Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 27/2014. Tribunalul DOLJ

De asemenea, potrivit H.G. nr. 965/2002, anexa 2, pozițiile 953 și 954, la adresele: .. 1,3,5 incintă și incinta . există amenajate două parcări auto în suprafață de 600 mp, respectiv 1500 mp, care sunt în administrarea Consiliului local C. potrivit HCL nr. 147/1999. Suprafețele teren de 600 mp, respectiv 1500 mp, situate în spatele Magazinului Universal M., terenuri care, fiind proprietate publică a municipiului C. nu puteau sub nicio formă să fie trecute în proprietatea . . cărora ar fi achitat încă din anul 1990 taxa pe teren pentru cel situat în ..14 ( și nu impozit pe teren cum greșit este calificat de către organul de urmărire penală ), nu sunt dovedite cu niciun fel de înscrisuri. Este posibil însă ca, cele invocate de . corespundă realității, însă, cu siguranță că este vorba despre taxa pe teren aferentă celui în suprafață de 3472 mp aflat sub Magazinul Universal M. precum și despre cea aferentă celorlalte două terenuri aflate, unul pe . pe . care, cu siguranță a avut deschis un rol nominal la Direcția de Taxe și Impozite din cadrul Primăriei C..

S-a mai arătat în plângerea formulată că un alt aspect ce nu a fost cercetat de către organul de urmărire penală este cel legat de neconcordanța evidentă dintre suprafața de teren înscrisă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 29/20.02.2004 emis de C. Județean D. - 6958,61 mp, suprafață exclusivă și 189,01 mp, suprafață în indiviziune și suprafața de teren înscrisă în Cartea funciară nr._ a . mp, deși, inițial, Magazinul Universal M. a avut un singur corp de clădire iar ulterior cutremurului din 1977 a fost construit cel de-al doilea corp de clădire împreună cu tot ansamblul de blocuri de locuințe situat în imediata .>opiere a magazinului iar suprafața de teren din spatele magazinului a fost de la început o parcare publică, nicidecum un teren aflat în administrarea ICS M. Universal M..

Un ultim aspect menționat de petenți este cel referitor la faptul că acționarul majoritar al . fost și este în prezent ., care, în anul 2004 era controlată de S. D..

Pentru toate motivele expuse, s-a arătat că atât rezoluția procurorului șef de secție DNA Structura Centrală din 27.09.2013 cât și ordonanța procurorului șef DNA Servicul Teritorial C. din 27.08.2013 sunt netemeinice și nelegale, existând suficiente indicii cu privire la săvârșirea de către persoanele indicate în plângerea formulată a infracțiunilor menționate, întrucât, numiții V. I. și B. G., președintele respectiv secretarul C.J. D., nu și-au îndeplinit obligația de a verifica, mai înainte de emiterea și semnarea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, realitatea și legalitatea solicitării reprezentanților . nici veridicitatea tuturor documentelor anexate în susținerea cererii acestora, solicitându-se, în acest sens, desființarea celor două acte și să restituirea dosarului la parchet în vederea începerii urmăririi penale față de numiții V. I. - președinte al C.J. D. și B. G. - secretar al C.J. D. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 248 Cp. rap. la art. 248¹ Cp. și art. 246 Cp. rap. la art. 248¹ Cp. și față de numitul V. I. - vicepreședinte al CA al . săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 Cp. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală nr. 50/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, tribunalul reține următoarele:

