Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 642/2015. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 642/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-07-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 642

Ședința publică de la 06 Iulie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. G. C. –Judecător

Grefier: C. A. G.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror C. R.

Pe rol judecarea contestației formulată de contestatorul condamnat O. P. împotriva sentinței penale nr. 1835/19.05.2015 pronunțată de J. C. în dosarul nr._, având ca obiect contestația la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat O. P., personal și asistat de avocat din oficiu, C. L. care depune la dosar delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 6232/2015.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

La interpelarea instanței, condamnatul O. P., arată că își însușește contestația formulată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra contestației formulate.

Avocat C. L. pentru contestatorul condamnat O. P., având cuvântul, solicită admiterea contestației în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, desființarea sentinței penale atacate și pe fond rejudecând admiterea contestației la executare și să se reducă cuantumul pedepsei aplicate condamnatului.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației având în vedere că în fața Judecătoriei C. acesta a declarat că nu el a formulat contestație la executare și nu și-o însușește.

Contestatorul condamnat O. P., având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței.

Dezbaterile fiind încheiate;

TRIBUNALUL,

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1835/19.05.2015 pronunțată de J. C. în dosarul nr._ , s-a respins contestația la executare privind pe condamnatul O. P., fiul lui I. și G., ns. la data de 27.09.1981, în prezent deținut în Penitenciarul C..

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Cărbunești sub nr._, condamnatul O. P. a contestat mandatul de executare a pedepsei închisorii.

Prin sentința penală nr. 305/02.04.2015 pronunțată de J. Târgu Cărbunești s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..

Urmare a declinării cauzei dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. la data de 29.04.2015.

În ședința publică din data de 19.05.2015 petentul-condamnat a arătat că nu a formulat contestație la executare, aceasta fiind formulată de o altă persoană în numele său. A mai precizat că nu își însușește contestația respectivă.

Având în vedere aceste aspecte, întrucât condamnatul O. P. nu a formulat contestația și nu și-o însușește, instanța a respins contestația la executare.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul O. P., fără a o motiva în scris, iar cu ocazia dezbaterilor a arătat că își însușește contestația formulată și lasă la aprecierea instanței soluționarea acesteia.

Examinând hotărârea atacată prin prisma dispozițiilor legale incidente și în baza actelor și lucrărilor de la dosarul cauzei, Tribunalul constată următoarele:

În ceea ce privește pe contestatorul condamnat O. P., instanța constată că judecătoria a fost sesizată cu o cerere formulată în baza dispozițiilor art. 597 C.p.p. - procedura la instanța de executare, iar rezolvarea contestației la executare care include cazurile, condițiile și persoanele care pot formula o asemenea cerere este reglementată prin dispozițiile prevederilor art. art. 597 C.p.p. rap. la art. 598 și 599 C.p.p.

Deși nu există o prevedere expresă cu privire la persoanele care au calitatea de a formula cereri, din interpretarea textului procedural prevăzut de art. 597 alin. 1 C.p.p. care folosește sintagma "părțile interesate" rezultă că aceasta nu conduce automat și la crearea unui drept procesual activ a unor persoane care nu au legătură cu cadrul procesual.

Verificarea calității procesuale a unei persoane în cadrul unei cereri formulate în baza dispozițiilor art. 597 C.p.p. se poate face prin însăși dispozițiile procedurale care reglementează cazurile în care poate fi invocată o asemenea cerere.

Din datele oferite de dosarul cauzei nu rezultă că cererea este formulată de către o altă persoană, cu excepția contestatorului condamnat O. P., care ar avea vreun interes cu privire la modul de executare, incidente intervenite în cursul executării pedepsei.

Astfel, se constată că, deși cererea cuprinde numele contestatorului condamnat și datele de stare civilă, iar aceste date sunt corecte și îl vizează, în urma audierii la instanța de fond, acesta a precizat că nu a formulat o cerere în baza dispozițiilor art. 598 C.p.p. (fila 5).

În aceste condiții, instanța, dat fiind cele precizate de către contestatorul condamnat, reține că în speță cererea nu a fost formulată de o persoană interesată care ar fi abilitată prin legea procedural penală să formuleze o asemenea cerere.

În consecință, cererea este formulată de o persoană fără calitate procesuală, motiv pentru care lipsa calității procesuale atrage nulitatea cererii, instanța nefiind sesizată legal, aspect ce duce la inadmisibilitatea cererii.

Având în vedere și manifestarea de voință exprimată de persoana condamnată în ședința publică de la instanța de fond, potrivit căreia nu a formulat contestația la executare și nu își însușește acțiunea formulată de o altă persoană în numele său, în mod corect instanța de fond în baza art. 597 C.p.p. a respins contestația la executare, întrucât aceasta a fost formulată de o persoană fără calitate procesuală activă și este neînsușită de condamnat.

În consecință, în baza art. 425¹ alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. tribunalul va respinge contestația formulată de condamnatul O. P., ca nefondată.

În baza art. 275 alin 2 NCpp, tribunalul va obliga pe contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției, culpa procesuală în generarea acestor cheltuieli aparținându-i acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 425¹ alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge contestația formulată de condamnatul O. P., fiul lui I. și G., născut la data de 27.09.1981, în prezent deținut în Penitenciarul C., ca nefondată.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 6.07.2015.

Președinte, Grefier,

C. G. C. C. A. G.

Red. C.G.C./30.07.2015

Tehnored. C.A.G/ 2 ex.

Jud. Fond. C. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 642/2015. Tribunalul DOLJ