Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 618/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 618/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 16-09-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 618
Ședința publică de la 16 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. S. D.
Grefier Dănuța D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D.
a fost reprezentat prin procuror D. B.
Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe contestatorii condamnați O. P., F. I., T. C.-V., deținuți în Penitenciarul de Maximă Siguranță C. având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatorul condamnat O. P. asistat de avocat M. C. în substituirea avocat din oficiu P. M., contestatorul condamnat F. I. asistat de avocat din oficiu D. F. și contestatorul condamnat T. C.-V. asistat de avocat din oficiu D. F..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-au primit relațiile solicitate Penitenciarului de Maximă Siguranță C., respectiv adresa nr.N66859/PCDJ/01.09.2015, privind situația juridică a condamnatului O. P., copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.3/2014 din 28.01.2014 emis de T. D. în dosar nr._ și copia minutei sentinței pronunțată de T. D. în dosar nr._ .
De asemenea la dosar s-a primit adresa nr.N66859/PCDJ/04.09.2015 emisă de Penitenciarul de Maximă Siguranță C., prin care s-a comunicat situația juridică a condamnatului F. I., faptul că execută o pedeapsă de 16 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, aplicată prin mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.81/11.10.2011, sentința penală nr.37/28.02.2011 emise de T. O., copia mandatului și a minutei sentinței pronunțate de T. O..
Totodată, la dosar s-a primit adresa nr.N66859/PCDJ/07.09.2015 emisă de Penitenciarul de Maximă Siguranță C., prin care s-a comunicat situația juridică a condamnatului T. C.-V., faptul că execută o pedeapsă de 22 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, aplicată prin mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.209/27.09.2012, sentința penală nr.96/28.06.2011 emise de T. O., copia mandatului de executare a pedepsei închisorii și copia sentinței pronunțată de T. O. în dosar nr._ .
Contestatorii condamnați O. P., F. I. și T. C.-V., învederează instanței că nu își însușesc cererea ce face obiectul contestației la executare întrucât nu a fost formulată personal, declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constata cauza in stare de judecata, si acordă cuvântul în dezbateri:
Avocat M. C. în substituirea avocat din oficiu P. M., pentru contestatorul condamnat O. P., a solicitat respingerea contestației la executare întrucât a fost formulată de o altă persoană.
Avocat din oficiu D. F. pentru contestatorul condamnat F. I. solicită respingerea contestației la executare ca inadmisibilă.
Avocat din oficiu D. F. pentru contestatorul condamnat T. C.-V., solicită respingerea contestației la executare ca inadmisibilă.
Reprezentanta Parchetului a solicitat respingerea contestației la executare ca inadmisibilă .
Contestatorii condamnați O. P., F. I. și T. C.-V., având pe rând ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
Dezbaterile fiind închise;
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei deduse judecații, constată următoarele:
La data de 29 iulie 2015 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._ contestația la executare formulată de condamnatul O. P., condamnat la pedeapsa de 25 ani închisoare, prin sentința penala 03/13.01.2014 a Tribunalului D., condamnatul F. I. condamnat la pedeapsa de 16 ani închisoare, prin sentința penala 37/28.02.2011 a Tribunalului O. și condamnatul T. C.-V., condamnat la pedeapsa de 22 ani închisoare, prin sentința penala 96/2011 a Tribunalului O., deținuți în Penitenciarul de Maximă Siguranță C..
În cererea adresată contestatorii condamnați O. P., F. I. și T. C.-V., au formulat contestație întrucât doresc aplicarea legii penale mai favorabile.
Prin sentința penală nr.188 din 13 iulie 2015 pronunțată de T. O. în dosarul nr._, s-a declinat competența de soluționare a cererii privind intervenirea unei legi penale noi formulată în baza art.595 alin.1 Cpp de condamnații O. P., F. I. și T. C.-V., în favoarea Tribunalului D..
Urmare a relațiilor solicitate Penitenciarului de Maximă Siguranță C., la dosar s-a primit adresa nr. N66859/PCDJ/01.09.2015, privind situația juridică a condamnatului O. P., respectiv copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.3/2014 din 28.01.2014 emis de T. D. în dosar nr._ și copia minutei sentinței pronunțată de T. D. în dosar nr._ .