Prin ordonanța din data de 27.08.2013 dată de P. de pe lângă ÎCCJ – DNA – Serviciul Teritorial C. s-a dispus neînceperea urmăriri penale față de numiții V. I. și B. G., cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 248 Cp. rap. la art. 248¹ Cp. și art. 246 Cp. rap. la art. 248¹ Cp. și față de numitul V. I., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 257 Cp. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, dar și disjungerea cauzei și declinarea competenți în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria C. pentru a verifica realitatea adresei nr. 3758/04.02.2004 emisă de Primăria C. și pentru a verifica dacă autorizația de construire nr. 622/13.06.2012 emisă de Primăria Municipiului C. în favoarea . ca obiect împrejmuirea cu stâlpișori antiparcare, montare bariere acces incintă și cabină poartă a fost sau emisă în condițiile legii, pe limita de proprietate sau pe terenul proprietate publică a statului.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că la data de 21.02.2013, mai mulți locatari ai blocurilor nr. 6 și 8, limitrofe cu S.C. M. S.A., au formulat plângere penală, solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 248¹ Cp. rap. la art. 248 Cp., art. 248" Cp. rap. la art. 246 Cp. și art. 257 Cp. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 de către membrii Consiliului Județean D., care au emis Hotărârea nr. 20 din 12.02.2004, respectiv de către conducerea S.C M. S.A., despre care se susține că și-ar fi traficat influența reală pe care ar fi avut-o asupra Consiliului Județean D., în scopul obținerii hotărârii menționate anterior.

În fapt, s-a susținut că locatarii blocurilor 6 și 8 sunt afectați de hotărârea nr. 20/2004 a Consiliului Județean D., întrucât, prin atribuirea în mod nelegal în proprietatea S.C. M. S.A. a suprafeței de 6.958,61 m.p., s-a îngrădit accesul locatarilor blocurilor în parcarea amenajată în jurul acestora de către reprezentanții S.C M. S.A., prin amplasarea de stâlpi care limitează accesul în blocuri și interzicerea prin barieră a accesului autoturismelor.

S-a susținut că, în mod fraudulos, parcarea dintre blocurile 6 și 8 a fost trecută din proprietatea publică a municipiului C. în proprietate privată și ulterior, atribuită cu titlu gratuit S.C M. S.A., prin hotărârea nr. 20/12.02.2004.

O sesizare similară au formulat locuitorii imobilelor menționate mai sus și la Primăria municipiului C..

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul D., sub nr._ din 30.04.2013, Primăria municipiului C. a chemat în judecată C. Județean D. și S.C. M. S.A., solicitând instanței anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, . nr. 0029, emis de C. Județean D., la 20.02.2004, pentru terenul ce constituie parcare publică, amplasat între blocurile 6 și 8, anularea actelor care au stat la baza emiterii certificatului de proprietate și restabilirea situației anterioare.

In motivarea acțiunii s-a invocat faptul că parcarea publică la care am tăcut referire a fost identificată în domeniul public al municipiului C., fiind cuprinsă în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public conform HG nr. 141/2008, poziția 2697.

Astfel fiind, s-a arătat că nu se putea emite certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului cu destinația de parcare în favoarea S.C. M. S.A., în temeiul HG nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat.

În vederea lămuririi cauzei, s-au ridicat de la S.C. M. S.A., în original, toate înscrisurile ce au stat la baza emiterii Certificatului de proprietate, de la OCPI D. în copie conform cu originalul întreaga documentație ce a stat la baza intabulării dreptului de proprietate, iar de la Primăria municipiului C., extras din HG nr. 141/2008, referitor la parcarea în litigiu.

În urma verificărilor efectuate, au rezultat următoarele:

S.C. M. S.A. a fost înființată ca societate comercială pe acțiuni în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale prin Decizia nr. 147/1990, emisă de Prefectura județului D..

Conform art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societăților comerciale sunt proprietatea acestora, cu excepția celor dobândite cu alt titlu.

In temeiul legii, au trecut în proprietatea S.C. M. S.A. bunurile individualizate în cuprinsul deciziei nr. 348/25.11.1985 a fostului Consiliu Popular C., pentru situația de față „imobil, magazin universal „M.", subsol+parter+ 5 etaje, număr de inventar 1107, val. de inventar 31.521.188 lei, val. amortizată 78.802 lei, cu o suprafață construită de 13.165 m.p., situat în C., .. 6". Ulterior . devenit .> Potrivit art. 1 din HG nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină de către autoritatea publică județeană în cazul societăților înființate prin decizia organului administrației locale de stat (cazul S.C. M. S.A.).

