Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 528/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 528/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-04-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.528
Ședința publică de la 07 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. T. O.
Grefier I. M. L.
Pe rol soluționarea sesizării Comisiei de Evaluare din cadrul Penitenciarului C., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr.115 din 22.02.2006 pronunțată de T. D., definitivă prin neapelare la data de 14.03.2006, referitor la condamnatul B.-F. M., în prezent deținut în Penitenciarul C..
Fără citarea persoanei condamnate și fără prezența procurorului, în conformitate cu dispozițiile art.23 din Legea 255/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale de față;
La data de 27.01.2014, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D., sub nr._, sesizarea Comisiei de evaluare din cadrul Penitenciarului C., referitor la persoana condamnată B. F. M. pentru a dispune cu privire la aplicarea legii mai favorabile, conform art. 6 din Codul Penal, în vigoarea din 01.02.2014.
Sesizarea a fost însoțită de fișa de evaluare a deținutului, copiile sentințelor penale și ale mandatelor de executare a pedepsei închisorii.
Primind cauza, T. D. a înregistrat-o, a dispus citarea persoanei condamnate și desemnarea unui apărător din oficiu pentru termenul din 31.01.2014, urmare a preschimbării termenului stabilit inițial pentru data de 17.02.2014.
În ședința publică de la 31.01.2014, instanța, din oficiu, a ridicat excepția necompetenței materiale a Tribunalului D..
Prin sentința penală nr. 61 din data de 31.01.2014 pronunțată de T. D. în dosarul cu nr. de mai sus, în baza art. 39 alin. 1 C.p.p. s-a admis excepția privind necompetența materială a Tribunalului D. invocată de instanță din oficiu.
În baza art. 42 C.p.p. și art. 461 alin. 2 C.p.p rap. la art. 460 C.p.p. s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare formulată de comisia de evaluare din cadrul Penitenciarului C. privind pe persoana condamnată B. F. M., în favoarea Judecătoriei C..
În motivarea acestei soluții, s-a reținut că instanța competentă să judece cererea de contestație la executare nu poate fi decât aceea care, la data introducerii cererii este competentă să judece în primă instanță infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat, iar raportat la infracțiunile de violare de domiciliu, tâlhărie și perversiune sexuală prev. de art.211 alin.2 lit.a, d, f C.p., art.201 alin.1 și 4 C.p., art.197 alin.2 lit.a C.p. și art.211 alin.2 lit.a și e C.p., competența materială de soluționare a cauzei revine, la data introducerii prezentei sesizări, judecătoriei, și nu tribunalului.
Urmare a declinării competenței de soluționare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 31.01.2014, sub nr._ .
Prin sentința penală nr.462 din data de 04.02.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în baza art.47 alin.1 NCPP s-a admis excepția necompenței materiale a Judecătoriei C., invocată de către instanță din oficiu.
În baza art.50 NCPP rap.la art.23 din Legea 255/2013 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului D..
În baza art.51 alin.1,2 NCPP a fost sesizată Curtea de Apel C. în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că, potrivit art.23 alin.2 din Legea nr.255/2013, cererile, contestațiile și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se soluționează de urgență și cu precădere de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei rază teritorială se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ sau centrul de reeducare.
Potrivit art.553 alin.1 NCPP, "hotărârea instanței penale rămasă definitivă la prima instanță de judecată, la instanța de apel, sau instanța de recurs, se pune în executare de către prima instanță de judecată."
Curtea de Apel C. a înregistrat conflictul negativ de competență la data de 06 martie 2014, sub nr._ .
Prin încheierea nr.19 din data de 07 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a stabilit competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Tribunalului D., cu motivarea că, dispozițiile art. 23 alin. 1 din Lg. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Lg. 135/2010 privind Noul Cod de procedură penală stabilesc că procedura de aplicarea legii penale mai favorabile formulate ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind noul cod penal, se va face potrivit prevederilor privind executarea hotărârilor penale din Noul Cod de procedură penală (Lg. 135/2010), dând competență exclusivă instanței de executare de a se sesiza din oficiu cu privire la soluționarea acestor contestații pentru persoanele aflate în penitenciare în executarea hotărârilor de condamnare sau la cerere pentru celelalte hotărâri de condamnare.
În noul cod de procedură penală la articolul 553 alin. 1, ca și în vechiul cod de procedură ( art.418 C.p.p.), se definește instanța de executare ca fiind instanța ce pune în executare hotărârea de condamnare, respectiv prima instanță de judecată.
