Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 117/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 117/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 14-04-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 117
Ședința publică de la 14 aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE C. G. C.
Grefier R.-I. T.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror C. R.
Pe rol, soluționarea contestației declarate de condamnatul R. R. A., împotriva sentinței penale nr. 1096/25.02.2014 pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._, având ca obiect intervenirea unei legi penale mai favorabile.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat R. R. A., personal și asistat de apărător desemnat din oficiu avocat Razelm C. care depune la dosar delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3636/2014 .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea instanței, contestatorul condamnat învederează că își menține calea de atac formulată.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra contestației formulate.
Avocat Razelm C. pentru contestatorul condamnat R. R. A., arată că persoana condamnată a primit pedeapsa de 3 ani închisoare iar potrivit disp. art. 228 alin. 1 C.p. nu a depășit maximul special prev. de lege, astfel că lasă la aprecierea instanței soluția.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației apreciind că pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de furt nu depășește maximul special prev. de lege.
Contestatorul condamnat R. R. A., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației formulate arătând că prin hotărârea de condamnare nu a beneficiat de circumstanțe atenuante cu toate că a solicitat aplicarea disp. art. 320 ind. 1 C.p.p.
Dezbaterile fiind încheiate;
TRIBUNALUL
Asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1096/25.02.2014 pronunțată de J. C. în dosarul nr._, în baza art. 23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 C. proc. pen. s-a respins cererea condamnatului R. R. A. privind aplicarea legii penale mai favorabile și a fost obligat condamnatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut următoarele:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.02.2014 sub nr._, petentul condamnat R. R. A. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile.
Petentul nu și-a motivat în drept cererea.
La solicitarea instanței au fost depuse fișa de evaluare întocmită de comisie, în copie sentința penală nr. 2789/27.09.2012 a Judecătoriei C., definitivă prin d.p. 2433/28.11.2012 a Curții de Apel C. și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2869/29.11.2012 al Judecătoriei C..
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 2789/27.09.2012 a Judecătoriei C., definitivă prin d.p. 2433/28.11.2012 a Curții de Apel C., s-a dispus:
"În baza art. 208 alin.1 rap. la art.209 alin.1 lit.e C.p., cu aplicarea art.37 alin.1 lit.b C.p. și art.320 indice 1 alin.7 C.p.p. condamnă pe inculpatul R. R. A., fiul lui D. A. și E. născut la data de 30.05.1990 în S. G., jud. C., domiciliat în C., . nr. 35, ., ., C.N.P.:_, studii: 8 clase, cetățean român, recidivist la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C.p. interzice inculpatului R. R. A. exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p. pe durata executării pedepsei.
În baza art.350 alin.1 C.p.p. menține starea de arest a inculpatului R. R. A..
În temeiul art.88 C.p. deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată timpul reținerii de la data de 20.08.2012 la 21.08.2012 și al arestării preventive de la data de 21.08.2012 la zi.”
În baza sentinței penale menționate s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2869/29.11.2012 al Judecătoriei C..
Instanța a constatat că furtul calificat comis în public, prev. de art. 209 alin. 1 lit. e din codul penal din 1969 se regăsește la infr. de furt prev. de art. 228 alin. 1 din noul c. pen, infracțiune pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Art. 4 din legea 187/2012 prevede că pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare as acestei legi.
Având în vedere că pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată condamnatului pentru infracțiunea de furt calificat nu depășește maximul special prevăzut pentru infracțiunea de furt din actualul cod, instanța a respins cererea condamnatului privind aplicarea legii penale mai favorabile.
În baza art. 275 alin. 2 c. pr. pen a obligat condamnatul la plata sumei de 200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul R. R. A., fără a o motiva în scris, solicitând nemijlocit admiterea contestației formulate arătând că prin hotărârea de condamnare nu a beneficiat de efectele disp. art. 320 ind. 1 C.p.p..
Examinând sentința atacată sub toate aspectele de fapt și de drept și, în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a respins contestația la executare, pentru următoarele considerente:
Principial, cu privire la cererea persoanei condamnate, instanța constată că, Curtea Constituțională a statuat în considerentele Deciziei nr. 1470/2011 că aplicarea legii penale mai favorabile este un adevărat principiu, ceea ce înseamnă că, în ipoteza unei situații tranzitorii, legea penală mai favorabilă se aplică în toate cazurile.