In dispozițiile art. 3 ale actului normativ invocat s-a prevăzut că prevederile art. 1 nu se aplică terenurilor care, în condițiile legii, fac parte din domeniul public, iar la art. 5, s-a arătat că autoritățile administrative publice județene vor elibera societăților comerciale certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Potrivit dispozițiilor art. 8, pentru terenurile stabilite în condițiile acestor hotărâri, societățile comerciale vor achita în continuare, taxele legale, până la eliberarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate, după această dată, obligațiile fiscale urmând a fi stabilite în condițiile legii.

În vederea creării premiselor necesare emiterii certificatelor de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor necesare desfășurării societăților comerciale înființate în baza Legii nr. 50/1991, prin Circulara nr._/17.08.1993 a Ministerului Agriculturii și Alimentației s-a prevăzut că pentru a face dovada dreptului de administrare a terenurilor din patrimoniul actual al societăților comerciale pot fi utilizate următoarele acte legale: decret de expropriere, hotărâre a Consiliului de Miniștri, Decizii ale Comitetului Executiv al Consiliilor Populare, ordine de transfer și transmitere terenuri, contracte, acorduri cu anexele din care să rezulte cantitativ suprafața dobândită.

Potrivit aceleiași Circulare, societățile comerciale care nu mai dețin acte, deși au în folosință terenurile de foarte mult timp, este necesar să formuleze acțiune la judecătorie având ca obiect constatarea dreptului de administrare a terenului în contradictoriu cu consiliul local.

Într-o astfel de situație s-a aflat și S.C. M. S.A., care la data de 05.03.2003 a chemat în judecată Primăria municipiului C., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate dreptul de administrare asupra terenului în suprafață de 7147,62 m.p., situat în C., ..

Spre a face dovada faptului că terenul se afla în administrarea sa, S.C. M. S.A. a invocat achitarea din 1990 a impozitului aferent, documentația topografică întocmită conform HG nr. 164/1991 și în special, procesul-verbal de delimitare a vecinătăților însușit de toți vecinii identificați.

Prin sentința nr. 4168/16.06.2003, Tribunalul D. - Secția Comercială și de C. Administrativ a admis acțiunea, constatând dreptul de administrare al reclamantei asupra terenului în suprafață de 7.147,62 m.p. din care 6.958,61 m.p. deținută exclusiv de S.C. M. S.A. și 189,01 m.p. deținută în indiviziune. Hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

După obținerea hotărârii, în temeiul HG nr. 834/1991, la 05.01.2004, S.C. M. S.A. a solicitat Consiliului Județean D. emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului.

La 16.01.2004, C. Județean D. a solicitat S.C. M. S.A. să completeze documentația cu adeverință din care să rezulte că terenul nu face parte din domeniul public al localității.

Cu adresa nr. 3758/04.02.2004, Primăria municipiului C. a confirmat că terenul în suprafață de 7.147,62 m.p., situat pe . (fost Grivița Roșie nr. 5), nu aparține domeniului public al municipiului C., neregăsindu-se în HG nr. 965/2002 care cuprinde inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului C..

În urma completării documentației, C. Județean D. a emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 0029 din 20.02.2004, pentru S.C. M. S.A..

Din cele arătate anterior, rezultă fără dubiu că certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis de C. Județean D. cu respectarea dispozițiilor HG nr. 834/1991, nefiind evidențiat nici un element care să se constituie într-o încălcare, cu știință, a atribuțiilor de serviciu. Rămâne de stabilit când a greșit Primăria C., în condițiile în care a atestat prin adresa nr. 3758/04.02.2004 că nicio porțiune din suprafața totală de 7.147,62 m.p. nu face parte din domeniul public al municipiului C., iar prin cererea de chemare în judecată din 30.04.2013, ce face obiectul dosarului nr._ al Tribunalului D., susține că parcarea dintre blocurile 6 și 8 face parte din domeniul public și nu putea fi atribuită în proprietate, în temeiul HG nr. 834/1991, S.C. M. S.A..