Anterioarele recursuri în interesul legii date în materia reabilitării și revizuirii cu privire la stabilirea instanței competente să soluționeze astfel de cauze, nu și-au avut și nu își au aplicabilitate în materia contestației la executare.
Din interpretarea dată de doctrină și practică judiciară văzând și dispozițiile de procedură penală ce se aplică în cauză, ce vizează contestațiile la executare întemeiate în principal pe prevederile art. 598 alin. 1 lit. d din Noul Cod de procedură penală ( anterior, art. 461 lit. d) c.p.p.) se stabilește că instanța de executare competentă material să soluționează astfel de contestații este cea care a pus în executare hotărârea definitivă, ce a emis mandatul de executare a pedepsei, și are evidența executării hotărârii de condamnare, respectiv instanța care a judecat în primă instanță cauza, fiind singura care cunoaște situația juridică a condamnatului.
O altă instanță căreia i-ar reveni competența funcțională să soluționeze pe fond cauza, nu se poate sesiza din oficiu (conform art. 23 alin. 1 lit. a din Lg. 255/2013) cu privire la incidența legii penale mai favorabile, atâta timp cât nu este ea instanța care a pus în executare hotărârea ce urmează a fi modificată pe calea contestației, și nu are evidența acestei condamnări.
T. D. a primit cauza spre competentă soluționare la data de 17.03.2014.
Analizând sesizarea Comisiei de Evaluare din cadrul Penitenciarului C., în raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține:
Prin sentința penală nr.115 din data de 22.02.2006 a Tribunalului D., definitivă prin neapelare la data de 14.03.2006, inculpatul B. F. M. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.p., pe o durată de 3 ani,. urmare a admiterii cererii de contopire a următoarelor pedepse:
1. pedeapsa de 18 ani închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a și b C.p. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.211 alin.2 lit.a, d, f C.p. cu art.13 C.p.;
2. pedeapsa de 15 ani închisoare pentru art.197 alin.2 lit.a C.p. cu art.41 alin.2 C.p. și art.13 C.p.;
3. pedeapsa de 10 ani închisoare pentru art.201 alin.1 și 4 C.p. cu art.13 C.p. și art.41 alin.2 C.p. (faptă din 18/19.10.1998);
4. pedeapsa de 5 ani închisoare pentru art.211 alin.2 lit.a și e C.p. ( faptă din 30.04-01.05.1999)
În baza sentințe penale menționate a fost emis MEPI nr.133 din 14.03.2006 de către T. D., executarea pedepsei începând la data de 23.04.2003.
Dispozițiile incidente din noul cod penal sunt: art.233-234 alin.1 lit.d și f C.p, art.218 alin.3 lit.f C.p. cu aplic. art.36 alin.1 C.p., art.219 alin.1, alin.2 lit.e C.p cu aplic. art.36 alin.1 C.p., art.233 C.p.
Prin sesizarea Comisiei de Evaluare din cadrul Penitenciarului C., s-a arătat că se impune aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa de la pct.1, în sensul reducerii acesteia la 10 ani.
Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Însă, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.”
Pentru a analiza incidența dispozițiilor art. 4 sau art. 6 C.p, instanța va descontopi pedeapsa rezultantă în cele patru pedepse ce o alcătuiesc, urmând a observa aplicabilitatea art. 4 / art. 6 C.p. pentru fiecare dintre acestea.
1. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă, avându-se în vedere aplicarea dispozițiilor privitoare la infracțiunea continuată art. 41 alin. 2 C.p.
2. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni.
1. În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la pedeapsa pentru infracțiunea săvârșită în formă continuată, instanța menționează că aceasta se face într-o singură etapă, urmând a se verifica dacă pedeapsa aplicată sub legea veche depășește maximul special din noua normă de incriminare, majorat cu cel mult 3 ani potrivit art. 36 alin. C.p.
a) Infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit. a, d, f C.p. 1968 este reglementată de dispozițiile art. 233 raportat la art. 234 alin. 1 lit. d și f C.p. fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în vechiul cod limitele pedepsei fiind prevăzute de la 5 la 20 de ani, iar în actualul cod penal de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi.
Față de cele reținute instanța constată că pedeapsa de 18 ani închisoare aplicată inculpatului depășește maximul special prevăzut de legea nouă.