Așadar, principiul retroactivității legii penale mai favorabile este obligatoriu, ceea ce înseamnă că ori de câte ori organele judiciare sunt în prezenta unei legi noi mai favorabile trebuie să o aplice, chiar dacă nu există dispoziții privind modul de incidență al acestei legi. În lipsa unor norme de aplicare, organul judiciar va aplica legea nouă mai favorabilă în temeiul art. 15 alin. 2 din Constituție. Referitor la modul de soluționare a conflictelor de legi în timp în materie penală, regula generală este că se vor aplica întotdeauna normele penale mai blânde, iar jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă este mai favorabilă decât reglementarea internă se va aplica, însă, dacă este mai restrictivă, nu se va aplica, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 2 din Constituție, potrivit cărora dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, vor avea prioritate acestea din urmă ori de câte ori conțin dispoziții mai favorabile.
Pe de altă parte, regula aplicării legii penale mai favorabile vizează numai normele dreptului penal substanțial, iar nu și normele procesual penale. În acest sens, instanța reține dispozițiile art. 6 alin. 1 NCP care stipulează următoarele: când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Dispozițiile art. 6 NCP se corelează însă cu cele ale art. 595 NCPP, potrivit cărora când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsura educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsa mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia masuri pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 4 și 6 NCP după caz.
În altă ordine de idei, aplicarea legii penale mai favorabile presupune o primă condiție de bază și anume o succesiune de legi penale care să prevadă o faptă ca infracțiune, dar cu deosebire în ceea ce privește condițiile de sancționare.
În doctrina penală s-au sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, după cum acestea se referă la condițiile de incriminare, condițiile de tragere la răspundere penală și condițiile referitoare la pedeapsă.
Criteriile menționate vor fi evaluate nu în general ci în mod concret, adică în raport cu toate instituțiile de drept penal incident în cauza respectivă: tentativă, participație penală, unitate și pluralitate de infracțiuni, stările și circumstanțele de agravare și de atenuare. Această evaluare trebuie să conducă instanța de judecată la identificarea legii mai favorabile în întregul ei, cu excluderea totală a celeilalte legi, neputând combina dispozițiile mai favorabile din legile care se succed spre a crea o a treia lege, deoarece legea este o creație a legiuitorului și nu a judecătorului.
Determinarea legii penale mai favorabile nu se limitează numai la examinarea condițiilor normelor de incriminare din legile penale succesive, și de asemenea are în vedere influența pe care și celelalte reglementări, care au o independență relativă în raport cu dispozițiile care privesc fapta săvârșită o au asupra situației juridice a condamnatului.
Tot astfel, alegerea legii mai favorabile poate fi influențată de reglementarea unității și pluralității de infracțiuni, de participația penală, de sistemul de individualizare a pedepselor și de alte instituții juridico penale, determinând alte concluzii decât cele care s-ar desprinde din absolutizarea unora dintre criteriile de determinare a legii mai favorabile enunțate.
Aceste soluții se desprind din concepția după care aplicarea legii penale mai favorabile se analizează nu numai în raport cu fiecare infracțiune, ci și în raport cu celelalte instituții incidente în stabilirea și aplicarea pedepsei (G. A. Coordonator – Explicații preliminare ale noului cod penal, Universul Juridic 2010).
Atât doctrina cât și practica judiciară fac deosebire între dispozițiile care se referă la condițiile de existență ale concursului și recidivei, și cele care se referă la tratamentul penal al concursului și recidivei. Dacă dispozițiile din prima categorie se aplică autonom în raport cu dispozițiile de incriminare, cele din a doua categorie se vor evalua global, împreună cu toate elementele, inclusiv încadrarea juridică a faptei, care influențează stabilirea pedepsei concrete pentru fapta săvârșită în stare de recidivă sau concurs (V. Dongoroz).
De aceea, instanța trebuie în aplicarea art. 6 NCp și 595 NCpp să compare pedeapsa aplicată cu maximul pedepsei pe care ar fi putut sa o primească condamnatul potrivit legii noi, deci nu numai pedeapsa prevăzută de lege pentru respectiva infracțiune, ci și toate cauzele de atenuare sau agravare incidente în situația respectivă, spre a se verifica și a se preveni ca persoana în cauză să nu execute un plus de pedeapsă care nu mai este prevăzut pe legea nouă.
Practica judiciara este și ea în sensul aplicării în concret a legii penale mai favorabile, luând in considerare legea în ansamblu cu toate instituțiile care au relevanță juridică asupra stabilirii și aplicării pedepsei.