Din examinarea documentației topo întocmită de S.C. PROIECT C. S.A. pentru obținerea de către S.C. M. S.A. a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ca și din documentația cadastrală întocmită de S.C. CARTOTOP S.A. pentru intabularea dreptului de proprietate rezultă că parcarea publică amplasată între blocurile 6 și 8 nu a fost atribuită în proprietatea S.C. M. S.A.

Parcarea apare clar individualizată și delimitată pe planșa 1 a documentației intitulată „Plan de situație", în care imobilul este încadrat în zonă, dar pe planșa 2 „Plan parcele", în care se face și recapitularea parcelelor pe categorii de folosință, se observă că parcarea nu este inclusă în parcelele atribuite în proprietate, în locul în care aceasta era individualizată, semnând pentru vecinătate reprezentanții Primăriei municipiului C., respectiv primarul V. B. și secretarul N. M..

De asemenea, punctele care delimitează hotarele de pe planșa 2 se regăsesc întocmai în cuprinsul procesului-verbal de delimitare.

Aceleași puncte, ce delimitează proprietatea S.C. M. S.A. de S.C. ASIROM S.A., se regăsesc și pe „Planul de situație", depus la dosarul cauzei de locatarii blocurilor 6 și 8, iar parcarea publică ce apare pe acest înscris ca domeniu public este la fel și pe documentația ce atestă proprietatea S.C. M. S.A..

La data de 22.03.2012, urmare a unei solicitări formulate de M. I., cu adresa nr. A316- 2013, Primăria municipiului C. i-a comunicat acestuia motivul pentru care primarul municipiului C. va solicita instanței nulitatea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. 0029/2004, respectiv faptul că „aceste suprafețe de teren nu s-au aflat în patrimoniul S.C. M. S.A. la data înființări acestuia, necesar desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, iar planul de situație întocmit pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu a fost semnat pentru vecinătate de către autoritatea publică locală".

In baza acestei adrese, ce a fost depusă la dosarul cauzei de către domnul M. I., s-a solicitat primăriei să comunice dacă înscrisul menționat a fost sau nu semnat de către reprezentanții săi.

Prin adresa nr._/05.07.2013, Primăria municipiului C. a răspuns că în arhiva sa nu se regăsește documentația, indicându-ne a ne adresa Consiliului Județean D..

In acest context, pe fondul comunicărilor contradictorii emise de Primăria municipiului C., spre a se stabili fără urmă de dubiu dacă adresa nr. 3758/04.02.2004 a Primăriei municipiului C. atestă sau nu realitatea, precum și pentru a verifica dacă autorizația de construire nr. 622/13.06.2012, emisă de Primăria municipiului C. în favoarea S.C. M. S.A., având ca obiect împrejmuire cu stâlpișori antiparcare, montare bariere acces incintă și cabină poartă, a fost sau nu emisă în condițiile legii, pe limita de proprietate sau pe terenul proprietate publică a statului, cauza urmează a fi disjunsă și înaintată spre competentă soluționare la P. de pe lângă Judecătoria C..

Nu a rezultat că V. I., în calitate de director general la S.C. M. S.A. ar fi făcut intervenții pe lângă membrii Consiliului Județean D., pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Împotriva aceste ordonanțe, petenții M. I. și C. M. au formulat plângere în motivele prezentate menționându-se că, sub aspect formal, soluția este nelegală deoarece procurorul trebuia să se pronunțe

prin rezoluție și nu prin ordonanță, astfel încât au fost încălcate dispozițiile art. 228

alin. (6) C.pr.pen.

Pe fond, au arătat că soluția a fost dispusă de procuror fără a audia făptuitorii și fără a administra toate probele de natură să lămurească sub toate aspectele cauza, așa încât se impune admiterea plângerii contra soluției, audierea celor doi făptuitori și verificarea documentelor.

