Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 346/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 346/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ Nr. 346
Ședința publică de la 13 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. S. D.
Grefier Dănuța D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D.
a fost reprezentat prin procuror D. B.
Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe contestatoarea condamnată M. O. deținută în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns contestatoarea condamnată M. O. asistat de avocat I. E. în substituirea avocat din oficiu C. F..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-a primit adresa nr.N40811 din 29.04.2015 emisă de Penitenciarul de Maximă Siguranță C., prin care se comunică situația juridică a condamnatei, respectiv faptul că se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.454 din 27.09.2013 emis de T. Gorj în baza sentinței penale 233 din 20.12.2011, copia minutei sentinței nr.233 din 20.12.2011 pronunțată de T. Gorj în dosarul nr._, copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.454/2011 din 27.09.2013 emis de T. Gorj în dosarul nr._, precum și faptul că a fost încarcerată la data de 10.02.2011.
Contestatoarea condamnată M. O., interpelată fiind de instanță cu privire la motivele contestației la executare; arată că a formulat contestație la executare prin care solicită reducerea pedepsei de 10 ani închisoare pe care o apreciază prea mare în raport cu faptele comise, luându-i-se declarație în acest sens care a fost consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Avocat din oficiu C. F. pentru contestatoarea condamnată M. O., solicită admiterea contestației la executare considerând că motivul invocat de condamnată se încadrează în unul din cazurile prevăzute de dispozițiile legale.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul solicită respingerea contestației la executare ca inadmisibilă.
Contestatoarea condamnată M. O. având ultimul cuvânt, solicită să i se reducă din pedeapsă.
Dezbaterile fiind închise;
TRIBUNALUL
Asupra cererii de față ;
Constată că, la data de 23.04.2015, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului D., contestația la executare formulată de condamnata M. O. deținută în Penitenciarul C., prin care contestă mandatul de executare a pedepsei nr.454 din 27.09.2013 emis în baza sentinței penale nr.233 din 20.12.2011 pronunțată de T. Gorj, rămasă definitivă prin decizia penală nr.2877 din 26.09.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr._, întrucât nu a beneficiat de dispoz. art.320 Cpp și de art.74 Cp întrucât pedeapsa la care a fost condamnată este mult prea mare 10 ani pentru trafic de persoane.
În baza sentinței penale nr.71 din 14 aprilie 2015 pronunțată de T. Gorj în dosarul nr._, s-a declinat competența soluționării cererii formulate de condamnata M. O., în favoarea Tribunalului D..
Urmare a relațiilor solicitate locului de deținere al condamnatei, la dosar s-a primit adresa nr..N40811 din 29.04.2015 emisă de Penitenciarul de Maximă Siguranță C., prin care s-a comunicat situația juridică a condamnatei, respectiv faptul că se află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.454 din 27.09.2013 emis de T. Gorj în baza sentinței penale 233 din 20.12.2011, copia minutei sentinței nr.233 din 20.12.2011 pronunțată de T. Gorj în dosarul nr._, copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.454/2011 din 27.09.2013 emis de T. Gorj în dosarul nr._, precum și faptul că a fost încarcerată la data de 10.02.2011.
La termenul de judecată din data de 13.05.2015, fiind interpelată de instanță cu privire la motivele contestației la executare, condamnata a precizat că a formulat contestație la executare întrucât solicită reducerea pedepsei de 10 ani închisoare pe care o apreciază prea mare în raport cu faptele comise, luându-i-se declarație în acest sens ce a fost consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința penală nr.233 din 20.12.2011 pronunțată de T. Gorj, rămasă definitivă prin dec pen nr 2877 din 26.09.2013 a ÎCCJ, inculpata M. O. a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare pentru săvarșirea în concurs a infracțiunilor de constituire grup infracțional, trafic de persoane și respectiv trafic de minori.
În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr. 454 din 27.09.2013, de către T. Gorj.
Potrivit dispozițiilor art.598 C.p.p., „contestația la executare se poate face în următoarele cazuri: a) s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare,c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare, precum și atunci d) când se invocă amnistia, grațierea, prescripția sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei".
Cu alte cuvinte, contestația la executare reprezintă un mijloc procedural prin care se rezolvă incidentele ivite în cursul executării pedepsei, si nu poate fi formulată în scopul soluționării unei probleme de fond, rezolvată cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea penală. Prin contestația la executare nu se poate reclama nelegalitatea si netemeinicia hotărârii penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.
Legea a prevăzut expres si limitativ cazurile în care poate fi exercitată contestația la executare, iar prin limitarea acestor cazuri, legiuitorul a urmărit sa nu transforme acest mijloc procesual de rezolvare a unor incidente la executare . care să se împiedice procedura normala de punere in executare a hotărârilor penale definitive.
Motivele invocate de contestatoarea condamnată, după cum se constată, nu se încadrează între cazurile de contestație la executare prevăzute de art 598 lit a-d C.pr.pen, solicitarea acesteia presupunând de fapt, o nouă individualizare a pedepsei aplicată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Astfel, atata vreme cat hotărarea judecătorească prin care contestatoarea a fost condamnată a rămas definitivă în căile de atac, ocazie cu care s-a stabilit că pedeapsa aplicată acesteia a fost just individualizată, pe calea contestației la executare nu poate fi redus cuantumul pedepsei aplicată întrucat nu a intervenit o lege penală mai favorabilă care să impună în acest sens.
Pentru aceste motive, având în vedere că motivele pentru care petenta condamnată a formulat contestație la executare nu se regăsește printre cele prevăzute expres în cazurile în care se poate face contestația la executare, în temeiul art. 599 C.p.p. instanța va respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată de condamnata M. O. .
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga contestatorul la plata sumei de 170 lei cheltuielile judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare formulată de condamnata M. O., fiica lui N. și Sevastița, născută la 27.09.1969 în Tg-J., jud.Gorj, cu domiciliul în Tg-Cărbunești, ., jud.Gorj, fără forme legale în Tg-J., ., ..Gorj, CNP_, deținută în Penitenciarul de Maximă Siguranță C..
În baza art 275 alin 2 C.pr.pen obligă contestatoarea la plata sumei de 170 lei cheltuielile judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2015
Președinte,
V. S. D. Grefier,
Dănuța D.
Red.Jud.V.S.D.
Tehnored. D.D. 22 Mai 2015
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 505/2015.... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... → |
|---|