Din perspectiva noțiunii de lege penală mai favorabilă, regăsită în jurisprudența obligatorie, prezintă relevanță similară și decizia de recurs în interesul legii nr. 8/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, referitoare la incidența cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepselor prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 (lege în vigoare și ulterior datei de 1 februarie 2014). Astfel, in cuprinsul deciziei in interesul legii s-a decis că legea penală mai favorabilă este cea prin care se instituie principiul potrivit căruia în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, adică în ansamblul ei, iar nu doar anumite dispoziții mai favorabile rezultate din combinarea prevederilor mai multor legi succesive.
Aplicarea combinată, în aceeași cauză, a dispozițiilor mai favorabile infractorului din două sau mai multe legi succesive ridică probleme de conformitate cu jurisprudența obligatorie a Curții Constituționale în aplicarea principiului consacrat de art. 15 alin. 2 din Constituție. Caracterul axiomatic al acestui principiu constituțional și interpretarea ce trebuie dată conceptului de ”lege penală mai favorabilă” în acord cu exigentele constituționale au fost în mod expres consacrate în două decizii relativ recente ale Curții.
Curtea Constituționala a statuat prin decizia nr. 1483/2011: determinarea concretă a legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex terția, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze. Determinarea caracterului "mai favorabil" are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.
De asemenea, prin Decizia nr. 1470/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2012, Curtea Constituțională a statuat că "determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.
Prin decizia nr. 206/2013, Decizia Plenului Curții Constituționale nr.1 din 17 ianuarie 1995, privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, s-a reținut că "puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta". Curtea a mai statuat, prin Decizia nr. 1415/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009, că "atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. În consecință, atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul prezentei decizii." Același principiu al obligativității deciziilor pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate inclusiv in ceea ce privește considerentele este expus in mod expres si in decizia Curții Constituționale nr. 3/2014.
Dispozițiile art. 10 si art. art. 15 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal nu consacră instituții de drept penal autonome în materia pluralității de infracțiuni și nu legitimează procesul de interpretare a 5 alin. 1 din Codul penal în această accepțiune.
Stabilirea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni conform legii noi, atunci când cel puțin una dintre infracțiuni a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru cealaltă a fost aplicată legea veche, mai favorabilă, constituie o expresie a principiului activității legii penale consacrat de art. 3 din Codul penal (iar nu o normă dată în aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen). Cât timp una dintre infracțiunile componente ale pluralității a fost comisă sub legea nouă, înseamnă că întreaga pluralitate si-a desăvârșit configurația sub această lege, justificându-se, prin urmare, aplicarea legii noi atât infracțiunii comise pe perioada activității sale, cât si tuturor situațiilor cu relevantă juridică născute/finalizate în acest interval.
Așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 187/2012, rațiunea introducerii art. 10 a fost exclusiv aceea a eliminării controverselor legate de tratamentul penal al pluralității de infracțiuni în situații tranzitorii, ce au însoțit . Codului penal din 1969, legiuitorul optând pentru soluția majoritară regăsită în practica acelei perioade.
Noțiunea de ”instituție de drept penal autonomă” nu se regăsește în vreuna dintre normele Codului penal în vigoare ori ale Legii nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a acestui act normativ. Expunerea de motive ce însoțește ambele legi menționate nu operează nici măcar tangențial cu acest concept care, din punct de vedere al consacrării legale, se conturează mai degrabă ca o noțiune inedită, de sine stătătoare.
Desigur că, în exercitarea prerogativei constituționale consacrate de art. 61 alin. 2 din legea fundamentală, legiuitorul este îndreptățit să modifice normele legale ori să adopte altele noi, menite să faciliteze procesul de interpretare și aplicare a legii de către instanțele judecătorești.
În egală măsură, lui îi revine însă obligația de a asigura previzibilitatea legii, ceea ce presupune claritate si coerentă în reglementare, precum și o corelare atentă a textelor, astfel încât să se elimine, pe cât posibil, divergențele de interpretare și aplicare.
În situația în care pedeapsa a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă sub legea veche, iar apoi intră în vigoare NCP, verificarea incidenței legii penale mai favorabile presupune analiza pedepsei stabilite, verificându-se dacă aceasta nu depășește limita maximă prevăzută de legea nouă. Dacă este cazul, se va proceda la reducerea pedepsei care depășește noul maxim special, potrivit art. 6 NCP. Aceasta deoarece rațiunea dispozițiilor din art. 6 NCP nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă.