Obiectul cauzei l-a constituit plângerea locatarilor blocurilor 6 și 8 limitrofe cu S.C. M. S.A., din care rezulta că membrii Consiliului Județean D. au emis Hotărârea nr.20 din 12,02.2004 în favoarea S.C. M. S.A. prin traficarea influenței conducerii acestei societăți asupra lor. S-a arătat că locatarii blocurilor sunt afectați de Hotărârea nr.20 din 12.02.2004, prin care a fost atribuită S.C. M. S.A. în mod nelegal suprafața de 6.958,61 mp, care a permis acestei societăți să îngrădească accesul în parcarea amenajată, deoarece au fost amplasați stâlpi care limitează accesul în blocuri și interzice prin barieră accesul autoturismelor.

Obiectul dosarului nr. 50/P/2013 al Serviciului Teritorial C. 1-a constituit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice și contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 248 raportat la art. 248¹ C.pen. și art. 246 raportat la art. 248 C.pen. reținută în sarcina numiților V. I., și BARBARASA G., dar și infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 reținută în sarcina numitului V. I..

Neînceperea urmăririi penale, dispusă prin ordonanța nr. 50/P/2013 din 27.08.2013, s-a întemeiat pe dispozițiile art. 228 alin.(6) raportat la art. 10 lit.a) și d) Cpr.pen., iar disjungerea cauzei și declinarea au fost dispuse pentru a se verifica dacă adresa nr.3758 din 4.02.2004, emisă de Primăria C., conține date reale și pentru a se verifica dacă autorizația de construire nr.622 din 13.06.2012, emisă de Primăria municipiului C. în favoarea S.C. M. S.A. (având ca obiect împrejmuire cu stâlpișori antiparcare, montare bariere acces incintă și cabină poartă), a fost sau nu emisă în condițiile legii, pe limita de proprietate sau pe terenul proprietate publică a statului.

Verificând plângerea petenților în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și în raport cu motivele invocate, precum și conform dispozițiilor art. 278 C.pr.pen., prim procurorul a reținut că ordonanța nr. 50/P/2013 din 27.08.2013, emisă de procurorul șef al Serviciului Teritorial C. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, este legală și temeinică, motivat de faptul că din starea de fapt a rezultat că în legătură cu parcarea blocurilor 6 și 8 a existat un litigiu civil soluționat în mod irevocabil, prin care S.C. M. S.A. i s-a recunoscut dreptul de administrare asupra terenului în suprafață de 6.958,61 mp (sentința civilă nr.4168 din 16.06.2003 a Tribunalului D. - Secția comercială).

In temeiul acestei hotărâri judecătorești, S.C. M. S.A. a solicitat Consiliului Județean D. emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului. In cadrul acestei proceduri, C. Județean D. a solicitat S.C. M. S.A. să facă dovada că terenul nu face parte din domeniul public al localității, iar Primăria municipiului C. a emis un astfel de act. Pe baza acestui act (nr.3758 din 4.02.2004) C. Județean D. a emis în favoarea S.C. M. S.A. un certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

In anul 2012, ca urmare a unei noi cereri adresate Primăriei municipiului C. de către locatarii blocurilor 6 și 8, această instituție a răspuns că va solicita instanței constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, emis în favoarea S.C. M. S.A.

În soluționarea plângerii, prim-procurorul a reținut că critica soluției de neîncepere a urmării penale se întemeiază, în principal, pe faptul că: în mod nelegal s-a pronunțat prin ordonanță, și nu prin rezoluție, însă această critică este neîntemeiată, deoarece omisiunea de a dispune soluția de neîncepere a urmăririi penale prin rezoluție nu este sancționată prin dispozițiile procesual penale, întrucât nu creează nicio vătămare {de altfel, petenții nici formal nu au indicat o vătămare); că petenții nu au fost mulțumiți de modul în care a fost instrumentat dosarul, probele administrate și disjungerea față de o faptă și un făptuitor, cu consecința trimiterii cauzei la P. de pe lângă Judecătoria C., critică neîntemeiată, de asemenea, întrucât, în mod evident, din actele premergătoare efectuate nu a rezultat niciun indiciu rezonabil că V. I., președinte al Consiliului Județean D. și BARBARASA G., secretarul Consiliului Județean D., au comis un abuz în serviciu, certificatul de atestare a dreptului de proprietate fiind emis în temeiul documentației tehnice și actelor emise de primărie.

