanța de fond a constatat că potrivit art. 129 alin. 1 din Codul penal, în caz de concurs de infracțiuni săvârșite în timpul minorității se stabilește și se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele, în condițiile art. 114, ținând seama de criteriile prevăzute în art. 74 C.p.

Astfel, în speță, instața de fond având de contopit:

- măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 1 an și 6 luni aplicată prin SP. 247/01.02.2014 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă prin DP. 97/C/02.04.2014 a Tribunalului M., cu

- măsura internării într-un centru de detenție pe o durată de 2 ani pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 218 alin. 1, 3 lit. c C.p. cu aplic. art. 113 și urm. C.p. și art. 5 C.p., aplicată prin SP. 92/05.11.2013 a Tribunalului D., în mod corect a instituit față de contestatorul-petent M. G. măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă de 2 ani și 6 luni, căci a avut în vedere numărul mare de infracțiuni comise de inculpat pe parcursul unei perioade mari de timp și perseverența infracțională manifestată de acesta pentru săvârșirea faptelor pentru care persoana privată libertate.

De altfel, prelungirea celei mai severe măsuri educative aplicate contestatorului, cu o perioadă de încă 6 luni, nu reprezintă un spor de pedeapsă, căci instanța de fond a contopit măsuri educative și nicidecum pedepse, iar noua măsura educativă a internării într-un centru de detenție se încadrează ca durată în maximul prev. de disp. art.125 al.3 CP, potrivit cărora dacă în perioada internării minorul săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța prelungește măsura internării, fără a depăși maximul prevăzut în alin. (2)- respectiv o perioadă cuprinsă între 2 ani și 5 ani, determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite.

Pentru aceste motive, în baza art. 4251 al.7 pct.1 lit.b NCPP, va respinge contestația formulată de contestatorul M. G., împotriva sentinței penale cu nr. 3085 din data de 27.05.2014, pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._ .

În baza art.275 al.1 lit.a NCPP, va obliga contestatorul la plata sumei de 70 lei, cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 425/1 al.7 pct.1 lit.b NCPP:

Respinge contestația formulată de contestatorul M. G., fiul lui F. și A., născut la data de 12.11.1992, CNP_ împotriva sentinței penale cu nr. 3085 din data de 27.05.2014, pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._ .

În baza art.275 al.1 lit.a NCPP:

Obligă contestatorul la plata sumei de 70 lei, cheltuieli judiciare statului. Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 04.07.2014.

Președinte,

E. C. M.

Grefier,

A. M. D.

Red.jud. ECM/Tehnored A.D.

04.09.2014/3ex

Jud.fond.C.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr. 673/2014. Tribunalul DOLJ