Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 299/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 299/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-03-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 299

Ședința publică de la 03 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. F.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea cauzei penal privind pe condamnatul C. E., fiul lui L. și L., născut la data de 20.07.1979, în prezent deținut în Penitenciarul C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP) – aplicarea legii penale mai favorabile.

Procedura legal îndeplinită, fără citarea persoanei condamnate.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin adresa nr. N_/PCDJ/11.02.2014, Penitenciarul C. a înaintat, în copie, fișa de evaluare a condamnatului, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 200/27.02.2006 emis de T. O., sentința penală nr. 98/26.04.2005 pronunțată de T. O. și extras minuta deciziei nr. 919/15.02.2006 a ÎCCJ, după care:

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față;

Prin cererea formulată la data de 04.02.2014 și înregistrată pe rolul instanței la 05.02.2014, sub nr._, condamnatul C. E. deținut în Penitenciarul C., a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în privința pedepsei de 16 ani închisoare.

În motivarea cererii, a arătat că a fost condamnat pentru omor calificat, însă lit. i a art. 175 Cp a fost abrogată, astfel că se impune reducerea pedepsei, în sensul de a i se aplica un an peste minimul închisorii care este de la 10 la 20 ani.

Cererea nu a fost întemeiată în drept.

Urmare a solicitării instanței, prin adresa nr._/PCDJ/11.02.2014, Penitenciarul C. a înaintat, în copie, fișa de evaluare a condamnatului, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 200/27.02.2006 emis de T. O., sentința penală nr. 98/26.04.2005 pronunțată de T. O. și extras minuta deciziei nr. 919/15.02.2006 a ÎCCJ.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 98/26.04.2005 pronunțată de T. O. definitivă prin decizia nr. 919/15.02.2006 a ÎCCJ, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 18 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b CP.

În aceste sens, prin hotărârea menționată inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 16 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b CP, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174 – 175 lit. i Cp, iar în baza art. 83 Cp s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin s.p. 166/2004 a Judecătoriei C., urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 18 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b CP.

În baza sentinței menționate a fost emis MEPI nr. 200/27.02.2006, iar executarea pedepsei a început la data de 01.11.2004.

Infracțiunea are corespondent în noul Cod Penal art. 188 alin. 1 cu aplic. art. 43 alin. 1 CP.

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”

Însă, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.”

Potrivit dispozițiilor art. 188 alin. 1 CP, omorul se pedepsește cu închisoarea de la 10 ani la 20 ani (inculpatul a fost condamnat la 16 ani închisoare și pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b CP).

Pedeapsa aplicată inculpatului este mai mică decât limita maximă prevăzută de NCP pentru această infracțiune, astfel că nu se impune reducerea pedepsei aplicate, față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012, această pedeapsă neintrând sub incidența instituției legii penale mai favorabile.

De asemenea, potrivit art. 43 alin. 1 NCP, dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta, iar în raport de aceste prevederi, pedeapsa de 2 ani aplicată inculpatului prin sp 166/2004 a Judecătoriei C. s-ar fi cumulat cu pedeapsa de 16 ani, rezultând în final pedeapsa de 18 ani închisoare.

În consecință, și în temeiul dispoz. NCP, contestatorul ar fi fost condamnat tot la o pedeapsă de 18 ani închisoare, astfel că, în baza art. 595 C. proc. pen. rap. la art. 23 din Legea nr. 255/2013, contestația la executare urmează să fie respinsă.

În baza art. 275, alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 23 din Legea 255/2013 rap. la art. 595 CPP

Respinge contestația la executare formulată de condamnatul C. E., fiul lui L. și L., născut la data de 20.07.1979, în prezent deținut în Penitenciarul C..

În baza art. 275 alin. 3 CPP

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 03 martie 2014.

Președinte, Grefier,

E. F. M. B.

Red. Jud. E.F./Tehnored. M.B.

05 Martie 2014/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 299/2014. Tribunalul DOLJ