De altfel, s-a reținut că aspectele contradictorii sunt cele cuprinse în comunicările Primăriei C. și tocmai în considerarea acestei împrejurări s-a dispus disjungerea și trimiterea cauzei organului competent.

De altfel, nemulțumirea petenților față de soluția de disjungerea și declinare a competenței nu poate forma obiect al controlului de legalitate în această procedură. Concluzia se impune datorită inexistenței în sistemul juridic național a unei căi împotriva soluției de disjungere deoarece verificarea competenței în raport cu fapta și făptuitorul este o obligație rezultată din normele procedural penale, așa încât rezultă că plângerea sub aspectul prezentei analize este inadmisibilă.

In raport cu actele premergătoare efectuate în cauză, s-a dispus soluția și oricum simpla nemulțumire a petentului pentru probele administrate nu justifică sub niciun aspect o concluzie privind admiterea plângerii, câtă vreme în mod rezonabil lipsește orice indiciu de comitere a unei infracțiuni de abuz în raport cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate de către cei doi făptuitori.

Așa fiind, câta vreme în cauză s-au contestat probele, modalitatea de administrare, soluțiile, printr-un limbaj acuzator, lipsit de elemente rezonabile pe fond, concluzia că plângerea contra rezoluției procurorului este neîntemeiată se întărește și mai mult.

Pe de altă parte, nu se poate analiza o plângere penală prin prisma suplimentării probatoriului doar pentru că partea este nemulțumită de soluția dispusă.

În raport cu cele arătate, prin rezoluția nr. 707/II-2/2013 din data de 27.09.2013, prin-procurorul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de combatere a corupției, a menținut ordonanța nr. 50/P/2013 din 27.08.2013, emisă de procurorul șef al Serviciului Teritorial C. din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, ca fiind legală și temeinică.

Analizând plângerea petenților M. I. și C. M., Tribunalul apreciază că este neîntemeiată, soluția de neîncepere a urmăririi față de numiții V. I. și B. G., cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 248 Cp rap. la art. 248¹ Cp și art. 246 Cp rap. la art. 248¹ Cp și față de numitul V. I., cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 257 Cp rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, fiind legală și temeinică.

În speță, instanța reține următoarea situație de fapt:

S.C. M. S.A. a fost înființată ca societate comercială pe acțiuni în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale prin Decizia nr. 147/1990, emisă de Prefectura județului D., iar conform art. 20 alin. 2 din Legea nr. 15/1990, s-a trecut în proprietatea S.C. M. S.A. bunurile individualizate în cuprinsul deciziei nr. 348/25.11.1985 a fostului Consiliu Popular C., pentru situația de față „imobil, magazin universal „M.", subsol+parter+ 5 etaje, număr de inventar 1107, val. de inventar 31.521.188 lei, val. amortizată 78.802 lei, cu o suprafață construită de 13.165 m.p., situat în C., .. 6". Ulterior . devenit .> Potrivit art. 1 din HG nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat, terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității conform obiectului lor de activitate, se determină de către autoritatea publică județeană în cazul societăților înființate prin decizia organului administrației locale de stat (cazul S.C. M. S.A.).

In dispozițiile art. 3 ale actului normativ invocat s-a prevăzut că prevederile art. 1 nu se aplică terenurilor care, în condițiile legii, fac parte din domeniul public, iar la art. 5, s-a arătat că autoritățile administrative publice județene vor elibera societăților comerciale certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Ulterior, prin Circulara nr._/17.08.1993 a Ministerului Agriculturii și Alimentației s-a prevăzut că pentru a face dovada dreptului de administrare a terenurilor din patrimoniul actual al societăților comerciale pot fi utilizate următoarele acte legale: decret de expropriere, hotărâre a Consiliului de Miniștri, Decizii ale Comitetului Executiv al Consiliilor Populare, ordine de transfer și transmitere terenuri, contracte, acorduri cu anexele din care să rezulte cantitativ suprafața dobândită.