Instanța nu va proceda la automat la reducerea acestei pedepsei. Ci va proceda la stabilirea legii mai favorabile în raport de tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni.
b) infracțiunea de viol prev. de art. 197 alin. 2 lit. a cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. din 1968 este reglementată de dispozițiile art. 218 alin. 3 lit. f C.p. cu aplicarea art. 36 alin. 1 noul cod penal, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în Codul penal din 1969 limitele pedepsei fiind prevăzute de la 5 la 15 de ani închisoare majorată cu cel mult 5 ani, iar în actualul Cod penal de la 5 ani la 12 ani, majorată cu cel mult 3 ani ( 8 ani la 18 ani) și interzicerea unor drepturi.
Față de cele reținute instanța constată că pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată inculpatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă.
c) infracțiunea de perversiune sexuală prev. de art. 201 alin. 1 și 4 C.p. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. din 1968 este reglementată de dispozițiile art. 219 alin. 1, alin. 2 lit. e C.p. cu aplicarea art. 36 alin. 1 noul cod penal, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în Codul penal din 1969 limitele pedepsei fiind prevăzute de la 5 la 18 de ani închisoare majorată cu cel mult 5 ani și interzicerea unor drepturi, iar în actualul Cod penal de la 3 ani la 10 ani, majorată cu cel mult 3 ani ( 8 ani la 18 ani) și interzicerea unor drepturi.
Față de cele reținute instanța constată că pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă.
d) Infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit. a, e C.p. 1968 este reglementată de dispozițiile art. 233 C.p. fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în vechiul cod limitele pedepsei fiind prevăzute de la 5 la 20 de ani, iar în actualul cod penal de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Față de cele reținute instanța constată că pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului depășește maximul special prevăzut de legea nouă.
2. În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiunii, instanța urmează să compare pedeapsa aplicată condamnatului cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit dispozițiilor art. 39 alin. 1 lit. b C.p. luându-se în calcul pedepsele.
Conform art. 39, alin. 1, lit. b CP „În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: b)când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite”.
Instanța va proceda doar la aplicarea tratamentului sancționator prevăzut de legea nouă, iar reducerea rezultantei se va face numai în măsura în care ea depășește maximul la care se poate ajunge potrivit legii noi. Aceasta deoarece rațiunea dispozițiilor din art.6 NCP nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă.
Atât doctrina cât și practica judiciară fac deosebire între dispozițiile care se referă la condițiile de existență ale concursului și recidivei, și cele care se referă la tratamentul penal al concursului și recidivei. Dacă dispozițiile din prima categorie se aplică autonom în raport cu dispozițiile de incriminare, cele din a doua categorie se vor evalua global, împreună cu toate elementele, inclusiv încadrarea juridică a faptei, care influențează stabilirea pedepsei concrete pentru fapta săvârșită în stare de recidivă sau concurs.
Astfel contopind cele patru pedepse ce alcătuiesc pluralitatea de infracțiuni (concursul) prin prisma dispozițiilor art. 39 alin. 1 lit. b C.p., pedeapsa de 15 ani aplicată la care s-ar adăuga 1/3 din pedeapsa de ( 10 ani +10 ani +5 ani) închisoare aplicată, ar rezulta o pedeapsă de 23 ani și 4 luni.
Prin urmare, comparând cele două pedepse rezultante - calculate atât potrivit vechilor reglementări penale, cât și prin trimitere la noul Codul penal - instanța constată că legea penală mai favorabilă condamnatului o reprezintă Codul penal din 1969 prin aplicarea căruia instanța a stabilit pedeapsa închisorii de 18 ani, iar nu Codul penal din 2009 prin aplicarea căruia s-ar stabili pedeapsa închisorii de 23 ani și 4 luni.
Pentru aceste motive, în baza art. 23 din Legea 255/2013 rap. la art. 595 NCPP se va respinge contestația la executare ca urmare a sesizării Comisiei de Evaluare din cadrul Penitenciarului C., privind pe condamnatul B. F. M., iar în baza art. 275 alin. 3 NCPP cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.23 din Legea 255/2013 rap.la art.595 NCPP
Respinge sesizarea Comisiei de Evaluare din cadrul Penitenciarului C., privind pe condamnatul B. F. M., fiul lui I. și C., născut la data de 03.02.1979, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul C..
În baza art.275 alin.3 NCPP
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 07.04.2014.
Președinte,
C. T. O.
Grefier,
I. M. L.
Red.jud.CTO/ Tehnored. IML
5 ex./09 Aprilie 2014
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 117/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 553/2014.... → |
|---|