În cauză, persoana condamnată se află în executarea unei pedepse de 3 ani închisoare pedeapsă principală, pronunțată printr-o hotărâre definitivă, pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 C.p. rap. la art. 209 alin. 1 lit. e din Codul penal din 1968 cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.p. și art. 3201 alin. 7 C. proc. pen. din 1968.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 NCPP, instanța urmează să analizeze aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă, avându-se în vedere aplicarea cauzei legale de reducere privitoare la recunoașterea vinovăției și a dispozițiilor privitoare la starea de recidivă postexecutorie, în ordinea prevăzută de art. 79 NCP.
Astfel, instanța reține următoarele:
a) Dispozițiile art. 3201 alin. 7 din C. proc. pen. din 1968 au corespondent în dispozițiile art. 396 alin. 10 N.C.p.p., ce prevăd același tratament sancționator, reducerea limitelor pedepsei cu 1/3, în cazul în care cauza a fost soluționată prin procedura recunoașterii învinuirii, potrivit dispozițiilor art. 375 alin. 1, 2 NCPP, instituție similară celei prevăzute de art. 3201 C. proc. pen. din 1968, urmând a fi reținute la stabilirea limitelor de pedeapsă potrivit legii noi.
b) Dispozițiile art. 37 alin. 1 lit. b C.p. din 1968 au corespondent în dispozițiile art. 41 și art. 43 alin. 5 NCP, ce prevăd condițiile și tratamentul sancționator, respectiv majorarea limitelor pedepsei cu 1/2, în cazul în care după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește din nou o infracțiune în stare de recidivă, urmând a fi reținute la stabilirea limitelor de pedeapsă potrivit legii noi.
c) Infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 C.p. rap. la art. 209 alin. 1 lit. e din Codul penal din 1968 este reglementată de dispozițiile art. 228 alin. 1 NCP, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în actualul Cod penal limitele pedepsei fiind prevăzute de la 6 luni la 3 ani.
Limitele de pedeapsă prevăzute de art. 228 alin. 1 NCP, în urma aplicării art. 396 alin. 10 NCPP se încadrează între 4 luni și 2 ani închisoare, iar ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 43 alin. 5 NCP, acestea se încadrează între 6 luni și 3 ani.
Față de cele reținute, instanța constată că pedeapsa principală de 3 ani închisoare aplicată inculpatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă, care este de 3 ani închisoare, și, în consecință, constată că nu se impune aplicarea art. 6 NCP cu privire la aceasta.
În concluzie, condamnatul va executa pedeapsa de 3 ani închisoare pedeapsă principală.
Față de toate considerentele expuse, tribunalul în baza art. 425¹ alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. va respinge contestația formulată de către condamnatul R. R. A., deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 1096/25.02.2014 pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._, ca nefondată.
În baza art. 275 alin. 2 NCPP va obliga pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției, întrucât culpa procesuală în generarea acestor cheltuieli îi aparține acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 425¹ alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge contestația formulată de către condamnatul R. R. A., fiul lui D. A. și E., născut la data de 30.05.1990, CNP_, deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 1096/25.02.2014 pronunțată de J. C. în dosarul cu nr._, ca nefondată.
În baza art. 275 alin. 2 NCPP obligă contestatorul-condamnat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 14.04.2014.
Președinte, Grefier,
C. G. C. R.-I. T.
Red. Jud. C.G.C./14.05.2014
Tehnored R./5 ex
Jud fond. R. A.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Nr. dosar_
Emisă la 15.05.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
R. R. A., fiul lui D. A. și E., născut la data de 30.05.1990, în prezent deținut în Penitenciarul C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr.117/14.04.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul R. R. A., pentru a-i fi înmânat acestuia un exemplar.
Grefier – R. I. T.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Nr. dosar_
Emisă la 15.05.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
Penitenciarul C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr.117/14.04.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul R. R. A., fiul lui D. A. și E., născut la data de 30.05.1990.
Grefier – R. I. T.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Nr. dosar_
Emisă la 15.05.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
P. de pe lângă Tribunalul D.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr.117/14.04.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul R. R. A., fiul lui D. A. și E., născut la data de 30.05.1990.
Grefier – R. I. T.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 529/2014.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|