Potrivit aceleiași Circulare, societățile comerciale care nu mai dețin acte, deși au în folosință terenurile de foarte mult timp, este necesar să formuleze acțiune la judecătorie având ca obiect constatarea dreptului de administrare a terenului în contradictoriu cu consiliul local.

Într-o astfel de situație s-a aflat și S.C. M. S.A., care la data de 05.03.2003 a chemat în judecată Primăria municipiului C., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să constate dreptul de administrare asupra terenului în suprafață de 7147,62 m.p., situat în C., ..

Prin sentința nr. 4168/16.06.2003, Tribunalul D. - Secția Comercială și de C. Administrativ a admis acțiunea, constatând dreptul de administrare al reclamantei asupra terenului în suprafață de 7.147,62 m.p. din care 6.958,61 m.p. deținută exclusiv de S.C. M. S.A. și 189,01 m.p. deținută în indiviziune. Hotărârea a rămas definitivă și irevocabilă prin nerecurare.

După obținerea hotărârii, în temeiul HG nr. 834/1991, la 05.01.2004, S.C. M. S.A. a solicitat Consiliului Județean D. emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, depunând totodată adresa nr. 3758/04.02.2004 prin care Primăria municipiului C. a confirmat că terenul în suprafață de 7.147,62 m.p., situat pe . (fost Grivița Roșie nr. 5), nu aparține domeniului public al municipiului C., neregăsindu-se în HG nr. 965/2002 care cuprinde inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului C. (la solicitarea din 16.01.2004 a Consiliului Județean D.).

În urma completării documentației, C. Județean D. a emis Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor . nr. 0029 din 20.02.2004, pentru S.C. M. S.A..

Din această situație de fapt expusă rezultă că la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu s-au încălcat nici de către cei doi făptuitori, nici de către ceilalți membrii ai comisiei dispozițiile legale, ci dimpotrivă au fost respectate în totalitate dispozițiile HG 834/1991, atâta timp cât exista o hotărâre judecătorească irevocabilă și o adresă emisă de Primăria C. care nu era nici anulată, nici revocată de instituția emitentă, bucurându-se de prezumția de legalitate și valabilitate.

Împrejurările susținute de petenți în sensul că . a preluat cu niciun titlu vreo suprafață de teren de la fosta ICS M. Universal M., că terenul nu ar exista fizic etc. (susținerea de la pct. 6), chiar dacă ar fi reale, nu dovedesc că cei doi făptuitori B. G. și V. I. ar fi emis în mod greșit certificatul de atestare a dreptului de proprietate, deoarece exista o hotărâre judecătorească irevocabilă care atesta dreptul de administrare al reclamantei și nu putea refuza punerea în aplicare a acestei hotărâri.

Practic, dacă s-ar fi refuzat emiterea certificatului menționat ar fi însemnat ca cei doi făptuitori să refuze respectarea unei hotărâri judecătorești, ceea ce ar fi fost inadmisibil.

Aceeași este situația și în privința adresei nr. 3758/04.02.2004 prin care Primăria municipiului C. a confirmat că terenul în suprafață de 7.147,62 m.p., situat pe . (fost Grivița Roșie nr. 5), nu aparține domeniului public al municipiului C., neregăsindu-se în HG nr. 965/2002 care cuprinde inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului C. (la solicitarea din 16.01.2004 a Consiliului Județean D.), care se bucura de prezumția de legalitate și valabilitate, cei doi făptuitori B. G. și V. I. neputând să refuze luarea în considerare a acestei adrese pe motiv că ar fi fost falsă, cum se susține în plângerea formulată.