De asemenea la dosar s-a primit adresa nr.N66859/PCDJ/04.09.2015 emisă de Penitenciarul de Maximă Siguranță C., prin care s-a comunicat situația juridică a condamnatului F. I., faptul că execută o pedeapsă de 16 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, aplicată prin mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.81/11.10.2011, sentința penală nr.37/28.02.2011 emise de T. O., copia mandatului și a minutei sentinței pronunțate de T. O..
Totodată, la dosar s-a primit adresa nr.N66859/PCDJ/07.09.2015 emisă de Penitenciarul de Maximă Siguranță C., prin care s-a comunicat situația juridică a condamnatului T. C.-V., faptul că execută o pedeapsă de 22 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, aplicată prin mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.209/27.09.2012, sentința penală nr.96/28.06.2011 emise de T. O., copia mandatului de executare a pedepsei închisorii și copia sentinței pronunțată de T. O. în dosar nr._ .
În cursul soluționării acestei contestații la executare, pe rolul Tribunalului D., contestatorii O. P., F. I. și T. C.-V. au declarat că nu au formulat prezenta contestație la executare și nu și-o însușesc, declarațiile acestora fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.
Analizând cererea formulată, instanța constată că a fost sesizată cu o cerere formulată în baza dispozițiilor art.597 C.p.p. - procedura la instanța de executare, iar rezolvarea contestației la executare care include cazurile, condițiile și persoanele care pot formula o asemenea cerere sunt reglementate prin dispozițiile prevederilor art. art. 597 C.p.p. rap. la art. 598 și 599 C.p.p.
Deși nu există o prevedere expresă cu privire la persoanele care au calitatea de a formula cereri, din interpretarea textului procedural prevăzut de art. 597 alin. 1 C.p.p. care folosește sintagma "părțile interesate" rezultă că aceasta nu conduce automat și la crearea unui drept procesual activ a unor persoane care nu au legătură cu cadrul procesual.
Verificarea calității procesuale a unei persoane în cadrul unei cereri formulate în baza dispozițiilor art. 597 C.p.p. se poate face prin însăși dispozițiile procedurale care reglementează cazurile în care poate fi invocată o asemenea cerere.
Astfel, se constată că, deși cererea cuprinde numele contestatorilor-condamnați, datele de stare civilă, precum și unele date privind situația juridică a acestora, în urma audierii, aceștia au precizat că nu au formulat o cerere în baza dispozițiilor art. 597 C.p.p..
În aceste condiții, dat fiind cele precizate de către contestatorii-condamnați, instanța reține că în speță cererea nu a fost formulată de o persoană interesată care ar fi abilitată prin legea procedural penală să formuleze o asemenea cerere.
În consecință, cererea este formulată de o persoană fără calitate procesuală, motiv pentru care lipsa calității procesuale atrage nulitatea cererii, instanța nefiind sesizată legal, aspect ce duce la inadmisibilitatea cererii.
Având în vedere și manifestarea de voință exprimată de condamnați în ședința publică, potrivit căreia nu au formulat contestația la executare și nu își însușesc acțiunea formulată de o altă persoană în numele lor, în baza art. 597C.p.p. se va respinge contestația la executare ca inadmisibilă, întrucât aceasta a fost formulată de o persoană fără calitate procesuală activă și este neînsușită de condamnați.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorilor din oficiu în cuantum de 390 lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca inadmisibilă contestația la executare privind pe condamnații O. P., fiul lui I. și G., născut la 27.09.1981 în Drăgănești, O., cu domiciliul în com. Izvoarele, ., CNP_, F. I., fiul lui M. și M., născut la 4.10.1987 în ., domiciliat în Piatra O., ., jud.O., CNP_ și T. C. V., fiul lui V. și B., născut la 12.09.1980 în Drăgănești O., jud.O., cu domiciliul în comuna Izvoarele, ., CNP_, în prezent deținuți în Penitenciarul de Maximă Siguranță C..
În baza art 275 alin 3 C.pr.pen cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariu apărătorilor din oficiu în cuantum de 390 lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Septembrie 2015
Președinte,
V. S. DanGrefier,
Dănuța D.
Red.Jud.V.S.D.
Tehnored. D.D. 18 Septembrie 2015
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 619/2015.... → |
|---|