Dimpotrivă, cei doi făptuitori B. G. și V. I. ar fi comis infracțiunea de abuz în serviciu dacă ar fi refuzat (cu motivările invocate de petenți în prezenta plângere) emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, deoarece într-o astfel de ipoteză cei doi ar fi refuzat să dea relevanță juridică unei hotărâri judecătorești irevocabile și unui act valabil la acel moment, neanulat și nerevocat și, în plus, ar fi încălcat o hotărâre de Consiliu Județean în care s-a aprobat emiterea respectivului certificat.

Susținerile petenților referitoare la împrejurarea că hotărârea judecătorească menționată este greșită deoarece . a avut niciodată în administrare terenul (pct. 6 din plângere) sau că adresa nr. 3578/04.02.2004 nu reflectă realitatea, fiind falsă (pct. 4 din plângere), că ar trebui audiate persoanele care au semnat respectiva adresă pentru a se dovedi fictivitatea ei (pct. 3 din plângere) sau că în prezent Primăria C. a introdus o acțiune în instanță pentru anularea certificatului și a actelor care au stat la baza emiterii acestuia tocmai cu motivarea că adresa este falsă și că terenul făcea parte din domeniul public și nu putea fi atribuit .. 5 din plângere) sunt împrejurări care chiar dacă ar fi reale nu i-ar fi îndreptățit pe cei doi făptuitori ca la data de 20.02.2004 să refuze certificatul de atestare a dreptului de proprietate, deoarece cei doi erau ținuți și obligați să dea relevanță juridică celor două înscrisuri menționate care, chiar și în prezent, până la soluționarea litigiilor civile sunt valabile și hotărârii Consiliului Județean D..

Pentru aceste considerente, tribunalul apreciază că, în speță, cei doi făptuitori B. G. și V. I. au respectat dispozițiile legale în vigoare la emiterea actului menționat, neexistând niciun indiciu cu privire la comiterea infracțiunilor prev. de art. 248 Cp rap. la art. 248/1 Cp și art. 246 Cp rap. la art. 248/1 Cp.

De asemenea, în cauză nu a existat niciun indiciu că făptuitorul V. I., în calitate de director al . fi intervenit pe lângă membrii Consiliului Județean pentru obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, neputându-se reține comiterea infracțiunii prev. de art. 257 Cp rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Având în vedere că această situație de fapt rezultă din înscrisurile existente, critica pretențiilor în sensul că făptuitorii nu au fost audiați nu este întemeiată, deoarece, situația de fapt fiind complet lămurită în sensul celor reținute anterior, nu se mai impunea audierea acestora.

De asemenea, împrejurarea că în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale prin ordonanță în loc să fie dispusă prin rezoluție nu este de natură a determina admiterea plângerii, deoarece o astfel de încălcare a normelor de drept procesual este sancționată cu nulitatea relativă (nefiind reglementată expres ca și o cauză de nulitate absolută), care este condiționată de cauzarea unei vătămări, iar în cauză petenții nu au dovedit o astfel de vătămare.

În aceste condiții, tribunalul apreciază că urmărirea penală s-a realizat cu respectarea dispoz. art. 202 Cpp, iar soluția adoptată este legală și temeinică

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 278/1 alin. 8 lit. a Cpp, Tribunalul va respinge plângerea și va menține ordonanța de neîncepere a urmării penale a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial C. nr. 50/P/28.07.2013.

În baza art. 192 al. 2 C.p.p. instanța va obliga petenții la plata sumelor de câte 45 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petenții M. I. și C. M., cu domiciliul ales la Cabinet Av. I. A., în C., ., județul D., ca nefondată.

Menține ordonanța de neîncepere a urmării penale a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial C. nr. 50/P/28.07.2013.

Obligă petenții la plata sumelor de câte 45 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă

Pronunțată în ședința publică de la 20 Ianuarie 2014

Președinte, Grefier,

E. F. M. B.

Red. Jud. E.F.

Tehnored. M.B.

04 februarie 2014/2 ex.